Buddha Shakyamuni |
„Toate scripturile, în mii de volume –
nu sunt altceva decât Marea Compasiune”
(Zuiken Sensei)
Esenţa acestui univers, realitatea ultimă de
dincolo de tot şi toate, este Înţelepciune Infinită şi Compasiune Infinită.
Refuz să privesc lucrurile altfel. Şi mai este ceva – această realitate ultimă,
deşi mă transcende şi trece dincolo de mine, ea este în acelaşi timp aici, mă
înconjoară şi mă acceptă aşa cum sunt. Simt asta, buddhismul m-a făcut să simt
asta.
Nu există frică pe Calea lui Buddha. Nu există
singurătate percepută ca înstrăinare şi părăsire. Dacă acestea apar, să nu ne
amăgim, ele sunt doar produsul minţii noastre şi nu reprezintă adevărata
realitate. Eu zic să nu înţelegem greşit Înţelepciunea şi Compasiunea lui
Buddha, adică să nu încercăm să ne-o explicăm prin intermediul minţii noastre
limitate. Nu putem folosi termeni discriminativi pentru a vorbi despre Lumina
Infinită şi Viaţa Infinită – cele două modalităţi de a-l descrie pe Amida,
Buddha al Vieţii Infinite şi al Luminii Infinite.
Nagarjuna |
Shinran şi Honen[1]
s-au întrebat, care să fie oare adevărata semnificaţie şi adevăratul scop al
venirii lui Buddha Shakyamuni în această lume? Care este de fapt, în
conformitate cu învăţătura Mahayana[2],
profunda semnificaţie a Minţii Bodhi? Care este, în relaţie cu aceasta, scopul
Iluminării unui Buddha? Oare nu înseamnă Mintea Bodhi aspiraţia de a atinge
Buddheitatea pentru toate fiinţele? Pornind de aici, odată ce aceasta a fost atinsă,
nu înseamnă că toate fiinţele sunt invitate să se împărtăşească din ea?
Iluminarea unui Buddha nu este o Iluminare egoistă; nu există Nirvana egoistă
şi personală în Mahayana.
A vedea lucrurile doar dintr-o singură
perspectivă, aceea centrată pe sine însuşi, este o viziune egoistă şi limitată,
aparţinând fiinţelor ignorante, însă pentru un Buddha sau Bodhisattva centrarea
devine universală; totul este cuprins în Iluminarea sa. Discriminarea
există doar în mintea noastră, nu însă şi în mintea unui Buddha. Oare
Shakyamuni a apărut în lume doar pentru o anumită categorie de persoane, adică
pentru cei capabili să atingă Nirvana prin ei înşişi, sau, în conformitate cu
Mintea Bodhi, Iluminarea sa cuprinde toate fiinţele, indiferent de capacităţile
lor? Shinran şi Honen au considerat că ultima variantă este cea adevărată,
deoarece numai ea răspunde cel mai bine Compasiunii Infinite a lui Buddha. Nu
se poate să fie altfel; dacă ar fi altfel, buddhismul ar părea de-a dreptul
lipsit de sens pentru un om ca mine, incapabil de orice practică virtuoasă şi
plin de ataşamente de tot felul.
Vasubandhu |
Câţi dintre noi sunt cu adevărat capabili să
urmeze practicile dificile dintr-o mânăstire, câţi pot pretinde că au
întotdeauna un comportament plin de bunătate şi virtute în toate aspectele
vieţii lor? Câţi dintre noi pot atinge în timpul acestei vieţi confuze acelaşi
tip de Iluminare precum Shakyamuni? Câţi dintre noi ar urma cu adevărat
buddhismul dacă acesta ar avea sens doar pentru cei foarte avansaţi din punct
de vedere spiritual? Shinran şi Honen nu au crezut niciodată că Shakyamuni a
avut vreodată intenţia de a exclude anumite fiinţe de pe Calea sa. Altfel s-ar
fi contrazis pe sine însuşi şi ar fi contrazis însuşi spiritul bodhisattva.
De aceea, Shakyamuni a propovăduit salvarea
oferită de Buddha Amida şi a îndrumat toate fiinţele, indiferent de
capacităţile lor, să se bazeze pe el.
Shinran însuşi a considerat că adevăratul motiv al venirii lui Shakyamuni
în această lume a fost acela de a propovădui metoda de salvare a lui Buddha
Amida:
“Motivul apariţiei lui Buddha în această lume
Este numai acela de a propovădui Legământul Principal al
lui Amida,
cel adânc precum oceanul.
Toate fiinţele acestei epoci rele a celor cinci pângăriri
Să se încreadă în adevărul cuvintelor lui Buddha.”
Pentru că această metodă de salvare este prezentată în Marea
Sutră despre Buddha Amida, Shinran a considerat-o ca fiind supremă între
toate sutrele predate de Shakyamuni:
“Învăţătura căii Tărâmului Pur se găseşte în Marea Sutră
a Vieţii Infinite. Scopul principal al acestei sutre este că Amida, făcând
legămintele sale de necomparat, a deschis larg depozitul Dharma şi, plin de
compasiune pentru micile fiinţe ignorante, a selectat şi oferit comoara
virtuţilor . Ea revelează că Shakyamuni a apărut în această lume şi a
propovăduit învăţăturile drumului către Iluminare, căutând să salveze mulţimea
fiinţelor sensibile, binecuvântându-le pe acestea cu binefaceri autentice şi
reale. Aşadar, această sutră este adevărata învăţătură pentru care Tathagata
a apărut în lume. Este scriptura cea minunată, rară şi de necomparat. Este
expunerea ultimă şi definitivă a Vehiculului Unic. Este învăţătura corectă
lăudată de toţi Buddhaşii din toate cele zece direcţii. A propovădui Legământul
Principal al lui Tathagata este adevărata intenţie a acestei sutre iar Numele
lui Buddha este esenţa ei[3]”.
Mai mult decât atât, Shinran l-a privit pe Shakyamuni ca pe
manifestarea lui Buddha Amida, exprimându-şi această viziune foarte clar în Shoshinge:
“Amida, care a atins Buddheitatea în trecutul fără de
început,
Plin de compasiune pentru fiinţele ignorante ale celor
cinci pângăriri,
A luat forma lui Buddha Shakyamuni
şi a apărut în Gaya.”
Nagarjuna[4],
cel considerat de toate şcolile Mahayana ca fiind al doilea ca importanţă după
Shakyamuni şi unul dintre cei mai importanţi patriarhi al lor, a îndemnat de
asemenea toate finţele să se bazeze pe Amida. Probabil cei mai mulţi buddhişti
îl cunosc pe Nagarjuna după scrierile sale foarte subtile despre vid, însă uită
faptul că şi el s-a refugiat în Amida iar după moartea fizică a renăscut în
Tărâmul Pur. În capitolul Calea practicii uşoare din lucrarea Dasabhumika
– vibhasa – sastra (Comentariul Sutrei celor zece stadii), el
vorbeşte despre două tipuri de practici, una grea a puterii personale,
asemănătoare mersului pe uscat şi una uşoară, bazată pe Compasiunea
Buddhaşilor, comparabilă cu o călătorie pe apă. Deşi recomandă calea uşoară
celor incapabili de eforturi personale consecvente, ceea ce pentru unii ar
putea lăsa impresia că practica nembutsu este doar pentru fiinţele
„inferioare”, observăm însă că până şi el însuşi se refugiază cu devoţiune în
Amida:
„Pe Buddha al Luminii Înţelepciunii
Infinite,
al cărui corp este asemenea unui munte de
aur,
Îl venerez cu trupul, glasul şi inima mea,
ducând mâinile în gassho şi plecându-mă
înaintea lui.
Dacă cineva se gândeşte la meritele şi
puterea infinită a acestui Buddha,
Va intra imediat în stadiul celor
asiguraţi[5];
De aceea eu mă gândesc întotdeauna la el.”
Aşadar, până la urmă, practica nembutsu este o
practică universală, atât pentru cei „inferiori” cât şi pentru cei „superiori”,
Compasiunea lui Buddha nefăcând distincţie între cele două categorii de
persoane:
„Toţi înţelepţii şi sfinţii, oamenii şi zeii, se refugiază în el,
De aceea şi eu mă refugiez în el şi îl
venerez.”
În istoria buddhismului există foarte multe
exemple de Maeştri[6] evoluaţi spiritual care
deşi urmau o practică bazată pe puterea personală au simţit nevoia să ofere un
loc mai mic sau mai mare în viaţa lor recitării nembutsu şi refugierii în
Amida, recomandând-o de asemenea, discipolilor lor. Dacă şi aceşti înţelepţi
s-au bazat pe Compasiunea lui Amida, arătând cât de greu este până la urmă să
ne eliberăm din viaţă şi moarte doar prin noi înşine, cu atât mai mult, noi,
oamenii simpli şi plini de ataşamente ai acestei confuze epoci moderne ar
trebui să ne refugiem în Amida. Shinran spune în Tannisho:
„Din moment ce este foarte dificil pentru
un om să se elibereze în această viaţă prin propriile sale puteri de patimile
oarbe şi de obstacolele cauzate de karma sa rea, chiar şi călugării virtuoşi ce
practică învăţăturile Shingon şi Tendai[7] se roagă pentru Iluminarea în viaţa de după moarte. Ce să mai
spunem atunci despre noi înşine? Noi nu suntem în stare nici să respectăm
preceptele şi nici nu avem înţelegerea pe care o dă înţelepciunea, însă atunci
când, lăsându-ne purtaţi de corabia Legământului lui Amida, vom traversa oceanul
plin de suferinţă al naşterii şi al morţii şi vom atinge ţărmul Tărâmului Pur,
norii cei negri ai patimilor oarbe se vor risipi cu repeziciune, iar luna
Iluminării, care este adevărata realitate, va ieşi la iveală imediat. Devenind
unitate cu lumina cea fără de oprelişti care se răspândeşte în toate cele zece
direcţii, vom ajuta toate fiinţele sensibile. Acela este momentul când vom
atinge Iluminarea.”
[1] Honen a fost maestrul lui Shinran.
[2] Mahayana este buddhismul „Marelui
Vehicol”, numit astfel pentru că are ca scop conducerea tuturor fiinţelor către
starea de Buddha. Pe această cale, adeptul se angajează să urmeze Dharma nu
numai pentru sine însuşi, ci pentru eliberarea tuturor. Reprezintă un grup de
şcoli care se bazează pe canonul buddhist în limba sanscrită. Tradiţia
Tărâmului Pur, care conţine şi ea la rândul ei mai multe şcoli, este unul din curentele
Mahayana.
[3] Pasaje despre Calea Tărâmului Pur.
[4] Nagarjuna (cca.
150-250), numit „părintele buddhismului Mahayana”, celebru pentru combaterea
oricărei afirmaţii despre natura ultimă a realităţii în doctrina specifică
Mahayana despre vid. Fondator al şcolii şi dialecticii Madyamika (Calea de
mijloc), ale cărei învăţături stau, alături de cele Yogacara, la baza teoriei
şi practicii Mahayana.
[5] Sau stadiul de non-retrogresiune în care
adeptul este sigur de atingerea Iluminării supreme, nemaifiind în pericol să
cadă înapoi în diferite sfere de existenţă.
[6] O altă
figură remarcabilă, de asemenea cunoscută în multe şcoli buddhiste Mahayana
este Vasubandhu (cca. 320-400), exponent al învăţăturilor Yogacara („practica
meditaţiei unificatoare”) ce explică toate existenţele în termeni de conştiinţă
şi învaţă meditaţia asupra relaţiei dintre conştiinţa personală şi univers,
precum şi atingerea Iluminării supreme prin conştientizarea unităţii intrinsece
dintre acestea două. Ca adept al Tărâmului Pur a compus Imnul aspiraţiei
către Naştere: Discurs despre Amida Sutra în care prezintă teoria şi
practica bazată pe contemplarea lui Buddha Amida, a Tărâmului său Pur şi a
bodhisattvaşilor ce locuiesc acolo. La începutul acestui imn el se adresează
lui Shakyamuni şi îşi exprimă devoţiunea faţă de Amida:
„O, Cel mai Onorat
din lume,
Mă refugiez cu
sinceritate în Tathagata al Luminii fără de Oprelişti
Ce străluceşte în
toate cele zece direcţii,
Şi aspir să mă nasc
Tărâmul său de beatitudine şi fericire.”
[7] Şcoli celebre
în buddhismul japonez. Shingon este forma esoterică a buddhismului japonez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu