Așa
cum am explicat în primul capitol, viața în formă umană este cea mai importantă
deoarece nu conține suferința extremă a iadurilor, spiritelor flămânde și
animalelor. Cu toate acestea, oamenii au propriile lor dificultăți și suferințe
specifice. Vorbind la modul general, acestea sunt numite cele opt suferințe,
adică nașterea, bătrânețea, boala, moartea, întâlnirea cu ceea ce este
neplăcut, despărțirea de ceea ce este plăcut, a nu obține ceea ce dorești și
suferința asociată celor cinci agregate (skandha)[1].
Unele dintre acestea apar și în alte tărâmuri ale existenței, însă aici le voi
explica în relație cu tărâmul uman.
1)
Suferința nașterii
În
conformitate cu învățătura lui Buddha viața umană începe în momentul
concepției, când conștiința unei ființe aflate în starea intermediară
(gandharva) intră în celula formată după unirea spermatozoidului cu ovulul. Din
acel moment și până la naștere, copilul trece prin diferite tipuri de suferințe
asociate cu stadiile de dezvoltare embrionare și care sunt descrise în unele
sutre, ca de exemplu, Garbhavakrantisutra
(Sutra intrării în burtă) și în diverse tratate. Ori de câte ori mama bea,
mănâncă, este stresată sau suferă din diverse motive, copilul simte și este
afectat. De asemenea, când se apropie termenul nașterii, copilul (dar și mama)
trece prin suferințele specifice acesteia. Unii mor la naștere însă și cei care
supraviețuiesc trec prin suferințe foarte asemănătoare morții în momentul
ieșirii din burtă.
Nimeni nu a venit în această lume zâmbind, ci
într-un râu de lacrimi. Nașterea este primul pas către moarte, pentru că orice
se naște trebuie să moară. Putem avea senzația creșterii și maturizării, însă
ceeea ce se întâmplă cu noi, de fapt, este că ne apropiem ușor-ușor de moarte, apoi
de o altă renaștere, o altă moarte, din nou o altă renaștere, o altă moarte
.... și tot așa la infinit. Simplul fapt că ne-am născut arată că nu am scăpat
încă de samsara iar dacă nu folosim bine
această prețioasă viață omenească, nașterea noastră de acum va fi doar o altă
cauză pentru renașterea în zonele de jos ale existenței.
2)
Suferința bătrâneții
Când
îmbătrânim trupurile noastre se deteriorează, părul devine alb, fața ni se
umple de riduri și devenim neatrăgători.
Când îmbătrânim puterea fizică și vigoarea
dispare treptat și ne este din ce în ce mai greu să stăm așezați sau în
picioare, să mergem, să vorbim ori să facem diverse activități.
Când îmbătrânim simțurile noastre se
deteriorează. Ochii nu mai văd bine iar urechile nu mai aud ca în tinerețe. De
asemenea, ne pierdem memoria și diverse capacități mentale.
Când îmbătrânim nu ne mai putem bucura de
obiectele simțurilor. Ne e greu să mâncăm, să bem și nu mai găsim plăcere în
obiectele dorințelor.
Văzând cum ni se deteriorează mintea și trupul
cu cât ne apropiem mai mult de moarte, noi oamenii obișnuiți care suntem
atașați de forme, nu putem fi fericiți.
Se spune în Lalitavistara Sutra:
”Cu cât
îmbătrânim și trecem de o anumită vârstă,
începem
să semănăm cu copacii loviți de fulgere,
sau cu
casele vechi și părăsite.
O
Înțeleptule, zi-ne repede despre Calea care ne scapă de bătrânețe!
Bătrânețea
înmoaie și slăbește mulțimile de bărbați și femei asemenea furtunii care smulge
plantele agățătoare din pădurea de copaci sala.
Bătrânețea
ne fură vigoarea, capacitățile și puterea,
făcându-ne
să ne simțim ca și cum am fi prinși în
noroi.
Bătrânețea
schimbă trupurile frumoase în trupuri urâte.
Bătrânețea
ne fură gloria și tăria.
Bătrânețea
ne fură fericirea și ne face să fim insultați de alții.
Bătrânețea
ne fură vigoarea; bătrânețea ne aduce moartea."[2]
Jetsun Milarepa spunea, de asemenea:
Unu, te
ridici în picioare ca şi cum ai trage un ţăruş din pământ,
doi, te
târăşti ca şi cum ai pândi o pasăre;
trei, te
aşezi ca un sac care este trântit la pământ.
Când
aceste trei lucruri vin laolaltă, bunicuțo[3],
eşti o
bătrânică tristă al cărei corp iluzoriu se risipeşte.
Unu, pe
din afară pielea-ţi atârnă în zbârcituri;
doi,
dinăuntru ies în afară oasele, acolo unde carnea şi sângele s-au zbârcit;
trei, pe
lângă acestea eşti proastă, surdă, oarbă şi zăpăcită.
Când
aceste trei lucruri vin laolaltă, bunicuțo,
faţa ţi
se încruntă cu zbârcituri urâte.
Unu, veştmintele-ţi
sunt atât de zdrențăroase şi grele;
doi, mâncarea
şi băutura sunt reci și fără gust;
trei,
stai pe rogojina ta cu pielea lăsată în cele patru părţi.
Când
aceste trei lucruri vin laolaltă, bunicuțo,
3)
Suferința bolii
Boala,
atunci când apare, ne schimbă înfățișarea, făcându-ne mai urâți.
Boala înseamnă absența echilibrului în elementele
noastre interne și ne aduce diverse suferințe fizice și psihice.
Boala ne face să ne pierdem dorința pentru
obiectele pe care le doream înainte iar dacă mai sunt unele lucruri pe care le
dorim încă, atunci nu suntem lăsați să ne bucurăm de ele deoarece ne-ar amâna
vindecarea sau ne-ar înrăutăți starea. De asemenea, mișcarea ne este limitată
și nu putem face tot ceea ce dorim.
Boala ne forțează să luăm medicamente, să
mâncăm și să bem chestii pe care le considerăm respingătoare sau ne pune în
situația de a accepta terapii violente sau intervenții chirurgicale.
Boala ne face să ne pierdem energia vitală iar
dacă avem vreo afecțiune mortală vom suferi cumplit atât noi, cât și rudele
noastre. Într-adevăr, cine e acela care poate accepta cu seninătate o boală în
stadiu terminal? Mai mult decât atât, unora le e teamă de moarte chiar și când
sunt doar puțin bolnavi iar alții se sinucid din cauză că nu pot îndura
suferința separării de cei dragi.
Oamenii care sunt foarte bolnavi nu se pot
îngriji singuri și de aceea au nevoie mereu de ajutorul altora care poate veni
sau nu, ori le este oferit doar pentru scurt timp până când prietenii sau
rudele se satură să mai aibă grijă de ei. De obicei, foarte puțini oameni sunt
capabili să ofere ajutor constant atunci când este nevoie iar spitalele și
azilele din toată lumea sunt pline de oameni bolnavi și bătrâni abandonați de
cei dragi.
Se spune în Lalitavistara Sutra:
”Sute de
boli violente ne atacă mereu la fel cum oamenii asupresc animalele sălbatice.
Uitați-vă
la ființele copleșite de bătrânețe și boli
și
preocupați-vă să scăpați mai repede de suferință[6].
Asemenea
viscolelor puternice care golesc de energie iarba și copacii,
bolile
fură vigoarea ființelor vii, le distruge mintea și trupul și le seacă averile
și depozitele cu grâne.
Boala
disprețuiește frumusețea,
umilește
ființele vii și le rănește în diverse
moduri, chinuindu-le asemenea soarelui care toropește pământul pe timpul
verii.”[7]
4)
Suferința morții
Moartea
este suferință deoarece suntem atașați de trupurile noastre și ne identificăm
cu ele.
Moartea este suferință deoarece ne separă de
familie și prieteni.
Moartea este suferință deoarece ne separă de obiectele
dorințelor noastre, precum proprietatea, averea și diverse alte posesiuni.
Moartea este suferință deoarece atunci când
murim putem simți diverse dureri în minte și trup.
Buddha Shakyamuni spune în Lalitavistara Sutra:
”Mori și
treci în altă viață,
iar asta
te separă definitiv de cei pe care îi iubești și îi îndrăgești.
Asemenea
unei frunze căzătoare sau unui râu
nu te
mai întorci înapoi și nu o să-i mai vezi niciodată.
Moartea îi face slabi pe cei puternici.
Moartea
te ia așa cum apele râului cară un buștean.
Oamenii
pleacă singuri, neînsoțiți și fără de nicio putere deoarece karma trebuie să se
împlinească.
Moartea
ia cu forța toate ființele,
așa cum
monștri marini înhață bancurile de pești,
precum
vulturul prinde șarpele
sau focul mistuie iarba, copacii și toate
animalele care îi ies înainte."[8]
El spune de asemenea, în Marea Sutră:
”Realitatea
nașterii și morții este de așa natură încât durerea despărțirii este simțită la fel
de toate generațiile.
Tatăl
își plânge copii; copii își plâng tatăl. Frații, surorile, soții și nevestele
se plâng unii pe alții când mor. În conformitate cu legea simplă a
impermanenței nu se știe niciodată dacă moartea vine mai întâi la cei bătrâni
sau la cei tineri. Toate lucrurile trec. Nimic nu există veșnic. Puțini iau în
serios aceste lucruri chiar dacă li se
vorbește despre ele și astfel curentul nașterii și morții continuă la nesfârșit."[9]
Din cauză că puțini devin conștienți din timp
de realitatea morții și a impermanenței, majoritatea nu se străduiesc să urmeze
calea buddhistă ci din contră, fac și mai multe fapte rele, ceea ce duce
inevitabil la o moarte agitată, plină de frică și durere. Diverse halucinații
pot apărea chiar înainte de a muri, acestea fiind semne ale viitoarei renașteri
în zonele de jos ale existenței. De asemenea, când vine momentul morții,
apariții ale stadiului intermediar (bardo) se manifestă înaintea lor, însă
deoarece nu au credință în Buddha Amida sau în orice alt Buddha, nimeni nu-i
poate proteja și de aceea, rămân la cheremul karmei lor negative.
5)
Suferința întâlnirii a ceea ce este neplăcut.
Circumstanțele
neplăcute sunt de mai multe tipuri.
Când ne întâlnim cu dușmanii noștri ne temem
că putem fi răniți, insultați, dominați, pedepsiți sau chiar uciși.
Când ne confruntăm cu situații nefavorabile ne
temem că ne-am putea pierde averea și proprietățile. Dacă suntem prinși în
rivalități de orice fel, ne temem că ceilalți pot avea mai mult succes decât
noi, etc.
Bodhisattva Nagarjuna a spunea:
”Adunarea
averii, păzirea şi sporirea ei vă vor epuiza.
Înţelegeţi
că bogăţiile aduc nesfârşită ruină şi distrugere”.[10]
Jetsun Milarepa
spunea, de asemenea:
”La
început averea vă face fericiți şi invidiați dar oricât de mult aveţi,
niciodată nu vă va părea destul. Pe
parcurs zgârcenia îşi strânge laţul în jurul vostru - nu puteţi suporta să o
risipiţi pe ofrande şi acte caritabile.
Averea
voastră atrage duşmani şi forţe negative,
și tot
ceea ce aţi strâns ajunge să fie folosit până la ultima picătură de alţii. În
final, averea este un demon care vă pune viaţa în pericol. Cât de amăgitor este
să porţi grija averii pentru duşmanii tăi!”[11]
6)
Suferința despărțirii de ceea ce este plăcut. O astfel de suferință apare, de exemplu,
când suntem despărțiți de un prieten drag, partener/ă sau rudă. Ne amintim de
calitățile celor pe care i-am pierdut și regretăm unele lucruri pe care le-am
spus ori făcut, însă totul este inutil deoarece nu-i putem aduce înapoi. Atât
de mare este atașamentul nostru față de cei dragi, încât putem chiar muri sau să
ne îmbolnăvim când suntem despărțiți de ei.
Cu toate acestea, dacă analizăm cu atenție
relațiile noastre cu părinții, soțiile, soții, copii sau prietenii, ajungem să
vedem și unele adevăruri mai puțin frumoase despre ei. De exemplu, există unii
părinți care deși își iubesc copii și fac eforturi mari pentru ei, din cauză că
își au propriile iluzii și nu sunt conștienți de chestiunea de cea mai mare
importanță a eliberării din nașterile și morțile repetate, ajung să le facă mai
mult rău decât bine.
De exemplu, concentrându-și educația exclusiv
pe obținerea succesului și a faimei sau pe câștigul de bani cu orice preț, în
dauna oricăror principii morale sau a nevoilor celorlalți, le încurajează
lăcomia și îi leagă și mai mult de samsara.
Așa cum spunea Buddha Shakyamuni:
”Generațiile următoare învață de la cele
trecute și le copiază greșelile. Tații, perpetuându-și viziunile greșite, le
transmit mai departe copiilor lor. Din cauză că părinții și bunicii nu au făcut
niciodată fapte bune, nu au cunoscut Calea, au făcut numai tâmpenii, au fost întunecați,
insensibili, lacomi și cruzi, urmașii lor sunt acum incapabili să înțeleagă
adevărul nașterilor și morților sau legii karmei. Nu există nimeni care să le
vorbească despre asta și nimeni nu caută să afle cauza succesului sau eșecului,
fericirii și nefericirii, deși ele provin din aceste fapte."[12]
Nu mai spun de cazurile în care părinții își
neglijează grav copii sau îi folosesc pentru a-și satisface propriile dorințe
egoiste. Într-adevăr, unii părinți umani nu sunt deloc diferiți de monștrii
care își mănâncă propriile odrasle!
De asemenea, unii copii care au fost crescuți
bine de părinți, cu mari eforturi și sacrificii, se întorc împotriva acestora
și le fac rău. Se știe că mulți părinți nu își sfârșesc viața în sânul
familiei, îngrijiți de copii, așa cum ar trebui, ci uitați de toți, prin azile
de bătrâni. Fii și fiicele lor se justifică prin faptul că părinții o vor duce
mai bine acolo, însă adevărul este că refuză să își asume îndatoririle filiale.
Nefăcând asta, își tratează părinții ca pe obiecte, uitând că au avut grijă de
ei și i-au crescut în propria lor casă, nu în orfelinat..... pentru că, de
fapt, ce este azilul dacă nu un fel de orfelinat pentru părinți? Buddha Shakyamuni
ne învață că nu putem mulțumi îndeajuns bunătății pe care ne-au oferit-o
părinții noștri nici dacă i-am căra pe umeri toată viața, așa că imaginați-vă câtă
karmă negativă acumulează astfel de fii și fiice degenerate pentru viețile
viitoare! În loc să fie un sprijin pentru părinți, acești copii lumești se
transformă în obstacole pentru sănătatea fizică și spirituală a părinților și
îi fac să realizeze că și-au petrecut inutil viața crescându-i. Cât de
adevărate sună cuvintele lui Jetsun Milarepa:
”La
început, fiul vostru este un mic zeu fermecător.
Îl iubiţi
atât de mult încât iubirea însăși devine dureroasă.
Pe
parcurs el îşi cere sălbatic ceea ce i se cuvine.
Îi daţi
totul, dar el nu este niciodată mulţumit.
Aduce în
casă pe fiica altcuiva,
împingându-şi
afară părinţii binevoitori.
Când
tatăl său îl cheamă, el nu catadicseşte să răspundă.
Când
mama sa îl strigă, se face că nu aude.
În cele
din urmă este asemeni unui vecin îndepărtat.
Vă
distrugeţi pe voi înşivă hrănind un pungaş precum acesta.
Cât de
amăgitor este să-ţi zămisleşti propriii tăi duşmani!
În ceea
ce mă privește, am lepădat aceste hamuri care ne priponesc în saṃsara.
Nu doresc
niciunul din aceşti fii lumeşti.
La
început o fiică este o mică zeiţă surâzătoare,
monopolizându-vă
în mod imperios toate posesiunile.
Pe
parcurs, ea îşi cere fără încetare cele ce i se cuvin:
îi cere
deschis lucruri tatălui ei,
și i le
şterpeleşte mamei în secret.
Niciodată
satisfăcută de ceea ce i s-a dat,
este un izvor nesecat de disperare pentru
binevoitorii săi părinţi.
În cele
din urmă se transformă într-o căpcăună cu faţa roşie:
în cel
mai bun caz, un lucru de preţ pentru altcineva,
în cel
mai rău caz, aduce asupra voastră nenorocirea.
Cât de frustrantă
și enervantă este ea, acest monstru devastator!
În ceea
ce mă privește, m-am lepădat de acest necaz incurabil.
Prietenii de asemenea, pot fi înșelători,
tratându-ne bine când suntem prosperi și uitând de noi când avem dificultăți. Iubirea
prietenilor se poate transforma adeseori în ură și aversiune dacă apar
atașamente și interese puternice:
”La început
prietenii vă întâmpină cu bucurie, vă zâmbesc și întreaga vale răsună de „Vino
înăuntru!” şi „Stai jos!”
Pe
parcurs ei îţi întorc ospitalitatea cu carne şi bere,
bucată
pentru bucată, cu exactitate câte una pentru fiecare.
În
final, ei provoacă dezbinare bazată pe ură şi ataşament.
Cât de enervanți
sunt, aceşti prieteni nefaşti cu toate certurile lor!
În ceea
ce mă privește, mi-am abandonat comesenii din zilele bune.
Nu vreau
nici un prieten lumesc."[14]
7)
Suferința de a nu obține ceea ce dorești.
Acest
tip de suferință apare când facem eforturi imense pentru un scop lumesc pe care
nu-l putem împlini. Frustrarea, dezamăgirea și furia ne umplu mintea și ne fac
să suferim. Însă chiar și când avem succes, ceea ce tocmai am obținut se va
dovedi în curând insuficient, așa că vom continua să muncim pentru a obține mai
mult și mai mult, crezând în mod eronat că într-o bună zi vom avea satisfacție
deplină și nu vom mai avea nevoie de nimic.
Cu toate acestea, activitățile samsarice nu se
vor termina nicodată și vom ajunge să neglijăm Dharma în schimbul țelurilor
iluzorii pe care noi înșine, familia și societatea ni le impun. Părinții,
copii, nevestele, soții, compania unde lucrăm și ceilalți vor cere din ce în ce
mai mult de la noi și nu vom mai găsi niciun fel de pauză în care să ne ocupăm
de ceea ce este cu adevărat important – rezolvarea problemei nașterii și
morții. Cunoscând asta, Maestrul Rennyo ne-a sfătuit:
”Acordă
timp suficient ascultării Dharmei lui Buddha
în viața de zi cu zi. Este greșit să gândești că vei asculta învățătura doar uneori, atunci când îți permite timpul."[15]
8)
Suferința asociată celor cinci agregate (skandha).
Toate
elementele mentale și fizice ale unei ființe sunt clasificate ca cele cinci
agregate (skandha): 1) forma (o denumire generică pentru toate tipurile de
materie și pentru corp), 2) senzația, 3) percepția, 4) formațiunile mentale
(stările mentale), 5) conștiința sau mintea.
În cazul ființelor neiluminate toate aceste
cinci sunt cauza diverselor iluzii și suferințe. Organele corpului se pot
îmbolnăvi și da naștere la suferință, putem simți foame, sete, prea multă
căldură sau prea mult rece, etc. De asemenea, sentimentele și senzațiile
noastre sunt baza atașamentului și aversiunii care, de asemenea, dau naștere la
diverse suferințe. Percepțiile sunt experiențe subiective și duc la discordie,
dezbinare, neînțelegeri și controverse, ceea ce la rândul lor dau naștere
diverselor conflicte între oameni.
Stările mentale nevirtuoase includ ignoranța,
dorința, furia, mândria, invidia, înșelăciunea, avariția, lenea, uitarea plină
de îndoială și viziuni dăunătoare dar și somnolența și moleșeala, agitația sau
distragerea minții pe care le experimentează uneori adepții în timpul
diverselor practici. Acestea sunt și ele parte a cauzei suferinței.
În buddhism se vorbeşte despre Cele opt
conştiinţe care iau naştere atunci când simţurile noastre intră în contact cu
obiectele lor: 1) conştiinţa vederii, 2) conştiinţa auzului, 3) conştiinţa
mirosului, 4) conştiinţa gustului, 5) conştiinţa atingerii, 6) conştiinţa
minţii, 7) conştiinţa (mintea) impură, 8) conştiinţa alaya.
Înţelesul primelor cinci conştiinţe este uşor
de dedus aşa că nu mai insist asupra lor. Conştiinţa minţii integrează
percepţiile celor cinci simţuri în imagini concrete şi ia decizii în ceea ce
priveşte lumea exterioară.
Conştiinţa (mintea) impură este sursa agăţării
şi deci a originii sentimentului de ego precum şi a tuturor iluziilor care
provin din a lua drept real ceea ce este doar aparent. Aceasta bineînțeles,
duce la suferință.
Conştiinţa alaya (conștiința depozit)
reprezintă locul unde sunt acumulate sub formă de karmă toate acţiunile şi
experienţele generate prin celelalte şapte conştiinţe în viaţa aceasta şi în
cele precedente, fiind singura care se transmite de la o naştere la alta.
Această conştiinţă influenţează la rândul ei lucrările celorlalte.
Purtăm această conștiință alaya cu noi în
toate nașterile, în diverse tărâmuri de existență. Ea conține semințele
diverselor tipuri de karmă și este depozitul tendințelor karmice habituale pe
care le-am cultivat din trecutul fără de început. Din cauza semințelor karmice
conținute în conștiința alaya oamenii mor prematur, sunt loviți de o boală
neprevăzută ori de necazuri neașteptate, sunt copleșiți de dorințe puternice și
patimi, obsesii, ură și aversiune, pot gândi și face lucruri inimaginabile,
etc. Atât de puternică este influența conștiinței alaya!
Când Shinran spunea în capitolul 13 din Tannisho: ”un om îşi poate dori să nu facă niciun
rău nimănui şi totuşi să sfârşească prin a omorî o sută sau o mie de oameni”,
se referea la influența karmei rele din trecut păstrată în conștiința alaya, însă
deja am discutat despre asta la capitolul dedicat karmei, așa că vă rog să vă
întoarceți acolo dacă aveți nevoie să revedeți explicațiile pe acestă temă.
*
Ca
adăugire la aceste opt tipuri de suferințe vă invit să reflectați cu atenție și
la următoarele cuvinte ale Maestrului Vasubandhu:
”Este
evident că oamenii au toate suferințele tărâmurilor de jos ale existenței[16].
Chinuiți de diverse dureri, se aseamănă cu ființele din iaduri; plini de
lipsuri, ei sunt precum ființele din lumea Lordului morții[17]
(spiritele flămânde).
Oamenii
au parte de suferința animalelor, în sensul că cei puternici se folosesc de
forța lor pentru a-i răni și asupri pe cei slabi. Unii suferă de sărăcie; alții
suferă din cauza nemulțumirii. Suferința dorului este insuportabilă. De
asemenea, oamenii se ceartă și se ucid unii pe alții."[18]
[1] Descrierea
situației oamenilor din acest subcapitol se face cu referire la oamenii din ”continentul”
Jambudvipa. În conformitate cu geografia buddhistă a universului, există mai multe
”continente” sau zone/lumi paralele ale oamenilor. Acestea sunt: 1) Jambudvipa (zona sau tărâmul nostru de
existență umană), 2) Purvavideha, 3) Aparagodania și 4) Uttarakuru. Fiecare
dintre aceste patru ”continente” sau tărâmuri sunt însoțite de alte
”subcontinente” sau tărâmuri mai mici unde, de asemenea, se află oameni cu
diferite caracteristici și durată de viață diferite.
În
conformitate cu Abhidharmakosabasyam de
Maestrul Vasubandhu, durata vieții noastre, a locuitorilor din Jambudvipa, nu
este fixă, aici oamenii putând muri la orice vârstă chiar dacă teoretic pot
ajunge până la circa 100 ani. În celelalte continente/zone/lumi ale oamenilor
durata de viață este fixă, în Purvavideha fiind de 250 ani, în Aparagodanya de
500 ani și în Uttarakuru de 1000 ani. Toate acestea, precum și alte caracteristici
specifice se datorează diferențelor karmice dintre noi și oamenii din celelalte
continente. Acolo oamenii nu au toate cele opt suferințe descrise în acest
subcapitol, deoarece durata lor de viață este fixă, fără mortalitate prematură,
nu au boli, plantele și cele necesare vieții cresc foarte ușor, nu îmbătrânesc
ci mor pur și simplu, când le vine vremea, etc
The Buddhist
Cosmos: A Comprehensive Survey of the Early Buddhist Worldview; according to
Theravada and Sarvastivada sources, by Punnadhammo Mahathero,
Independently Published, Arrow River Forest Hermitaje, 2018, p.93
[2] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca, New York, p. 276
[3] Probabil Jetsun Milarepa se adresează în aceste versuri mai ales
femeilor (deși nimeni nu e ocolit de bătrânețe), deoarece ele sunt mai atașate
de imaginea și frumusețea exterioară.
[4] Ironia lui Jetsun Milarepa mușcă din orgoliul femeilor care sunt
mândre de frumusețea lor trecătoare.
Acestea vor arăta pe dinafară ca niște sfinți buddhiști cărora nu le
pasă de înfățișarea lor exterioară și care sunt călcați în picioare de oameni
și câini, adică exact opusul a ceea ce sunt acum, frumoase și foarte atente la
imaginea pe care o arată lumii.
[5] Words of My Perfect Teacher,
by Patrul Rinpoche, revised edition, Padmakara Translation Group, Shambhala,
Boston, 1998, p.82
[6] De suferința samsarică.
[7] Traducere și adaptare din The
Great Treatise on the Stages of the Path to Enlightenment, volume I, by
Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications, Ithaca, New York, p. 277
[8] Passage from Lalitavistara Sutra
as quoted in in The Great Treatise on the
Stages of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion
Publications, Ithaca, New York, p. 277-278
[9] The Larger Sutra on the Buddha
of Infinite Life, translated by Hisao Inagaki, Malaysia, 2012, p. 68
[10] Cuvintele desăvârșitului meu
învățător, de Patrul Rinpoche, traducere din limba engleză de Radu Claudiu
Canahai, The Corporate Body of the Buddha Educational Foundation, Taiwan, 2011,
p 106
[11] Cuvintele desăvârșitului meu
învățător, de Patrul Rinpoche, traducere din limba engleză de Radu Claudiu
Canahai, The Corporate Body of the Buddha Educational Foundation, Taiwan, 2011,
p 106
[12] The Larger Sutra on the Buddha
of Infinite Life, translated by Hisao Inagaki, Malaysia, 2012, p. 67-68
[13] Cuvintele desăvârșitului meu
învățător, de Patrul Rinpoche, traducere din limba engleză de Radu Claudiu
Canahai, The Corporate Body of the Buddha Educational Foundation, Taiwan, 2011,
p 108. Traducerea acestor versuri a fost ușor corectată și adaptată de mine.
[14] Cuvintele desăvârșitului meu
învățător, de Patrul Rinpoche, traducere din limba engleză de Radu Claudiu
Canahai, The Corporate Body of the Buddha Educational Foundation, Taiwan, 2011,
p 108. Traducerea acestor versuri a fost ușor corectată și adaptată de mine.
[15] Thus I Have Heard from Rennyo Shonin, translated into English by Hisao Inagaki, Dharma Lion Publications, Craiova
[16] Bineînțeles, oamenii au
suferințe asemănătoare cu ființele din iaduri, tărâmurile pretașilor și
animalelor, însă intensitatea acestor suferințe este mult mai mică.
[17] Regele Yama, liderul pretașilor (spiritelor flămânde).
[18] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca, New York, p. 292
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu