Samsara este suferință - descrierea celor șase zone de existență
Click aici pentru a downloada acest articol in pdf
Click aici pentru a downloada acest articol in pdf
După
ce am descris toate cele șase tărâmuri samsarice cred că este important să explic
starea intermediară dintre moarte și viitoarea renaștere (antarabhava în sanscrită sau bardo în tibetană).
Trebuie
precizat însă, că în buddhism nu doar starea dintre moarte și următoarea
renaștere este considerată a fi intermediară (bardo). Deoarece samsara însăși
este în continuă mișcare și transformare, absolut TOTUL este bardo. Cuvântul
”bardo” se traduce add literam prin ”perioadă de timp între două evenimente”
iar noi, de fapt, suntem mereu în schimbare și între două evenimente. Acum de
exemplu, suntem în perioada dintre naștere și moarte. În conformitate cu
această învățătură există patru bardo principale: 1) bardo al acestei vieți, 2)
bardo al morții, 3) bardo luminos al Dharmata și 3) bardo karmic al devenirii.
Toate
evenimentele dintre naștere și începutul procesului morții reprezintă bardo a
al vieții prezente[1]. Bardo-ul
morții reprezintă în general perioada dintre momentul în care omul este afectat
de o boală cauzatoare de moarte și moartea propriu-zisă sau ieșirea conștiinței
din trup. Acesta se încheie cu apariția spontană a naturii ultime de Buddha pe
care ființele obișnuite nu reușesc să o recunoască și este urmat de bardo-ul
luminos al Dharmata când fug speriate de
manifestările aceleiași naturi. Apoi, la final, apare bardo-ul devenirii în
care conștiința celui ce a murit și nu și-a putut recunoaște natura de Buddha
rătăcește până la următoarea naștere.
Toate ființele trec prin aceste bardo și mai
ales prin bardou-ul karmic al devenirii care este plin de diverse tipuri de pericole
ce apar în funcție de karma individuală. Înainte de a le explica pe fiecare în
parte voi vorbi puțin despre procesul (bardo-ul)
morții.
Nu toate ființele mor în același mod. Cei care
au dus o viață virtuoasă și mor amintindu-și faptele bune sau concentrându-se
pe gânduri pozitive pot vedea diverse imagini plăcute ca și cum s-ar afla în
vis. Moartea lor este comfortabilă și nu simt prea multe dureri. Din contră,
cei care au făcut mult rău și mor cu o minte nevirtuoasă și plină de atașamente
suferă enorm când își părăsesc trupul:
”Când
cei care fac rău sunt pe patul de moarte văd diverse semne care prevestesc
faptul că vor culege roadele (efectele) relelor înfăptuite. Multe imagini neplăcute
apar înaintea lor ca într-un coșmar. [...]
Când cei
care au comis fapte rele dintre cele mai grave văd aceste semne, simt multă suferință
fizică iar părul li se scoală în cap de frică. Dacă însă au făcut și bine din
când în când, nu doar rău, atunci doar
câteva dintre aceste lucruri se vor
întâmpla."[2]
În buddhismul esoteric
se vorbește despre un sistem subtil psiho-fizic al corpului, invizibil ochiului
liber și medicinii obișnuite. În conformitate cu acesta, trupul nostru a fost
produs inițial prin unirea esențelor albă (spermă) de la tată și roșu (ovul) de
la mamă la care s-au asociat cele cinci elemente principale: pământ, apă, foc,
aer și spațiu care stau la baza tuturor proceselor materiei. Pe măsură ce
puterile celor cinci elemente se dezvoltă, embrionul capătă formă în interiorul
mamei transformându-se dintr-o mică pată într-un corp cu mâini, picioare, cap,
etc. După ce se naște, corpul este de asemenea, susținut de aceste elemente și
combinația dintre ele. Motivul pentru care corpul piere este că puterea acestor
cinci elemente începe să se epuizeze. Când puterea celor cinci elemente s-a
dizolvat definitiv corpul moare și începe să se descompună.
De asemenea, corpul
conține la nivel subtil cinci prana (vânturi) principale și diverse chakre
(roți) în care aceste prana se mișcă. La moarte aceste prana încep să se dezintegreze unul după altul ceea ce provoacă
diferite experiențe în trupul și mintea muribundului.
De exemplu, ”vântul care
însoțește focul” (Tib. མེ་མཉམ་གནས་རླུང་, me
nyam né lung) se găsește în zona abdomenului și reglează digestia și
metabolismul.
Când acesta nu mai funcționează muribundul nu
mai poate să digere mâncarea, ci doar să bea apă. Căldura din corp începe să
dispară, ea retrăgându-se dinspre picioare și mâini până când rămâne doar în
dreptul inimii. Chiar dacă restul corpului este rece, atât timp cât inima
rămâne caldă omul nu a murit încă. Dar când inima se răcește apare moartea.
”Vântul care susține viața”(Tib. སྲོག་འཛིན་རླུང་, sok dzin lung) se găsește în creier și este răspunzător de
înghițire, inhalare și concentrare.
Când acesta dispare mintea devine confuză și
neclară iar muribundul are diferite halucinații, poate fi nervos ori speriat și
are în general o stare de incomfort.
”Vântul care se mișcă în jos”(Tib. ཐུར་སེལ་རླུང་, thursel lung) se găsește în rect, intestine și regiunea
perineală, având rolul de a elimina fecale, urină, spermă și sânge menstrual.
Tot el reglează contracțiile uterine în timpul nașterii și permite ieșirea
fetusului.
Când acesta începe să dispară muribundul își
pierde controlul asupra urinării și defecării, el nemaiputând să decidă când să
le elimine ori să nu le elimine.
”Vântul care se mișcă în sus” (Tib. གྱེན་རྒྱུ་རླུང་, gyengyu lung) se găsește în piept și torace (coșul pieptului) și
răspunde de buna funcționare a vorbirii, de energie, vitalitate, memorie,
eforturile mentale și perseverență.
Când acesta dispare muribundul nu mai poate să
bea lichide și respiră foarte greu. Când oamenii sunt pe patul de moarte
respirația este neregulată și superficială, expirațiile sunt foarte lungi dar
este dificil de inhalat.
”Vântul care pătrunde peste tot” (Tib. ཁྱབ་བྱེད་རླུང་, khyap ché lung) se găsește în inimă și dă mușchilor puterea de a
se mișca.
Când acesta dispare corpul paralizează iar
muribundul nu își mai poate mișca niciun deget. Trupul devine precum un cadavru
deși moartea nu s-a instalat încă.
Prima chakra care se dezintegrează este cea
din zona buriculu[3]i.
Aceasta este însoțită de dizolvarea elementului pământ în elementul apă.
Puterea fizică se pierde. Corpul devine greu și nu se poate mișca. Gâtul nu mai
poate susține capul, picioarele nu mai pot ține corpul, fața devine palidă,
etc. Saliva nu mai poate fi reținută în gură, ochii ce aveau o strălucire a lor,
acum par șterși. Muribundul își simte mintea grea. Crezând că toate acestea se
datorează condițiilor fizice le cere celorlalți să ia din păturile de pe el, să
îl dezbrace de câteva haine ori să îl ridice în pat. Senzația este că se
scufundă în pământ. Vocea i se schimbă iar vorbirea devine dificilă. Ochii își
pierd focalizarea și se rotesc în cap iar cei din jur încep să se simtă
incomfortabil uitându-se la el.
A doua chakra care se dezintegrează este
situată în dreptul inimii[4].
Aceasta este însoțită de dizolvarea elementului apă în elementul foc. Gura și
limba devin uscate, buzele palide, albe și strânse. Atunci muribundul spune că
îi este frig și cere să fie învelit. De obicei când scoatem limba îi putem
vedea vârful dar acum nu mai putem face asta. În acest moment moartea este
foarte aproape. Mintea devine neclară și încețoșată. Uneori muribundul îi
recunoaște pe cei din jur dar alteori își pierde cunoștința. Diverse
halucinații apar în funcție de caracterul lui – cei răi au viziuni
înfricoșătoare care îi sperie iar cei cu o karmă bună văd imagini plăcute.[5].
De asemenea, când elementul vânt se dizolvă
muribundul se simte ca și când ar pluti pe marginea unei prăpăstii.
În interiorul corpului
dar invizibil cu ochiul liber se află un canal central (avadhuti), numit și
canalul vieții care se aseamănă cu un stâlp de casă. În partea superioară a
acestui canal central se află esența (bindu) albă[6]
moștenită de la tatăl nostru iar în partea de jos se află esența sau elementul
roșu[7]
obținut de la mamă (patru degete sub buric). Între aceste două esențe se află prana
(vântul) vieții care circulă în canalul central și care le ține separate[8].
Când acest canal este
distrus, esența albă a tatălui coboară iar esența roșie a mamei urcă. Coborârea
esenței tatălui este însoțită de senzația unei lumini albe pâlpâitoare.
Muribundul simte un fel de ceață sau miraj.
Urcarea esenței mamei
este precum lumina soarelui într-un loc plin de praf. Muribundul vede scântei
care apar și dispar ca niște licurici. În momentul în care cele două se
întâlnesc la nivelul inimii apare experiența unui întuneric asemenea cerului
nopții iar conștiința muribundului alternează între claritate și ceață. După
aceste trei experiențe, a coborârii, urcării și întâlnirii celor două esențe are
loc moartea propriu-zisă[9].
Atunci apare lumina neasemuită a naturii ultime de Buddha (Dharmakaya).
Practicanții foarte avansați spiritual care o recunosc și reușeșesc să rămână
în ea ating Iluminarea perfectă și intră direct în Dharmakaya. Cei care s-au
încrezut în Buddha Amida în conformitate cu Legământul său Principal renasc
imediat în Tărâmul Pur și ating de asemenea, Iluminarea. Cei care au o karmă
extrem de rea merg direct în iadul Avici, care este cel mai de jos dintre
iaduri[10], alții
cu o karmă foarte bună dar încă neiluminați ajung într-unul din tărâmurile
zeilor[11] iar
celelalte ființe cad într-un fel de uitare și inconștiență care durează
aproximativ trei zile după care își continuă drumul prin celelalte bardo.
În zilele noastre se
vorbește adeseori de experiența unei lumini de către cei care au trecut prin moarte
clinică. Această lumină nu este însă neapărat cea a naturii ultime de Buddha.
Trebuie menționat că înainte de apariția luminii naturii ultime pot apărea
diverse miraje, lumini în diferite color sau lumini similare celei a soarelui și
a lunii, luminițe de genul celei produse de o lumânare și chiar întuneric.
Toate acestea sunt legate de experiențele premergătoare morții propriu-zise,
precum coborârea esenței tatălui sau urcarea esenței mamei, experiența întâlnirii
celor două și nu numai. Așadar, să nu credem că orice lumină care apare
muribundului este chiar lumina naturii ultime de Buddha.
După perioada de inconștiență de trei zile se intră în bardo-ului luminos al Dharmata. Aici
apar imagini, sunete și lumini neobișnuite care sunt de fapt, manifestarea
aspectelor mentale, vocale și corporale ale naturii de Buddha. Pentru
practicanții foarte avansați spiritual acestea apar sub forma diverselor
manifestări ale Buddhașilor iar în cazul oamenilor obișnuiți ele sunt forme
mari și intens colorate, imagini foarte strălucitoare și clare, tunete
puternice și lumină atât de pătrunzătoare încăt spiritul celui mort se simte
perforat de razele de lumină. Practicanții foarte avansați spiritual au din nou
șansa să atingă Iluminarea supremă dar oamenii obișnuiți fug speriați sau leșină
de groază la întâlnirea cu aceste manifestări care pot dura mai mult sau mai
puțin timp, în funcție de fiecare caz în parte.
După bardo-ul Dharmata apare bado-ul
karmic al devenirii când conștiința rătăcește până la găsirea unui nou loc
al nașterii.
Să
nu ne imaginăm însă că renașterea este un proces voluntar, ființa din bardo
nealegând singură unde ar vrea să meargă[12].
De fapt, propria karmă o impinge în
direcția viitoarei nașteri, asemenea unui vânt puternic căreia nu îi rezistă
nimic.
Bodhisattva Vasubandhu, al doilea Patriarh al
școlii noastre, a făcut multe eforturi în a explica și susține existența stării
intermediare[13], citând diverse sutre și oferind multe
explicații dharmice. El a spus:
”Scripturile dovedesc de asemenea, existența
ființei intermediare. [...] Citim în sutră: ‘trei condiții sunt necesare pentru ca un fiu sau fiică să se nască:
femeia trebuie să fie sănătoasă și fertilă, perechea trebuie să fie unită și o
gandharva să fie pregătită’. Gandharva este ființa
aflată în stadiu intermediar."[14]
El a spus, de asemenea:
”Ce este
o ființă intermediară și o existență intermediară? Existența intermediară este
cea care se interpune între existența din momentul morții și existența din
momentul renașterii, neajungând încă la destinația unde trebuie să ajungă, adică
la următarea naștere. Între moarte, adică cele cinci skandha (agregate) din
momentul morții și apariție, adică cele cinci skandha (agregate) din momentul
renașterii, se află o existență sau un
”corp” din cinci skandha (agregate) care se îndreaptă spre locul
renașterii. Această existență dintre
două tărâmuri ale renașterii (gati) este numită existența intermediară.."[15]
Așa cum am explicat
într-un capitol precedent, toate elementele mentale și
fizice ale unei ființe sunt clasificate ca cele cinci agregate (skandha): 1)
forma (o denumire generică pentru toate tipurile de materie și pentru corp), 2)
senzația, 3) percepția, 4) formațiunile mentale (stările mentale), 5)
conștiința sau mintea.
O gandharva sau
persoana care trece prin stadiul intermediar are toate cele cinci agregate
(skandha). Deși corpul ei nu este compus din carne și oase putem cu siguranță
să numim această formă ca fiind un corp deoarece are organe de simț perfect
dezvoltate[16].
În conformitate cu Bodhisattva Vasbandhu, acest
corp mental sau formă arată la fel cu corpul pe care îl va avea în următoarea
renaștere:
”Care
este forma unei ființe intermediare?
O ființă
intermediară are forma ființei corespunzătoare cu tărâmul unde va renaște după
momentul concepției.
Acțiunea
care proiectează tărâmul renașterii (gati) este aceeași acțiune care
proiectează existența intermediară prin care cineva merge către tărâmul
renașterii. Ca și consecință, existența intermediară capătă forma
corespunzătoare cu viitorul tărâm al renașterii către care se îndreaptă. [...]
Dimensiunile
unei ființe intermediare sunt asemănătoare cu ale unui copil de cinci sau șase
ani, însă organele lui sunt dezvoltate perfect”.[17]
Fără să nege cele spuse de Vasubandhu, unii
maeștri susțin că ființa intermediară arată foarte asemănător cu cel din
existența precedentă la începutul stării de bardo și că apoi, pe măsură ce
trece timpul, începe să arate din ce în ce mai mult cu ființa care va fi în
următoarea naștere.
Nu numai organele unei ființe intermediare
(gandharva) sunt complete[18]
dar acesta chiar poate trece prin orice obiect material[19]:
”Organele
lui sunt complete […]. Nimic nu îi poate
rezista. [...] Chiar și un diamant nu este impenetrabil pentru el."[20]
Acesta are și alte
capacități supranaturale, precum puterea de a se mișca prin aer:
”Este plin de impulsul oferit de puterea
supranaturală de a acționa. Este un 'karmarddhivegavan': înzestrat
(van) cu impulsul (vega) ce aparține puterii supranaturale
(rddhi) de a se mișca prin aer și care apare din acțiune (karman). Nici chiar
Buddhașii nu îl pot opri deoarece este înzestrat cu forța acțiunii."[21]
A se mișca prin spațiu poate părea un lucru
plăcut însă, de fapt, e ceva foarte incomod pentru ființa intermediară. Dacă
atunci când era în viață își putea lăsa mintea să zburde în orice direcție în
timp ce stătea cu trupul într-un singur loc, în bardo (starea intermediară)
dacă se gândește la un loc anume va ajunge imediat acolo. Apoi din nou, chiar
când ajunge în acel loc se va muta
imediat în altă parte la următorul gând. Astfel, o minte instabilă are parte de
o schimbare neîncetată și dureroasă de peisaj. Fiind purtată în multe locuri
asemenea unei pene suflate de vânt, ființa din bardo e plină de confuzie,
frustrare și frică.
O altă capacitate a
ființei din starea intermediară este că poate vedea la mare distanță și
probabil prin diverse obiecte:
”Aceasta posedă, în baza acțiunilor ei, ochiul
divin."[22]
Acest ”ochi divin” nu trebuie confundat cu
ochiul divin al lui Buddha sau al unui bodhisattva foarte avansat pe Cale
(menționat în citatul următor drept ”ochiul
divin pur și curat”), ci trebuie înțeles ca viziunea supranaturală a unei
ființe din starea intermediară. Buddhașii și Bodhisattvașii îl pot vedea cu
ochii lor divini, așa cum explică Vasubandhu:
”El este
văzut de ochiul divin pur și curat, adică de
ochiul
divin obținut prin înțelepciunea înaltă (abhijna), deoarece acest ochi este
foarte pur. El nu e văzut de un ochi divin obișnuit sau un ochi divin obținut
prin naștere, precum ochiul divin al zeilor."[23]
De asemenea, el este văzut și poate vedea alte
ființe intermediare din clasa (categoria) lui, adică alte gandharva care vor
renaște în aceleași locuri ca și el:
”El este
văzut de ființele intermediare din aceeași clasă cu el”.[24]
Cu toate acestea, unele gandharva (ființe
intermediare) ar putea vedea alte gandharva care aparțin și altor clase:
”În
conformitate cu alți maeștri, o ființă intermediară ce urmează să renască
într-unul din tărâmurile zeilor le poate vedea pe toate celelalte ființe intermediare; o ființă intermediară ce
urmează să renască în trup de om le poate vedea pe toate celelalte cu excepția
ființelor ce vor deveni zei și așa mai departe."[25]
Un gandharva poate
mânca:
”Poate o
ființă intermediară din Kamadhatu (lumea dorinței) să mănânce, asemenea altor
ființe? Da, dar nu mâncare obișnuită. Poate
mânca arome și mirosuri. De aici își trage și numele de gandharva – ‘cel
care mănâncă (arvati) arome (gandham)‘. Înțelesurile rădăcinii acestui cuvânt
sunt multiple: ‘arv’ adică în sensul de ‘a merge’ implică ‘cel care merge să mănânce arome’ (arvati
gacchati bhoktum). Un gandharva de rang inferior mănâncă arome și mirosuri
urâte iar un gandharva de rang superior mănâncă arome plăcute."[26]
Starea intermediară apare diferit în experiența
diverselor ființe. Sutra coborârii în
burtă spune:
”Pentru
cineva care va renaște ca locuitor al iadului, starea intermediară este de
culoarea unui buștean carbonizat; pentru cel care va renaște ca animal este ca
un fum; pentru cel care va renaște ca spirit flămând (preta) este ca o apă; pentru
cel care va renaște ca zeu al lumii dorinței (kamadhatu) sau om este ca aurul;
pentru cineva care va renaște ca zeu în lumea formei este alb."[27]
De asemenea, diversele experiențe pe care le
are o ființă intermediară în bardo-ul devenirii sunt manifestarea karmei
personale. Cei care au omorât animale și insecte au viziuni cu astfel de ființe
care le urmăresc și le atacă. Nu este exclus ca imagini cu diverse persoane
cărora le-au făcut rău să le apară înaintea lor, etc.
Despre durata de existență a unui gandharva,
Bodhisattva Vasubandhu spune:
”Cât durează viața unei ființe intermediare?
Nu există nicio regulă fixă. Durează atât timp
cât nu apar cauzele necesare următoarei renașteri."[28]
Unele texte sacre care tratează această temă
vorbesc de maxim șapte săptămâni (49 zile), cu posibilitate de a renaște după
fiecare săptămână, însă altele spun că
perioada poate fi mult mai mare, chiar eoni.
Așadar, cum preciza Vasubandhu, nu există nicio regulă fixă[29].
"The
Bhadanta Vasumitra[30] spune:
O ființă intermediară trăiește șapte zile […]Alți
erudiți spun că durează șapte săptămâni. Iar alții susțin că în cazul în care
cauzele nu se întrunesc, ființa intermediară se naște în condiții asemănătoare
cu cele în care ar fi trebuit să se nască. Vacile nu se nasc în timpul sezonului
ploios, nici urșii negri în timpul iernii sau caii vara. Însă pe de altă parte,
nu există un sezon pentru bivoli, etc. Ființa intermediară care, din cauza
sezonului ploilor nu se mai poate naște ca vacă, se naște ca bivol. La fel,
șacal în loc de câine, urs brun în loc de urs negru sau măgar în loc de cal."[31]
De asemenea, dacă un
gandharva ”nu întrunește condițiile
renașterii timp de șapte zile își va lua un alt corp în starea intermediară"[32],
adică va experimenta un fel de moarte și reapariție în bardo.
Trebuie menționat
faptul că în bardo nu există diviziunea noapte și zi deoarece ființa din bardo
nu s-a născut din mamă și tată, așadar orice referire la zile și săptămâni este
doar o convenție din perspective noastră.
Karma și destinația
ființei din bardo se poate schimba:
”de exemplu, o ființă aflată în starea
intermediară și care ar trebui să renască în formă de zeu poate muri după șapte
zile și apărea din nou în starea intermediară a unui zeu sau în starea
intermediară a unui om ori altă ființă. Această situație este posibilă deoarece
o schimbare de karmă duce la transformarea semințelor din stadiul intermediar.
Astfel de schimbări sunt valabile și pentru alte ființe din stadiul intermediar."[33]
Acest aspect este
extrem de important deoarece arată cât de imprevizibilă este starea
intermediară. Nimeni nu poate ști ce vânturi (schimbări) karmice se pot abate
asupra sărmanei ființe din bardo și să-i schimbe direcția, de la o renaștere
bună la una rea sau invers. Propriile ei gânduri dar și gândurile și faptele
celor dragi se pot transforma în obstacole imense în timpul stării
intermediare. O răbufnire de mânie când își vede rudele făcând ceva împotriva
dorinței sale ori apariția diverselor atașamente pot genera semințele
renașterii în zonele de jos ale existenței.
Când începe bardo,
conștiința iese din corp, bineînțeles, dar asta nu înseamnă că cineva este
neapărat conștient de faptul că a murit. Bardo poate fi cel mai bine înțeles
dacă îl comparăm cu starea de vis. Când dormim, uneori știm că visăm, alteori
nu și ne comportăm ca și cum acel vis este real. La fel, în bardo, uneori ne
dăm seama că am murim iar alteori uităm. De asemenea, exact ca în vis,
aparițiile și experiențele se schimbă neîncetat și orice poate deveni un
obstacol care poate afecta ființa intermediară. Astfel, dacă mediul din jurul
mortului este foarte emoțional, cu rude plângând și aducându-și aminte de el cu
atașament, chemându-l pe nume, criticându-l sau urându-l, conștiința sa poate
fi afectată iremediabil iar el poate da naștere la gânduri negative,
împiedicându-l să aibă o renaștere bună. Exact din acest motiv este bine ca
rudele să mențină o atmosferă pașnică și religioasă în jurul cadavrului când
acesta se află în casă dar și pe durata celor 49 de zile cât se presupune că ar
dura bardo. Dacă mortul nu a fost un adept credincios al lui Amida în timpul vieții
și nu s-a născut în Tărâmul Pur în momentul morții atunci destinul său karmic
este foarte nesigur.
Renașterea (reîncarnarea) are loc în
felul următor pentru cei care se nasc din ou sau din burtă:
”Cum are loc reîncarnarea?
Mintea (mati) tulburată de diverse patimi se
îndreaptă, prin dorința de sex, către locul renașterii sale.
O ființă intermediară apare cu tendința de a se
îndrepta către tărâmul unde va renaște. Ea are, în virtutea acțiunilor sale,
ochiul divin. Deși se află la mare depărtare își vede locul renașterii. Acolo
îi vede pe tatăl și mama lui uniți în actul sexual. Mintea îi este tulburată de
efectele sexului și al aversiunii. Dacă ființa intermediară este bărbat este cuprins de dorință față de
mamă; dacă este femeie se simte cuprinsă de dorință sexuală față de tată. De
asemenea, urăște pe tată dacă este
bărbat sau pe mamă dacă este femeie, considerându-i rivali.
Când
mintea este tulburată în acest fel de cele două gânduri eronate se atașează
prin dorința de sex în locul unde cele două organe sexuale se întâlnesc,
imaginându-și că acestea se unesc cu el. Apoi găsește impuritățile spermei și
sângelui (ovulului)[34] și,
bucurându-se de plăcerile acestei uniuni,
ființa intermediară se instalează acolo (în ovulul fecundat). După aceasta,
agregatele (skandha) se întăresc, ființa intermediară dispare și are loc
renașterea, numită și ‘reîncarnare‘ (pratisamdhi).
În acest
mod ajung ființele născute din burtă și
din ou la locul renașterii lor (gati)."[35]
Renașterea pentru ființele care urmează să
ajungă în iaduri sau în lumea spiritelor flămânde (preta) poate apărea în felul
următor:
”În
cazul celor care au acumulat karma renașterii în iaduri, precum cei care nu
s-au abținut de la uciderea de oi sau alte animale domestice ori au vândut
porci, aceste ființe văd ca într-un vis oi sau alte animale în locul unde ar
urma să se nască și aleargă într-acolo mânați de dorința de a repeta ceea ce
făceau în viețile trecute. La un moment dat, când încep să simtă mânie față de
formele care le-au atras acolo, starea intermediară se încheie și renasc.
Spiritele
flămânde cu gușă și altele care sunt asemănătoare ființelor din iaduri renasc
într-o manieră asemănătoare.
Dacă
ființa din starea intermediară urmează să renască în lumea animalelor,
spiritelor flămânde, oamenilor, zeilor din lumea dorinței sau a formei, văd în
zona renașterii lor ființe plăcute asemenea lor. Cuprinși de dorință față de
acel loc se duc acolo și devin mânioase la vederea lui, moment în care starea
intermediară se sfâșește iar ei renasc."[36]
Bodhisattva Vasubandhu a spus de asemenea:
”Pentru
alte ființe, explică maeștrii Abhidharma, modul de naștere diferă de la caz la
caz.
Unii
aleg anumite direcții din dorința pentru arome și mirosuri sau de a avea o casă
a lor. Ființele care apar în umezeală ajung în zona renașterii prin dorința de
arome și mirosuri. Aceste arome sunt pure sau impure în funcție de faptele lor
trecute.
Ființele
apariționale[37]ajung
în zona renașterii prin dorința de a-și găsi un loc sau o casă a lor.
Cum însă
și-ar putea dori cineva să aibă un loc sau o casă în iad? Așa cum am văzut mai
înainte, mintea ființei intermediare este tulburată de dorințe voluptuoase și
ură când este pe cale să se reîncarneze în burtă.
În cazul
de față, o ființă intermediară destinată iadurilor este de asemenea, tulburată
la minte și nu înțelege ce se întâmplă cu ea. Fiind chinuită de frig, ploaie și
vânt, vede la un moment dat un loc plin de foc și fuge într-acolo din dorința
de căldură.
Sau, afectat
de căldură și vânturi arzătoare vede un loc înghețat și din dorința de a se
răcori fuge într-acolo. În conformitate cu maeștrii din vechime, el vede aceste
lucruri pentru a ajunge să renască în iadurile [arzătoare
sau înghețate].
Ființele
intermediare care vor renaște în tărâmurile zeilor merg în sus, ca și cum s-ar
ridica de pe scaun. Oamenii, animalele, preta (spiritele flămânde) merg
asemenea oamenilor. Ființele intermediare care vor renaște în iaduri [merg] cu capul în jos. Așa cum spune o stanza:”cei care insultă pe înțelepți
(rishis), asceți și penitenți cad în iad cu capul înainte'"[38]
Urmând explicațiile lui Bodhisattva
Vasubandhu, Maestrul Tsong-kha-pa spune același lucru:
”În
comentariul său, Vasubandhu explică faptul că ființa intermediară ce renaște în
căldură și umezeală tânjește după arome și mirosuri iar dacă va renaște spontan
va dori un loc sau o casă. De asemenea, el spune că dacă va renaște într-unul
din iadurile arzătoare tânjește după căldură iar dacă se va naște în iadurile
înghețate tânjește după răcoare."[39]
De asemenea, în bardoul devenirii pot apărea
diverse lumini colorate asociate cu cele șase tărâmuri ale existenței samsarice:
lumină albă pentru cei care au karma renașterii în lumea zeilor, roșie pentru
lumea semizeilor (asura), albastră pentru oameni, verde pentru animale, galben
palid pentru spiritele flămânde și negru sau gri pentru ființele destinate
iadurilor.
*
Trebuie
să contemplăm cu cea mai mare atenție descrierile de mai sus ale stării
intermediare și să ne imaginăm acolo. Chiar și acum, în această viață, alergăm
în toate direcțiile cu mințile distrase și agitate, ceea ce duce adeseori la
diverse probleme psihice, însă puterea fiecărui gând sau iluzie devine de zece
ori mai mare în bardo, așa că imaginați-vă prin ce pericole putem trece în acea
zonă. Probabil unii sunt în stare să atingă eliberarea în bardo, însă ești tu,
cititorul acestor rânduri, atât de sigur că faci parte dintre ei? Chiar și
practicanții avansați
care s-au pregătit toată viața lor pentru a
atinge Iluminarea în bardo pot greși, însă nu există nicio posibilitate de a da
greș în atingerea Buddheității în Tărâmul Pur dacă te bazezi pe Amida, deoarece
nici măcar un strop din așa-zisa ta putere personală nu este implicat în acest
proces. Dacă ai avut credință în Buddha
Amida în timpul vieții atunci Puterea lui Infinită a lucrat tot timpul asupra
ta, distrugându-ți rădăcinile karmei iar acum, în momentul morții, continuă să
fie activă și te va duce în siguranță în Tărâmul său Pur. Așadar, chiar dacă
mai toate ființele neiluminate trebuie să treacă prin bardo după ce mor,
credincioșii în Amida ocolesc această stare intermediară și se nasc direct în
Tărâmul Pur.
Shinran Shonin a spus:
”Prin
puterea karmică a marelui Legământ, cel care a primit credința adevărată se
află în armonie cu cauza nașterii în Tărâmul Pur și este tras de puterea karmică a lui Buddha. De aceea, a ajunge acolo
este foarte ușor iar atingerea Nirvanei supreme se face fără niciun fel de
obstacol."[40]
El a mai zis de asemenea, în Mattosho:
“În ceea
ce mă priveşte, nu adaug nici o semnificaţie condiţiilor bune sau rele ale
cuiva în clipele sale ultime. Cei în care shinjin (credința) este fixat
definitiv nu au nici o îndoială, aflându-se aşadar printre cei cu adevărat
stabiliţi. Din acest motiv, sfârşitul lor – chiar şi al celor ignoranţi – este
unul fericit.”[41]
Aceste cuvinte binecuvântate ar trebui să ne
ofere liniște și siguranță când ne gândim la moarte și starea intermediară.
Indiferent că murim în patul nostru sau pe
stradă fără niciun adăpost, dacă ne simțim bine sau rău, dacă zâmbim și murim
împăcați cu aparenţa unor oameni înțelepți sau plângem de durere şi frică,
indiferent dacă moartea noastră lasă o impresie bună sau proastă, că murim
tineri sau bătrâni, suntem acceptați aşa cum suntem şi ne vom naşte în Tărâmul
Pur datorită Compasiunii lui Amida.
În Legământul său, Buddha Amida nu a menţionat
vre-o condiţie specială pe care ar trebui să o întrunim în momentul morţii
pentru a ne naşte în Tărâmul Pur, ci doar a promis că cei ce se încred în El,
doresc să se nască în Tărâmul său Pur şi rostesc Numele lui, se vor naşte
acolo.
În Jodo Shinshu suntem salvaţi încă din
această viață, adică intrăm în stadiul de non-retrogresiune, numit şi stadiul
celor cu adevărat stabiliţi ori stadiul celor asiguraţi de Nirvana, în chiar
momentul în care ne încredem în Buddha Amida iar când murim ne naştem în
Tărâmul Pur unde devenim imediat Buddhaşi.
Însă chiar şi după ce primim shinjin (credinţa
în Buddha Amida) continuăm să ne trăim viaţa asemenea unor oameni obişnuiţi, cu
patimile şi iluziile noastre şi putem muri ca orice om obişnuit din cauza
problemelor unui om obişnuit. Exact acest om banal şi de rând este deja „primit şi niciodată abandonat” de
Compasiunea lui Buddha Amida, prin aceasta sfârşitul lui devenind unul fericit.
Întrebare:
Este posibil ca cineva care nu a avut credință
în Buddha Amida în timpul vieții să se încreadă în El în bardo al Dharmata sau
în bardo al devenirii?
Răspuns:
Nu știu să existe vreun pasaj în scrierile lui
Shinran, Rennyo, Honen sau al celorlalți patriarhi din linia noastră de
transmisie în care să se menționeze eliberarea prin credință în bardo, însă
cred că este posibil. Dacă ființa intermediară aude învățătura despre salvarea
necondiționată oferită de Buddha Amida de la un prieten Dharma care o
încurajează să se refugieze în Amida sau dacă își aduce aminte de o învățătură
despre Amida primită în timpul vieții și se hotărăște să se încreadă în El, îi
rostește Numele și dorește să renască în Tărâmul său Pur, sunt sigur că va
ajunge acolo. În opinia mea, ființa din bardo care se încrede în Amida, moare
în starea intermediară și renaște automat în Tărâmul Pur[42].
De fapt, Shinran însuși a spus de câteva ori
în scrierile sale că ființele care se nasc în Tărâmul Pur ”nu sunt doar din această lume”[43],
așa că nu văd de ce o ființă aflată în bardo nu poate să ajungă acolo dacă
intră în armonie cu Legământul său Principal, adică se încrede în Amida,
rostește Numele lui și își dorește să ajungă în Tărâmul Pur. Legământul Principal
însuși este atotcuprinzător și nediscriminativ deoarece Amida nu spune că doar
oamenii pot ajunge în Tărâmul lui[44].
Cu toate acestea, nu sfătuiesc pe nimeni să aștepte
până când ajunge în bardo ca să se încreadă în Amida din moment ce poate face
acest lucru foarte ușor aici. Nimeni nu poate ști ce fel de karmă sau iluzie se
poate manifesta în starea intermediară care îl va împiedica pe cel fără de
credință să își aducă aminte de Amida ori să audă învățătura despre El. Așadar,
vă rog, nu înțelegeți greșit răspunsul meu și faceți tot posibilul să vă
rezolvați toate îndoielile cât încă sunteți în viața de acum pentru a putea să
ajungeți automat în Tărâmul Pur în momentul morții.
[1] În bardo al acestei vieți sunt incluse bardo al visului și bardo al
stării de meditație.
[2] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca , New
York
[3] The Bardo Guidebook de
Chӧkyi Nyima Rinpoche, comentariu la The
Mirror of Mindfulness de Tsele Natsok Rangdrol, tradus în limba engleză de
Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe Publications, 1991
[4] The Bardo Guidebook de
Chӧkyi Nyima Rinpoche, comentariu la The
Mirror of Mindfulness de Tsele Natsok Rangdrol, tradus în limba engleză de
Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe Publications, 1991
[5] Unii adepți buddhiști pot avea viziuni cu învățătorii lor sau diverse
lucruri asociate cu practicile urmate până atunci iar adepții Nembutsu pot
vedea pe Buddha Amida sau alte elemente asociate cu El. Viziunile cu Buddha Amida
nu sunt însă obligatorii iar adeptul nu trebuie se streseze pe patul de moarte
dacă nu are nicio viziune. Indiferent de cum moare, în momentul în care iese
din trup se îndreaptă direct către Tărâmul Pur.
[6] Se spune că are forma literei HANG, este albă și beatifică la atins.
The
Bardo Guidebook de Chӧkyi Nyima Rinpoche, comentariu
la The Mirror of Mindfulness de Tsele
Natsok Rangdrol, tradus în limba engleză de Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe
Publications, 1991, p.11
[7] Se spune că are formă de flacără, este de culoare roșie și arzătoare
ca focul.
The
Bardo Guidebook de Chӧkyi Nyima Rinpoche, comentariu
la The Mirror of Mindfulness de Tsele
Natsok Rangdrol, tradus în limba engleză de Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe
Publications, 1991, p.11-12
[8] The Bardo Guidebook de
Chӧkyi Nyima Rinpoche, comentariu la The
Mirror of Mindfulness de Tsele Natsok Rangdrol, tradus în limba engleză de
Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe Publications, 1991
[9] Există multe alte descrieri detaliate ale
diverselor procese de descompunere ale elementelor subtile ale corpului în
textele de specialitate, însă nu are rost să le menționez pe toate aici. De
asemenea, diversele etape pot fi parcurse mai lent sau mai rapid, în funcție de
fiecare caz în parte.
În conformitate cu
Maestrul Tsong-kha-pa, conștiința sau fluxul mental părăsește corpul în moduri diferite, în
funcție de tipul de oameni care mor:
”În cazul celor care fac fapte
rele conștiința părăsește corpul venind de sus în jos, ceea ce înseamnă că
partea superioară a corpului se răcește prima. Când ajunge în dreptul inimii,
părăsește corpul. Conștiința celor care fac fapte bune părăsește corpul venind
de jos în sus, ceea ce înseamnă că partea inferioară a corpului se răcește
prima. În ambele cazuri conștiința părăsește corpul din zona inimii. Punctul în
care conștiința intră în ovulul fertilizat (în momentul concepției) devine
inima corpului. Conștiința părăsește acest trup prin exact același loc prin
care a intrat. Ținând cont de acest lucru, la început căldura corpului fie
coboară, fie urcă și se acumulează în zona inimii."
(The Great Treatise on the Stages of the Path to Enlightenment,
volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications, Ithaca, New York, p. 309)
În alte texte, de
exemplu Ghidul bardo de Chӧkyi Nyima
Rinpoche, comentariu la Oglinda
conștientizării de Tsele Natsok Rangdrol, se spune că fluxul mental sau
conștiința poate părăsi corpul prin mai multe locuri, nu doar prin inimă, adică
prin creștetul capului, cele cinci organe de simț sau prin găurile din partea
de jos a corpului Dacă iese prin partea de jos a corpului atunci se presupune
că renaște în iaduri, ca spirit flămând (preta) sau animal.
(The Bardo Guidebook de Tsele Natsok Rangdrol, tradus în limba engleză de
Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe Publications, 1991)
[10] Karma renașterii în iadul Avici este extrem de grea și de aceea,
păcătosul nu mai trece prin stadiul intermediar. Ființele destinate altor
iaduri au însă parte de bardo.
[11] Am auzit că unele ființe a căror karmă este atât de bună încât să-i ducă
în tărâmurile zeilor superiori nu mai trec prin bardo. Probabil din această
categorie fac parte zeii din lumea non-formei. Ființele destinate altor
tărâmuri cerești ajung însă în bardo.
[12] Excepție fac practicanții foarte avansați spiritual care pot controla
procesul morții și al renașterii, alegând singuri unde să se nască în viitoarea
viață.
[13] Vezi de exemplu Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 383-401
[16] Conștiința nu poate sta fără un corp și de
aceea își asumă unul în bardo care este foarte asemănător cu trupul pe care îl
avem în vis. Când visăm nu suntem doar minți goale ci avem un corp subtil,
același lucru fiind valabil și în starea intermediară.
[17] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 390
[18] Se spune că dacă o persoană a fost oarbă sau surdă în timpul vieții,
în bardo poate să audă și să vadă.
[19] De asemenea, ființa din bardo nu lasă urme în materia pe care calcă și
nu se poate vedea în oglindă.
[20] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 392
[23] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 392
[27] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca, New York, p. 310
[28] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 393
[29] Fiecare bardo, cel al morții, Dharmata și al devenirii poate dura
chiar și câteva clipe.
[30] Vasumitra (sau Sumitra, Jpn Seu or Seyu):
călugărul care a condus al patrulea conciliu buddhist din Kashmir în jurul
secolului al doilea și a ajutat la compilarea marelui comentariu al Abhidharma.
Chinese Buddhist Encyclopedia,
http://www.chinabuddhismencyclopedia.com/en/index.php/Vasumitra
[31] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 393-394
[32] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca, New York, p. 311
[34] Aceasta trebuie înțeleasă ca unirea dintre sperma bărbatului și ovulul
femeii. În conformitate cu Buddha Dharma, viața în formă umană începe în
momentul concepției când conștiința ființei din starea intermediară (gandharva)
intră în celula formată după unirea spermei și a ovulului.
[35] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 394-396
[36] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca, New York, p. 313
[38] Abhidharmakossabhasyam,
English translation by Leo M. Pruden; Berkeley, Calif, Asian Humanities
Press, 1991; vol 2, p 396-397
[39] The Great Treatise on the Stages
of the Path to Enlightenment, volume I, by Tsong-kha-pa, Snow Lion Publications,
Ithaca, New York, p. 313
[40] Notes on the Inscriptions on
Sacred Scrolls - The Collected Works of Shinran, Shin Buddhism
Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p. 496-497
[42] Se spune că la fiecare șapte zile ființa din bardo trece printr-un fel
de moarte și renaștere în aceeași zonă. Probabil
că acela este momentul în care cel ce se încrede în Amida, în loc să reapară în
bardo, se trezește/renaște în Tărâmul Pur. Sau dispare pur și simplu din bardo
și ajunge în Tărâmul Pur în chiar momentul în care se încrede în Amida,
rostește Numele lui și își dorește să renască în Tărâmul său Pur. Ambele
variante pot fi adevărate.
De asemenea, dacă un muribund se încrede
în Amida el va renaște în Tărâmul Pur imediat după ce se încheie procesul
morții, fără să mai treacă prin bardo-ul Dharmata și bardo-ul devenirii. Atât
timp cât conștiința nu a ieșit din trup iar procesul morții nu s-a încheiat se
consideră căomul se află încă în viață.
[43] Shinran Shonin a menționat faptul că ființele
din toate zonele de existență pot ”auzi” (în funcție de ce înseamnă ”a auzi” pentru fiecare în parte) mesajul salvator al
lui Buddha Amida și, dacă devin deschiși către acesta, se pot încrede în El:
”Când ființele
sensibile din cele zece direcții
și diferite zone de existență,
aud Numele plin
de virtuți transcendente al lui Amida,
ating credința adevărată
(shinjin),
și se bucură nespus de cele auzite”
(The Collected
Works of Shinran, Shin Buddhism
Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.331)
”Ființele care s-au născut în Tărâmul Pur în trecut,
cele care se nasc în prezent
și cele care se vor naște în viitor
nu sunt doar din această lume”.
(The Collected
Works of Shinran, Shin
Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.332)
[44] Vezi explicațiile mele din ”Înțelesul lui ‘ființele sensibile din cele zece direcții‘ din
cartea mea Credință și Nembutsu în
buddhismul Jodo Shinshu, CBBEF, Taiwan, p.16
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu