Aproape toţi cei care
vin în contact cu Legământul Principal al lui Buddha Amida încearcă două tipuri
de reacţii: sunt bucuroşi la aflarea mesajului plin de speranţă al primei părţi
a acestuia,
”dacă
după ce voi atinge Buddheitatea, ființele sensibile din cele zece direcții care
se încred în mine cu o credință sinceră, doresc să se nască în tărâmul meu și
rostesc Numele meu chiar și numai de zece ori, nu se vor naște acolo, fie să nu ating Iluminarea supremă,”
dar se blochează imediat ce citesc ultima
propoziţie:
”excluși
sunt aceia care fac cele cinci păcate de moarte
și cei care ponegresc Dharma cea adevărată.”
Ceva pare în
neregulă, o excludere încă există, deci la urma urmei Al Optsprezecelea Legământ
nu e chiar universal pentru că unii oameni nu sunt primiţi de Compasiunea lui
Amida. Însă oare aşa stau lucrurille cu adevărat?
În primele mele
zile ca adept Jodo Shinshu, când încă nu venisem în contact direct cu cineva
din tradiţia noastră, mă străduiam enorm să înţeleg rostul acestei „excluderi”;
mai mult decât atât, recunosc că mă speriam foarte tare în timp ce parcurgeam
de nenumărate ori această porţiune. Îmi stătea ca un nod în gât, parcă nu
reuşeam să mă bucur pe deplin de întâlnirea cu Amida. „Dacă am făcut şi eu unul
dintre aceste cinci păcate de moarte?”, mă întrebam cu înfrigurare. Apelasem la
salvarea lui Buddha Amida într-un moment foarte greu pentru mine,
când simţeam că nu mai fac faţă încercărilor din viața mea spirituală iar acum,
după bucuria unei speranţe, mă loveam de această frază care nu vroia să plece
de acolo. Nu a trecut însă mult până când a doua liniştire a pus definitiv
stăpânire pe inima mea, „totul este în regulă, cum ai putut să te îndoieşti de
mine”, parcă ar fi spus Amida.
Cu toţii am fost
mustraţi măcar odată de mama noastră atunci când eram mici iar comportamentul
nostru devenea de nesuportat. Poate că ne-am temut în acel moment că ne va
părăsi ori cine ştie ce ne va face dacă nu suntem aşa cum trebuie, însă de fapt
ea era mereu acolo, indiferent de acţiunile noastre, mustrându-ne şi încercând
prin orice mijloace să ne schimbe, însă primindu-ne întotdeauna cu iubirea ei
chiar dacă până la urmă greşeam şi făceam toate prostiile din lume. Compasiunea lui Buddha Amida este asemenea
unei mame, iar așa zisa „excludere” din Legământul său Principal este doar o
mustrare adresată unor copii tâmpiţi şi gata oricând să facă cele mai mari
greşeli. Nu este o „excludere” în adevăratul sens al cuvântului ci un
avertisment: „anumite fapte sunt foarte grave, nu le faceţi, altfel….” Însă
acest „altfel...” rămâne neîmplinit de prima parte a Legământului care
dovedeşte de fapt, salvarea necondiţionată a unei adevărate mame.
Dacă vrem să înțelegem această așa zisă
”excludere”, trebuie să ne întrebăm care este adevăratul scop al Legământului
Principal. Shinran spune în Tannisho:
„Dacă încrederea
noastră în Legământul Principal ar fi depins numai de respectarea preceptelor
şi a regulilor, cum am fi putut noi să ne eliberăm de naştere şi moarte?”
În capitolul XVI
din aceeaşi lucrare, combătând afirmaţia unora că adepţii Nembutsu trebuie să
treacă printr-o schimbare a inimii ori de câte ori devin furioşi sau fac ceva
rău, Shinran spune din nou:
„Să presupunem
că naşterea în Tărâmul Pur ar fi posibilă doar trecând prin schimbări ale
inimii zi şi noapte, de fiecare dată când se întâmplă ceva. În această situaţie
- viaţa omului fiind în aşa fel încât se poate sfârşi chiar înainte ca
respiraţia care iese să fie urmată de respiraţia care intră - dacă ar fi să
murim fără să trecem printr-o schimbare a inimii şi să ne aflăm într-o stare de
bunătate sufletească şi stăpânire de sine, nu ar deveni atunci Legământul lui
Amida care ne primeşte şi nu ne abandonează niciodată fără de nici un sens?”
Din moment ce
Buddha Amida are Compasiune Infinită şi priveşte toate fiinţele ca fiind copiii
săi, ar fi absurd să le abandoneze datorită ignoranţei lor. Această atitudine
ar fi contrară Minţii Bodhi şi celor mai elementare legăminte Mahayana. Buddha
nu poate face o afirmaţie iar apoi imediat să o nege sau să afirme contrariul,
ceva de genul: „vă salvez pe toţi chiar şi numai dacă rostiţi Numele meu de
zece ori ….. dar de fapt, staţi puţin că m-am răzgândit şi vă impun totuşi
nişte condiţii grele peste care nu puteţi trece.”
Buddha Amida ştie
care sunt adevăratele capacităţi ale fiinţelor şi nu a proiectat Legămintele
sale pentru cei capabili de a atinge Iluminarea prin ei înşişi:
„A te curăţa de
patimile oarbe înseamnă a deveni un Buddha iar pentru cel care este deja un
Buddha, Legământul provenit din contemplaţia profundă timp de cinci kalpa nu
mai are nici un rost.”
În opinia lui
Shinran această „excludere” arată, de fapt, că cele mei rele fiinţe sunt
incluse în salvarea oferită de Amida, mai ales aceia care au comis cele cinci
păcate de moarte şi au ponegrit Dharma:
”Arătând gravitatea acestor două tipuri de fapte rele,
excluderea vrea să ne facă să înțelegem
că toate ființele sensibile din cele zece direcții, fără nicio excepție,
se vor naște în Tărâmul Pur.”
Menţionarea
acestor păcate grave este un indiciu că ele nu sunt dorite în comportamentul
discipolilor dar că în acelaşi timp efectele lor sunt anihilate de Puterea
plină de Compasiune a lui Buddha Amida când ne încredem în El (prima parte a Legământului).
Deşi în Sutra despre Buddha al Vieţii Infinite (Marea Sutră) apare așa zisa „excludere” pomenită mai sus, în Sutra Contemplaţiei situaţia este
complet diferită. Aici Budddha Shakyamuni îi spune lui Ananda şi Vaidehi că un
om ce se află pe patul de moarte şi care a comis ”cele cinci păcate de moarte, cele zece păcate grave şi toate tipurile
de fapte rele”
și care, dacă ar fi lăsat în seama karmei lui negative ”ar cădea în tărâmurile de jos ale existenței unde ar îndura nenumărate
suferințe timp de multe kalpa” se
poate naşte în Tărâmul Pur dacă întâlneşte un bun învăţător spiritual, îi
ascultă sfaturile şi recită Namo Amida Butsu chiar şi numai de zece ori:
”Când
este pe cale să moară poate întâlni un bun învățător care să îl consoleze în diverse
moduri, învățându-l Dharma cea minunată și încurajându-l să se gândească la
Buddha în mod constant. Fiind însă prea
răvășit de suferință ca să poată face asta, bunul învățător îl sfătuiește: ‘dacă
nu te poți concentra (medita) la Buddha, atunci spune de zece ori că te refugiezi în Buddha al
Vieții Infinite (Namo Amida Butsu)’. Deoarece rostește Numele acestui Buddha, cu
fiecare repetiție karma negativă ce l-ar lega de naștere și moarte timp de
optzeci de kotis de kalpa este distrusă. Când va
muri va vedea înaintea lui o floare aurie de lotus asemenea discului solar și
într-o clipită se va naște într-un mugur de lotus în Tărâmul Beatitudinii
Supreme.”
Aceasta este o trimitere clară la Legământul
Principal unde a rosti Nembutsu (cu credință) chiar și numai de zece ori este
menționat ca asigurare a nașterii în Tărâmul Pur. Așadar, trebuie să privim pasajul de mai sus ca o dovadă că cei care au făcut
cele cinci păcate de moarte nu sunt cu adevărat excluși de la salvarea oferită
de Buddha Amida.
|
Maestrul T'an-luan |
După ce a prezentat pasajul anterior din Sutra Contemplației, Maestrul T’an-luan l-a
explicat în felul următor:
”Pe baza
dovezii aduse de această sutră observăm limpede că oamenii obișnuiți ai celui mai de jos grad sunt făcuți să se nască în
Tărâmul Pur prin credința în Buddha cu condiția să nu ponegrească Dharma cea
adevărată”.
Vă rog să fiți atenți aici pentru că este
foarte important!
Cei care au comis cele cinci păcate de moarte
se vor naște în Tărâmul Pur dacă au credință în Buddha Amida cu condiția să nu ponegrească Dharma cea
adevărată! Așadar, se pare că ponegrirea Dharmei adevărate este mai gravă
decât cele cinci păcate de moarte. Haideți să citim în continuare explicațiile
Maestrului T’an-luan care au fost citate de Shinran Shonin în capitolul III din
Kyogyoshinsho:
„Întrebare:
Sutra despre Buddha al Vieţii Infinite spune:
‚Cei care aspiră
la Naştere
ajung să o atingă cu toţii. Excluşi sunt însă aceia care înfăptuiesc cele cinci
păcate de moarte şi cei care ponegresc Dharma.’
Sutra
Contemplaţiei asupra lui Buddha al Vieţii Infinite spune:
‚Cei care au
înfăptuit cele cinci păcate de moarte şi cele zece păcate grave şi care sunt
înlănţuiţi de diferite tipuri de tendinţe negative vor atinge de asemenea
naşterea în Tărâmul Pur.’
Cum pot fi
armonizate aceste două pasaje?
Răspuns: Prima sutră vorbeşte despre înfăptuirea a două tipuri de acţiuni
negative: cele cinci păcate de moarte şi ponegrirea Dharmei. Datorită comiterii
acestor două tipuri de fapte rele, Naşterea nu poate fi atinsă. Cealaltă sutră
vorbeşte doar despre înfăptuirea celor zece păcate grave şi a celor cinci
păcate de moarte; nu se menţionează nimic despre ponegrirea Dharmei. Datorită faptului că aceasta din urmă nu a
fost îndeplinită, Naşterea poate fi atinsă.”
Așadar, Maestrul T’an-luan accentuează din nou
faptul că nașterea în Tărâmul Pur poate fi atinsă chiar și de către cei care au
făcut cele cinci păcate de moarte cu condiția să nu ponegrească Dharma cea
adevărată. O nouă întrebare îi este adresată pentru a obține un răspuns și mai
clar în această chestiune:
Întrebare: Să presupunem că cineva a comis cele
cinci păcate de moarte dar nu a ponegrit Dharma cea adevărată. În sutră se
afirmă că un astfel de om poate atinge Naşterea. Mai departe, să presupunem că cineva doar a ponegrit
Dharma însă nu a înfăptuit cele cinci păcate de moarte şi cele zece păcate
grave. Este acest om capabil să atingă Naşterea, dacă aspiră la ea?
Răspuns: Deşi
doar a ponegrit Dharma cea adevărată însă nu a comis celelalte tipuri de
păcate, în mod sigur nu va putea atinge naşterea în Tărâmul Pur”.
Răspunsul e foarte clar – nașterea în Tărâmul Pur
al celor care au ponegrit Dharma cea adevărată este imposibilă. Dar de ce? Să
citim în continuare explicațiile Maestrului T’an-luan:
”Deoarece ponegrirea Dharmei
este un păcat extrem de grav. Mai mult decât atât, Dharma cea adevărată este
Dharma lui Buddha. Acest ignorant tocmai a ponegrit-o; cum am putea să ne
gândim că un astfel de om ar aspira să se nască în Tărâmul lui Buddha?
Poate ar face acest lucru doar din setea de a obţine o altă viaţă fericită;
asta se aseamănă însă cu a căuta gheaţă ce nu conţine apă sau foc fără fum. Cum
ar putea el să găsească aşa ceva?
Întrebare: Care
sunt caracteristicile ponegririi Dharmei celei adevărate?
Răspuns: A
spune că nu există Buddha, Buddha-Dharma, Bodhisattva sau Bodhisattva-Dharma. A te decide asupra
unor astfel de viziuni, fie prin propria ta judecată sau primindu-le de la
alţii, se numeşte ponegrirea Dharmei celei adevărate.”
Răspunsul Maestrului este foarte logic. A nega existenţa Buddhaşilor transcendenţi,
inclusiv a lui Buddha Amida, cu manifestările lor specifice este, în
conformitate cu el dar și cu Shinran Shonin care l-a citat, cea mai rea faptă posibilă, adică
ponegrirea Dharmei adevărate. Asta înseamnă că cei care propagă ideea că istoria lui Bodhisattva Dharmakara ce a devenit Buddha Amida, spusă de Shakyamuni în Marea Sutră, este un mit sau o poveste fictivă iar
Dharmakara şi Amida sunt personaje fictive, simboluri sau metafore, afirmă de
fapt, că “nu a existat Bodhisattva Dharmakara” şi “nu există Buddha Amida”.
Actul lor de a nega existenţa lui Buddha Amida în formă transcendentă (aspectul
Dharmakaya al metodelor pline de Compasiune ori Sambhogakaya) este chiar ponegrirea
Dharmei celei adevărate.
Din această cauză, susţinătorii şi promotorii unei astfel de viziuni greşite se
autoexclud singuri de la naşterea în Tărâmul Pur. Mai mult decât atât, când
viaţa lor de acum se va sfârşi, se vor naşte în marele iad Avici,
aşa cum a explicat Maestrul T’an-luan:
„Deşi doar a ponegrit Dharma cea adevărată
însă nu a comis celelalte tipuri de păcate, în mod sigur nu va putea atinge
naşterea în Tărâmul Pur. De ce? Mahaprajnaparamita
sutra spune:
‘Cel care ponegreşte Dharma cea adevărată
va cădea tot în iadul Avici însă când acea kalpa se epuizează, va cădea într-o
altă regiune a acestuia. În acest fel trece prin o sută de mii de mari iaduri
Avici unul după altul’.
Buddha nu menţionează vre-un moment când
acesta poate scăpa, deoarece ponegrirea Dharmei este un păcat extrem de grav.
Mai mult decât atât, Dharma cea adevărată este Dharma lui Buddha. Acest ignorant tocmai a
ponegrit-o; cum am putea să ne gândim că un astfel de om ar aspira să se nască
în Tărâmul lui Buddha? Acest lucru nu ar avea
nicio logică.”
Marea Sutră este Dharma despre Buddha Amida (Amida Dharma), adică Dharma cea
adevărată propovăduită de Buddha Shakyamuni cu intenţia de a ajuta fiinţele să
se nască în Tărâmul Pur al lui Amida. Cum ar putea cei care privesc această
sutră ca pe o poveste mitologică sau ficţiune să se nască în Tărâmul Pur al
unui Buddha a cărui existenţă o neagă? Într-adevăr, aşa cum spunea T’an-luan: “acest
lucru nu ar avea nicio logică”.
Acum vă rog să fiți
foarte atenți deoarece este extrem de important! Atât Buddha Shakyamuni în Marea Sutră,
cât și Maestrul T’an-luan se referă la ponegrirea Dharmei celei adevărate la
momentul prezent: „Dharma cea adevărată este Dharma lui Buddha. Acest
ignorant tocmai a ponegrit-o; cum am putea să ne gândim că un astfel de om ar
aspira să se nască în Tărâmul lui Buddha?”
„Tocmai a
ponegrit-o…” se
referă la o ponegrire continuă care există încă în mintea acelui om, însă nu la
situaţia în care a ponegrit-o în trecut iar acum, printr-o schimbare a inimii,
a înţeles răul făcut şi se căieşte de el.
Este logic faptul că un om care încă ponegreşte Dharma în mintea lui şi
mai ales înaintea celorlalţi, nu are cum să aibă o credință adevărată și o
aspiraţie sinceră către naşterea în Tărâmul Pur și de
aceea, se autoexclude singur din Legământul Principal. Atenție, vă rog! Nu Amida îl exclude pe acest om, ci el
singur se auto-exclude de la salvarea oferită de Amida. Așa cum apus mai
înainte, în această carte, Buddha Amida vrea să ne salveze pe toți dar nu ne
duce în Tărâmul Pur cu forța, de aceea, dacă nu dorim să mergem acolo
ori nu acceptăm existența acestuia sau a lui Buddha Amida atunci nu vom merge
acolo. Nimeni nu poate ajunge într-un
loc pe care îl consideră imaginație și nici nu poate fi salvat de cineva a cărui existență o neagă. Este logic, nu? Cu toate acestea, ”excluderea„ sau
mai bine spus, autoexcluderea din Legământul Principal nu există pentru cel
care ponegrirea Dharmei rămâne doar o greşeală gravă din trecut pentru care
acum se căieşte. Aşadar, cel care a
ponegrit Dharma în trecut dar trece în prezent printr-o schimbare a inimii,
recunoaşte şi se căieşte de fapta sa, apoi se bazează cu sinceritate pe
Compasiunea lui Buddha Amida, va atinge nașterea în Tărâmul Pur. Este logic
să fie astfel.
Așa cum a spus Shinran,
”’excluderea’
ne arată cât de rea este ponegrirea Dharmei”, dar asta nu înseamnă că cel care s-a căit de această faptă, acceptă
existența lui Buddha Amida și se încrede în El, nu este salvat!
În buddhism NU
există „pedepse” veşnice decât pentru o minte care stăruie în greşeală şi în
acest fel se autopedepseşte, însă mintea care se schimbă şi devine alta nu mai
poate fi identică cu cea din trecut. Îmi aduc aminte în legătură cu acest lucru
de o întâmplare de pe vremea lui Shakyamuni:
Un om l-a jignit
foarte rău pe Buddha, aruncându-i în faţă toate tipurile de cuvinte grele, însă
a doua zi a simţit remuşcări şi s-a căit de fapta comisă. Ducându-se înaintea
lui s-a prosternat la picioarele sale şi i-a cerut iertare. Buddha i-a spus: „ridică-te,
cel care acum se pleacă la picioarele mele nu mai este identic cu cel care mă
jignea ieri.”
Adeptul nembutsu
care are credință adevărată în Buddha Amida nu are cum să ponegrească Dharma
lui Buddha și deci, chiar dacă a făcut asta în trecut, înainte de a primi
credința, efectele karmice ale unei asemenea fapte au fost purificate iar el
este acum un om nou şi renăscut în lumina Compasiunii lui Buddha Amida, complet
separat de omul vechi din viaţa asta sau din celelalte.
*
Întrebare: Dar dacă cineva crede în existența lui Amida însă o neagă pe a celorlalți Buddha? Sau dacă
acceptă Marea Sutră dar ponegrește
celelalte sutre ori nu le acceptă autenticitatea?
Răspuns: Asta ar fi o imposibilitate logică și karmică.
A-i denigra pe alți Buddha împreună cu legămintele
și practicile lor sau a nega celelalte sutre Mahayana pot fi considerate
acțiuni de ponegrire a Dharmei care duc la autoexcluderea de la Legământul
Principal. Cum ar putea cineva care neagă existența altor Buddha să accepte
exitența lui Amida? Ori dacă ponegrește sutrele despre acești Buddha precum și
metodele lor de salvare cum ar putea lua drept reală și bună metoda lui Amida
ori sutra despre Amida? De exemplu, dacă cineva nu crede în existența ființelor
umane, cum ar putea el crede în existența ta, cititorul acestor rânduri? La fel
stau lucrurile cu ceilalți Buddha și metodele lor. Dacă cineva nu crede în
existența Buddhașilor transcendenți, cum poate crede în Amida sau dacă cineva
neagă autenticitatea sutrelor Mahayana, cum poate accepta Marea Sutră, ea însăși parte a canonului Mahayana? Aduceți-vă
aminte de explicațiile de mai sus ale Maestrului T’an-luan despre ce înseamnă a
ponegri Dharma: ”a spune că nu există
Buddha, că nu există Buddha Dharma” – adică a nega existența oricărui
Buddha, nu numai a lui Amida și a nega diversele metode ale Dharmei lui Buddha,
nu numai Amida Dharma.
Shinran Shonin
a spus:
"Dacă cineva-i vorbește de rău pe Buddhași cu siguranță
că nu are credință și nu rostește Numele lui Amida”.
”Dacă te
bazezi numai pe Buddha Amida și crezi numai în Nembutsu, nu desconsidera legămintele
pline de compasiune ale diverșilor Buddha și Bodhisattva. De asemenea, nu avea
gânduri rele și nu denigra alte sutre minunate, precum Sutra Lotusului sau
Sutra Perfecțiunii Înțelepciunii. Karma defăimării nenumăraților Buddha, precum
și a îndoielii și denigrării multor învățături sfinte nu este în armonie cu
inima lui Buddha Amida. Astfel de fapte ar exclude cu siguranță pe cineva de la
Legământul său plin de compasiune chiar dacă respectivul recită Nembutsu”
”În
conformitate cu Tzu-chou există două tradiții în ceea ce privește cele cinci
păcate de moarte.
Prima tradiție este reprezentată de lista celor cinci
păcate de moarte a celor trei vehicole:
1)a-ți ucide tatăl în mod intenționat, 2) a-ți ucide
mama în mod intenționat, 3) a ucide intenționat un arhat (eliberat în viață),
4) a distruge armonia în sangha prin viziuni greșite, 5) a cauza (intenționat )vărsare
de sânge din trupul unui Buddha.
Cei care fac aceste păcate se vor naște după moarte în
iadul Avici unde timp de o mare kalpa vor trece prin suferințe neîntrerupte; de
aceea, acese păcate sunt numite ‚fapte ce duc la suferință neîntreruptă’.
Abhidharma-kosa ne oferă o listă de cinci tipuri de
suferințe neîntrerupte. Se spune:
‚1)a viola
propria mamă sau o călugăriță aflată în stadiul de dincolo de învățare [echivalent
cu răul karmic al uciderii propriei mame], 2) a ucide un bodhisattva care
sălășluiește în meditație [echivalent cu răul karmic al uciderii propriului
tată]ori 3) un înțelept aflat în stadiul învățării
sau cel de dincolo de învățare [echivalent cu uciderea unui arhat, 4) a
distruge cauza fericirii unei sangha [echivalent
cu răul karmic al distrugerii armoniei în sangha’ și 5)
a distruge stupe [echivalent cu a cauza intenționat vărsare de sânge din trupul
unui Buddha].’
A doua tradiție
este reprezentată de lista celor cinci păcate din Mahayana. Sutra propovăduită
Nigrantașilor spune:‘1) a
distruge stupe, a da foc la depozitele cu sutre sau a jefui proprietatea celor
Trei Comori, 2) a vorbi de rău învățătura celor trei vehicole, a spune că
acestea nu sunt învățăturile sacre, a le împiedica și a le cenzura sau a
încerca să le ascunzi, 3) a-i bate pe cei care au părăsit viața de familie, fie
că observă preceptele, nu au primit preceptele ori încalcă preceptele; a-i
persecuta, a le enumera greșelile, a-i închide, a-i forța să se întoarcă la
viața laică, a-i pune la muncă de slugi, a-i taxa sau a le lua viața, 4) a-ți
ucide tatăl, a-ți răni mama, a fi cauză de vărsare de sânge din corpul unui
Buddha, a distruge armonia în sangha sau a ucide un arhat, 5) a vorbi rău,
adică a afirma că nu există cauză și efect, precum și a îndeplini în mod
constant cele zece păcate grave de-a lungul nopții pline de ignoranță
Sutra celor zece roți spune:
1) a ucide un Pratyeka Buddha cu intenție rea, 2) a
viola o călugăriță care a atins starea de Arhat, 3) a fura sau distruge ceeea
ce a fost oferit Celor Trei Comori, 4) a distruge armonia în sangha prin
viziuni greșite’”
Shinran Shonin, Kyogyoshinsho, capitolul III, The Collected Works of Shinran, Shin
Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, p.149-150
Shinran Shonin, Notes on the Inscriptions on Sacred Scrolls,
The Collected Works of Shinran, Shin Buddhism Translation Series, Jodo
Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.494
Mulți falși învățători
contemporani care ponegresc Dharma cea adevărată (Amida Dharma) se folosesc
adeseori de Dharmakaya de dincolo de formă (Dharmakaya naturii de Buddha sau
Dharmakaya realităţii ultime) ca argument pentru a reduce toate manifestările
transcendente (Dharmakaya metodelor pline de Compasiune ori Aspectul Sambhogakaya) la simple simboluri sau metafore ori chiar
merg atât de departe încât să dea vina pe „buddhismul popular” pentru prezenţa
acestora în scrierile canonice.
Însă Maestrul
T’an-luan a contrazis astfel de viziuni greşite când a explicat faptul că exact
pentru că Dharmakaya „este dincolo de formă, nu există nici o formă pe
care să nu o poată manifesta”:
„Dharmakaya
necondiţionată este Corpul naturii de Buddha. Pentru că natura de Buddha este
nirvanică, Dharmakaya este dincolo de formă. Deoarece este dincolo de formă, nu
există nici o formă pe care să nu o poată manifesta. De aceea, corpul împodobit
cu semnele desăvârşirii este el însuşi Dharmakaya”.
“Corpul împodobit
cu semnele desăvârşirii”
reprezintă manifestarea transcendentă specifică fiecărui Buddha (Dharmakaya
metodelor pline de Compasiune ori Aspectul Sambhogakaya) pentru a salva
fiinţele:
„Dharmakaya nu are
nici o formă anume şi totuşi manifestă diferite forme în funcţie de condiţiile
şi capacităţile fiinţelor sensibile”.
În cazul lui Buddha
Amida, aceasta este forma pe care a luat-o în Tărâmul Pur; este Amida aşa cum a
fost descris în Marea Sutră de Buddha Shakyamuni, Amida cel văzut şi
auzit de cei adunaţi pe vârful Vulturului pentru a auzi această sutra. Este
Amida care ne însoţeşte întotdeauna pe noi, cei care ne încredem în El.
Dharmakaya ultimă sau
Dharmakaya naturii de Buddha este dincolo de timp şi formă şi de aceea, nu
poate fi tratată ca obiect al credinţei. În această ultimă Dharmakaya vom
sălăşlui doar după ce vom atinge Buddheitatea în Tărâmul Pur, însă aici şi acum
oamenii obişnuiţi nu pot relaţiona cu ea şi nici nu o pot înţelege. De aceea, Buddha
Amida nu a rămas izolat în Dharmakaya cea de dincolo de formă, ci s-a
manifestat în forma descrisă de Shakyamuni în Marea Sutră şi a
manifestat Tărâmul Său Pur.
Chiar dacă Buddha
Amida în Nume şi Formă este inseparabil de Dharmakaya de dincolo de formă, asta nu înseamnă că El este inexistent ori
doar un simbol, mit sau personaj fictiv. Aşa cum spunea Maestrul T’an-luan,
chiar dacă cele două Dharmakaya sunt inseparabile, ele sunt totuşi diferite;
chiar dacă sunt una, ele nu sunt acelaşi lucru.
Aşadar, în timp ce acceptăm faptul că Amida are într-adevăr, un
aspect ultim – Dharmakaya de dincolo de formă (Dharmakaya naturii de Buddha),
noi ne raportăm în credinţa şi învăţătura noastră la Amida în Nume şi Formă, la
Amida cel descris în Marea Sutră şi la Amida care se află acum în
Tărâmul Pur (Dharmakaya metodelor
pline de Compasiune ori Aspectul Sambhogakaya). Cei care nu înţeleg această diferenţă şi continuă să nege existenţa lui
Buddha Amida în Nume şi Formă nu practică în conformitate cu Dharma,
aşa cum explică Maestrul T’an-luan:
“Care este cauza
nepracticării în conformitate cu Dharma sau cu semnificaţia Numelui? Este a nu
înţelege faptul că Tathagata Amida este un Corp al realităţii ultime şi un Corp
manifestat pentru salvarea fiinţelor sensibile”.
Când spunem Nembutsu luăm ca obiect al refugiului şi
credinţei noastre Numele lui Buddha Amida în manifestarea Lui plină de slavă
pentru salvarea fiinţelor sensibile (Dharmakaya metodelor pline de Compasiune/Sambhogakaya):
“Cele zece
repetări ale Numelui apar din credinţa de neîntrecut care ia ca obiect al său Numele lui Tathagata
Amida în corpul de slavă al metodelor potrivite; acest corp al slavei conţine merite nemăsurate, pure şi curate”.
A nega existenţa Buddhaşilor transcendenţi, inclusiv a
lui Buddha Amida, cu manifestările lor specifice este, după Maestrul T’an-luan,
cea mai rea faptă posibilă, adică ponegrirea Dharmei celei adevărate. De aceea,
el definește ponegrirea Dharmei celei adevărate prin a spune că ”nu există
Buddha”.
Puteți citi mai mult
despre viziunile greșite (ereziile) ale timpurilor noastre și cum le combat în
cartea mea, Adevărata învățătură despre
Buddha Amida și Tărâmul Pur, Corporate Body of the Buddha Educational
Foundation, Taiwan, 2016. Vedeți acolo
și capitolul ”Buddha Amida și Tărâmul Său Pur explicate prin doctrina Celor Trei
Corpuri (Aspecte) și a Celor Două Corpuri, p. 93
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu