Manifestările iluminate pentru salvarea ființelor

Acest articol este un fragment din cartea mea    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Calitățile înnăscute ale naturii de Buddha sunt activate când atingem Iluminarea perfectă, adică atunci când o descoperim. Așa cum am explicat anterior, natura de Buddha descoperită se numește Dharmakaya. Această Dharmakaya și calitățile ei înnăscute intră în acțiune în momentul Iluminării, luând diverse forme și manifestări pentru salvarea ființelor simțitoare.
 
În timp ce fluxul mental al ființelor[1] și mediul samsaric în care acestea trăiesc sunt efectul diverselor cauze și condiții (motiv pentru care sunt numite vide/goale de ele însele), Dharmakaya este doar vidă/goală de iluzii, patimi oarbe și orice fenomene samsarice, dar NU goală de sine însuși. Datorită acestui lucru, Realitatea ultimă și tot ceea ce este înrădăcinat în ea are existență reală și adevărată. Buddhașii (Ființele Atot-Iluminate) sunt adevărați și reali indiferent de formele pe care le manifestă pentru salvarea ființelor samsarice.
 
Mințile ființelor din samsara se schimbă neîncetat asemenea frunzelor purtate de vânt în funcție de diverse cauze și condiții, în timp ce mințile Buddhașilor sunt stabile (fixate) în adevărata Realitate asemenea munților. Tot ceea ce gândesc, spun și fac ființele samsarice este fals iar tot ceea ce Buddhașii gândesc, spun și manifestă este adevărat și real.
 
Ce manifestă ființele samsarice? Ele manifestă tărâmuri samsarice și forme samsarice care duc la și mai multe iluzii, patimi și suferință. Ce manifestă Buddhașii? Ei manifestă tărâmuri iluminate care duc la înțelepciune, natura de Buddha și fericire.
 
Manifestările Buddhașilor includ Tărâmuri Pure, forme transcendente, diverse formule sacre precum Numele lor, mantre, dharani etc. Toate acestea sunt adevărate și reale deoarece aparțin de ceea ce este adevărat și real. Astfel de manifestări nu depind de cauze și condiții sau de limitările fluxurilor mentale ale ființelor samsarice, ci de Înțelepciunea infinită și Compasiunea infinită inerentă naturii de Buddha (Dharmakaya). Când atingem Iluminarea perfectă și ne descoperim natura de Buddha în Tărâmul Pur al lui Amida, vom fi capabili la rândul nostru să manifestăm orice forme dorim pentru a-i salva pe ceilalți.

Despre doctrina Iluminării înnăscute sau primordiale

Acest articol este un fragment din cartea mea    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Ori de câte ori am folosit imaginea unor semințe plantate într-un pământ bun și care apoi se dezvoltă în copaci a fost pentru a explica potențialul pe care îl avem de a atinge Buddheitatea. Nu am avut niciodată intenția de a explica natura de Buddha pe care o descoperim când devenim Buddhași ca pe ceva creat de noi, ci ca fiind deja prezentă cu toate calitățile sale iluminate, dincolo de diversele straturi de iluzii și patimi oarbe. Așa cum am spus foarte clar în fascicolul doi din Amida Dharma, potențialul la care mă refer este trezirea către natura de Buddha care este prezentă dintotdeauna în noi:  

 

 ”Așa cum toate semințele au potențialul de a deveni copaci, toate ființele pot deveni  Buddhași, adică se pot trezi către adevărata lor natură de Buddha. Dincolo de diferitele straturi ale personalității noastre iluzorii, natura de Buddha este adevărata realitate, necreată și imposibil de distrus, comoara ascunsă în fiecare dintre noi. Odată ce a fost descoperită, cauzele suferinței, ale nașterilor și morților repetate, sunt distruse iar cel care a atins-o devine la rândul lui un Buddha, adică salvator și călăuză a ființelor aflate încă în robia samsarei.”

 

Așadar, natura noastră de Buddha este primordial pură și iluminată, având dintotdeauna în ea toate calitățile înnăscute despre care am vorbit în ultimele două capitole. Ceea ce numim atingerea Iluminării perfecte sau a Buddheității/Nirvanei înseamnă de fapt, descoperirea acestei naturi de Buddha, la fel ca descoperirea unui diamant strălucitor în noroi.

În mod cert, nu se poate spune despre natura de Buddha că nu a existat înainte de Iluminare și că a început să existe odată cu aceasta sau că ar fi existat doar ca semință iar acum există ca ceva diferit. De fapt, natura de Buddha este eternă și există dintotdeauna indiferent că cineva o descoperă sau nu (atinge sau nu Iluminarea/Buddheitatea). Situația este asemănătoare cu luminarea unei camere pline de comori care nu erau vizibile înainte din cauza întunericului. Nu se poate spune că acele comori au apărut odată cu aprinderea luminii, deoarece erau deja acolo.

Buddha Shakyamuni a spus în Mahaparinirvana Sutra:

Colecție de pasaje despre calitățile illuminate ale naturii de Buddha

Acest articol este un fragment din cartea mea    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Citiți înainte capitolul 

Calitățile iluminate ale naturii de Buddha 

”Toate ființele au natura de Buddha. Datorită naturii de Buddha, ființele au în ele însele cele zece puteri, cele 32 de semne ale perfecțiunii și cele 80 de semne minore ale excelenței”[1]
Mahaparinirvana Sutra
 
*
 
„Având defecte care sunt accidentale
și calități ce țin de însăși natura sa,
cea care înainte și după rămâne la fel
este Dharmata, veșnic neschimbătoare.”[2]
Bodhisattva Maitreya, Mahayana Uttaratantrashastra Shastra
 
*
 
„Calitățile lui Buddha sunt indivizibile.
Adevărata stare (natură) este întotdeauna liberă de orice nestatornicie și înșelăciune.
Din timpurile fără de început, această natură a fost  pacea însăși.”[3]
Bodhisattva Maitreya, Mahayana Uttaratantrashastra Shastra
 
*
 
„Lumina clară și strălucitoare nu este creată de nimic.
Ea este inerentă naturii tuturor ființelor
și deține toate calitățile de Buddha,
mai numeroase decât firele de nisip ale râului Gange.”[4]
Bodhisattva Maitreya, Mahayana Uttaratantrashastra Shastra
 
Natura de Buddha nu este vidă/goală/lipsită de propria esență, ci conștientă și luminoasă, plină de nenumărate calități iluminate. Când atingem Iluminarea supremă în Tărâmul Pur al lui Amida, experimentăm Lumina supremă, firească și cunoașterea desăvârșită, inerente naturii noastre de Buddha. Va fi ca și cum evadăm dintr-o celulă îngustă și urât mirositoare în spațiul deschis al celui mai frumos parc natural cu nenumărate minuni și frumuseți. Totul devine posibil în acel moment. 

Calitățile illuminate ale naturii de Buddha

      

Acest articol este un fragment din cartea mea    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Așa cum am menționat anterior, natura de Buddha are multe calități înnăscute, numite calitățile eliberării sau calitățile Dharmakaya. Acestea sunt de obicei comparate cu calitățile unei pietre prețioase - de exemplu, lumina, culoarea și forma, toate fiind inseparabile de ea.
 
Voi folosi de asemenea, o altă comparație ca să te ajut să îți faci o idee clară despre ce vreau să explic în acest capitol. Imaginează-ți că ai trăit mulți ani într-o celulă de închisoare izolată, strâmtă și urât mirositoare unde nu puteai să te plimbi, să vezi soarele ori să respiri aer curat. 

     

Apoi ești eliberat deodată în cel mai frumos parc unde ai tot ce vrei. Gândește-te acum la caracteristicile acelei celule strâmte și la calitățile parcului. Aer îmbâcsit, miros urât, pereți și podea de ciment, lumină artificială, zonă restrânsă pentru mișcare în comparație cu aerul proaspăt, libertate, spațiu infinit, lumina naturală a soarelui, ciripitul păsărilor, etc Lucruri la care nici nu visai când erai închis le poți face acum prin simplul fapt că ai acces la spațiul infinit al naturii și la calitățile ei minunate.
Exact la fel cum acel parc minunat și plin de atâtea frumuseți a fost mereu acolo deși tu erai închis și nu-l puteai vedea, natura de Buddha cu toate calitățile ei înnăscute a fost mereu prezentă deși tu trăiai în limitele existenței samsarice.
 
            Natura de Buddha are două aspecte: 1) aspectul spațiului și 2) aspectul înțelepciunii și luminozității
 
Aspectul spațiului reprezintă vacuitatea fenomenelor samsarice, adică natura noastră de Buddha este vidă/goală de iluzii, patimi și orice fel de impurități. De asemenea, pătrunde peste tot, asemenea spațiului. Nu există așadar niciun loc unde natura de Buddha să nu fie prezentă.

Colecție de pasaje despre adevăratul înțeles al vacuității

Acest articol este un fragment din cartea mea

    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Aici puteți citi și contempla mai multe pasaje care susțin explicațiile oferite de mine în capitoul patru despre faptul că natura de Buddha nu este vidă/goală de ea însăși, ci doar de fenomenele și iluziile samsarice.
 
„Elementul (natura de Buddha) este vid/gol de impuritățile accidentale,
acestea rămânând total separate de el.
Însă nu este gol de calitățile incomparabile,
total neseparate de el.”[1]
Bodhisattva Maitreya, Mahayana Uttaratantrashastra Shastra
 
Natura de Buddha este vidă/goală de impuritățile care o acoperă și care nu au cum să pătrundă în ea, asemenea murdăriei accidentale ce nu poate intra într-un diamant. De asemenea, la fel cum focul nu poate fi separat de căldura lui, nici natura de Buddha un poate fi separată de calitățile ei înnăscute.
 
*
 
„Mahamati, ce se înțelege prin vacuitate în sensul ei suprem de realitate ultimă, realizabilă prin nobila înțelepciune? Înseamnă că, în dobândirea unei realizări interioare prin intermediul nobilei înțelepciuni, nu există nicio urmă a energiei obișnuințelor generate de toate concepțiile eronate din trecutul fără de început. Asta se înțelege prin vacuitatea supremă a realității ultime, realizabilă prin nobila înțelepciune.”[2]
Buddha Shakyamuni, Lankavatara Sutra
 
Așadar, putem spune că Iluminarea perfectă este vidă/goală de concepțiile eronate și de energia habituală creată de acestea.

Natura de Buddha nu este goală/vidă de ea însăși, ci goală de fenomenele samsarice

Acest articol este un fragment din cartea mea

    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Există două tipuri de vacuitate: 1) vacuitatea de sine și 2) vacuitatea de celelalte. Pe prima o putem numi vacuitate goală iar pe a doua vacuitate non-vidă. 
Știu că acești termeni sună puțin forțat în limba română însă dacă urmăriți cu atenție explicațiile de mai jos totul va fi foarte clar și vă veți obișnui cu ei.
 
Vacuitatea de sine înseamnă că ceva este vid/gol de propria entitate ori sine. În această categorie intră toate fenomenele samsarice, inclusiv lumea exterioară și interioară a ființelor neiluminate.

Tot ceea ce apare datorită diverselor cauze și condiții este gol (vid) de sine. Orice este schimbător este gol de sine. Orice poate fi analizat și divizat în fragmente mici și atomi este gol (vid) de sine. Orice univers samsaric cu lumile sale și ființele care trăiesc acolo este gol/vid de sine deoarece apare datorită diverselor combinații de cauze și condiții, se schimbă în funcție de cauze și condiții și dispare datorită cauzelor și condițiilor.

Orice este gol de sine/vid de sine este un vis, un miraj, un spectacol magic și, în cele din urmă, ireal. Toate fenomenele și ființele existenței samsarice sunt goale (vide) de sine. Așa-zisa realitate interioară și exterioară pe care o experimentează ființele samsarice este goală/vidă de sine și, în sens ultim, ireală. Situația este asemănătoare trezitului din vis când înțelegi că ce ai trăit acolo a fost doar un vis cu întâmplări ireale și pe care atunci când erai adormit le credeai ca făcând parte din lumea reală. Cei Treziți (Buddhașii), care acționează ca trezitori ai celorlalți, au devenit conștienți de natura lor de Buddha (adevărata Realitate) și sălășluind în ea, au înțeles că lumea visului în care se află ființele adormite (ființele neiluminate/cei care nu sunt încă Buddhași) este goală de sine și, de fapt, ireală.

Colecție de pasaje despre adevăratul Sine al naturii de Buddha

Acest articol este un fragment din cartea mea

    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Aici puteți citi și contempla mai multe pasaje despre doctrina Sinelui în buddhism, explicată în capitolul precedent.
 
”Atunci când auziți cuvintele: ‘Tathagata (Buddha) nu este etern, ci supus schimbării deoarece nu a atins desăvârșirea nenumăratelor virtuți, ori ‘El sălășluiește în Vidul Absolut și propovăduiește non-Sinele’ – să știți că o astfel de sutra sau vinaya provine de la demonul Mara. Însă dacă o sutra spune: ‘Adevărata Iluminare a lui Tathagata este dincolo de puterea noastră de înțelegere, Tathagata este desăvârșit în nenumărate asamkhya[1] de virtuți și, prin urmare, El este Etern și fără de schimbare’ – orice astfel de sutra sau vinaya reprezintă cuvintele lui Buddha. Oricine urmează ceea ce spune Mara face parte din neamul lui Mara. Oricine urmează ceea ce spune Buddha este un Bodhisattva.”[2]
Mahaparinirvana Sutra
 
Sunt mulți învățători falși în zilele noastre care afirmă că totul este vid sau gol și că nu există un Sine adevărat, dovedind astfel că nu înțeleg învățăturile lui Shakyamuni care a spus, de fapt, că nu există un sine permanent în fluxul mental al ființelor samsarice, însă NU a negat  existența unui Sine autentic dincolo de diversele straturi de iluzii și patimi oarbe. Acest adevărat Sine este natura de Buddha și există cu adevărat. El este etern, neschimbător și necreat.
 
Învățătura propovăduită de Buddha pe tema ”sinelui” a fost oferită gradual, așa cum se explică în următoarele pasaje din sutre:

Despre diferența dintre falsul sine și adevăratul Sine (natura de Buddha)

Acest articol este un fragment din cartea mea

    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Unii buddhiști sunt confuzi atunci când văd cuvântul ”Sine” menționat în capitolul precedent deoarece își aduc aminte de doctrina non-sinelui sau a non-egoului pe care au auzit-o în alte părți ale învățăturii lui Buddha. Trebuie însă înțeleasă diferența prezentă în multe sutre dintre sinele care este negat și adevăratul Sine care este afirmat de însuși Buddha istoric (Shakyamuni).
 
Sinele care este negat se referă la ideea unei entități permanente care trece neschimbată de la o viața la alta. Aceasta poate fi respinsă printr-o simplă observare a personalităților noastre. Nimeni nu rămâne la fel în toate vârstele și perioadele vieții. Am 48 ani acum când scriu aceste cuvinte și pot spune cu certitudine că nu sunt exact aceeași persoană de la 16 sau 20 ani și nici nu voi fi la fel când ajung la 80. Există bineînțeles, o continuitate karmică și cauzală între mine la 20 ani și eu la 48 însă cu siguranță nu suntem exact aceeași persoană. Oricine poate vedea schimbările în trupul și mintea lui și putem afirma cu certitudine că după două sau trei renașteri acestea vor fi și mai mari. Iată de ce se spune uneori în buddhism că nu există un sine, în sensul că nu există o identitate neschimbată care trece de la an la an și viață după viață. Nu trecem prin această viață și prin nesfârșitele vieți samsarice[1] cu aceeași minte și același corp – iată de ce putem afirma fără să greșim că nu există un sine permanent în această personalitate schimbătoare, neiluminată și mânată încolo și încoace de diverse iluzii.
 
Totuși, Sinele care este afirmat în Buddha Dharma nu are nicio legătură cu personalitățile noastre samsarice, ci cu natura de Buddha, așa cum a spus Shakyamuni în Mahaparinirvana Sutra:

Colecție de pasaje despre realitatea naturii de Buddha

Acest articol este un fragment 
 din cartea mea Învățături simple despre vacuitate  și natura de Buddha.  Click aici pentru a vă întoarce la CUPRINS

Vă prezint în cele ce urmează o colecție de pasaje care vă vor ajuta să contemplați învățătura explicată în capitolul al doilea - Realitatea naturii de Buddha (click aici pentru a-l citi).
 
”Esența Celui Plecat[1] este prezentă în toate ființele care transmigrează în samsara”.[2]
Sutra regelui interiorizării meditative
 
*
 
”Toate ființele sensibile au esența lui Tathagata.”[3]
Mica Parinirvana sutra
 
*
 
”De exemplu, la fel cum untul este conținut în lapte, esența lui Tathagata pătrunde toate ființele simțitoare.”[4]
Mahaparinirvana Sutra
 
*
 
”[În Mahaparinirvana sutra se spune]:
‘Vehiculul unic este numit natura de Buddha. Din acest motiv eu declar că absolut toate ființele simțitoare au natura de Buddha, însă din cauză că aceasta este acoperită de ignoranță ele nu o pot vedea.’
 
În Sutra ghirlandei se spune:

Realitatea naturii de Buddha

Acest articol este un fragment  din cartea mea Învățături simple despre vacuitate  și natura de Buddha.  Click aici pentru a vă întoarce la CUPRINS

Natura de Buddha are mai multe denumiri precum Tathagatagarbha, Buddha-garbha, Sine, Nirvana, Buddheitate, Iluminare, Așaitate, Dharmakaya, etc, toate indicând faptul că există ceva cu adevărat REAL, necreat și necondiționat dincolo de diversele straturi de iluzii, patimi oarbe și fenomene samsarice.
 
În Tathagatagarbha Sutra, Shakyamuni a făcut o prezentare miraculoasă pentru a explica natura de Buddha:
 
”Au apărut atunci pe cer nenumărate flori de lotus cu mii de petale, mari cât roțile de car, pline de culori și miresme imposibil de descris în cuvinte. În centrul fiecărei flori se afla imaginea unui Buddha. Florile au apărut și au acoperit cerurile precum un steag ratna, fiecare floare emițând nenumărate raze. Petalele și-au prezentat simultan întreaga lor splendoare și apoi, prin puterea lui Buddha, s-au ofilit imediat. Cu toate acestea, în interiorul florilor toate imaginile lui Buddha stăteau în postura lotusului și fiecare emitea nenumărate raze de lumină. Toată acea reprezentare era atât de miraculoasă încât întreaga adunare s-a bucurat și a dansat extatic. De fapt, era atât de miraculoasă și ciudată încât  s-au mirat de ce toate florile acelea minunate au fost distruse așa dintr-o dată. Cu cât se înegreau și se ofileau, mirosul emanat devenea din ce în ce mai urât și dezgustător.”[1]
 
Buddha Shakyamuni explică:
 
”Kulaputra[2] (fii de viță nobilă), iată ce comparație  se poate face între nenumăratele flori care s-au ofilit imediat și imaginile lui Buddha pline de ornamente care stăteau înauntrul lor în postura lotusului și emiteau o lumină atât de rară încât toată adunarea le-a arătat devoțiune și respect. Dragii mei kulaputra, când privesc toate ființele cu ochiul meu de Buddha (cakshur) văd că, ascuns în patimile oarbe (kleshas) ale lăcomiei (raga), confuziei (lobha), urii (dvesha) și diverselor întunecimi (moha) se află neclintită și imperială Tathagatha jnana (Înțelepciunea lui Tathagata/Buddha), viziunea lui Tathagata și Tathagata-kaya (corpul ultim al lui Tathagata/ Buddha).

Natura iluzorie a samsarei

                                                   

Reprezentare a samsarei cu cele
șase zone de existență. Clici aici
pentru a citi descrierea lor

      Acest articol este un fragment din cartea mea

    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

  ”Ochiul orbit de conceptualizare vede greșit.

Ceea ce este văzut greșit este ireal.

Un Buddha nu este amăgit de ireal.”[1]

 
  Toate porțile Dharma vorbesc despre suferință și calea ce   duce la      sfârșitul suferinței. În Jodo Shinshu procedăm la   fel, așadar, care  este originea suferinței? Vorbind la modul   general, suferința   provine din ignoranță, adică din a   considera veșnic și real ceea ce   este ireal și trecător, din a   dori obiecte ireale, din identificarea cu un  ireal sentiment   al sinelui și din a urmări scopuri ireale și inutile. Tot ceea ce experimentăm individual și colectiv, cu trupurile  și mințile noastre neiluminate este samsara. În funcție de karmă, aceste experiențe sunt clasificate în cele șase tărâmuri ale existenței: iaduri, spirite flămânde (preta), animale, oameni,asura (semizei) și zei (deva)[2].  
 
Toate ființele se află într-un vis comun unde au parte de bucurii sau de suferințe pe care ele însele le-au creat cu propriile minți. La fel cum un vis frumos ori un coșmar apare din cauza gândurilor bune sau rele din timpul zilei, ne naștem în zonele de existență samsarice din cauza propriilor gânduri, vorbe și fapte.
 
Un vis al propriilor noastre minți – aceasta este definiția samsarei. Un vis este ”real” numai pentru visătorul cufundat în propriile fantezii dar nu și pentru un Trezit (un Buddha). Visul există atât timp cât există iluziile și dispare când acestea dispar. Așadar, putem spune că experiențele samsarice asemenea visului, bune sau rele, fericite sau pline de suferință sunt efecte iar iluziile și atașamentele reprezintă cauzele. Atât timp cât cauzele existenței samsarice sunt acolo în mințile noastre, samsara va continua să existe pentru noi. Din perspectiva minții adormite (neiluminate) toate lumile pe care le vede și toate experiențele pe care le are sunt reale deși din perspectiva adevăratei realități ele nu sunt decât un vis ori o reprezentație magică: