În locul unui
zeu creator,
karma colectivă a unui mare număr de fiinţe este cauza primară şi primul impuls
al apariţiei unui nou univers. Această karmă conţine tot ceea ce este potenţial
în acel univers, inclusiv legile fizice generale ale acestuia. Astfel,
odată ce intră în existenţă datorită cauzelor karmice colective, legile fizice
vor apărea în mod firesc. Acestea din urmă vor fi responsabile, de exemplu, de
tot ceea ce se întâmplă cu planetele, schimbarea anotimpurilor, etc. Este
foarte important să înţelegem că deşi
karma colectivă este cauza primară a
apariţiei/formării unui nou univers, nu tot ceea ce se întâmplă apoi acolo este
legat de karma. De exemplu, dacă o frunză cade dintr-un copac sau o stâncă se
prăvăleşte din munte, nu se datorează karmei personale a frunzei sau stâncii
respective, ci legii gravitaţiei. Dacă se întâmplă să mergem la munte pe
traseul unde va cădea piatra aceea şi suntem loviţi în cap, asta se datorează
legii karmei dar indiferent că suntem sau nu prezenţi acolo, pietrele şi
frunzele vor cădea oricum iar planetele se vor învârti în continuare în jurul
soarelui. Aşadar, odată ce un univers apare, nu tot ceea ce se întâmplă în el
are legătură cu karma, însă repet,
impulsul şi cauza primă care a dus la
existenţa acelui univers este karma comună a fiinţelor care au avut în ele
însele cauza naşterii în respectivele condiţii fizice.
Diferite universuri pot avea legi fizice distincte, deoarece
formarea lor s-a datorat unei
karma comune cu potenţial diferit, aşa că, odată
ce apar, se vor dezvolta diferit. Din acest motiv, ceea ce noi numim aici
fiinţe umane, pot arăta complet diferit într-un alt univers, deşi emoţiile
fundamental umane şi karma ce duce la renaşterea în dimensiunea umană sunt
aceleaşi.
Nici legea karmei, nici diferitele caracteristici fizice
care apar într-un univers anume, nu au fost create de un zeu suprem. La fel
cum, dacă scuipi în sus îţi cade scuipatul pe faţă sau când te pişi contra
vântului te uzi de propriul pişat, dacă faci un lucru rău vei experimenta în
mod automat (în viaţa asta sau într-una din cele viitoare) aceeaşi suferinţă pe
care ai adus-o celorlalţi. Aceste
lucruri se întâmplă fără să fie necesară existenţa unui zeu care să spună: “de
acum înainte dacă scuipi în sus îţi va cădea pe faţă” sau “dacă te pişi contra
vântului, te vei uda”. În acelaşi mod, legea karmei, asemenea legii
gravitaţiei, nu are un creator, ambele existând prin ele însele.
Deoarece indivizii şi diferitele grupuri mai mici sau mai
mari de fiinţe fac anumite alegeri şi deci, plantează seminţe diferite, ajung
să culeagă efecte diferite, acestea ducându-le către naşterea în diverse
universuri şi lumi – ele însele efectul karmei colective a respectivelor
fiinţe. Aşadar,
diferenţele dintre fiinţele neiluminate, precum şi lumile şi dimensiunile în care vieţuiesc nu îşi au originea în voinţa unui zeu creator şi
nici nu apar întâmplător, ci sunt efectul karmei individuale şi colective.
Aceasta este o învăţătură extrem de importantă care separă foarte clar
buddhismul de religiile monoteiste. Pe scurt, legea karmei versus voinţa unui
zeu suprem/creator sunt cele două principale explicaţii ale lumii şi fiinţelor
care sălăşluiesc în ea dintre care puteţi alege şi care vă indentifică drept
discipoli ai lui Buddha sau externalişti (nebuddhişti).
*
În conformitate cu învăţătura
buddhistă, există o infinitate de lumi şi universuri unde poate avea loc
renaşterea. Acestea au fost clasificate
în trei categorii:
1.
un
univers mic – numit şi „o
mică lume de o mie de lumi”. Este alcătuit din o mie de lumi. Fiecare lume
(numită „o lume Sumeru”) conţine diverse tărâmuri/dimensiuni ale existenţei:
iaduri, zone ale spiritelor flămânde, animalelor, oamenilor, asuraşilor
(semizeilor) şi zeilor.
2.
un
univers mijlociu, numit
şi „o lume mijlocie de o mie de lumi”. Este alcătuit din o mie de universuri
mici.
3.
un
univers mare, numit şi „o
lume mare de o mie de lumi”. Este alcătuit din o mie de universuri
mijlocii.
Aceste lumi trec printr-un ciclu
nesfârşit de formare, existenţă, distrugere şi anihilare
după care se formează din nou, există, sunt distruse,
anihilate şi aşa mai departe. Cele
patru perioade de schimbări ciclice sunt numite “kalpa”:
- Perioada (kalpa)
formării sau a generării (vivartakalpa)
- Perioada (kalpa) existenţei (vivarta-siddha kalpa)
- Perioada (kalpa) distrugerii (samvarta kalpa)
- Perioada (kalpa) anihilării sau vacuității (samvarta-diddha kalpa)
Fiecare
dintre aceste perioade durează 20 kalpa mijlocii sau intermediare
(antara
kalpa). Patru perioade a câte 20 kalpa mijlocii înseamnă 80 kalpa mijlocii. 80
kalpa mijlocii alcătuiesc o mare kalpa (mahakalpa).
Aşadar, un ciclu cosmic
alcătuit din cele patru perioade descrise mai sus este numită o mare kalpa.
Un
Buddha îşi poate asuma responsabilitatea pentru îngrijirea spirituală a unui
mare univers (“o lume mare de o mie de lumi”), care devine astfel
câmpul de
acţiune al acelui Buddha (Buddhakshetra in sanscrită). Acesta mai este
numit şi “tărâm al lui Buddha”. Marele univers din care facem parte şi noi
parte, împreună cu multe alte tipuri de fiinţe vizibile, invizibile şi
non-umane este numit “Saha” (lumea Saha). Sutrele ne spun că un număr imposibil
de calculat de astfel de universuri mari sau tărâmuri ale Buddhaşilor, există
în cele zece direcţii. Din moment ce sunt locuite de fiinţe aflate în diverse
stadii de dezvoltare spirituală, nu trebuie confundate cu
Tărâmul Pur (Sukhavati), care este un tărâm Iluminat (situat în afara Samsarei) şi
manifestat de
Buddha Amida.
Bineînţeles,
nu toate lumile şi universurile apar sau dispar în acelaşi timp. Când un
univers este distrus, un altul apare, în timp ce o mulţime de alte universuri
se află în perioada de existenţă. De asemenea, fluxul conştiinţei sau
continuumul mental al fiinţelor neiluminate trece prin aceste universuri şi
planuri de existenţă în toate cele patru kalpa iar perioada distrugerii sau
anihilării
(vacuității)
nu le afectează. De aceea, chiar dacă trupurile primite în conformitate cu
karma lor sunt distruse, ele renasc în alt loc, adică într-un tărâm din acelaşi
univers ori din altul.
Este
în natura tuturor lucrurilor compuse, inclusiv planete, lumi şi universuri, să
apară, să se dezvolte, să decadă şi să se dizolve/să dispară, atunci când karma
colectivă care a dus la apariţia lor se epuizează iar apoi să apară altele când
o altă karmă colectivă se manifestă.
*
Aici voi explica
în detaliu ce se întâmplă în cele patru perioade (kalpa) ale schimbărilor
ciclice și voi începe cu perioada distrugerii:
Perioada (kalpa) distrugerii durează din momentul în care
nicio ființă nu se mai naște în iad până la distrugerea lumii. Bodhisattva
Vasubandhu a spus:
„Perioada care se întinde de la
momentul în care ființele încetează să renască în iad până la momentul în care
lumea este distrusă, se numește samvarta kalpa - o kalpa a distrugerii.
„Distrugerea” este de două
tipuri: distrugerea tărâmurilor renașterii și distrugerea Dhatu (cele patru
elemente sau dhatu: pământ, foc, apă și vânt).
Din nou vorbim de două tipuri de
distrugeri: distrugerea [corpurilor] ființelor vii și distrugerea lumii fizice.
Când
nicio ființă nu mai renaște în iad – chiar dacă ființele din iad continuă să
moară – perioada de douăzeci de kalpa în care lumea durează (perioada
existenței) se încheie și începe perioada distrugerii. Când nicio ființă nu se
mai găsește în iaduri, distrugerea ființelor din iad este încheiată iar lumea a
fost distrusă până la acel nivel: dacă o ființă a acestui univers a comis vreo
acțiune care ar trebui să ducă la renașterea în iad, puterea acestor fapte îl
fac să renască în iadul altui univers care nu se află în procesul de distrugere.
La fel are loc și
distrugerea animalelor și pretașilor (spiritelor flămânde). Animalele care
trăiesc în marele ocean dispar primele; cele care trăiesc alături de oameni vor
dispărea în același timp cu oamenii.”
A dispărea înseamnă a muri în acel tărâm și a
reapărea sau a renaște în altă parte în funcție de karma lor.
În conformitate cu explicațiile lui Vasubandhu,
unii oameni ai continentului nostru (Jambudvipa) dar și cei din continentele
(sau lumile paralele) Purvavideha și Avaragodaniya intră natural, fără
îndrumarea unui învățător, în prima Dhyana (prima stare de absorbție mentală
sau concentrare meditativă) și după moartea fizică renasc în lumea lui Brahma
sau, ca să fim mai preciși, se duc în primul Cer Dhyana al lumii Brahma. Presupun că asta
se întâmplă cu oamenii care au o karmă ceva mai bună și sunt mai avansați din
punct de vedere spiritual în timp ce alții renasc în iaduri sau ca animale și
pretași (spirite flămânde) în alte universuri care se află în perioada
existenței. Oamenii continentului Uttarakuru intră și ei în prima dhyana însă
din cauza incapacității lor de a se detașa de dorințe merg după moarte
într-unul din tărâmurile zeilor din lumea dorinței (Kamadhatu).
Bodhisattva
Vasubandhu a spus:
“Printre
oamenii din Jambudvipa (lumea noastră umană), o persoană intră singură, fără un
învățător, din cauza Dharmata, în prima Dhyana
(prima concentrare/absorbție meditativă). Ieșind din această Dhyana
(concentrare/absorbție meditativă), el exclamă: ‘Fericită este plăcerea și
bucuria care apare din detașare! Calmă este plăcerea și bucuria care apare din
detașare!’. Înțelegând aceste cuvinte, și alte persoane intră în absorbție și,
după moartea lor, trec în lumea lui Brahma. Când, prin acest proces continuu,
nu mai rămâne o singură persoană în Jambudvipa, distrugerea persoanelor din
Jambudvipa este încheiată.
Același
lucru este valabil și pentru locuitorii din Purvavideha și Avaragodaniya.
Locuitorii din Uttarakuru sunt incapabili să se detașeze de Kamadhatu (lumea
dorinței) și, drept consecință, să intre în dhyana (concentrare/absorbție meditative).
Ei renasc de asemenea, dar nu în lumea lui Brahma, ci printre zeii din
Kamadhatu.
Când
nicio singură ființă umană nu mai rămâne, distrugerea oamenilor este terminată,
iar lumea a fost distrusă până la acel nivel.”
Zeii din lumea dorinței (Kamadhatu) intră de asemenea în mod natural în prima dhyana
(concentrare/absorbție meditativă) și după moarte renasc în lumea lui Brahma:
”Același
lucru este valabil și pentru zeii din Kamadhatu, de la Caturmaharajakayikas (Cerul/tărâmul
celor patru regi) până la Paranirmitavasavartins (Cerul/tărămul celor care se
bucură de manifestările celorlalți), care intră în dhyana și renasc în lumea
lui Brahma, disparând succesiv din Kamadhatu. Când niciun singur zeu nu mai
rămâne în Kamadhatu, distrugerea lui Kamadhatu este încheiată.”
Apoi, după un timp, vine vremea primului Cer Dhyana (Cerul lui Brahma cu cele trei tărâmuri conținute de acesta) să dispară. Iată desfășurarea
evenimentelor:
”Apoi, din cauza Dharmata, un zeu din lumea lui Brahma intră în a doua
dhyana. Ieșind
din această Dhyana, el exclamă: ‘Fericită este plăcerea și bucuria care apare
din absorbția meditativă! Calmă este plăcerea și bucuria care apare din absorbția
meditativă!’ Înțelegând aceste cuvinte, și alți zei din lumea lui Brahma intră
în a doua dhyana și, după moartea lor, ajung să renască în Cerul Abhasvaras
(Cerul/tărâmul luminii supreme). Când nicio ființă nu mai rămâne în lumea lui
Brahma, distrugerea ființelor este încheiată iar lumea a fost distrusă până la
acel nivel.”Cerul Abhasvara sau tărâmul luminii supreme este
cel mai înalt din al doilea grup de trei tărâmuri Dhyana.
După
ce ființele din lumea dorinței și cele din primul cer Dhyana renasc în altă
parte, lumea de până la al doilea cer Dhyana este distrusă de foc. Bodhisattva
Vasubandhu explică:
”Apoi,
din cauza epuizării karmei colective care a creat lumea fizică și a faptului că
lumea însăși este de fapt vidă, apar succesiv șapte
sori iar lumea de până acolo este consumată în întregime dimpreună cu
continentele și muntele Meru (Sumeru). Flăcările care cuprind această lume sunt
conduse de vânt și ard sălașurile lumii lui Brahma (primul cer Dhyana)”.
Așadar, întreaga lume a
dorinței și prima parte din lumea formei până la al doilea cer Dhyana sunt
consumate de foc. Specialiștii diferă în interpretările lor referitoare la de
câte ori apar focurile dar pentru că nu vreau să complic inutil mințile
cititorilor mei cu astfel de detalii nesemnificative, voi continua să explic ce
urmează după foc. Însă trebuie să înțelegem înainte de toate, de ce elementele
foc, apă și vânt apar în perioada (kalpa) distrugerii. Cred că în cazul
ființelor din lumea dorinței care cuprinde iadurile, preta (spiritele/fantomele
flămânde), animalele, oamenii și cele șase tipuri de zei până la tărâmul unde
fiinţele se bucură de manifestările celorlalţi (Paranirmitavasavartin), focul
este elementul distrugerii deoarece dorința este asemănătoare focului și, după
cum arată numele acestei lumi, dorința este principala cauză karmică a
renașterii aici. Dorința este de asemenea, principalul element care le oprește
pe ființe să avanseze mai departe.
Dar de ce este prezent focul inclusiv în
distrugerea primului cer (tărâm) Dhyana? După cum bine știm, cele patru ceruri
sau tărâmuri Dhyana din lumea formei sunt cauzate de diverse concentrări și
absorbții meditative incomplete, așa că sunt distruse de elementul care le
reprezintă. În cazul primului cer Dhyana (lumea lui Brahma), prezența unei
examinări greșite în concentrarea meditativă care a dus la renașterea acolo
este asemenea focului, așa că, desi acesta este un foc diferit față de cel din
lumea Dorinței, lumea Brahma este de asemenea, distrusă de elementul foc.
Maestrul
Jamgon Kongtrul a explicat (cuvintele din paranteză îmi aparțin):
”Cele
trei nivele inferioare ale concentrării meditative sunt distruse de foc, apă și
vânt, deoarece respectivele contemplații sunt imperfecte.
Imperfecțiunea
primului nivel de concentrare meditativă (Primul Cer Dhyana/Lumea lui Brahma), adică
meditația incorectă caracterizată de o examinare și investigare greșită, seamănă
cu focul.
Imperfecțiunea
celui de-al doilea nivel de concentrare meditativă (al Doilea Cer Dhyana), adică
prezența bucuriei și a beatitudinii, seamănă cu apa.
Imperfecțiunea
concentrării meditative în al treilea nivel (al treilea cer Dhyana), anume respirația
care intră și iese, seamănă cu vântul.
Din
cauza acestor imperfecțiuni, fiecare concentrare meditativă (tărâm al concentrării meditative) este distrusă de elementul ce corespunde
imperfecțiunii sale.”
Așadar,
Lumea Dorinței și primul Cer Dhyana (lumea lui Brahma) sunt distruse de
elementul foc, al doilea Cer Dhyana este distrus de elementul apă iar al
treilea Cer Dhyana e distrus de elementul vânt.
Fiecare dispariție a uneia dintre aceste lumi e precedată de renașterea în zone
(lumi) superioare a ființelor de acolo. Așadar, înainte ca primul Cer (tărâm)
Dhyana să fie distrus de foc, ființele de acolo au renăscut în al doilea Cer
Dhyana. Înainte ca al doilea Cer (tărâm) Dhyana să fie distrus de apă, ființele
de acolo au renăscut în al treilea Cer Dhyana și înainte ca acesta să fie
distrus de elementul vânt, ele au renăscut în al patrulea Cer (tărâm) Dhyana.
Deoarece
al patrulea Cer Dhyana
nu conține niciuna din imperfecțiunile inerente celorlalte trei, ea nu este
distrusă de elemente externe. Sălașurile zeilor din al Patrulea Cer Dhyana sunt
creații mentale care apar în momentul în care zeii respectivi se nasc acolo și
dispar când mor. Maestrul Jamgon Kongtrul a explicat:
”Deoarece
a patra concentrare meditativă (Al patrulea Cer Dhyana) nu are niciuna dintre
aceste imperfecțiuni, nu este distrusă de elemente externe. Totuși, se spune că
ființele sensibile ale acestui nivel de concentrare meditativă se nasc și sunt
distruse împreună cu palatele cerești și posesiunile lor, care nu sunt altceva
decât creații mentale.”
Zeii din lumea non-formei (Arupyadhatu) nu
au nici ei un mediu specific ce ar putea fi distrus de elemente externe. Ei
apar și mor când karma care le-a dus acolo se epuizează.
După ce lumea a fost distrusă așa
cum am explicat anterior, ea rămâne distrusă timp de douăzeci de kalpa
intermediare. Această perioadă este numită
Perioada (kalpa) anihilării sau
vacuității (samvarta-diddha kalpa). În locul lumii (universului) care
a fost odată acolo nu există decât spațiu.
Deoarece totul în samsara este
ciclic, apare la un moment dat, o nouă Perioadă (kalpa) a formării sau a generării
(vivartakalpa).
Buddha Dharma ne prezintă cum karma comună a ființelor
care sunt pe cale de a se naște în noul univers (sistem de lumi) produce
diverse curente de energie care generează acel univers. Astfel de curente de
energie karmică sunt cauza primară a apariției noului univers.
Jamgon
Kongtrul explică pe baza diverselor scripturi și tratate, inclusiv cel al lui
Bodhisattva Vasubandhu (vă rog amintiți-vă că trebuie să folosim un limbaj uman
pentru a explica ceva care este dincolo de capacitatea noastră de înțelegere):
„După
ce epoca anterioară s-a terminat dimpreună cu cele douăzeci de epoci intermediare
(kalpa) care constituie epoca (perioada) vidului, au început să apară vânturi
din fiecare dintre cele zece direcții. Convergența și compresia puternică a
acestor vânturi a creat o configurație a vântului în formă de cruce - solidă,
extrem de tare și indestructibilă. În spațiul de deasupra vântului, s-a format
un nor gros asemănător unui jug de aur. Din acest nor, ploaia a căzut încontinuu
pentru o perioadă lungă de timp. Dimensiunea picăturilor de ploaie era cel
puțin cât arborele principal al unui
car. Acest potop a produs o masă imensă de apă, susținută de vânt. În centrul
acestui mare ocean au apărut o mie de lotuși de aur. Văzând acest lucru, zeii
și zeițele domeniilor pure (cele mai înalte cinci ceruri din al patrulea nivel
de concentrare meditativă a tărâmului non-formei) l-au înțeles ca un semn că o
mie de Buddha vor apărea și au declarat: 'Ce minunat! Acestea sunt zorii Epocii
favorabile!’ Potrivit Scripturii Lotusului Alb al Compasiunii, această epocă
este cunoscută ca fiind una favorabilă, deoarece zeii și zeițele au făcut respectiva
declarație. În mod similar, Scriptura (sutra) Înțelepciunii Înfloritoare se
referă la această epocă ca fiind ‘epoca în care se văd o mie de lotuși’.
”Agitarea masei
mari de apă de către vânt a produs o fundație de aur (un disc) deasupra apei,
în timp ce ploaia continua să cadă neîntrerupt. Drept urmare, deasupra discului
de aur s-a format un mare ocean exterior [care conținea diverse elemente].
Agitația intensă a oceanului de către vânturi [care apar din] diferite direcții.
a dezvoltat treptat cele trei grade de elemente superior, mediu și de bază.
Elementele superioare au devenit masivul central sau muntele Meru (Sumeru),
care este alcătuit din patru substanțe prețioase. Elementele de calitate medie
au format cele șapte lanțuri de munți aurii. Elementele de bază au format cele
patru continente, înconjurate de cele opt insule învecinate și multe alte
insule, precum și marginea exterioară cu munții de fier.
Pe
acest subiect, maestrul Vasubandhu explică în detaliu că apele [oceanului]
conțineau doar diverse potențiale pentru elemente, [nu elementele în sine].
Când aceste semințe au fost împrăștiate de vânturi, au fost produse diferite
tipuri de elemente.
Baza
Muntelui Meru și bazele fiecăruia dintre cele șapte lanțuri muntoase, cele
patru continente și marginea exterioară a munților se întind la optzeci de mii
de leghe (yojanas) sub suprafața oceanului și se sprijină pe discul de aur
numit Puternic. Muntele Meru se ridică la optzeci de mii de leghe deasupra
suprafeței oceanului.
Văzut
de deasupra, Muntele Meru este pătrat, cu patru plăci pătrate [de dimensiuni
descrescătoare de jos în sus]. Fața de est a Muntelui Meru este compusă din
cristal; cea dinspre sud e din beril albastru; fața vestică din rubin iar cea
de nord din aur. Culoarea fiecărei fețe este reflectată clar pe cerul din jurul
ei. Patru plăci pătrate formează patru niveluri de terase în jurul Muntelui
Meru, începând cu nivelul mării și ajungând la jumătatea înălțimii sale.
Dincolo de Muntele Meru și înconjurându-l complet ca niște perdele sunt șapte
lanțuri muntoase, fiecare formând un pătrat. Aceste șapte lanțuri de munți
aurii sunt denumite după forma vârfurilor lor: Jugul, Plugul, Pădurea de acacia,
Plăcut ochiului, Ureche de cal, Îndoit și Obadă.
Spațiile
dintre lanțurile muntoase sunt umplute cu ceea ce sunt cunoscute sub numele de
cele șapte mări de care se bucură naga și ale căror ape au opt calități:
răcoroasă, gustoasă, ușoară, moale, limpede, inodoră, inofensivă pentru gât
dacă e înghițită și inofensivă pentru stomac.
Cele
patru continente sunt situate în oceanul exterior. Corpul Majestuos
(Purvavideha) se află la est de Muntele Meru; Jambudvipa (Continentul mărului
de trandafiri) este la sud; Vaca plină de
abundență (Aparagodania) este la vest; iar Sunetul Neplăcut (Uttarakuru) este la nord.
Alături
de acestea sunt opt insule (câte două lângă fiecare continent). Cele patru continente principale au
următoarele forme: semicircular, trapezoidal, rotund și, respectiv, pătrat. În
plus, cele opt insule au aceeași formă ca și continentul principal din zona lor.
Alte mici insule nenumite există de
asemenea lângă aceste continente.
Doar
aceste douăsprezece zone cu pământ sunt menționate în discursurile lui Buddha,
deoarece acestea sunt principale […] De fapt, un număr nespecificat de insule
ale căror nume, dimensiuni și forme nu sunt descrise în scripturi, se găsesc în
apropierea fiecăruia dintre cele patru continente.
Lanțul
muntos exterior de fier, [numit Față de cal] înconjoară continentele și
formează granița sau marginea exterioară a acestei lumi. Acest lanț muntos este
alcătuit din fier vulcanic. Cu excepția continentelor, zona de dincolo de
munții de aur până la marginea exterioară este umplută cu apă sărată și este
cunoscută sub numele de Oceanul cu apă sărată. În plus, marginea acestui ocean
atinge lanțul muntos cu față de cal; incendiile vulcanice ale acestui lanț
muntos fac ca oceanul să se evapore astfel încât să nu-și depășească limitele.”
Numai Buddhașii, bodhisattva foarte avansați, Arhații și
Pratyekabuddhașii cunosc fiecare detaliu al diverselor sisteme de lumi în timp
ce nouă ni se oferă doar câteva indicii în limbaj omenesc despre ceva care este
oricum dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Așa cum spunea Maestrul
Jamgon Kongtrul:
”Configurația
tărâmurilor din infinitele sisteme de lumi face parte din cunoașterea și
experiența exclusivă a Buddhașilor și bodhisattvașilor care au atins stadiile pure (al optulea, al nouălea, și al
zecelea nivel al Căii Bodhisattva). În Comoara Fenomenologiei se spune:
Sfinții
(Arhat), rinocerii (Pratyekabuddha) și Buddhașii văd un univers mijlociu sau o
lume mijlocie de o mie de lumi, un univers mare sau o lume mare de o mie de
lumi precum și nenumărate sisteme de lumi.”
Așadar, până când vom atinge noi înșine
Buddheitatea putem doar citi și accepta ceea ce Buddha Dharma are de spus (în
limbaj uman, adaptat minților noastre limitate) despre acest subiect.
Diversele
ființe care vor popula noul univers apar în diverse etape, locuitorii iadurilor
fiind ultimii care apar. Bodhisattva Vasubandhu a explicat:
”
Perioada (kalpa) formării (sau a generării - vivartakalpa) începe cu vântul
primordial și durează până la apariția ființelor din iaduri. De la vântul
primordial (prdgvatu) până în momentul apariției ființelor din iaduri.” *
Nu am de ce să insist aici asupra ordinii apariției
diverselor ființe, de la cele născute în tărâmurile zeilor până la cele din
iaduri în această kalpa a formării, așa că trec direct la
oameni.
Explicațiile din următoarele pagini se referă la oamenii din
”continentul Jambudvipa. În conformitate cu geografia buddhistă a universului
există mai multe ”continente” sau lumi umane paralele (vezi imaginea de la inceputul articolului!): 1) Jambudvipa (lumea
noastră), 2) Purvavideha, 3) Aparagodania și 4) Uttarakuru. Fiecare dintre
aceste ”continente” sau tărâmuri umane au diverse ”subcontinente” adiacente ori
tărâmuri mai mici unde se află de asemenea, oameni cu diverse caracteristici și
durate de viață.
În conformitate cu Abhidharmakosabasyam de Bodhisattva Vasubandhu, durata vieții în
Jambudvipa nu este fixă, oamenii murind la orice vârstă desi teoretic, oricine
poate trăi în jur de 100 de ani. În alte lumi umane durata vieții este fixă. De
exemplu, în Purvavideha este de 250 ani, în Aparagodanya 500 ani iar în
Uttarakuru de 1000 ani. Durata vieții și alte caracteristici specifice fiecărui
”continent” se datorează diferențelor karmice dintre noi și oamenii care
locuiesc acolo. Oamenii din celelalte trei ”continente” sau lumi nu au parte de
toate cele opt suferințe
deoarece durata vieții lor este fixă, fără posibilitatea unei morți premature.
Ei nu au nicio boală iar plantele apar ușor, nu îmbătrânesc ci doar mor când le
vine timpul, etc.
Primul
om apare în zona noastră de existență (”continentul Jambudvipa”) când un zeu moare
în Tărâmul luminii supreme (Ābhāsvara) care este al treilea tărâm din al
doilea Cer Dhyana din lumea Formei. Nașterea lui în tărâmul uman nu este din
tată și mamă ci prin transformare, adică naștere prin apariție spontană,
similară cu nașterea în tărâmurile zeilor, pretașilor (spiritelor flămânde) și
altele. Cu trecerea timpului, mor mai mulți zei din Tărâmul luminii supreme și
renasc prin transformare în tărâmul oamenilor, așa că numărul locuitorilor
crește vertiginos. Lucrurile erau minunate la început cu acești primi oameni
deoarece aveau trupuri radiante, puteau călători prin spațiu și erau susținuți
de hrana concentrării meditative, asemenea zeilor din lumea Formei
. Însă,
situația lor a început să se degradeze în timp datorită diferitelor cauze
karmice și dorințe. Maestrul Jamgon Kongtrul a explicat, pe baza diverselor
sutre și tratate, inclusiv scrierile lui Bodhisattva Vasubandhu:
“Mai târziu, a apărut un pământ alb ca nectarul care avea
gust de miere. Mâncând din belșug din el, au început să-l poftească din ce în
ce mai mult. În consecință, hrana provenită din concentrarea meditativă și alte
calități, inclusiv diverse puteri miraculoase și chiar nectarul de pământ
însuși, au dispărut.
Apoi a apărut o hrană cremoasă de pământ portocaliu și au
mâncat-o și pe aceea. Pentru că au început s-o poftească, atât mâncarea, cât și
strălucirea corpului lor s-a deteriorat treptat. În acel moment, datorită karmei
colective și a legilor naturale ale existenței, soarele și luna au început să
lumineze lumea.
În același mod, au apărut și dispărut alte nectare de
pământ, precum și câmpuri de muguri. Ulterior, au crescut câmpuri de orez sali
fără coajă. Ceea ce era recoltat dimineața, creștea [din nou] seara. Digestia
acestui orez a produs deșeuri corporale, cum ar fi fecalele și urina.
Consumul acestor alimente grosiere a făcut să apară
organele genitale masculine și feminine. Treptat, genurile opuse au devenit
atrase unul de altul și s-au angajat în relații sexuale.
Alții i-au insultat și au aruncat cu noroi în ei, ceea ce
i-a făcut să se rușineze. Considerând nepotrivită activitatea lor sexuală, au
abandonat-o pe perioade de până la șapte zile. Unii dintre cei mai depravați
indivizi și-au construit case pentru a se proteja de jena de a fi observați în
timpul împerecherii.
Apoi, pentru că oamenii depozitau și adunau boabele,
chiar și orezul sali, care nu necesita cultivare, a dispărut. În locul lui a
crescut un bob cu coajă. Pentru că acest tip de cereale, odată recoltat,
trebuia să fie din nou plantat, pământul a fost împărțit și câmpurile au fost
cultivate. În cele din urmă, oamenii au început să-și fure unii altora
recoltele și au izbucnit dispute. În consecință, un om cu un fizic plăcut și
cunoscut pentru calitățile sale remarcabile, a fost ales din comunitate pentru a
fi stăpânul câmpurilor. Onorat de toată lumea, i s-a oferit o porție din
producție și a ajuns să fie cunoscut drept Regele onorat de mulțimi. Acesta
fost primul rege din lume. Descendenții săi erau considerați de viță regală
pentru că erau stăpâni ai câmpurilor și, de asemenea, pentru că protejau
bunăstarea societății.
Treptat, oamenii au devenit predominant răi și au
încălcat legile regelui. Indiferent cât de stricte au fost măsurile
disciplinare, oamenii nu respectau legile și, prin urmare, a fost instituită
pedeapsa cu moartea. Fiindu-le frică de moarte, oamenii au început să mintă și
să comită alte fapte rele. În cele din urmă, cele cinci forme de degenerare au
evoluat, culminând cu perioade de ciumă, război și foamete.”
Cele cinci forme de degenerare sunt exact ceea ce Shinran
Shonin numea ”cele cinci pângăriri” ale epocii din urmă a Dharmei (Mappo) în
care ne aflăm acum: 1. decăderea viziunilor, când concepţiile şi ideile greşite
devin predominante, 2. înmulţirea şi exaltarea patimilor omeneşti asociată cu
ridicarea lor în slăvi, 3. decăderea condiţiei umane, când oamenii sunt în
general nemulţumiti şi nefericiţi, 4. micşorarea duratei de viaţă – în
conformitate cu sutrele, atunci când viaţa omului este mai mica sau aproape de
o sută de ani, 5. înmulţirea războaielor şi a dezastrelor naturale.
Așadar,
spre deosebire de viziunea monoteistă în care se spune că omul a fost creat de
un zeu suprem ori teoria ”științifică” (a se citi, tâmpită) a evoluției omului
din maimuță, Buddha Dharma afirmă că primii oameni erau foști zei și că omul
modern este de fapt, o involuție dintr-un om superior și mult mai evoluat spiritual.
Suntem o decădere a ceea ce am fost și continuăm să decădem pe măsură ce trecem
prin istorie. Știința, tehnologia și diversele aptitudini pe care le avem în
creșterea și producerea hranei sau a diverselor necesități nu arată o evoluție,
ci o involuție de la starea în care nu aveam nevoie de nimic deoarece eram
susținuți de hrana concentrării meditative, asemenea zeilor din Tărâmul luminii
supreme (Ābhāsvara) din al doilea Cer Dhyana. În timp ce dorințele noastre au
crescut din ce în ce mai mult pentru diversele substanțe care apăreau spontan
pe suprafața pământului datorită karmei, declinul nostru s-a adâncit
proporțional până când corpurile omenești au început să se diferențieze între bărbați
și femei. Este foarte interesant de observat aici că apariția organelor
genitale bărbătești și femeiești, precum și dorințele sexuale, sunt legate de
hrana care devenea din ce în ce mai solidă precum și de abandonarea aspectelor
spirituale ale vieții. Cu cât mai decăzuți spirituali eram, cu atât mai prinși
deveneam în lumea materială. Organizarea politică și socială a început când
oamenii au devenit egocentrici și au avut așadar, nevoie de legi și
conducători. Apoi, după mult timp, am ajuns la epoca din urmă a Dharmei (Mappo)
în care predomină cele cinci pângăriri.
În conformitate cu Bodhisattva Vasubandhu,
”oamenii, la
sfârșitul perioadei formării sau generării, au o durată de viață enorm de
lungă; aceasta începe să scadă din momentul încheierii perioadei de formare (când
ființele au apărut în toate locurile samsarice, inclusiv în iaduri) și până
când nu depășește zece ani.”
Așa cum am menționat anterior, perioada (kalpa) formării sau
generării
(vivartakalpa) unui univers samsaric durează de la vântul karmic primordial
până când primele ființe se nasc în iaduri. Cele mai înalte ceruri ale zeilor
sunt populate primele, apoi lumea oamenilor și după aceea, ființele încep să
apară în tărâmurile de jos ale existenței – animale, preta (spirite flămânde)
și locuitorii iadurilor. Când această perioadă de formare sau generare s-a
încheiat și toate cele șase tărâmuri ale acelui univers samsaric sunt ocupate
cu ființele corespunzătoare lor, viața umană începe să scadă. Această
descreștere corespunde cu degradarea vieții lor spirituale, așa cum am văzut
anterior, este însoțită de apariția organelor sexuale bărbătești și femeiești
și de creșterea nevoilor materiale.
Există
multe cicluri de creștere și decreștere ale duratei vieții omenești în timpul
existenței unui univers samsaric, ceea ce presupune mult mai multe explicații,
dar despre acestea voi vorbi probabil într-un articol viitor.
Cele patru modalităţi de naştere sunt: 1) naşterea din burtă, precum fiinţele
omeneşti, câteva specii de animale şi zeii legaţi de pământ, 2) naşterea din
ou, precum păsările şi peştii, 3) din umezeală, precum unele insecte sau viermi
şi 4) naşterea spontană, precum zeii superiori, spiritele flămânde (preta) şi
locuitorii iadurilor. Caracteristicile acestor ființe au fost descries în
detaliu în cartea
Cele patru contemplații profunde care îndreaptă mintea
către Amida Dharma, recent apărută în format tipărit și online.
O kalpa mică durează atât de mult încât poate fi descrisă doar metaforic. În
conformitate cu o astfel de metaforă, este mai lungă decât perioada de timp
necesară unui om să golească un oraş fortificat plin de seminţe de mac, de
mărimea unei yojana cubice (o unitate echivalentă cu distanţa pe care o armată
regală o poate parcurge într-o zi), mutând o seminţă la fiecare o sută de ani.
După o altă descriere, este lungimea de timp necesară unei stânci de 40 de ri
cubici să fie erodată de trecerea unei fecioare celeste care trece peste ea
odată la trei ani şi o atinge uşor cu roba ei de pene. Unii erudiţi susţin
însă, că o kalpa este echivalentul a 1000 de yuga – 4.320.000.000 ani.
Abhidharmakosabhasyam by Vasubandhu,
translated into French by Louis de La
Vallee Poussin, volume II, English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian
Humanities Press, p 475-476
Abhidharmakosabhasyam by Vasubandhu,
translated into French by Louis de La
Vallee Poussin, volume II, English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian
Humanities Press, p 475-476
Primul Cer
Dhyana al lumii Brahma conţine: 1) Tărâmul sfătuitorilor lui
Brahma (Brahmaparisadya), 2) Tărâmul marilor preoţi ai lui Brahma
(Brahmapurohita), 3) Tărâmul marelui Brahma (Mahabrahman). Explic aceste
ceruri (tărâmuri) în cartea Cele patru contemplații profunde care îndreaptă
mintea către Amida Dharma, CBBEF, 2023, Taiwan.
Dharmata este Așaitatea sau
adevărata natură a Realității – natura de Buddha. Expresia ”din cauza Dharmata”
face probabil referire la faptul că respectivii oameni din lumea noastră intră
în mod natural în prima dhyana (concentrare/absorbție meditativă), fără niciun
efort.
Abhidharmakosabhasyam by Vasubandhu,
translated into French by Louis de La
Vallee Poussin, volume II, English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian
Humanities Press, p 476
Abhidharmakosabhasyam by Vasubandhu,
translated into French by Louis de La
Vallee Poussin, volume II, English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian
Humanities Press, p 476
Abhidharmakosa
bhasyam by
Vasubandhu,
translated into French by Louis de La Vallee Poussin, volume II,
English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian Humanities Press, p 476-477
Al doilea
Cer Dhyana conţine: 1) Tărâmul luminii limitate (Parītta-ābha), 2) Tărâmul
luminii infinite (Apramāna-ābha) 3) Tărâmul luminii supreme (Ābhāsvara).
Lumea samsarică este vidă în sensul
că nu există nimic de sine stătător, totul fiind iluzoriu și interconectat,
fiecare fenomen apărând în legătură cu și determinat de altul.
Abhidharmakosa
bhasyam by
Vasubandhu,
translated into French by Louis de La Vallee Poussin, volume II,
English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian Humanities Press, p 477
O bucurie și beatitudine samsarică,
imperfectă și dependentă de cauze și conditii. A nu se confunda cu beatitudinea
nirvanică a Iluminării supreme. Probabil aici este vorba și de atașamentul față
de bucuria și beatitudinea cauzată de anumite forme de concentrare meditativă.
The Treasury
of Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro Taye, Kalu
Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York, Boulder
Colorado, 2003, p. 142
Maestrul
Jamgon Kongtrul a explicat
faptul că ”elementul pământ nu este un factor contributiv în aceste cicluri
ale distrugerii deoarece mediul însuși în care există lumea e compus în mod
esențial din elementul pământ”. The Treasury of Knowledge, Book One:
Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro Taye, Kalu Rinpoche Translation Group,
Snow Lion Publication Ithaka, New York, Boulder Colorado, 2003, p. 143
Al patrulea
Cer Dhyana conţine: 1) Tărâmul fără nori (Anabhraka), 2) Tărâmul producător de
merite (Punyaprasava), 3) Tărâmul marilor fructe/realizări (Brhatphala), 4)
Tărâmul fără griji (Abrha), 5) Tărâmul fără de nicio întristare (Atapa), 6)
Tărâmul viziunii excelente (Sudrśa), 7) Tărâmul observării excelente
(Sudarśana)8)
Tărâmul cel mai înalt (Akanistha).
The Treasury
of Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro Taye, Kalu
Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York, Boulder Colorado,
2003, p. 142-143.
În Lumea
Non-formei (Arupyadhatu) sunt patru tărâmuri sau sfere de existenţă: 1)Tărâmul
spaţiului nemărginit (ākāśa-ānantya-āyatana), 2)Tărâmul Conştiinţei nemărginite
(vijnāna-ānantya-āyatana), 3) Tărâmul Non-acţiunii (ākincanya-āyatana), 4)Tărâmul
Non-gândirii şi al non-non-gândirii (naiva-samjnā-na-asamjnā-āyatana).
The Treasury of Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro
Taye, Kalu Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York,
Boulder Colorado, 2003, p. 122
Fiecare
dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a
unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.) Sinonim: jantă.
Jambudvipa
este continentul sau lumea noastră umană. I se zice astfel deoarece conține un copac Jambu/Jambubriksha.
Conform legendei există un singur arbore de Jambu, invizibil pentru oamenii
obișnuiți, și vizibil doar pentru ființele iluminate. The Treasury of
Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro Taye, Kalu
Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York, Boulder
Colorado, 2003, p. 108-111
The Treasury of Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro
Taye, Kalu Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York,
Boulder Colorado, 2003, p. 121
Abhidharmakosa
bhasyam by
Vasubandhu,
translated into French by Louis de La Vallee Poussin, volume II,
English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian Humanities Press, p.
477
Cele opt suferințe sunt: nașterea, bătrânețea, boala, moartea, întâlnirea cu
ceea ce este neplăcut, despărțirea de ceea ce este plăcut, a nu obține ceea ce
dorești și suferința asociată celor cinci agregate (skandha)
Uneori mai este numită și ”naștere
miraculoasă”.
The Treasury of Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro
Taye, Kalu Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York,
Boulder Colorado, 2003, p. 133
The Treasury of Knowledge, Book One: Myriad Worlds, by Jamgon Kongtrul Lodro
Taye, Kalu Rinpoche Translation Group, Snow Lion Publication Ithaka, New York,
Boulder Colorado, 2003,p 133-134
Abhidharmakosa
bhasyam by
Vasubandhu,
translated into French by Louis de La Vallee Poussin, volume II,
English Version by Leo M. Pruden, printed by Asian Humanities Press,
p. 478
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu