”Este
imposibil să știm cât de mult vom trăi și, cu toate că s-ar putea să avem o viață
lungă, trecutul este în cele din urmă asemenea unui vis fantomatic. Prin
urmare, ține minte că vom ajunge împreună în același tărâm al lui Buddha Amida.
Pe floarea de lotus a iluminării vom depăna amintirile tristeții din această
lume spurcată a suferinței, ne vom aduce aminte de legăturile karmice din
trecut și vom jura să salvăm și să conducem toate ființele către Iluminare. Ți-am
vorbit deja despre importanța acestui lucru când ne-am întâlnit prima dată.
Să crezi din toată inima ta în Legământul Principal al lui Buddha Amida și
să nu te îndoiești nici măcar o clipă că vei atinge nașterea în Tărâmul său Pur.
Să crezi că dacă rostești Namo Amida Butsu chiar și numai de zece ori te vei naște
acolo prin Puterea Legământului Principal, indiferent cât de multă karmă
negativă ai avea. Te rog așadar, să te focalizezi pe Nembutsu.
Nașterea în Tărâmul Pur nu va depinde niciodată de virtuțile noastre sau
de lipsa acestora, ea fiind posibilă doar prin Puterea Legământului Principal.
Indiferent cât de strălucitori și admirabili am fi, este extrem de dificil în
această ultimă epocă a Dharmei să ne naștem imediat în Tărâmul Pur prin
propriile eforturi. Deoarece Puterea Legământului Principal este factorul
crucial, nu există niciun motiv pentru care chiar și cei păcătoși și incompetenți
să nu se poată naște în Tărâmul Pur. Singura condiție necesară acestei nașteri
este credința în Legământul Principal al lui Buddha Amida”.