Vorbim adeseori în tradiţia noastră despre Nembutsu ca fiind expresia recunoştinţei pentru faptul că suntem asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur. Este corect iar Maestrul Rennyo a accentuat în mod special acest aspect în Scrisorile sale pentru a preveni înţelegerea greşită conform căreia Nembutsu ar fi o altă practică bazată pe puterea personală, ceva de genul cu cât mai des ori mai bine recităm Numele cu atât mai multe şanse am avea să ne naştem în Tărâmul Pur.
Însă în acelaşi timp cu exprimarea recunoştinţei, mai precis cu a spune ”mulțumesc Buddha Amida că mă salvezi așa cum sunt”, Nembutsu este şi expresia credinţei, acest aspect fiind explicat de Maestrul Rennyo în cuvinte de genul: „recitarea Numelui care apare din credinţa adevărată” în Rennyo Shonin Goichidaiki Kikigaki (Astfel am auzit de la Rennyo Shonin) ori spunând că ”credința oferită de Puterea Celuilalt (Amida) se exprimă prin cele șase caractere - ‚Namo Amida Butsu’”[1]. Ambele aspecte, Nembutsu ca expresie a credinţei și Nembutsu ca expresie a recunoştinţei (a lui ”mulțumesc Buddha Amida că mă salvezi așa cum sunt”) apar atât în textele lui Rennyo cât şi ale lui Shinran.
„Namo” din „Namo Amida Butsu,” înseamnă „omagiu/slavă lui”, ceea ce exprimă recunoştinţa, dar şi „mă refugiez în”, ceea ce exprimă credinţa (shinjin). Este logic faptul că nu pot fi recunoscător lui Amida decât dacă am credință în El. Doar pentru că mă încred în Amida, fiind convins că Legământul său Principal este adevărat și demn de încredere, sunt capabil să spun un sincer și adevărat ”mulțumesc”. Iată de ce explic întotdeauna Nembutsu ca fiind expresia naturală a credinţei şi recunoştinţei.
Nembutsu este chemarea mamei noastre, Amida Buddha, căreia noi, copii ei pierduţi pe străzile periculoase ale samsarei, îi răspundem imediat. Datorită puterii de chemare a mamei şi a iubirii ei, copilul este capabil să răspundă: Namo Amida Bu, Namo Amida Bu, refugiindu-se în ea și mulțumindu-i pentru compasiunea ei nemărginită. Răspunsul copilului este chemarea mamei care se manifestă ca un ecou în inima și pe buzele lui când răspunde Namo Amida Bu[3], Namo Amida Bu.
*
Dacă îmi permiteţi o altă comparaţie pe care am mai folosit-o odată – nu întotdeauna suntem conştienţi de respiraţie, însă asta nu înseamnă că ea nu există. Uneori o simţim mai bine când, spre exemplu, suntem fascinaţi de aerul curat al muntelui sau al unei dimineţi frumoase, în timp ce alteori suntem prea grăbiţi şi ocupaţi în viaţa de fiecare zi pentru a ne concentra asupra ei. Dar respiraţia este şi a fost mereu acolo, de când te-ai născut, fiind parte din tine, doar că nu o exprimi conştient în fiecare minut. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul credinţei şi al rostirii Numelui. Credinţa este acolo, în interiorul tău, din clipa în care te-ai refugiat pentru prima oară în Amida şi ai renăscut ca un om credincios. Indiferent ce faci în viaţa de fiecare zi - mânânci, dormi, eşti cu iubita sau iubitul tău, eşti fericit sau trist, treaz sau beat, credinţa este acolo şi nu poate fi distrusă (odată ce a fost primită) de nimic, nici măcar de cele mai grele patimi ale tale. Din când în când exprimi verbal sau în minte această credinţă şi recunoştinţă faţă de Amida, spunând: Namo Amida Bu, Namo Amida Bu ...
Aşadar, nu îţi face griji pentru nimic, relaxează-te şi spune Nembutsul credinţei şi al recunoştinţei de câte ori vrei. Amida nu ţine evidenţa rostirilor tale.
[1] Scrisorile lui Rennyo – “Despre toate textele sacre”, fascicolul V.
[2] Vezi articolele „Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră” și ”Din nou despre faptul că credința în Amida vine de laAmida – explicații foarte simple”.
[3] Bu este forma prescurtată de la Butsu folosită adeseori când recităm Nembutsu, Nu există nicio diferență între Bu și Butsu, ambele însemnând Buddha. Uneori recităm Nembutsu cu Namu în loc de Namo, însă și acestea înseamnă același lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu