”Sunt unii
care spun că efortul de a evita păcatul și de a te îmbunătăți pe tine însuți înseamnă
a nu lua în serios Legământul lui Amida [...] Să nu cumva să vă lăsați păcăliți
de astfel de viziuni greșite! Poate găsi cineva o sutră sau un pasaj în care
Amida îi încurajează pe oameni să păcătuiască? Bineînțeles că nu! Astfel de afirmații
vin de la cei care nu depun niciun efort să se abțină de la fapte rele și care
continuă să facă rău ca înainte. Prin astfel de cuvinte absolut nerezonabile și
false îi rătăcesc pe bărbații și pe femeile ignorante îndemnându-i să
păcătuiască în continuare și stârnindu-le și mai mult patimile rele. Genul
acesta de oameni nu sunt altceva decât prieteni
ai diavolilor și ar trebui să-i considerați dușmani ai nașterii voastre în Tărâmul
Pur”.[1] Comentariu: Este extrem de important să înțelegem că Amida Dharma NU este un instrument de justificare sau instituționalizare a patimilor noastre oarbe. Într-adevăr, în activitatea de salvare a ființelor, Buddha Amida nu face nicio
diferență între virtuoși sau păcătoși. Însă a nu face, din Compasiune, nicio
distincție între ei, NU înseamnă că susține sau încurajează răul. Niciun Buddha
și deci nici Shakyamuni sau Amida, nu au susținut vreodată fapte rele. Să nu
confundăm faptul de a fi salvați așa cum suntem cu ideea că toate faptele
noastre sunt acum bune și virtuoase sau că nu ar trebui să mai facem niciun
efort de a avea un comportament bun. În loc să ne lăudăm ori să ne justificăm
patimile oarbe, ar trebui mai degrabă se ne rușinăm de ele și să fim
recunoscători salvării necondiționate oferite de Amida. Așa cum spunea Shinran:
”nu luați otravă pentru că aveți antidotul”, adică faceți tot ce puteți
să vă abțineți de la rău chiar dacă sunteți salvați de Amida. Păcătoșii sunt salvați dacă se acceptă pe sine ca fiind păcătoși care vor să fie salvați,
însă nimeni nu poate fi salvat dacă nu face altceva decât să-și justifice
faptele rele sau dacă se folosește de Amida Dharma și de templele buddhiste pentru
a promova și instituționaliza comportamentul imoral. Preceptele
buddhiste sunt o oglindă în care putem vedea limpede cât suntem de nenorociți și
cât de mult avem nevoie să ne încredem în Buddha Amida. A citi despre precepte
este ca și cum egoului nostru arogant ce umblă încolo și încoace făcând,
spunând și gândind ceea ce nu trebuie făcut, spus și gândit, i s-ar da o palmă
puternică peste față. Bineînțeles, moralitatea buddhistă nu e ceva ce poate fi
ușor îndrăgit de mințile noastre samsarice care adeseori se complac în găsirea
de scuze și fac eforturi în a uita faptele rele ori pretind că au avut numai
intenții bune. Întotdeauna
mă plec cu smerenie și rușine când citesc despre idealul înalt al moralității
buddhiste Mahayana. Preceptele îmi aduc aminte nu doar de cine sunt cu
adevărat, ci și de cât de mult am nevoie de Amida, cât de plin de Compasiune
este Legământul său Principal. Chiar nu
avem nevoie să schimbăm moralitatea buddhistă din moment ce suntem salvați de
Buddha Amida atât de ușor. Sunt sigur că nimănui nu-i place să i se spună că e
păcătos însă asta este exact ceea ce avem nevoie să ni se amintească adeseori.
Cineva trebuie să ne spună că nu suntem atât de buni pe cât credem, că bunătatea
nu are legătură cu vreo ideologie sexuală, socială sau politică și că moralitatea buddhistă nu se schimbă odată cu moda și timpurile. Avem nevoie de
preceptele buddhiste ca să ne scoată din automulțumirea noastră și să ne zică ceea
ce nu vrem să auzim pentru a putea deveni conștienți de răul din noi înșine și a
accepta ajutorul oferit de Amida. Cei care
nu iau în seamă ori vor să schimbe moralitatea buddhistă în funcție de opiniile
personale îi încurajează pe oameni să păcătuiască fără conștiința păcatului. A păcătui fără a fi conștient de
păcat înseamnă a face rău și diverse fapte imorale în timp ce te minți pe tine
însuți și pe ceilalți că răul e bun și că imoralitatea e morală și normală.
Când cineva prezintă răul ca fiind bun și imoralitatea ca fiind morală îi încurajează
de fapt pe ceilalți să facă rău și îi face incapabili să privească spre
salvarea oferită de Amida, înecându-i și mai mult în iluzia că sunt oameni buni
fără nicio nevoie de a fi salvați ori îi influențează să creadă în erezii de genul
că Amida îi susține în a face fapte rele și imorale. De aceea, în zilele
noastre mulți se folosesc de Legământul Principal al lui Amida pentru a
justifica diverse tipuri de comportamente nenaturale și pentru a transforma
templele în platforme pentru diverse ideologii deviante[2]. ”Genul acesta
de oameni”, spune Honen, ”nu
sunt altceva decât prieteni ai
diavolilor și ar trebui să-i considerați dușmani ai nașterii voastre în Tărâmul
Pur”
[1] Honen the Buddhist Saint - His Life and Teachings, volume III, compiled
by imperial order, translation by Rev Ryugaku Ishizuka and Rev Harper Havelock
Coates, The Society for the Publication of Sacred Books of the World, Kyoto,
1949, p. 404-405 [2]De exemplu, unii
se folosesc de Compasiunea nediscriminatoare a lui Buddha Amida ca și cum Amida
ar încuraja ori susține căsătoriile homosexuale, nebunia transgenderismului și
alte asemenea spurcăciuni ideologice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.