Pagini

luni, 14 martie 2016

Câteva noțiuni generale de buddhism Jodo Shinshu

- recomandat în mod special începătorilor-
(click aici pentru a downloada acest articol in format pdf)


Roata vieții și a morții, reprezentare
a celor șase tărâmuri samsarice, explicate pe scurt
la acest link.
1) Samsara și Nirvana
Samsara este ciclul naşterilor şi morţilor repetate. Deoarece este efectul karmei[1] personale și colective (comune) a ființelor neiluminate[2], nu are un alt creator[3] decât propriile noastre iluzii, atașamente și patimi oarbe. Există mai multe stări de existență samsarice, dintre care amintim iadurile, domeniul spiritelor flămânde, animalelor, oamenilor, asurașilor sau al spiritelor combative și cel al zeilor[4]. Toate ființele se nasc, mor și renasc din nou în respectivele tărâmuri în funcție de karma lor iar existența acestora este însoțită de diferite tipuri de suferințe, obstacole și iluzii.

Scopul Căii lui Buddha este evadarea din Samsara și atingerea Buddheității (Nirvana[5]/Iluminarea perfectă). Aceasta este cea mai înaltă libertate și fericire care nu depinde de nici un fel de condiții exterioare, ea existând potențial în toate ființele, indiferent cât de jos ar fi ele acum pe scara evoluției spirituale. Așa cum toate semințele au potențialul de a deveni copaci, toate ființele sensibile au potențialul natural de a deveni Buddhași, adică de a se trezi către adevărata lor natură de Buddha.  Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că “toate fiinţele au natura de Buddha”[6]. Dincolo de diferitele straturi ale personalității noastre iluzorii, natura de Buddha este adevărata realitate, necreată și imposibil de distrus, comoara ascunsă în fiecare dintre noi. Odată ce a fost descoperită, cauzele suferinței, ale nașterilor și morților repetate sunt distruse iar cel ce a atins-o devine la rândul lui un salvator și călăuză a tuturor ființelor aflate încă în robia samsarei.

Starea de Nirvana sau Buddheitatea (starea de Buddha) este supremă în univers. Toți cei care o ating sunt numiți Buddha. Nici un zeu, spirit sau figură divină din diverse religii nu este superioară unui Buddha și nici o religie sau cale spirituală nu este egala învățăturii lui Buddha. De aceea, noi, discipolii buddhiști, ne refugiem numai în Buddha, în Dharma Lui și în comunitatea adevăraților Săi discipoli (Sangha)[7] și de aceea nu venerăm și nu depindem de nici o figură religioasă din afara Dharmei lui Buddha[8].

Samsara este adeseori prezentată în textele sacre asemenea unui vis colectiv, în timp ce ființele samsarice (neiluminate) sunt descrise ca dormind adânc în lunga noapte a ignoranței. Buddhașii, care sunt singurele Persoane Trezite sau Iluminate (cuvântul ”Buddha” înseamnă ”Cel Trezit”) au Înțelepciune Infinită și Compasiune Infinită, acționând așadar, ca trezitori ai celorlalți. Colecția de învățături și practici prin care Buddhașii încearcă să-i trezească ori să ajute ființele neiluminate se numește Buddha Dharma.

Buddha Shakyamuni propovăduind învățătura
despre Buddha Amida
2) Învățătura lui Buddha Shakyamuni despre Buddha Amida
În conformitate cu Dharma lui Buddha, istoria omenească nu este decât o foarte mică porțiune din timpul nesfârșit și nelimitat al universului. Asta înseamnă că multe lumi și sisteme de lumi, împreună cu ființele ce sălășluiesc în ele, au existat înainte de apariția acestui pământ și vor continua să existe după dispariția lui. De aceea, în trecutul fără de început nenumărați Buddha au apărut în diverse lumi și vor continua să apară în viitorul fără de sfîrșit. Revenind la epoca de acum, Persoana Iluminată care a propovăduit Dharma în istoria noastră umană a fost Buddha Shakyamuni.

În lunga Sa viață, Buddha Shakyamuni a întâlnit persoane cu evoluții și capacități spirituale diverse cărora le-a ținut diferite discursuri. Aceste discursuri, numite sutre, au fost transmise generațiilor viitoare prin diferite moduri, inclusiv oral sau prin stări speciale ale conștiinței numite Samadhi, până când au fost puse la un moment dat, în formă scrisă.

Diverse școli sau confesiuni buddhiste s-au format în jurul anumitor sutre (discursuri). Școala buddhistă Jodo Shinshu s-a format pe baza Celor Trei Sutre ale Tărâmului Pur așa cum au fost ele explicate de Shinran Shonin (1173-1262), maestrul fondator. Aceste sutre sunt: 1) Sutra despre Buddha al Vieţii Infinite (Marea Sukhavativyuha Sutra în sanskr/Bussetsu Muryoju Kyo în jap.), numită pe scurt, Marea Sutră, 2) Sutra despre viziualizarea lui Buddha al Vieţii Infinite (Amitayurdhyana Sutra în sanskr/ Bussetsu Kanmuryoju Kyo în jap), numită pe scurt, Sutra Contemplaţiei și 3) Mica Sutră despre Buddha al Vieții Infinite (Mica Sukhavativyuha Sutra în sanskr/ Bussetsu Amida Kyo în jap), numită și Mica Sutră.

În mod special, Marea Sutră a fost considerată de Shinran Shonin ca fiind cea mai importantă învățătură a lui Buddha Shakyamuni și principalul motiv al apariției Lui în lumea noastră[9]. În această sutră El ne spune povestea lui Buddha Amida și a Tărâmului Său Pur[10], încurajându-ne să ne încredem în El și să ne dorim să ne naștem acolo.

Spre deosebire de Shakyamuni, Amida nu este o figură istorică, ci un Buddha transcendent care a atins Iluminarea în urmă cu mulți eoni, în trecutul îndepărtat[11]. Cu toate acestea, El este la fel de real ca Shakyamuni sau orice alt Buddha din orice eră, deoarece toți Buddha rămân întotdeauna activi în salvarea ființelor sensibile.

Unicitatea lui Buddha Amida este că a făcut 48 de legăminte și a manifestat un ținut iluminat numit Tărâmul Pur (Sukhavati). Unele din aceste legăminte descriu caracteristicile Lui speciale de Buddha (legămintele 12 și 13), altele se referă la calitățile Tărâmului Pur (legămintele 31 și 32), în timp ce altele explică modul în care ființele se pot naște acolo după moarte și cum vor trăi și se vor comporta în acel loc extraordinar.
Printre legămintele Sale, al 18-lea sau Legământul Principal este considerat cel mai important. În el, Amida promite că le va aduce în Tărâmul Său Pur pe toate ființele care se încred în El, îi rostesc Numele în credință și doresc să renască acolo. Alte legăminte promit de asemenea, că cei născuți în Tărâmul Pur vor atinge Nirvana supremă (al 11-lea Legământ) și că se vor întoarce în această lume, în diferite forme, pentru a ajuta toate ființele (al 22-lea Legământ)[12].

O reprezentare a Tărâmului Pur al lui Buddha Amida
Așa cum am explicat deja la începutul acestei introduceri, mediul samsaric în care ne aflăm în acest moment este efectul karmei noastre personale și al karmei colective (comune) al tuturor ființelor neiluminate. Această karmă negativă comună a dat naştere unui mediu impur care de asemenea, ne influenţează şi în care este foarte greu să avem o adevărată evoluţie spirituală. Noi înşine suntem bolnavi, fiinţele alături de care trăim sunt bolnave şi de asemenea, mediul este bolnav (neiluminat). Din acest motiv suntem îndemnaţi să ne naştem după moarte în Tărâmul Pur al lui Amida. Acesta este un mediu sănătos şi iluminat, produs nu de vreo karmă negativă, patimi oarbe sau atașamente, ci de Iluminarea şi virtuţile curate ale lui Buddha Amida. Odată născuţi acolo, boala noastră este vindecată imediat, iluziile se topesc asemenea gheţii sub acţiunea focului iar Iluminarea apare natural.

Fiinţele din Samsara ori fiinţele neiluminate sunt asemenea unor seminţe căzute într-un sol neroditor. Chiar dacă potenţialul oricărei seminţe este să devină un copac, dacă e plantată într-un pământ sărăcăcios, lipsit de nutrienţii necesari şi în prezenţa multor buruieni, aceasta nu se va dezvolta. Asemenea seminţelor, potenţialul oricărei fiinţe este să devină un Buddha, însă deoarece ne aflăm în această lume samsarică, ea însăşi efectul şi ecoul karmei noastre negative, nu putem creşte şi nu ne putem transforma în Buddhaşi. Exact din acest motiv, avem nevoie să îl lăsăm pe Amida să ne ducă în Tărâmul Său Pur[13]. Acest Tărâm este cel mai bun sol pentru ca nişte seminţe asemenea nouă să îşi dezvolte rapid potenţialul lor natural şi să devină Buddha. Spre deosebire de diferitele planuri de existenţă samsarice, Tărâmul Pur este pământul Iluminării sau grădina perfectă manifestată de Buddha Amida unde totul conduce la Iluminare. Aşadar, trebuie să ne încredem pur şi simplu în El şi să ne dorim să fim plantaţi (să renaştem) acolo, unde primind toţi nutrienţii necesari şi nefiind împiedicaţi de nici un fel de buruieni, ne vom transforma în Copaci ai Iluminării.

3) Credința (Shinjin) și Nembutsu Legământului Principal
Shinran a insitat mereu în învățătura lui că trebuie să fim în armonie (în acord) cu Legământul Principal.  A fi în armonie cu Legământul Principal înseamnă a-l accepta ca fiind adevărat şi efectiv în salvarea noastră; înseamnă că rostim cu credinţă Numele lui Amida şi că ne dorim să ne naştem în Tărâmul Său.

A accepta faptul că Legământul Principal este adevărat, înseamnă automat că acceptăm a fi reale şi adevărate toate elementele sale componente. Care sunt aceste elemente? Acestea sunt Buddha Amida şi Tărâmul Său Pur. Doar în legătură cu acest Buddha şi Tărâmul Său poate exista o credinţă, o rostire a Numelui şi o dorinţă de a ne naşte. Credinţă în cine? Credinţă în Amida. A rosti Numele cui? A rosti Numele lui Amida. A dori să ne naştem unde? A dori să ne naştem în Tărâmul lui Amida.
Dacă avem credinţă în cineva, înseamnă că suntem siguri că acea persoană este de încredere şi că îşi va ţine promisiunile. De asemenea, a crede în promisiunea cuiva înseamnă şi că îi acceptăm existenţa. Adică suntem siguri că acea persoană este reală, că există cu adevărat. Promisiunile pot fi făcute şi respectate de persoane vii şi reale, în cazul nostru de Amida care este un Buddha viu şi real, iar nu de obiecte neînsufleţite sau de personaje fictive[14]. Astfel, doar dacă acceptăm existenţa lui Buddha Amida şi a Tărâmului Său putem avea credinţă autentică în El, rosti Numele Lui şi dori să ne naştem acolo. Deoarece Buddha Amida şi Tărâmul Său Pur sunt adevărate şi reale, Legământul Său Principal - în care ne îndeamnă să ne încredem în El, să-i rostim Numele şi să mergem acolo – este el însuşi adevărat şi real. Nu discutăm aici despre o promisiune goală făcută de o persoană neiluminată sau de un personaj fictiv dintr-o carte de fantezie, ci de promisiunea unui Buddha real – Amida,  Cel Atot Iluminat. Deoarece există şi pentru că este un Buddha, înseamnă că putem avea încredere în El şi că merită să ne lăsăm  duşi în Tărâmul Său Pur. 

Când cineva are credință (shinjin), este convins de faptul că Buddha Amida și Tărâmul Său există iar că promisiunea făcută în Legământul Său Principal este adevărată. De aceea, el se încrede pur și simplu în Buddha Amida și dorește să se nască în Tărâmul Său după moarte. A rosti "Namo Amida Butsu"[15] mai rar sau mai des înseamnă exact asta - "mă încred în Buddha Amida/mă refugiez în Buddha Amida; vreau să merg în Tărâmul Său Pur". De asemenea, înseamnă: "Mulțumesc Buddha Amida pentru că mă salvezi și mă duci în Tărâmul Tău Pur la sfârșitul acestui trup iluzoriu".

”Namo” din ”Namo Amida Butsu” înseamnă ”slavă lui”, ceea ce exprimă recunoștința și de asemenea, ”mă refugiez în”, ceea ce exprimă credința (shinjin). ”Butsu” sau ”Bu” (dacă preferați să-l rostiți ”Namo Amida Bu”) înseamnă Buddha.

În exact momentul în care ne încredem în Buddha Amida intrăm în stadiul de non-retrogresiune, adică indiferent ce ni se va mai întâmpla de-a lungul acestei vieți, suntem asigurați de nașterea în Tărâmul Pur. Precum toate răurile se varsă în marele ocean, toate ființele care se încred în Amida se vor naște inevitabil, după moarte, în Tărâmul Său Pur.  Din moment ce ne încredem în Amida, nimic nu ne poate împiedica să ne naștem acolo, nici măcar karma noastră negativă. De aceea, stadiul se numește ”de non-retrogresiune”.

*

Nu există nici o indicație specială în ceea ce privește rostirea Nembutsului. Trebuie doar să-l spunem pur și simplu. Haideți așadar, să ne bucurăm de Numele lui Amida și să-l rostim ori de câte ori vrem și în orice situație ne-am afla. Buddha Amida vrea ca noi să ne bucurăm de Numele Lui fără nici un fel de grijă. Acest Nume nu necesită vreo inițiere ori stare specială a minții[16]. De aceea, indiferent că ne simțim bine sau rău, că suntem calmi sau agitați, putem rosti Numele fără nici un fel de problemă. Când spunem Numele nu ne refugiem în propria noastră minte, în gândurile care apar în ea, în sentimentele sau ideile personale, ci în Buddha Amida care se află în afara minții noastre.

Motivul pentru care în Jodo Shinshu suntem învățați că deși rostim Numele cu propriile buze, această rostire sau recitare nu este ”practica noastră” se datorează faptului că Numele lui Amida nu ne aparține și deci, nu poate fi îmbunătățit sau deteriorat de nimic, bun sau rău, care se află în personalitatea noastră. Numele este manifestarea lui Amida și funcționează datorită lui Amida. Noi nu oferim nimic din noi înșine acestui Nume pentru a-l face funcțional. În timp ce alte școli buddhiste cer ca practicantul ce rostește anumite formule sacre să aibă o stare bună sau concentrată a minții, Jodo Shinshu se bazează pe Amida și pe Puterea Lui salvatoare. Când noi, adepții Jodo Shinshu rostim Numele doar ne exprimăm credința și spunem ”mulțumesc Buddha Amida”.




[1] Vezi capitolul ”Învățătura buddhistă despre om, karma și renaștere” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, publicată pentru distribuție gratuită de CBBEF, Taiwan, 2016, p 10.
[2] Vezi capitolul ”Câteva explicaţii buddhiste despre originea şi existenţa universului” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 24.
[3] Vezi capitolul ”Buddha Dharma nu recunoaste existenţa unui zeu suprem şi creator al lumii” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 13
[4] Vezi articolul ”Pe scurt despre cele șase categorii de ființe neiluminate” de la http://shinbuddhism-romania.blogspot.ro/p/pe-scurt-despre-cele-sase-categorii-de.html sau din cartea Învățături buddhiste Jodo Shinshu, de Josho Adrian Cîrlea, publicată pentru distribuție gratuită de CBBEF, Taiwan, 2013, p. 16
[5] Nirvana vine de la termenul „nirv” – „a se stinge”, greşit înţeles de către mulţi ca aneantizare. Reprezintă însă stingerea flăcării patimilor, precum şi trezirea către adevărata realitate sau natură de Buddha.
[6] Vezi capitolul ”Două întrebări despre natura de Buddha şi Samsara” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 40
[7] Vezi capitolul ”Înțelesul celor Trei Refugii în Jodo Shinshu” din cartea Învățături buddhiste Jodo Shinshu, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2013, p. 141
[8] Vezi capitolul ”Credinţa într-un zeu creator este o piedică în primirea shinjinului” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 43
[9] Vezi capitolul ”Scopul venirii lui Shakyamuni în această lume” din cartea Învățături buddhiste Jodo Shinshu, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2013, p. 29
[10] Vezi capitolul ”Învăţătura lui Buddha Shakyamuni despre Buddha Amida” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 54
[11] Vezi capitolele ”Despre Amida și Tărâmul Său Pur” din cartea Învățături buddhiste Jodo Shinshu, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2013, p. 22 și ”Cele trei corpuri (aspecte) ale lui Buddha Amida” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 73 
[12] Pentru o explicație amănunțită a tuturor celor 48 de legăminte vezi cartea Cele 48 legăminte ale lui Buddha Amida, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2015.
[13] Vezi capitolul ”Cele două aspecte ale Tărâmului Pur” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 85
[14] Vezi capitolele ”Cei care neagă existența lui Amida nu au shinjin” din cartea Învățături buddhiste Jodo Shinshu, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2013, p. 150 și ”Consecinţele karmice ale negării existenţei lui BuddhaAmida” din cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Pur, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2016, p 93
[15] Namo Amida Butsu, Namo Amida Bu,  Namandabu sau Namo Amitabha sunt variante diferite pentru același Nembutsu.
[16] Vezi capitolul ”Credința e simplă, nimic special” din cartea cartea Învățături buddhiste Jodo Shinshu, de Josho Adrian Cîrlea, CBBEF, Taiwan, 2013, p. 69

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.