Există
opt iaduri arzătoare și opt iaduri înghețate. În conformitate
cu Buddha Shakyamuni și diverși Maeștri buddhiști care le-au explicat, aceste
opt tipuri de iaduri principale își au propriile lor iaduri învecinate (ustada[1]):
”Există
opt iaduri din care e greu de ieșit, pline de ființe rele și crude, fiecare având șaisprezece utsada. Acestea au patru
ziduri și patru porți, sunt atât de înalte pe cât sunt de largi. În jurul lor
sunt ziduri de foc, acoperișul este din foc, soarele de acolo arde cu scântei
de foc iar ele însele sunt pline de flăcări înalte de sute de yojana.”[2]
Alte tipuri de iaduri sunt așa numitele iaduri temporare (ocazionale) sau efemere
(pradesikanakara),
care au fost create de acțiunile unei singure ființe, două sau mai multe. Așa
cum explică Bodhisattva Vasubandhu, varietatea lor este foarte mare iar locul
în care se află nu este fix, ceea ce înseamnă că pot exista în râuri, munți, deșerturi sau în alte părți.[3]
Înainte de a prezenta în amănunt aceste iaduri
trebuie să precizez faptul că toți gardienii, torționarii sau monștrii
îngrozitori ce aplică diverse pedepse NU sunt ființe vii de sine stătătoare, ci
manifestări ale karmei negative a persoanelor născute acolo. Așadar, chiar dacă
par reali pentru locuitorii iadurilor, nu au de fapt, o existență a lor.
Maestrul Vasubandhu explică acest aspect foarte clar în
Vijnaptimatravimsaka[4] și în Abhidharmakosabhasyam.
Shantideva spune de asemenea, in Bodhisattvachariavattara:
”Cine a
creat intenționat
toate
armele celor din iaduri?
Cine a
creat pământul de fier înroșit?
Înțeleptul[5] a
zis că toate aceste lucruri
sunt
lucrarea (manifestarea) minții rele a ființelor.”[6]
În descrierea iadurilor m-am ghidat în mod
special după
Yogacarabhumisastra
(Yugaron) de Maestrul Asangha, Abhidharmakosabhasyam (Kusharon)
de Maestrul Vasubandhu și Ojoyoshu[7] de
Maestrul Genshin, care la rândul lui a
citat pe Maeștrii de mai sus și lucrările lor, precum și diverse alte sutre și
tratate importante.
Cele opt iaduri arzătoare
1) Iadul repetiției sau iadul
reînvierii
 |
| iadul reînvierii |
Locuitorii acestui
iad se percep unii pe alții ca dușmani de moarte și se luptă între ei folosind
arme uriașe create de propria karmă până când se taie în bucăți. Maestrul
Genshin spune:
”Ascuțindu-și
ghiarele de fier își scot ochii unii altora și își sfâșie carnea până când se
scurge tot sângele din ei și li se văd oasele […] se taie unii pe alții în bucăți cu săbii
ascuțite așa cum e tăiat peștele în bucătărie.”
După ce mor o voce din cerul acelui iad strigă:
”Înviați!” iar ei se întorc din nou la viață și reiau lupta.
În conformitate cu Saddharmasmrity Upasthana Sutra toți cei care au ucis un om sau o
ființă neumană vor cădea în acel iad[8].
Timpul petrecut acolo este descris de Maestrul
Genshin după cum urmează:
”O zi și
o noapte în tărâmul regilor deva (zeilor[9])
echivalează cu cincizeci de ani de viață omenească iar viața în tărâmul regilor
deva durează cinci sute de ani. Însă o singură zi și noapte în acest iad este echivalentă cu toată durata
vieții din tărâmul regilor deva iar victimele trebuie să rămână acolo cinci
sute de ani.”
2) Iadul funiei negre
Ființele născute
aici sunt înșfăcate de gardieni
monstruoși care îi marchează pe tot corpul cu funii
de fier înroșit după care îi taie în bucăți cu săbii și fierăstraie de foc de-a
lungul liniilor apărute. După ce își
termină treaba, trupurile se reîntregesc iar procesul este luat de la capăt.
Maestrul Genshin a descris și alte chinuri
pentru cei născuți în acest iad:
 |
| iadul funiei negre |
”Uneori
paznicii monstruoși din iaduri aruncă plase din funii de metal înroșit peste ființele născute
acolo. Un vânt rău începe să bată din senin și le înfășoară strâns în jurul
păcătoșilor, arzându-le carnea și sfărâmându-le oasele. De asemenea, de-a
dreapta și de-a stânga lor sunt munți de fier incredibil de înalți. Pe
vârfurile lor sunt așezate bârne de care sunt prinse funii de fier și care se
întind astfel de la un munte la altul. Sub aceste funii sunt așezate cazane
imense pline cu o substanță fierbinte și aburindă. Păcătoșii, care au prinse de
spate greutăți mari, sunt forțați să traverseze distanța dintre vârfurile
muntoase pe această funie și cad în cazanele de dedesupt în care sunt fierți
timp îndelungat până când oasele și carnea li se transformă într-o grămadă
amorfă unde nu se mai poate distinge nicio mână sau picior.”
În conformitate cu Saddharmasmrity Upasthana Sutra[10],
cauza nașterii în acest iad este rănirea și mințirea părinților, rudelor și
prietenilor, precum și provocarea de discordie între ei. După Genshin, aici
ajung de asemenea, hoții și ucigașii[11].
Acesta descrie timpul petrecut acolo după cum urmează:
”O sută
de ani omenești sunt egali cu o zi și o noapte în Toriten[12]
iar viața în acest tărâm al zeilor durează o mie de ani. Însă o viață în Toriten
este echivalentă cu doar o zi și o
noapte în acest iad unde ființele trăiesc o mie de ani. Cei care au ucis ori au
furat cad în acest iad.”
 |
| iadul zdrobirii |
3)
Iadul zdrobirii
Maestrul Genshin l-a
descris în felul următor:
”În
acest iad există numeroși munți aranjați
pe perechi și diverși gardieni monstruoși cu cap de bou sau de cal
înarmați cu tot felul de bâte sau țepușe de
fier pe care le folosesc la torturarea celor născuți acolo. Cu aceste
instrumente îi împing pe păcătoși înainte și îi fac să treacă printre perechile
de munți care se apropie unul de altul și îi zdrobesc până când sângele li se
prelinge peste tot.
Apoi mai
sunt și alți munți de fier care cad din cer și îi transformă în
bucățele atât de mici precum firele de nisip. Există de asemenea, și victime
care sunt zdrobite între două stânci”.
Alte texte spun că uneori perechile de munți se
transformă în capetele pline de flăcări ale diverselor animale pe care ființele
din iaduri le-au ucis în viețile trecute și care se aruncă unul asupra
celuilalt, prinzându-i la mijloc și zdrobindu-i. Asemenea tuturor iadurilor,
locuitorii de acolo sunt reînviați și tortura o ia de la capăt.
În conformitate cu Saddharmasmrity Upasthana Sutra[13],
cauza nașterii în acest iad este uciderea animalelor – capre, oi, porci,
iepuri, șoareci, căprioare și așa mai departe iar după Maestrul Genshin aici se
găsesc inclusiv hoții și cei care își
înșeală partenerii sau partenerele de viață.
Timpul petrecut în acest iad este descris de Maestrul
Genshin în felul următor:
”Două
sute de ani omenești sunt egali cu o singură zi și noapte în Yamaten[14] unde
viața durează două mii de ani, însă o zi și noapte în acest iad este echivalentă
cu întreaga viață a zeilor din Yamaten iar în acest iad victimele trebuie să
rămână două mii de ani. Ucigașii[15],
hoții și adulterii cad în iadul zdrobirii.”
4) Iadul tânguirilor
Aici ființele sunt
prăjite în clădiri de metal încins cu
niciun fel de ieșire ori sunt fierte și li se
toarnă cupru topit în gură, arzându-le organele interne. Ele strigă, plâng și
se tânguiesc în chinuri îngrozitoare. În conformitate cu Saddharmasmrity Upasthana Sutra[16],
cauza nașterii în acest iad este faptul că au torturat fizic, psihic și verbal
pe alții, i-au rătăcit și i-au corupt din punct de vedere moral iar după
Maestrul Genshin aici se găsesc inclusiv ucigașii, hoții, adulterii și bețivii.
 |
| iadul tânguirilor |
Timpul petrecut în acest iad este descris de
Genshin în felul următor:
”Patru
sute de ani omenești sunt egali cu o singură zi și noapte în Tosotsuten[17] unde viața durează
patru mii de ani, însă o zi și o noapte
în iadul tânguirilor este echivalentă cu întreaga viață a zeilor din Tosotsuten
iar în acest iad ființele trebuie să rămână patru mii de ani.”
5) Iadul marilor tânguiri
În acest iad
gardienii pun o mulțime de victime în
containere de metal cu pereți dubli incandescenți
unde sunt arși și bătuți cu diverse arme. Ușile sunt sigilate iar ființele de
acolo urlă de durere și disperare. În conformitate cu Saddharmasmrity Upasthana Sutra[18],
cauza nașterii în acest iad este furtul proprietăților religioase, al
proviziilor pustnicilor sau ale maeștrilor spirituali, făcându-i să sufere, iar
după Maestrul Genshin aici se găsesc inclusiv ”ucigașii, hoții adulterii, bețivii și cei care au folosit un limbaj
rău”.
Timpul petrecut în acest iad este decris în
felul următor de Maestrul Genshin:
”Opt
sute de ani omenești sunt egali cu o singură zi și noapte în Kerakuten[19] unde
viața durează opt mii de ani, însă o zi
și o noapte în iadul marilor tânguiri este echivalentă cu întreaga viață a
zeilor din Kerakuten iar în acest iad ființele trebuie să rămână opt mii de
an.”
6) Iadul căldurii arzătoare
În acest iad
ființele suferă prin faptul că sunt gătite de
 |
| iadul căldurii arzătoare |
de vii în cazane uriașe pline cu bronz topit.
De câte ori ies la suprafață sunt prinse de gardienii infernali cu cârlige de
metal și bătute în cap cu ciocane până când își pierd cunoștința. Această
pierdere a cunoștinței este singurul moment de liniște, când nu mai simt nicio
suferință, însă din păcate nu durează mult iar totul se ia de la capăt.
Maestrul Genshin a descris și alte scene
terifiante din iadul căldurii arzătoare:
”Gardienii
infernali îi iau pe păcătoși și îi întind pe podeaua de fier încins. Uneori îi
așează cu fața în jos sau în sus, bătându-i și lovindu-i mereu de la cap la
picioare până când carnea li se transformă în pastă. Alteori îi pun pe un
grătar mare din fier încins. Întorcându-i când pe o parte, când pe alta, îi
prăjesc până când devin subțiri de la atâta arsură. Uneori îi fixează pe o
țeapă lungă de metal pe care le-o
introduc din anus până în cap și îi pârlesc bine până când flăcările intră în
organele vitale, încheieturi și oase, ochi, nas și gură. Apoi din nou îi aruncă
într-un cazan uriaș și îi fierb ca pe fasole. Alteori îi pun la etajul superior
al unei case de fier și dau drumul la flăcări violente care îi învăluie din
toate direcțiile, consumându-le oasele și măduva.”
Ca să ne dea o idee despre cât de distructiv
este focul manifestat în acest iad, Maestrul Genshin ne oferă o comparație:
”Dacă
cineva ar aduce o scânteie din acest foc, atât de mică precum luminița unui
licurici, în această lume a noastră, ar consuma-o imediat. Cât de groaznică
trebuie să fie suferința acestor păcătoși ale căror trupuri asemenea firelor de
iarbă sunt arse acolo! Aceștia se uită plini de dorință la flăcările din
iadurile precedente care li se par, prin comparație, răcoroase ca zăpada și gheața.”
Timpul petrecut în acest iad este descris în
felul următor:
”O mie
șase sute de ani omenești sunt egali cu o zi și o noapte în Takejizaiten[20] unde
viața durează șaisprezece mii de ani, însă o zi și o noapte în iadul căldurii
arzătoare este echivalentă cu întreaga viață a zeilor din Takejizaiten iar în
acest iad ființele trebuie să rămână șaisprezece mii de ani. Ucigașii, hoții,
adulterii, bețivii, cei care au folosit un limbaj rău și ereticii cad în acest
iad.”
7) Iadul marii călduri arzătoare
În acest iad
ființele sunt blocate înauntrul unor case
de metal unde gardienii infernali îi trag în
țeapă prin călcâie și anus cu tridente din fier încins până când vârfurile acestora
le ies prin umeri și vârful capului. În același timp trupurile lor sunt
învelite în folii de metal încins.
În conformitate cu Maestrul Genshin, care
citează diverse texte sacre, gardienii acelui iad le spun fiecărui păcătos
chinuit acolo:
”Ești
speriat deja numai când auzi urletele și vezi cu ochii tăi ce se întâmplă aici?
Închipuieți însă teroarea ce o vei simți când trupul îți va arde asemenea
ierbii uscate! Totuși, flăcările din acest iad nu sunt chiar flăcări, ci
patimile arzătoare ale karme tale
negative. Focul obișnuit poate fi stins dar nu și focul karmei rele.”
Acest pasaj este foarte important deoarece,
așa cum am mai explicat, arată că focul iadurilor, diferitele locuri ale terorii
descrise mai sus și care vor fi descrise și în cele ce urmează, precum și
gardienii iadurilor, sunt manifestări ale karmei păcătoșilor renăscuți acolo.
Toate acestea sunt rezultatul sau efectul suferinței pe care ei înșiși au
adus-o altor ființe. Diferitele iaduri există din cauza karmei negative a
locuitorilor acestora – este energia rea a propriilor fapte manifestată în
forme și chinuri înspăimântătoare.
După cum spune și Maestrul Genshin, ”puterea karmei rele pe care păcătoșii au
creat-o îi aruncă în flăcările violente”ale acelui iad. ”Dintre toate furtunile, furtuna karmei este
cea mai puternică. Aceasta e generată de faptele negative ale oamenilor și este
cea care îi trage către abisul suferinței.”
În opinia lui, ”ucigașii, hoții, adulterii, cei care au folosit un limbaj rău,
ereticii precum și cei care le-au înjosit pe călugărițele care respectă
preceptele purității” cad în acest iad al marii călduri arzătoare.
Timpul petrecut aici este o jumătate de kalpa
intermediară, ceea ce reprezintă o perioadă de timp foarte greu de măsurat în
ani omenești
8) Iadul suferinței neîncetate
(Avici)
Situat la capătul de
jos al lumii dorinței, acesta este
cel mai rău dintre iaduri. Nicăieri nu se
găsește mai multă suferință decât aici.
 |
| Iadul avici |
Focul din acest iad cuprinde totul și nu
există niciun loc neatins de flăcări. Este atât de violent încât trupurile
victimelor și focul însuși devin imposibil de distins. De asemenea, nu există
nicio secundă în care suferințele ființelor să înceteze. Numărul celor născuți
acolo nu poate fi calculat și cu toate că aud țipetele de durere ale
celorlalți, nu se pot vedea unii pe alții. Toate chinurile și torturile
iadurilor precedente sunt trăite aici în moduri și mai groaznice.
După ce descrie acest iad, Maestrul Genshin
spune:
”Suferințele
din Avici sunt de o mie de ori mai mari decât toate celelalte șapte iaduri la
un loc și cele învecinate cu acestea[21].
Atât de imensă este suferința din acest iad, încât victimele născute acolo îi
invidiază pe cei din iadul marii călduri arzătoare, suferința acelora
părându-li-se asemenea plăcerilor din Takejizaiten. Dacă ființele din cele șase
Devaloka[22]
ale Kamadhatu[23]
ar mirosi duhoarea acestui iad ar muri imediat. Motivul este că toți cei
născuți în acest iad sunt cuprinși de putrefacție. […]
Dacă
cineva ar auzi cu adevărat totul despre suferințele din acest iad nu ar rezista
și ar muri imediat. Cât de oribil trebuie să fie! Nici măcar a mia parte din
ororile din Avici nu au fost povestite deoarece sunt imposibil de descris.
Nimeni nu poate asculta o astfel de descriere și nici nu le poate compara cu altceva. Dacă cineva ar
descrie sau ar asculta cu adevărat o descriere completă a suferințelor din
acest iad ar vomita sânge și ar muri.”
Bodhisattva Nagarjuna a spus:
”Așa cum
dintre toate tipurile de fericire
dispariția
lăcomiei este regele fericirii,
dintre
toate tipurile de suferință
cea din
iadul Avici este cea mai cumplită.
Durerea
de a fi străpuns toată ziua de o mie de sulițe
nu se
compară cu cea mai mică suferință din iad."[24]
Cei care au făcut cele cinci păcate de moarte,
au ponegrit Dharma, au negat legea cauzei și efectului sau existența lui Buddha
Amida și a Tărâmului său Pur, nu au luat în serios învățătura Mahayana, au
denigrat sutrele Mahayana, și-au ucis învățătorii spirituali, etc, se nasc în
acest iad după moarte. Viața în Avici durează o întreagă kalpa intermediară.
Iadurile învecinate (ustada)
Yogacarabhumisastra (Yugaron) de Asangha și Abhidharmakosabhasyam (Kusharon)[25]
a lui Vasubandhu, descriu patru iaduri învecinate (”utsada”) care sunt așezate
la cele patru ieșiri ale celor opt iaduri principale descrise mai sus.
Bodhisattva Vasubandhu a spus:
”Care
este sensul cuvântului utsada? Li se zice utsada deoarece reprezintă locuri de
suferință suplimentară. În iaduri ființele sunt chinuite îngrozitor după care suferința lor continuă în
ustada. [...] După ce au stat în iaduri,
păcătoșii cad apoi în utsada."[26]
Șanțul
de foc (Kukula)
Când ființele ies dintr-unul din cele opt
iaduri arzătoare, văd ceva ce se aseamănă cu un șanț umbros, însă când intră în
el, crezând că au găsit în sfârșit un loc unde să se ascundă, descoperă că acesta
e plin de foc ce le ajunge până la genunchi. Focul le arde pielea, carnea și
sângele când pun piciorul acolo dar se reface imediat ce îl ridică.
Mlaștina
cu excremente și corpuri putrezite (Kunapa)
Când ies din șanțul de foc văd un râu și
cuprinși de sete aleargă spre el doar ca să realizeze, odată ajunși acolo, că
nu este decât o mlaștină cu excremente și corpuri putrezite de oameni și
animale pline cu tot felul de bestii care cresc în apă și viermi cu ciocuri de
fier care îi mănâncă. Sexualitatea incorectă duce la experiența acestei
mlaștini scârboase.
Câmpia
cu lame ascuțite (Ksuramarga)
Când ies din mlaștină văd o câmpie verde însă
când ajung acolo realizează că iarba este alcătuită din lame foarte ascuțite
care le taie picioarele până la os. Acestea se vindecă la loc atunci când le
ridică și sunt tăiate din nou când pășesc pe iarbă.
Pădurea
de săbii (Asipattravana)
Când scapă de câmpia cu lame ascuțite, fug
către ceea ce le pare a fi o pădure frumoasă dar odată ajunși la ea constată că
frunzele copacilor sunt săbii care cresc pe trunchiuri de metal. Când bate
vântul aceste săbii cad pe ființele de acolo și îi taie în bucățele care sunt
apoi mâncate de câinii infernali Syamasabala. Când nu mai rămâne nimic din
trupurile lor, aceștia reapar și sunt tăiați din nou și din nou. Rănirea și torturarea
ființelor cu arme dau naștere pădurii de săbii.
 |
| dealul cu copaci Salmali |
Dealul
cu copaci Salmali (Ayahsalmallvana)
Apoi ființele ajung la poalele unui deal cu
copaci Salmali. Pe vârful dealului își văd fostele iubiți sau iubite cu care au
avut o sexualitate incorectă care îi strigă cu glasuri pătimașe. Plini de
dorința de a se reuni cu ei, încep să urce dealul, însă frunzele copacilor se
îndreaptă spre ei și le intră în carne. Când în sfârșit ajung în vârf, în loc
de persoanele iubite sunt întâmpinați de păsări cu ciocuri de metal care le
scot și le mănâncă ochii. Apoi își văd din nou persoanele iubite cum îi strigă
de la poalele dealului și o pornesc la vale însă acum frunzele se întorc cu
vîrful în sus, înjunghiindu-i în toate părțile corpului. Când în sfârșit ajung
la obiectul dorinței acesta se transformă în femei sau bărbați metalici care îi
îmbrățișează și încep să-i mănânce de vii.
Așa cum explica Bodhisattva Vasubandhu în Abhidharmakosabhasyam, câmpia cu lame
ascuțite, pădurea cu săbii și dealul cu copaci Salmali constituie un singur iad
învecinat (utsada) deoarece toate trei au în comun pedeapsa prin rănire.
Râul cu
apă clocotită și cenușă fierbinte
Când în sfârșit ființele scapă de dealul cu
copaci Salmali ajung la râul Vaitarani plin de apă clocotită și cenușă
fierbinte care înconjoară iadul cel mare. Maestrul Vasubandhu descrie
suferințele de acolo:
”Pe
ambele maluri ale râului sunt persoane înarmate cu săbii și sulițe care-i
împing înapoi pe cei care încearcă să iasă din el. Fie că se afundă în apă ori
ies la suprafață, că sunt purtați de curent sau merg împotriva lui, condamnații
sunt fierți și gătiți asemenea boabelor de susan ori de porumb aruncate într-un
cazan încins”.[27]
Pedofilia, râvnirea la posesiunile comunității
(sangha), uciderea peștilor și a altor animale duc la apariția râului cu apă
clocotită și cenușă fierbinte.
În
Saddharmasmrity Upasthana Sutra (Shobonenjogyo)[28]
există o descriere puțin diferită a iadurilor învecinate. Le voi prezenta aici
așa cum le-a preluat și repovestit Maestrul Genshin în Ojoyoshu. Menționez că acestea sunt doar o parte din iadurile
explicate în acea sutră.
Așadar, printre
iadurile învecinate ale iadului repetiției sau reînvierii se află:
-
Locul plin de mizerie care este ”plin cu balegă
fierbinte, murdărie cu gust amar și viermi cu
cioc tare. Păcătoșii sunt forțați să mănânce această balegă în timp ce viermii
se tărâsc peste ei, mestecându-le și găurindu-le pielea și sugându-le măduva
oaselor. Cei care au ucis căprioare sau păsări cad în acest iad.”
-
Locul săbiilor rotitoare care este ”închis
de
pereți negri de fier de zece yojana înălțime,
plin de un foc atât de intens încât focul normal pare zăpadă. Când corpul vine
în contact cu el chiar și cu cea mai mică parte, se zbârcește până se face cât
bobul de muștar. În acest foc plouă în rafale puternice cu bețe de metal
încins. Tot aici există și o pădure de săbii atât de ascuțite încât chiar și un
fir de păr care vine în contact cu ele este tăiat în bucățele mici. Vă dați
seama cât de teribile sunt aceste săbii pentru trupurile păcătoșilor! Uneori
săbiile cad din cer asemenea unei cascade imense. Atât de mare este confuzia și
agonia celor născuți acolo încât nimeni nu o poate îndura. Cei care au ucis din
invidie și pizmă ajung în acest iad”.
-
Locul cazanului arzător unde ”păcătoșii sunt
puși
într-un cazan de metal și fierți ca boabele de fasole. Cei care au ucis, gătit
și mâncat animale ajung în acest iad.”
-
Locul marii suferințe unde sunt ”trilioane și
nenumărate tipuri de suferințe pe care nu le
putem descrie în detaliu. Cei care au legat oamenii cu lanțuri, i-au bătut cu
bastoanele, i-au forțat să meargă mult, i-au aruncat în râpe adânci, i-au sufocat
cu fum, au speriat copiii, ajung în acest iad”.
-
Locul calmului întunecat unde ”păcătoșii sunt
prinși în
întuneric negru ca smoala și arși din
când în când de un foc întunecat. Apoi
începe să bată o furtună puternică ce forțează muntele de diamant să se
ciocnească de munții din jur astfel încât trupurile păcătoșilor sunt strivite
între ei și fragmentele sunt împrăștiate ca grăunțele de nisip. După asta apare
un vânt fierbinte și tăietor asemenea unei săbii ascuțite. Cei care au omorât
oi sufocându-le cu foc și cei care au omorât broaște țestoase zdrobindu-le
între cărămizi ajung în acest iad”.
-
Locul fără de bucurie unde există ”un foc imens
care arde trupurile păcătoșilor și ziua și
noaptea. Tot acolo se află păsări cu ciocuri de foc, câini și vulpi ale căror
urlete sunt atât de înfricoșătoare încât ți se ridică părul pe spate de groază.
Acestea vin încontinuu să roadă carnea și oasele victimelor care zac
împrăștiate peste tot. Viermi cu ciocul
tare crapă oasele și sug măduva. Cei care au suflat în scoici, au bătut tobe și
au scos alte sunete îngrozitoare[29]
sau cei care au omorât păsări și alte animale ajung în acest iad.”
-
Locul cu cea mai grea suferință care ”se află pe
marginea
unui țărm abrupt și unde păcătoșii ard încontinuu într-un foc metalic. Cei care
au omorât fără milă orice ființă ajung în acest iad.”
Printre iadurile
învecinate ale iadului funiei negre se află:
-
Locul tânguirii și al suferinței unde ”păcătoșii
sunt
puși pe marginea unei prăpăstii imposibil de măsurat. Acolo sunt legați împreună cu funii negre de
foc și împinși în hăul de dedesupt. În cădere se lovesc de fundul prăpastiei care este plin de săbii
ascuțite și numeroase ca firele de iarbă. Câini cu fălci de metal înroșit îi
mestecă în bucățele mici și cu toate că urlă după ajutor, nimeni nu vine după
ei. Cei care au fost învățători și au predat Dharma cu intenții rele, cu
prejudecăți și părtinire rauvoitoare, neoferind adevărul și indiferenți la consecințe,
ajung în acest iad.”
-
Locul vulturului înfricoșător unde ”păcătoșii
sunt
bătuți toată ziua și toată noaptea de gardieni infernali cu bâte de fier.
Alteori aceștia îi taie în bucăți cu săbii de metal încins ori îi săgetează cu arcurile lor pline de
flăcări. Cei care din lăcomie sau invidie i-au legat sau omorât pe alții ca
să-i jefuiască, ajung în acest iad.”
Printre iadurile
învecinate ale iadului zdrobirii se află:
-
Locul viziunii rele unde ajung ”cei care au avut
sexualitate
incorectă și violentă cu copii altora. Aceștia cred că își văd proprii copii[30]
chinuiți de gardienii infernali care le bagă în părțile intime țepe și burghiuri de fier sau îi scot afară cu cârlige din vaginele mamelor
lor. Păcătoșii, văzând suferința copiilor sunt cuprinși de o milă și un dor de
ei atât de mare încât nu pot suporta grozăvia de acolo. După ce sunt torturați
astfel de viziunea suferinței propriilor copii le vine și lor rândul. Gardienii
infernali îi pun cu capul în jos și le toarnă în anus cupru topit care le curge
prin intestine, arzându-le organele vitale și ieșindu-le prin gură și nas. Suferințele
mai sus menționate, anume suferința sufletească și cea trupească, durează timp
de sute de mii de ani.”
condamnați[32] să
sufere bărbații vinovați de sodomie[33].
Aici victima, văzându-l pe bărbatul cu care a
păcătuit, îl îmbrățișează cu patimă fierbinte care se transformă în
flăcări și îi arde trupul complet. După ce moare și învie imediat, fuge cuprins
de groază însă cade într-o prăpastie înfricoșătoare unde este devorat de ciori
cu ciocul de foc și vulpi cu gura de foc.”
-
Locul suferinței îndelungate unde ”ajung cei
care au
furat sau violat nevestele altora. Gardienii infernali îi prind și îi agață cu
capul în jos de ramurile copacilor. Sub ei se află un foc violent care le arde
trupurile complet. Apoi învie și totul se ia de la capăt. Când țipă de durere flăcările intră pe gură
și le ard organele vitale. Această suferință durează timp de sute de mii de
ani. Descrieri mai amănunțite se găsesc în diverse scripturi.”
Printre iadurile
învecinate cu iadul tânguirilor se află:
-
Iadul focului și viermilor unde ajung cei care
au
vândut alcool și unde ”trupurile lor sunt afectate de cele patru sute patru boli. Atât de
mare este puterea unei singure boli încât doar într-o singură zi și noapte ar
distruge toți locuitorii celor patru insule. Din trupurile victimelor ies
viermi care le mănâncă pielea, carnea și măduva oaselor.”
-
Locul numit ”nor, foc și ceață” unde ”ajung cei
care au
forțat femei să bea alcool și apoi le-au violat. Aici sunt torturați de o
flacără de 365 metri. Gardienii
infernali îi prind și îi forțează să treacă prin acest foc până când sunt arși
complet de la cap la picioare. Când nu mai rămâne nimic din ei, gardienii
strigă: ”înviați! înviați!” iar păcătoșii învie și tortura începe din nou.
Astfel chinurile lor durează fără oprire timp de sute de mii de ani.
Printre iadurile
învecinate cu iadul marilor tânguiri se află:
-
Locul numit primirea suferinței crude unde
”gurile
și limbile păcătoșilor sunt bătute în cuie de fier încins ca să nu poată țipa.”
-
Locul numit primirea suferinței nelimitate
unde ”gardienii
infernali taie limbile păcătoșilor cu foarfece de fier încins. După ce sunt
tăiate acestea cresc la loc iar procesul se repetă. De asemenea, le scot ochii
și îi taie cu cuțitul. Aceste cuțite sunt atât de ascuțite încât pot tăia
inclusiv fier și stânci! Cât de ușor este așadar, să taie prin carnea umană!
