luni, 8 martie 2010

Sinuciderea ca sacrificiu de sine si martiriul anticomunist al lui Liviu Babes

-->
 
Cred că sunt două tipuri de sinucidere. Una motivată de probleme şi suferinţe personale şi alta de compasiune.
Nu o să insist asupra primului caz, mai ales pentru că nu sunt eu în măsură să comentez şi să judec de ce un anumit om face acest gest. Sunt destui care îi critică pe sinucigaşi, numindu-i fără să stea prea mult pe gânduri ca fiind “laşi, egoişti, etc”, uitând că de fapt cine comite un astfel de gest se găseşte într-o mare suferinţă şi ar trebui mai degrabă privit cu compasiune şi înţelegere.

M-am gândit în ultimul la timp, mai ales din cauza unui eveniment pe care îl celebrez zilele acestea, la ceea ce se numeşte sinuciderea ca ofrandă, ori sinuciderea sacrificiu, în care motivul nu mai sunt problemele personale ci slujirea celorlalţi.

Un foarte cunoscut exemplu din secolul XX este sacrificiul de sine (sinuciderea) al Maestrului Thich Quang Duc făcut în anii şaizeci pentru a protesta împotriva persecuţiei buddhiştilor din Vietnam. Maestrul, o personalitate recunoscută şi apreciată, s-a sinucis, nu pentru a scăpa de vre-o suferinţă personală ci pentru a atrage atenţia către condiţia proastă a populaţiei în general, a opri persecuţiile şi în buna tradiţie buddhistă Mahayana, de a-i salva pe însăşi criminali de la a comite alte păcate mai mari. Compasiunea lui se adresa în egală măsură, atât persecutaţilor, cât şi persecutorilor. Maestrul şi-a dat foc în piaţa publică şi a suportat în tăcere, cu mâinile în gassho, chinurile morţii.

Foarte puţini români ştiu probabil, de sacrificiul de sine al lui Liviu Babeş din martie 1989, cu mai puţin de un an înainte de izbucnirea revoluţiei. Acest martir român şi-a dat foc pe pârtia de schi de la Braşov pentru a atrage atenţia opiniei publice internaţionale asupra situaţiei jalnice legate de nerespectarea drepturilor omului în regimul comunist din România şi de asemenea, pentru a-i trezi pe conaţionali din somnolenţa spirituală în care se complăceau de 45 de ani.
Eu aleg să cintesc memoria unui astfel de om care prin gestul lui a grăbit sosirea revoluţiei şi ne-a dat tuturor şansa de a gândi liber. Oameni ca el sunt acei sfinţi tăcuţi, netrecuţi în calendare şi uitaţi mult prea curând de noi cei care acum ne bucurăm de diferite libertăţi, profunde ori superficiale.

Habar nu avem cât de mult datorăm unui om ca Liviu Babeş -- un “nebun” care si-a depasit instinctul de conservare pentru a arata ceva lumii" (Horia Brenciu) – sau celor care au murit la revoluţie strigând LIBERTATE ori JOS COMUNISMUL! Câţi dintre noi ar fi în stare să renunţe deodată la bunăstare şi la viaţa tihnită pe care o duc şi să îşi dea foc pentru o cauză mai presus decât ei, pentru ceilalti?
În acele vremuri mizerabile când eram pus de tovarăşa învăţătoare în clasa a cincea, la orele de dirigenţie, să conspectez din cuvântările lui Ceauşescu, când alţi copii şi părinţi stăteau ore întregi pe stadioane, puşi să celebreze cu trupurile lor megalomania unui criminal, în mod sigur nu aş fi putut să urmez buddhismul.
Datorita lui Liviu am azi aceasta libertate….


Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Google+ Followers

Persoane interesate

Copyright © Cirlea Gheorghe Adrian