Pagini

marți, 27 august 2024

Prima etapă a sistemului de apă și canalizare de la Amidaji s-a încheiat - e nevoie de ajutorul vostru pentru a începe a doua etapă


După cum am menționat în articolul despre planul sistemului de apă și canalizare,
autoritățile locale au reușit să facă un contract cu o firmă privată și au adus conducte de apă în sat până în dreptul fiecărei proprietăți. Scriam acolo că în curând urma să fie dat drumul la apă și că fiecare proprietar, inclusiv Amidaji, va trebuie să-și plătească singur racordarea. 

Pentru că au trecut deja mai multe luni de atunci și lucrurile se tot amână, am decis să nu mai aștept și să trag apă din fântâna care este deja disponibilă în curtea templului. Am cumpărat multe materiale, țevi, saci de ciment, pompă, etc, și am plătit 4 muncitori (doi dintre ei au construit Sala Amidado acum câțiva ani) care mai întâi au reparat și adâncit fântâna. Apoi au făcut o cameră de beton lângă fântână de unde pornesc diverse țevi pe sub pământ către zonele apropiate din curte, inclusiv baia cea mică, pe care am construit-o acum câțiva ani. 

Au instalat un boiler nou de 100 de litri care încălzește suficientă apă pentru mai mulți vizitatori, precum și o nouă mașină de spălat foarte utilă atât mie cât și celor care stau în retragere. Au fost montate de asemenea, un duș și o chiuvetă cu apă caldă și rece. După cum puteți vedea în prima fotografie (stânga sus), avem și o mică cișmea lângă fîntână.
 
În perioada următoare vreau să prelungesc sistemul de țevi pentru ca apa să ajungă în toată curtea Amidaji, să lărgesc baia și să montez un wc, să cumpăr o fosă septică mare, așa cum vedeți în ultimele fotografii de mai jos, etc. Pentru asta trebuiesc plătiți muncitori, cumpărate alte materiale, noi țevi de apă, fosa septică și multe altele. 

De asemenea, trebuie să înlocuiesc vechea ușă deteriorată de la bibliotecă pentru ca dormitul acolo pe timpul iernii să fie mai confortabil pentru mine și/sau vizitatori. Este nevoie urgentă de bani și pentru lemnele de iarnă, plus diverse taxe legate de teren și proprietate....
 
Dacă cititorii români ai acestor rînduri doresc să ajute (sincer vorbind, nu știu de ce mai scriu încă în română, din moment ce majoritatea celor care ajută acest templu sunt străini) pot face o  DONAȚIE ori să devină susținători constanți ai Amidaji. 

Susținătorii constanți își vor avea  numele lor și/sau numele celor dragi care au decedat, menționate în cărțile mele și la finalul clipurilor cu învățătură pe care le postez pe canalul meu de YouTube. De asemenea, slujbe și ofrande pot fi făcute în numele lor la altarul templul Amidaji.
 
Puteți dona folosind această căsuță de donații PayPal sau conturile bancare de mai jos,





Pentru PayPal puteți folosi de asemenea, acest link, https://paypal.me/JoshoAdrianCirlea

*


Cont Revolut:

ADRIAN GHEORGHE CIRLEA
IBAN: RO09 BREL 0005 5005 6915 0100
Numar de telefon asociat cu contul meu Revolut: 0745038390

*

CIRLEA GHEORGHE ADRIAN

RO33INGB0000999900125738

COD SWIFT: INGBROBU
ING BANK

 

*

CIRLEA GHEORGHE ADRIAN

RO27 RZBR 0000 0600 1225 1201

COD SWIFT: RZBRROBU

RAIFFEISEN BANK





genul de fosa septica pe care vreau să-l cumpăr 
pentru Amidaji

sistemul de funcționare al unei fose septice



biblioteca unde trebuiesc schimbate ușile



ușile deteriorate ale bibliotecii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.