Astfel de suferințe sunt primite de cei care au folosit un limbaj rău. Există
multe referințe de acest gen în scripturi”
Printre iadurile
învecinate cu iadul căldurii arzătoare se află:
-
Locul numit Fundarikiya unde ”trupurile
păcătoșilor
sunt arse în așa hal încât nu mai rămâne niciun locșor cât o semință de muștar
neatins de flăcări. Cei din acest iad își spun unii altora: ”Veniți repede să
vedeți! Aici e lacul Fundarikiya, aici e apă de băut, aici e umbra răcoroasă a
unei păduri”. Amăgiți de aceste cuvinte, păcătoșii se grăbesc să ajungă acolo
dar de ambele părți ale drumului sunt gropi pline cu foc unde cad și sunt arși
până la os. După o vreme învie din nou iar căldura imensă îi face să tânjească
după apă așa că merg înainte până când ajung la locul numit Fundarikiya.
Flăcările din Fundarikiya sunt de cinci sute de yojana înălțime. După ce
victimele sunt arse de tot în acest foc învie din nou după puțin timp și totul
se ia de la capăt. În acest iad ajung cei care s-au înfometat până la moarte în
speranța că vor ajunge în ceruri, precum și cei care au propovăduit această
erezie celorlalți.”
-
Locul numit întuneric, foc și vânt unde
”păcătoșii
sunt aruncați în cer de un vânt rău, învârtiți și azvârliți de colo-colo încât
devin invizibili. Apoi apare un alt vânt ascuțit ca o sabie care îi taie în
bucăți mici asemenea firelor de nisip și îi împrăștie în toate direcțiile. La
scurt timp fragmentele se adună împreună iar victimele învie și procesul o ia
de la capăt. Astfel sunt pedepsiți[34]
ereticii care susțin că existența se împarte în lucruri veșnice și lucruri
impermanente sau că trupul este impermanent (pieritor) iar cele patru mari
elemente sunt veșnice.”
Printre iadurile
învecinate cu iadul marii călduri arzătoare se află:
-
Un loc atât de plin de flăcări încât ”nu există
nici măcar un locșor cât gămălia unui ac unde
să nu fie foc. Cei care au violat femei laice și pure cad în acest iad.”
-
Locul numit primirea suferinței pe deplin
meritate unde ”gardienii infernali
jupoaie victimele de la cap la picioare și apoi, fără să le taie carnea, le prăjesc
trupurile însângerate și fără piele pe podeaua de metal încins. După aceea,
toarnă peste ei fier topit. Păcătoșii sunt torturați în acest fel zece miliarde
de ani. Cei care au păcălit călugărițe dându-le băuturi tari și le-au distrus
sufletele, făcându-le să devină imorale, cad în acest iad. La fel pățesc cei
care au corupt femei cu diverse bogății.”
Printre iadurile
învecinate cu iadul suferinței neîncetate (avici) se află:
-
Locul numit câmpia de fier a vulpilor
devoratoare.
Aici ”flăcările
ce ard trupurile păcătoșilor se întind pe o distanță de zece yojana. Dintre
toate iadurile, torturile de aici sunt cele mai grele. Țigle de fier plouă
peste victime, zdrobindu-le trupurile și pulverizîndu-le oasele. Vulpi cu fălci
de foc apar încontinuu și îi devorează. Cei care au dat foc pagodelor și
templelor, au ars imaginile Buddhașilor, casele și bunurile preoților ajung în
acest iad.”
-
Locul vomei negre unde ”victimele sunt atât de
înfometate
și însetate din cauza căldurii care le arde trupul încât își mânâncă singure
propria carne. După ce se mănâncă de tot, învie și o iau de la capăt. În acest
loc există un șarpe cu burta neagră care se încolăcește în jurul trupurilor
păcătoșilor și îi mănâncă treptat de la picioare în sus. Apoi din nou,
victimele sunt prăjite într-un foc mare sau fierte într-un cazan. Oasele și
carnea li se topesc asemenea gheții de primăvară iar această masă amorfă ce se
amestecă cu focul creează o flacără imensă și violentă. În acest fel, victimele
trebuie să îndure timp de milioane de ani diverse torturi imposibil de conceput
și descris. Cei care au furat orice ofrandă oferităt unui Buddha și au mâncat-o
ajung în acest iad.”
-
Locul numit adunarea de pe muntele ploios.
Acesta este ”un munte de fier de o yojana înălțime care cade peste victime și le
transformă în praf. Imediat ele învie și sunt zdrobite din nou. Se mai află
acolo unsprezece tipuri de flăcări care le înfășoară și le ard complet.
Uneori
gardienii infernali își scot săbiile și taie trupurile păcătoșilor peste tot
după care le toarnă plumb topit în răni. Apoi aceștia sunt chinuiți cu cele
patru sute patru boli ori în alte feluri timp de milioane de ani. Cei care au
furat și mâncat ofrandele date unui Pratyeka Buddha ajung în acest iad.”
-
Locul numit Embado unde ”se află o pasăre
demonică numită Emba de mărimea unui elefant
și cu un cioc în formă de sabie pe unde
scoate foc. Aceasta îi prinde pe păcătoși, îi duce în înaltul cerului și îi
aruncă de acolo ca pe bolovani. Trupurile victimelor cad cu o așa putere încât
li se sparg în sute de mii de bucăți. Însă acestea revin la viață și procesul
se reia de la capăt. Picioarele lor sunt sfâșiate de săbiile ascuțite și dese
de care e plin drumul, asemenea firelor de iarbă. Câini cu colți de foc vin și
îi devorează. Cei care au complotat împotriva altora și i-au înfometat până la
moarte ajung în acest iad. Mai multe descrieri se găsesc în scripturi.”
Cele opt iaduri înghețate
Aceste iaduri sunt situate la același nivel cu cele opt iaduri arzătoare, dar
spre deosebire de ele, unde elementul foc este dominant, aici mediul karmic
este alcătuit din munți de zăpadă și ghețari iar vânturile sunt viscole năpraznice.
Toate ființele născute în cele opt iaduri înghețate sunt goale și suferă de
următoarele chinuri[35]:
1. Iadul
bășicilor (Arbuda)
În acest iad le apar diverse bășici pe corp din
cauza apei extrem de reci și viscolului puternic.
2. Iadul
bășicilor deschise (Nirarbuda)
Aici bășicile devin răni deschise.
3. Iadul
dinților încleștați (Atata)
Aici dinții ființelor sunt strâns încleștați
din cauza frigului extrem. Maestrul Vasubandhu explică faptul că ”atata” indică
sunetul pe care victimele îl fac din cauza frigului, de aici provenind și
numele acestui iad[36].
4. Iadul
tânguirii (Hahava)
În acest iad ființele au limbile paralizate de
frig și de aceea le este foarte greu să țipe ori să respire, ele putând doar să
se tânguie neîncetat. Denumirea lui provine de asemenea, de la sunetul specific
pe care îl scot ființele născute acolo.
5.
Iadul gemetelor (Huhuva)
Aici vocile ființelor sunt sparte și gemete
lungi și grele li se strecoară printre buze. Numele iadului vine din nou, de la
sunetele de durere scoase de păcătoșii născuți acolo.
6. Iadul
crăpăturilor în formă de utpala sau iadul florii albastre.
Pielea ființelor din acest iad devine albastră
și se crapă în bucăți ce seamănă cu cele patru petale[37]
ale florii utpala.
7. Iadul
crăpăturilor în formă de lotus (padma) sau iadul florii de lotus.
Aici carnea roșie a ființelor devine vizibilă
iar frigul o face să se despice în opt bucăți asemănătoare cu o floare de
lotus.
8. Iadul
crăpăturilor în formă de mare lotus (mahapadma) sau iadul marelui lotus.
Aici carnea ființelor devine roșu întunecat și
se despică în șaisprezece, treizeci și doi și apoi în nenumărate bucăți,
făcând-o asemenea unei imense flori de lotus. Diverși viermi cu ciocuri de
metal intră în carnea crăpată și o devorează.
În conformitate cu
textele sacre, inclusiv Buddha Shakyamuni și Maestrul Vasubandhu[38],
durata de viață în primul iad înghețat este echivalentă cu timpul necesar
golirii un container imens plin cu semințe de susan, dacă am lua câte o semință
odată la fiecare sută de ani. Viața și suferințele din următoarele iaduri reci
crește progresiv de douăzeci de ori mai mult pentru fiecare iad.
Jatakamala[39]
menționează faptul că ființele din iadurile înghețate se află în întuneric:
”În
viața următoare a unui nihilist
un vânt înghețat
va apărea în acel loc al întunericului absolut.
Din
moment ce te va îmbolnăvi atât de tare încât până și oasele îți vor fi
distruse,
cine
crezi că va intra acolo după tine ca să te ajute?”
În Scrisoare
către un discipol, Maestrul Chandragomin[40]
a spus:
”Un vânt
incomparabil îți străpunge oasele;
corpul
îți tremură și îngheață; te pleci în genunchi și te zbărcești de frig.
O sută
de bășici apar și se sparg.
Creaturi
născute din ele te rănesc și te mănâncă; grăsimea, măduva din oase și toate
lichidele trupului îți ies afară.
Epuizat,
cu dinții încleștați, cu părul ridicat de groază,
ești
chinuit de rănile din ochi, urechi și gât.
Cu
mintea și trupul buimăcite de durere,
te
afli în iadul înghețat și scoți
vaiete demne de milă."[41]
Iadurile temporare (ocazionale) sau efemere
Iadurile
temporare (ocazionale) sau efemere se găsesc alături
de cele arzătoare și reci dar există și în alte zone. Maestrul Vasubandhu a
spus:
”Există
iadurile pradesika (efemere) ce sunt create de forța faptelor unei singure
persoane, două sau mai multe. Varietatea lor este mare; locul unde se află acestea
nu este fix, așadar se găsesc în râuri,
munți, deșerturi sau în alte zone”[42].
Suferințele trăite în aceste iaduri efemere
diferă considerabil în timp[43]
și spațiu. Ființele condamnate de propria karmă să renască în ele pot fi prinse
înauntrul unei stânci sau bolovani, țintuite pe fundul unui lac, fierte în
râuri calde sau prizoniere în gheață și ghețari, arse în foc, mâncate de vii de
diferite insecte sau viermi, etc. Unele suferă prin faptul că își identifică
trupul cu obiecte care sunt folosite mereu precum pietre de moară, mături, uși,
rogojini, preșuri, stâlpi, funii, etc
Există multe texte sacre în care sunt
prezentate cauzele renașterii în aceste iaduri efemere, de exemplu: însușirea
sau exploatarea în folos personal a proprietății comunității buddhiste, a cere
sume mari de bani în schimbul predării Dharmei sau pentru binecuvântări,
sacrificiul de animale, furtul din banii publici, adulterul, etc.
Pentru a înțelege
mai bine cauzele nașterii în aceste iaduri efemere, vă voi povesti în
următoarele pagini două întâmplări de pe vremea lui Buddha Shakyamuni în care
sunt implicați doi dintre discipolii săi importanți, Maeștrii Maudgalyayana și
Sangharakshita[44].
În
timp ce Buddha se afla la Rajgir trăia în acea zonă un laic bătrân de 100 ani
pe nume Palkye. Auzind de avantajele vieții de călugăr, acesta a spus familiei
că vrea să primească și el ordinația. Cum aceștia nu mai aveau nevoie de el, nu
s-au împotrivit așa că bătrânul s-a dus la mănăstirea locală unde se aflau
atunci adunați discipolii lui Buddha. Pentru că Buddha însuși nu era prezent a
cerut să fie ordinat de Shariputra. Acesta l-a refuzat pe motiv că era prea
bătrân și nu mai putea medita, studia sau munci în mănăstire. Pe rând, mai
mulți discipoli importanți l-au refuzat, de asemenea. Supărat, bătrânul a decis
că mai bine moare decât să rămână neordinat. La întoarcerea sa, Buddha a aflat
de situația lui Palkye și a cerut lui Maudgalyayana să-l ordineze. Cu toate că
acum era ordinat și se dedicase foarte serios studiului încât devenise expert
în canonul buddhist, bătrânul suferea în continuare deoarece unii călugări mai
tineri nu-l respectau, crezându-l prea mândru să facă prosternări ori să
muncească pentru comunitate și neluând în seamă faptul că era prea bătrân
pentru aceste eforturi. Palkye a decis atunci să se sinucidă, a mers la
marginea unui râu, și-a dat hainele jos, a făcut cu lacrimi în ochi aspirația
de a renaște într-un trup perfect, cu o familie bogată și fără de obstacole
pentru a se putea dedica mai bine practicii Dharmei și s-a aruncat în apă. Datorită
puterii sale neobișnuite Maestrul Maudglayayana l-a văzut și l-a salvat,
ajungând la el într-o secundă. După ce bătrânul i-a povestit rușinat motivele
pentru care vroia să se sinucidă, Maudgalyayana s-a gândit că Palkye nu era
suficient de conștient de realitatea suferințelor samsarice, așa că l-a luat
într-o călătorie supranaturală prin câteva iaduri efemere.
Așa au întâlnit ei o femeie care sărea într-un
cazan cu apă clocotită și se gătea singură. După ce toată carnea era gata
oasele îi săreau afară și se transforma într-o persoană care mânca tot ce
fusese pregătit. Maudgalyayana a explicat că femeia respectivă fusese
servitoarea unei doamne din Shravasti. La un moment dat, această doamnă
invitase un călugăr pur să își petreacă retragerea de vară de trei luni într-un
loc unde ea se angajase că îi va asigura toată mâncarea necesară. În fiecare zi
pregătea cele mai delicioase feluri și o trimitea pe servitoare să i le ducă
însă aceasta mânca tot și îi oferea călugărului resturile. Doamna a devenit
suspicioasă și a început să-i pună întrebări dar servitoarea a negat, spunând:
”Nu am mâncat nicio bucățică. Mai degrabă mi-aș mânca propria carne decât
mâncarea călugărului!” Din cauza acestei minciuni a renăscut după moarte în
acest iad efemer.
Apoi au întâlnit un copac gigant acoperit în
întregime de gândaci care îi mâncau scoarța. Dinauntrul lui se auzea o tânguire
puternică. Maestrul Maudgalyayana i-a explicat că un om pe nume Lita fusese
angajat de o comunitate de călugări și folosea bunurile acestora pentru el și
alți oameni din afara comunității. După moarte a renăscut în acest iad efemer
identificându-se cu acel copac. Gândacii erau cei cu care împărțise mâncarea și
bunurile călugărilor.
Mergând ei mai departe au văzut un om
înconjurat de mai multe ființe cu trupuri umane și capete de animal care
trăgeau în el cu săgeți cu vârfuri de foc. Victima era străpunsă peste tot și
suferea îngrozitor. În viața trecută acest om fusese un vânător care a omorât
multe animale iar acum simțea pe pielea lui suferințele provocate altora.
Și mai departe au ajuns la un munte cu
suprafața plină de săbii și cuțite cu vârfurile orientate în sus. Un om se rostogolea
de-a lungul muntelui și era străpuns de toate aceste obiecte ascuțite. Explicația
dată de Maudgalyayana a fost că respectivul fusese un ministru influent ale
cărui fapte avuseseră efectul unor săbii și cuțite pentru ceilalți.
Ultimul loc pe care l-au văzut a fost un morman
uriaș de oase. Maestrul i-a explicat lui Palkye că acele oase îi aparținuseră
într-una din viețile trecute. Un rege pe nume Aryasya caruia îi plăcea să
asculte Dharma și să facă bine juca la un moment dat zaruri cu niște prieteni
când niște miniștri i-a adus un condamnat și l-au întrebat ce să facă cu el. Fiind
foarte implicat în jocul lui, regele nu a acordat atenție și le-a spus doar să
se ocupe de el conform legii. Auzind asta supușii l-au executat. Apoi, după ce
a terminat jocul de zaruri regele a întrebat de condamnat și auzind că a fost
executat din cauza neatenției lui a fost cuprins de remușcare. După ce a murit,
a renăscut sub forma unui crocodil imens și monstruos plin de nenumărate insecte care îi mâncau
trupul. Fiindu-i foame și vrând să ucidă niște negustori care mergeau cu
corabia într-o misiune de afaceri, i-a auzit pe aceștia cum se refugiau,
speriați, în Buddha. La auzul cuvântului Buddha crocodilul a renunțat să-i
omoare și a refuzat să mai mânânce, murind de foame.
Maudgalyayana
a spus: ”Tu bhikshu Palkye ai fost regele Aryasya. Din cauză că ai omorât un om
ai renăscut sub forma acestui crocodil”.
Devenind conștient de suferința samsarei Palkye
a renunțat la gândul sinuciderii și a devenit și mai serios în practicarea Dharmei.
Maestrul
Sangharakshita a vizitat și el câteva iaduri efemere.
Odată a ajuns într-un palat foarte frumos decorat,
înconjurat de copaci cu păsări minunate și bazine de înot, înauntrul căruia se
afla un templu locuit de călugări pașnici. Fiindu-i foame a cerut de mâncare
iar călugării l-au servit spunându-i: ”Să mănânci înaintea noastră pentru că
ești obosit iar mai încolo s-ar putea să apară niște probleme”. Sangharakshita a
mâncat bine și s-a retras într-un colț. Pe la amiază călugării au sunat gongul
și s-au adunat în șiruri ordonate cu bolurile în mână. Imediat templul a
dispărut iar bolurile s-au transformat în ciocane de fier cu care au început să
se lovească unii pe alții până când și-au spart capetele iar creierii li s-au împrăștiat
peste tot. Apoi, după ce perioada mesei a trecut, templul a reapărut iar
călugării au revenit la normal.
Întrebându-i care este cauza karmică ce i-a
făcut să renască în acel iad efemer, aceștia i-au spus:
”Am fost călugări pe vremea lui Buddha Kashyapa[45]
și în timpul mesei de prânz obișnuiam să ne certăm unii cu alții. Din cauza
acelei karme am renăscut aici iar după această viață vom ajunge în iadul cel
mare, așa că te rugăm, spune-le și altora despre suferința noastră ca să învețe
din ea și să nu facă ce am făcut noi”.
După ce a plecat de acolo, Sangharakshita a
mers într-un alt loc unde a întâlnit din nou, un templu frumos cu călugări care
recitau. Și aceștia i-au oferit mâncare iar după ce a sunat gongul și s-au
adunat împreună în șiruri ordonate, cu bolurile în mână, templul a dispărut iar
mâncarea și băutura s-a transformat în metal topit. Pe toată durata prânzului
au aruncat unii în alții cu acel lichid fierbinte și s-au ars îngrozitor. După
ce prânzul a trecut, totul a revenit la normal. Călugării i-au explicat: ”Am
fost călugări în vremea lui Buddha Kashyapa. Credincioșii ne ofereau mâncare și
băutură dar noi o iroseam. Din cauza acelei karme am renăscut aici iar după această
viață vom ajunge în iadul cel mare, așa că te rugăm, spune-le și altora despre suferința
noastră ca să învețe din ea și să nu facă ce am făcut noi”.
În alt iad efemer de același tip călugării
locuiau într-un templu frumos care la timpul prânzului ardea din temelii
împreună cu ei. După prânz templul și călugării apăreau din nou. Aceștia i-au
spus: ”Am fost călugări în vremea lui Buddha Kashyapa. Din cauză că nu am fost
în stare să respectăm preceptele am fost dați afară de ceilalți călugări
virtuoși. Fiind foarte mânioși am dat foc mănăstirii împreună cu toți locuitorii
ei. Din cauza acelei karme am renăscut aici iar după această viață vom ajunge
în iadul cel mare, așa că te rugăm, spune-le și altora despre suferința noastră
ca să învețe din ea și să nu facă ce am făcut noi”.
Apoi Sangharakshita a mers în alte locuri și a
văzut diverse ființe care erau asemenea unor ziduri, stâlpi, copaci, flori,
fructe, funii, mături, boluri, pisălogi[46],
perii de curățat alei, etc. După ce s-a întors, i-a povestit lui Buddha Shakyamuni
tot ce văzuse, insistând mai ales pe ultimele întâlniri cu ființele asemănătoare
unor obiecte și l-a întrebat care este cauza karmică a nașterii în acel mod.
Buddha i-a răspuns: ”Aceste ființe au fost de
asemenea, călugări pe vremea lui Buddha Kashyapa. Unii dintre ei au pângărit
zidurile templelor mânjindu-le cu noroi și scuipat. De aceea au renăscut în pereți[47].
Alții au aruncat cu scuipat și muci pe stâlpi și au renăscut în stâlpi[48],
ori s-au bucurat de copacii și fructele comunității într-un mod egoist iar după moarte au apărut
în acea formă[49]. De
asemenea, au folosit pentru ei înșiși funiile și măturile comunității,
renăscând în acea formă. De asemenea, în timpul lui Buddha Kashyapa unii
călugări au călătorit mult timp până la o altă mănăstire și au cerut
călugărilor de acolo apă de băut pentru că le era sete. Din zgârcenie aceștia
i-au refuzat spunând că nu au apă și au renăscut în mod corespunzător faptelor
lor[50].
În vremea aceea, un shramanera[51]
Arhat[52]
fusese numit administrator al unei
comunități de călugări. Unii dintre aceștia i-au cerut să facă ulei cu o piatră
de moară și pisălog. Shramanera le-a ceut să aștepte puțin pentru că era
ocupat, însă călugării s-au mâniat și l-au jignit spunându-i: ”Dacă ni s-ar da
voie să atingem acea piatră de moară, te-am pune sub ea și te-am strivi”. Din cauza
acelor cuvinte, călugării respectivi au renăscut prinși în acele pietre de moară.
*
Acum,
după ce am citit descrierile de mai sus ale iadurilor, trebuie să ne întrebăm
cu cea mai mare seriozitate, ce ar fi dacă am renaște noi înșine într-unul din ele?
Suntem în stare să îndurăm asemenea suferințe?
Bodhisattva Nagarjuna a spus în Scrisoare către un prieten:
”Păcătoșii
care aud despre nesfârșitele suferințe din iaduri, de care îi separă doar faptul
că încă mai respiră și nu sunt speriați, înseamnă că sunt la fel de insensibili
ca diamantele.
Dacă te
înspăimântă picturile iadurilor sau
descrierea și cititul despre ele, întreabă-te cum ar fi să le trăiești cu adevărat
ori să te afli exact acolo."[53]
Te rog, cititorule, ia fiecare suferință
specifică iadurilor și meditează profund asupra lor.
Ce zici, nu ar fi mai bine să accepți ajutorul oferit de Buddha Amida și să scapi de
acele locuri îngrozitoare odată pentru totdeauna?
[1] Jeffrey Hopkins explică în Tibetan-Sanskrit-English
Dictionary, termenul ”utsada” ca ”iad învecinat” . Bodhisattva Vasubandhu folsește
și el același termen în lucrarea Abhidharmakosabhasyam.
[2] Bodhisattva Vasubandhu, Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian
Humanities Press, 1991; vol 2, p 457.
[3] Bodhisattva Vasubandhu, Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 457, p 459
[4] Edition translated in Muse'on, 1912, 53-90; the Tibetan, edited and
translated by S. Levi, 1926
[5] Buddha.
[6] Maestrul Shantideva citat de Maestrul Ganpopa în Giuvaerul eliberării - The Jewel Ornament of Liberation; The Wish-fulfiling Gem of the Noble Teachings,
Gampopa, translated into English by Khenpo Konchog Gyaltsen Rinpoche, Snow Lion
Publications, Ithaka, New York, 1998, p.100
[7] Genshin’s Ojoyoshu – Collected
Essays on Birth into the Pure Land, translated from Japanese
by A.K. Reischauer and published in “The Transactions of the Asiatic
Society of Japan, second series, volume VII, 1930” Rearranged and republished
for free distribution
on http://amida-ji-retreat-temple-romania.blogspot.ro/2014/03/genshins-ojoyoshu-free-english-edition.html
[8] Treasury of Precious Qualities
by Jigme Lingpa, with The Quintesence of
the Three Paths, a commentary by Longchen Yeshe Dorje, Kangyur Rinpoche,
Book One, Shambhala, Boston & London, 2010, p 161
[9] Tărâmul celor patru regi deva. Lumile zeilor vor fi explicate mai
încolo.
[10] Treasury of Precious Qualities
by Jigme Lingpa, with The Quintesence of
the Three Paths, a commentary by Longchen Yeshe Dorje, Kangyur Rinpoche,
Book One, Shambhala, Boston & London, 2010, p 162
[11] Motivul pentru care ucigașii sau alte tipuri de păcătoși apar în mai
multe iaduri, se datorează probabil gravității faptelor, motivației și
intensității acestora.
[12] Toriten este tărâmul celor treizeci și trei de zei.
[13] Treasury of Precious Qualities
by Jigme Lingpa, with The Quintesence of
the Three Paths, a commentary by Longchen Yeshe Dorje, Kangyur Rinpoche,
Book One, Shambhala, Boston & London, 2010, p 162
[14] Yamaten este tărâmul zeilor Yama (cerul timpului minunat)
[15] Presupun că Maestrul Genshin se referă aici în primul rând la ucigașii
de animale.
[16] Treasury of Precious Qualities
by Jigme Lingpa, with The Quintesence of
the Three Paths, a commentary by Longchen Yeshe Dorje, Kangyur Rinpoche,
Book One, Shambhala, Boston & London, 2010, p 162
[17] Tosotsuten este tărâmul zeilor Tușita (tărâmul celor mulțumiți sau
tărâmul mulțumirii).
[18] Treasury of Precious Qualities
by Jigme Lingpa, with The Quintesence of
the Three Paths, a commentary by Longchen Yeshe Dorje, Kangyur Rinpoche,
Book One, Shambhala, Boston & London, 2010, p 162
[19] Kerakuten este tărâmul zeilor care se bucură de propriile creații sau
manifestări ( Nirmana-rati).
[20] Takejizaiten este tărâmul zeilor care se bucură de creațiile
celorlalți (Paranirmitavasavartin).
[21] Vom vedea mai încolo descrierea iadurilor adiacente sau învecinate cu
cele opt iaduri arzătoare.
[22] Cele șase tărâmuri ale zeilor din lumea dorinței (kamadhatu).
[23] Kamadhatu este lumea dorinței.
[24] Letter to a Friend, by
Nagarjuna as quoted in The Great Treatise
on the Stages of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow
Lion Publications, Ithaca, New York, p. 169.
[25] See Abhidharmakosabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 457-458
[26] Idem, p.458
[27] Abhidharmakosabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p.458
[28] Sutra conștientizării Dharmei
adevărate (Saddharmasmrity Upasthana Sutra) a fost tradusă din sanscrită de
Gautama Prajnaruci între 538 și 543. Această sutră explică cauzele renașterii
în cele șase stări de existență samsarică. A fost folosită foarte des de
Maestrul Genshin în Ojoyoshu.
[29] Cei care au folosit instrumente pentru a crea panică și teamă în alte
ființe. De exemplu, instrumentele folosite în război.
[30] Bineînțeles, aceștia nu sunt chiar proprii copii, ci doar apariții iluzorii, manifestări ale karmei
negative.
[31] Se pare ca există două locuri cu acest nume, unul aici, lângă iadul
zdrobirii și altul lângă iadul repetiției sau reînvierii.
[32] Condamnați de propria karmă, bineînțeles.
[33] Homosexualii.
[34] De propria karmă.
[35] Patrul Rinpoche, The Words
of My Perfect Teacher (Boston: Shambhala, Revised edition, 1998), page
68
[36] AbhidharmakoSabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian
Humanities Press, 1991; vol 2, p. 459
[37] În alte versiuni sunt șase petale.
[38] Vezi citate din ambii pe această temă în The Jewel Ornament of Liberation – The Wish-fulfiling Gem of the Noble
Teachings, Gampopa, translated into English by Khenpo Konchog Gyaltsen
Rinpoche, Snow Lion Publications, Ithaka, New York, 1998, p.101
[39] Jatakamala,
de Maestrul Aryasura descrie treizeci și patru de vieți anterioare ale
lui Buddha Shakyamuni. Acest pasaj din Jatakamala
a fost citat în The Great Treatise on the
Stages of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications, Ithaca, New York,
p. 167. Mulți erudiți tibetani îl identifică pe Maestrul Aryasura cu Maestrul Ashvaghosha.
[40] Chandragomin (Skt. Candragomin) a
fost un celebru maestru laic și cărturar
indian din secolul al VII-lea. A rămas celebru în istorie pentru
dezbaterea de mulți ani dintre el și Chandrakirti de la universitatea Nalanda.
Din scrierile lui amintesc Douăzeci de
versuri despre Legământul de Bodhisattva și Scrisoare
către un discipol.
[41] Acest pasaj din lucrarea lui Chandragomin, Scrisoare către un discipol, a fost luat din The Great Treatise on the Stages of the Path to Enlightenment,
volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications, Ithaca, New York, p. 167.
[42] Abhidharmakosabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian
Humanities Press, 1991; vol 2, p. 459-460.
[43] Durata de viață în aceste iaduri temporare nu este fixă.
[44] The Jewel Ornament of Liberation
– The Wish-fulfiling Gem of the Noble Teachings, Gampopa, translated into
English by Khenpo Konchog Gyaltsen Rinpoche, Snow Lion Publications, Ithaka,
New York, 1998, p.351 – 361.
[45] Un Buddha străvechi al unei ere trecute, de înainte de Shakyamuni și
istoria cunoscută a omenirii.
[46] Instrumente de pisat diverse ierburi și semințe.
[51] Shramanera este un novice de sex masculin.
47] Ființele respective sunt prinse în pereți și se identifică cu ei, crezând că sunt trupurile lor.
[48] Ființele respective sunt prinse în stâlpi și se identifică cu ei. Repet aceste explicații în notele de subsol deoarece sunt foarte importante. Pereții, stâlpii și alte obiecte nu sunt trupuri efective, ci percepute ca și trupuri de mintea ființelor respective.
[49] Prinse în copaci, identificându-se cu copacii.
[50] Probabil prinse în găleata de la fântână.
[52] Eliberat în viață.
[53] Letter to a Friend, by
Nagarjuna, as quoted in The Great
Treatise on the Stages of the Path to Enlightenment, volume I, by
Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications, Ithaca, New York, p. 168.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu