vineri, 6 ianuarie 2023

Shinjin (credința) nu este detașare

Shinjin NU este detașare. Shinjin este credința simplă în Buddha Amida. Deoarece credința nu este detașare, ea coexistă cu patimile oarbe, atașamentele și ignoranța noastră. 

Știm că suntem salvați de Amida și că vom merge în Tărâmul său Pur în momentul morții – asta este credința (shinjin). Cu toate acestea, ne este teamă să murim din cauza atașamentului față de trupurile noastre și de asemenea, iluziile și patimile oarbe ne împiedică să avem un comportament perfect din punct de vedere moral. 

Dacă nu am mai fi avut patimi oarbe, atașamente și iluzii, am fi fost deja Buddhași iar pentru Buddhași salvarea oferită de Amida un ar avea niciun sens. 

Legământul Principal al lui Buddha Amida a fost făcut pentru ființele neiluminate. Atât timp cât ne aflăm încă în această lume samsarică, ea însăși efectul karmei noastre personale și colective, a patimilor oarbe și iluziilor de tot felul, nu putem deveni Buddhași. Doar după ce ne naștem după moarte în mediul iluminat al Tărâmului Pur, putem atinge Iluminarea supremă. 

Vă rog, nu confundați credința (shinjin) cu Iluminarea sau orice fel de sfințenie.  

Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- CREDINTA SI NEMBUTSU IN BUDDHISMUL JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Persoane interesate