Pagini

miercuri, 19 decembrie 2018

Credința în Buddha Amida nu poate fi pierdută


Întrebare: E posibil să pierzi shinjinul ori să nu mai simți niciodată nevoia să spui Numele odată cu trecerea timpului?

Răspuns: Shinjin (credința în Buddha Amida) odată primit, nu poate fi pierdut. Cel ce are cu adevărat credință își va aduce mereu aminte de Amida de-a lungul vieții lui. Dacă ajungi într-un punct în care crezi că nu mai ai credință în Buddha Amida și nu mai simți nevoia să-i rostești Numele (Nembutsu), înseamnă că de fapt, nu ai avut niciodată shinjin adevărat, ci doar unul intelectual, fals și instabil. Mulți practicanți pot avea efuziuni devoționale momentane față de Amida sau entuziasm pentru învățătura despre El dar asta nu înseamnă că sunt stabili în credință. Un astfel de entuziasm se poate diminua în timp sau  dispărea complet. Acesta însă nu este shinjin. Adevăratul shinjin rămâne cu tine pentru totdeauna. Adevăratul shinjin nu înseamnă că vei simți mereu entuziasm ori diverse alte sentimente extraordinare, ci că din când în când îți aduci aminte de bunăvoința lui Amida și îi spui Numele. Chiar dacă mintea ta neiluminată este mereu ocupată cu gânduri lumești și atașamente de tot felul, adânc înauntrul tău nu uiți niciodată că ești salvat. A ști că ești salvat de Amida – acesta este shinjin (credința).

Cuvintele ”rostesc Numele meu chiar și numai de zece ori” din Legământul Principal înseamnă orice număr de la unu la infinit. Când ești răcit vei tuși odată, de zece ori, de o sută de ori, etc. La fel, dacă ai primit credința (shinjin) vei rosti Nembutsu de-a lungul întregii vieți fără să fi obsedat de numere. Aici este cheia – nu vei fi obsedat de numere, dar vei simți nevoia să spui Numele din când în când. Din contră, dacă nu mai vrei să spui Nembutsu și uiți de Amida înseamnă că de fapt, nu ai avut niciodată credință (shinjin), ci doar un entuziasm intelectual sau spiritual de moment.

Cei care sunt încă atașați de puterea personală pot încerca să își forțeze entuziasmul în a spune Nembutsu de multe ori. Cei care au credință și se bazează pe Puterea lui Amida nu se forțează să fie entuziaști ori să spună mereu Nembutsu, însă îl vor spune cu siguranță și nu-l vor uita niciodată pe Amida.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.