Amida Buddha |
Acum,
după atâtea pagini în care am încercat să explic în detaliu toate elementele LegământuluiPrincipal, voi face un rezumat pentru a vă ajuta să rețineți mai ușor ideile
principale.
De fapt, reducând totul la esență, Buddha Amida
a promis următoarele:
Dacă vă încredeți în mine cu sinceritate și
exclusivitate, rostiți Numele meu într-un mod relaxat, fără să fiți obsedați de
numărul recitărilor sau de stări speciale ale minții și dacă vreți să vă
nașteți în tărâmul meu, atunci veți merge acolo după moarte. Dacă asta nu se va întâmpla, înseamnă că nu merit să fiu numit Buddha, însă nu trebuie să vă faceți
griji deoarece un Buddha își ține mereu promisiunile.
Totuși, faptul că vă salvez atât de ușor nu
înseamnă că sunt de acord cu faptele voastre rele, așa că vă rog, faceți tot ce
puteți să evitați cele cinci păcate de moarte. Nu vă îngrijorați, vă salvez
oricum, indiferent ce faceți, dar vă rog, încercați cât puteți de mult să le
evitați.
De asemenea, țineți cont de faptul că nu văpot salva dacă ponegriți Dharma cea adevărată, anume dacă negați existența mea
și a Tărâmului meu Pur. Dacă faceți asta înseamnă că nu vă încredeți în mine și nu vă doriți să vă nașteți în
tărâmul meu iar rostirea Numelui este falsă și nesinceră. Nimeni nu poate
ajunge într-un loc pe care îl consideră imaginație și nici nu poate fi salvat
de cineva a cărui existență o neagă. Este logic, nu? Așa că, vă rog,
încredeți-vă în mine ca într-un Buddha viu și
real care a manifestat un Tărâm Pur special pentru voi, doriți-vă să vă nașteți
acolo după moarte și rostiți Numele meu.
Vă aștept! Veniți așa cum sunteți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu