Pagini

marți, 28 ianuarie 2025

Transmisia Nembutsului credinței de la Maestrul Shantao la Maestrul Honen

 

Într-o noapte Honen a visat că a văzut înspre vest un munte imens care se întindea de la nord la sud. Un râu adânc trecea pe la poalele muntelui dinspre nord cu valurile bătând către sud. Părea nesfârșit iar pe partea de est erau păduri neumblate. Când s-a urcat până la jumătatea muntelui și s-a uitat către vest a văzut o mulțime de nori purpurii la o înălțime de aproximativ cincisprezece metri de pământ plutind prin aer și venind la locul unde se afla el.
 
În timp ce se mira de această priveliște ciudată, a observat că din nori ieșeau nenumărate raze de lumină, iar din aceste raze, în toate direcțiile, zburau păuni, papagali și o mare varietate de păsări. Unele dintre ele după ce au coborât, s-au plimbat în sus și în jos pe plajă. Din trupurile lor ieșeau de asemenea, nenumărate raze de lumină. După un timp, tot acest cârd de păsări și-a luat zborul și s-a întors înapoi în nori. Apoi norul, întorcându-se spre nord, a acoperit muntele și râul. La această priveliște, Honen și-a zis: ‚Cu siguranță, trebuie să fie cineva aici pe cale să se nască în Tărâmul Pur’, când deodată norul s-a întors și s-a oprit chiar în fața lui, întinzându-se în cele din urmă pe tot cerul. 
Apoi a ieșit din nor un călugăr care s-a îndreptat spre locul unde se afla Honen. Era îmbrăcat într-o haină aurie de la brâu în jos și în haine negre de la brâu în sus. Înclinându-se respectuos către el, cu mâinile la piept, Honen a spus: ‚Cine ești tu?’ Călugărul a răspuns: ‚Sunt Zendo (Shantao)’. ‚Și de ce ai venit?’ ‚Ca să-mi arăt aprecierea față de devotamentul cu care practici și răspândești calea exclusivă a Nembutsului’[1]
 
Comentariu:
Rolul acelui vis a fost să confirme autenticitatea învățăturii lui Honen și să arate că transmisia Nembutsului de la Maestrul Shantao la Maestrul Honen s-a încheiat cu succes. După cum știți, Maestrul Shantao a trăit în dinastia Tang din China, între anii 613-681, iar Maestrul Honen în Japonia între 1133-1212, așa că nu s-au întâlnit în timpul vieții lor fizice. Totuși, după cum voi arăta în această serie de articole, Honen a primit credința prin cuvintele lui Shantao și a citat mult din textele acestuia, transmițând în acest fel, esența învățăturilor lui. Ca Buddha în Tărâmul Pur al lui Amida, Maestrul Shantao a observant munca întru Dharma a Maestrului Honen și a confirmat-o apărându-i acestuia în vis.
 
Bineînțeles, asta nu înseamnă că oricine are nevoie de vise speciale pentru a i se se confirma credința sau stilul de predare, așa că învățătorii și laicii zilelor noastre nu trebuie să creadă că e ceva în neregulă cu ei dacă nu astfel de experiențe deosebite. Un om credincios știe întotdeauna că se află pe Calea corectă deoarece credința este cea care îi oferă această certitudine.
Totuși, respectivul vis a fost important pentru generațiile viitoare deoarece a arătat transmisia Nembutsului din China în Japonia și de la Maestrul Shantao la Maestrul Honen,  motiv pentru care a fost pictat de Jodai într-un tablou celebru care a ajuns la noi cu numele de ”Zendo (Shantao) în visul lui Honen” (vezi imaginea de la inceputul acestui articol ☝). A fost un eveniment miraculos și o confirmare din Tărâmul Pur că ceea ce propovăduia Honen era adevărat și a fost mai târziu folosit de discipolii lui, inclusiv de Shinran, ca punct de referință și confirmare a propriei învățături pe care o vedeau ca parte a acestei transmisii. Să ne aducem aminte că Shinran nu a considerat niciodată că este fondatorul unei noi școli (confesiuni), ci doar un transmițător al adevăratei învățături a Tărâmului Pur a Maestrului Honen care la rândul lui a primit-o de la Maestrul Shantao. Fiecare confesiune buddhistă are o linie spirituală de transmisie iar a noastră începe cu Buddha Amida însuși, apoi continuă cu Shakyamuni (Buddha istoric) și toți Buddha[2], cu Nagarjuna,
Vasubandhu, T’an-luan, Tao’ch’o, Shantao, Genshin, Honen, Shinran, Rennyo și diverși învățători și Maeștri cunoscuți sau necunoscuți care ne-au ajutat să primim această minunată învățătură.



[1] Honen the Buddhist Saint - His Life and Teachings, volume II, compiled by imperial order, translation by Rev Ryugaku Ishizuka and Rev Harper Havelock Coates, The Society for the Publication of Sacred Books of the World, Kyoto, 1949, p. 205-206
[2] Orice Buddha și Bodhisattva Iluminat sunt incluși în linia spirituală a Dharmei lui Amida (Jodo Shinshu) deoarece toți Buddha slăvesc Numele lui Amida și ne încurajează să-l rostim cu credință.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.