Scopul venirii lui Shakyamuni în această lume

articol revizuit în data de 20 11 2024

Esenţa acestui univers, Realitatea ultimă de dincolo de tot şi toate, conține în mod natural Înţelepciune Infinită şi Compasiune Infinită. Această Realitate ultimă, în care sălășluiește Buddha Amida și în care ne vom trezi cu toții după ce părăsim acest vis samsaric, nu are nicio urmă de suferință și nu este limitată de nimic. Totul este acceptat și primit în ea.
 
Nu există frică pe Calea lui Buddha. Nu există singurătate percepută ca înstrăinare şi părăsire. Dacă aceste sentimente apar, să nu ne amăgim, ele sunt doar produsul minţii noastre şi nu reprezintă adevărata realitate. Să nu înţelegem greşit Înţelepciunea şi Compasiunea lui Buddha, adică să nu încercăm să ni le explicăm prin intermediul minţii noastre limitate. Nu putem folosi termeni discriminativi pentru a vorbi despre Lumina Infinită şi Viaţa Infinită – cele două modalităţi de a-l descrie pe Amida, Buddha al Vieţii Infinite şi al Luminii Infinite. 
Shinran şi Honen s-au întrebat, care să fie oare adevărata semnificaţie şi adevăratul scop al venirii lui Buddha Shakyamuni în această lume? Care este de fapt, în conformitate cu învăţătura Mahayana[1], profunda semnificaţie a Minţii Bodhi? Care este, în relaţie cu aceasta, scopul Iluminării unui Buddha? Oare nu înseamnă Mintea Bodhi aspiraţia de a atinge Buddheitatea pentru toate fiinţele? Pornind de aici, odată ce aceasta a fost atinsă, nu înseamnă că toate fiinţele sunt invitate să se împărtăşească din ea? Iluminarea unui Buddha nu este o Iluminare egoistă; nu există Nirvana egoistă şi personală în Mahayana. 
 
A vedea lucrurile doar dintr-o singură perspectivă, aceea centrată pe sine însuşi, este o viziune egoistă şi limitată, aparţinând fiinţelor ignorante, însă pentru un Buddha sau Bodhisattva Iluminat centrarea devine universală; totul este cuprins în Iluminarea Sa. Discriminarea există doar în mintea noastră, nu însă şi în mintea unui Buddha.
 
Oare Shakyamuni a apărut în lume doar pentru o anumită categorie de persoane, adică pentru cei capabili să atingă Nirvana prin ei înşişi, sau, în conformitate cu Mintea Bodhi, Iluminarea sa cuprinde toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor? Shinran şi Honen au considerat că ultima variantă este cea adevărată, deoarece numai ea răspunde cel mai bine Compasiunii Infinite a lui Buddha. Nu se poate să fie altfel; dacă ar fi altfel, buddhismul ar părea de-a dreptul lipsit de sens pentru un om ca mine, incapabil de orice practică virtuoasă şi plin de ataşamente de tot felul.
 
Câţi dintre noi sunt cu adevărat capabili să urmeze practicile dificile dintr-o mănăstire, câţi pot pretinde că au întotdeauna un comportament plin de bunătate şi virtute în toate aspectele vieţii lor? Câţi dintre noi pot atinge în timpul acestei vieţi confuze acelaşi tip de Iluminare precum Shakyamuni? Câţi dintre noi ar urma cu adevărat buddhismul dacă acesta ar avea sens doar pentru cei foarte avansaţi din punct de vedere spiritual? Shinran şi Honen nu au crezut niciodată că Shakyamuni a avut vreodată intenţia de a exclude anumite fiinţe de pe Calea Sa. Altfel s-ar fi contrazis pe sine însuşi şi ar fi contrazis însuşi spiritul Bodhisattva. De aceea, Shakyamuni a propovăduit salvarea oferită de Buddha Amida şi a îndrumat toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor, să se bazeze pe El. Shinran însuşi a considerat că adevăratul motiv al venirii lui Shakyamuni în această lume a fost acela de a propovădui metoda de salvare a lui Buddha Amida: 
 
“Motivul apariţiei lui Buddha în această lume
Este numai acela de a propovădui Legământul Principal al lui Amida,
cel adânc precum oceanul.
Toate fiinţele acestei epoci rele a celor cinci pângăriri
Să se încreadă în adevărul cuvintelor lui Buddha”.[2]
 
Pentru că această metodă de salvare este prezentată în Marea Sutră despre Buddha Amida[3], Shinran a considerat-o ca fiind supremă între toate sutrele predate de Shakyamuni:
 
“Învăţătura căii Tărâmului Pur se găseşte în Marea Sutră a Vieţii Infinite. Scopul principal al acestei sutre este că Amida, făcând legămintele sale de necomparat, a deschis larg depozitul Dharma şi, plin de compasiune pentru micile fiinţe ignorante, a selectat şi oferit comoara virtuţilor. Ea ne revelează că Shakyamuni a apărut în această lume şi a propovăduit învăţăturile Căii către Iluminare, căutând să salveze toate ființele sensibile și binecuvântându-le pe acestea cu binefaceri autentice şi reale. Aşadar, această sutră este adevărata învăţătură pentru care Tathagata a apărut în lume. Este scriptura cea minunată, rară şi de necomparat. Este expunerea ultimă şi definitivă a Vehiculului Unic. Este învăţătura corectă, lăudată de toţi Buddha din toate cele zece direcţii. A propovădui Legământul Principal al lui Tathagata este adevărata intenţie a acestei sutre iar Numele lui Buddha este esenţa ei[4]”.
 
Mai mult decât atât, Shinran l-a privit pe Shakyamuni ca pe manifestarea lui Buddha Amida, exprimându-şi această viziune foarte clar în Shoshinge:
 
“Amida, care a atins Buddheitatea în trecutul fără de început,
plin de compasiune pentru fiinţele ignorante ale celor cinci pângăriri,
a luat forma lui Buddha Shakyamuni
şi a apărut în Gaya.”[5]
 
Nagarjuna[6], cel considerat de toate şcolile Mahayana ca fiind al doilea ca importanţă după Shakyamuni şi unul dintre cei mai importanţi patriarhi al lor, a îndemnat de asemenea toate finţele să se bazeze pe Amida. Probabil cei mai mulţi buddhişti îl cunosc pe Nagarjuna după scrierile sale foarte subtile despre vid, însă uită faptul că şi el s-a refugiat în Amida iar după moartea fizică a renăscut în Tărâmul Pur. În capitolul Calea practicii uşoare din lucrarea Dasabhumika – vibhasa – sastra (Comentariul Sutrei celor zece stadii), el vorbeşte despre două tipuri de practici, una grea a puterii personale, asemănătoare mersului pe uscat şi una uşoară, bazată pe Compasiunea Buddhaşilor, comparabilă cu o călătorie pe apă. Deşi recomandă calea uşoară celor incapabili de eforturi personale consecvente, ceea ce pentru unii ar putea lăsa impresia că practica Nembutsu este doar pentru fiinţele „inferioare”, observăm însă că până şi el se refugiază cu devoţiune în Amida:
 
”Înaintea lui Buddha Amida, pe care oamenii și zeii îl venerează,
mă plec la rândul meu și îl venerez din toată inima mea.
În Tărâmul minunat al păcii și beatitudinii
înconjurat este El de nenumărați Bodhisattva.
 
 
Forma Sa aurie este pură și măreață, asemenea
lui Sumeru, Regele munților.
Practica lui Samatha[7] este statornică asemenea pașilor de elefant.
Ochii lui strălucesc asemenea florilor albastre de lotus.
De aceea mă plec înaintea lui Buddha Amida și îl venerez.
 
[…]
 
Numele lui Buddha Amida este binecunoscut în toate cele zece direcții.
Toți Bodhisattva și nenumărați mara[8] îl venerează mereu, spunând:
”El salvează toate ființele cu Puterea Legământului Său”.
De aceea mă plec înaintea lui Buddha Amida și îl venerez.”  
 
În istoria buddhismului există foarte multe exemple de Maeştri[9] evoluaţi spiritual care deşi urmau o practică bazată pe puterea personală au simţit nevoia să ofere un loc mai mic sau mai mare în viaţa lor recitării Nembutsu şi refugierii în Amida, recomandând-o de asemenea, discipolilor lor. Dacă şi aceşti înţelepţi s-au bazat pe Compasiunea lui Amida, arătând cât de greu este până la urmă să ne eliberăm din nașterile și morțile repetate doar prin noi înşine, cu atât mai mult, noi, oamenii simpli şi plini de ataşamente ai acestei confuze epoci moderne ar trebui să ne refugiem în Amida. Shinran spune în Tannisho:

„Din moment ce este foarte dificil pentru un om să se elibereze în această viaţă prin propriile puteri de patimile oarbe şi de obstacolele cauzate de karma sa rea, chiar şi călugării virtuoşi ce practică învăţăturile Shingon şi Tendai[10] se roagă pentru Iluminarea în viaţa de după moarte. Ce să mai spunem atunci despre noi înşine? Noi nu suntem în stare nici să respectăm preceptele şi nici nu avem înţelegerea pe care o dă înţelepciunea, însă atunci când, lăsându-ne purtaţi de corabia Legământului lui Amida, vom traversa oceanul plin de suferinţă al naşterii şi morţii şi vom atinge ţărmul Tărâmului Pur, norii cei negri ai patimilor oarbe se vor risipi cu repeziciune, iar luna Iluminării, care este adevărata realitate, va ieşi la iveală imediat. Devenind unitate cu lumina cea fără de oprelişti care se răspândeşte în toate cele zece direcţii vom ajuta toate fiinţele sensibile. Acela este momentul când vom atinge Iluminarea.”

Vă rog, citiți acest articol mult mai complet, pe aceeași temă:

Secțiunea a 3-a din Marea Sutră - Apariția supremă a lui Buddha Shakyamuni 

și motivul venirii lui în această lume 

---

[1] Mahayana este buddhismul „Marelui Vehicol”, numit astfel pentru că are ca scop călăuzirea tuturor fiinţelor către natura de Buddha. Pe această cale, adeptul se angajează să urmeze Dharma nu numai pentru sine însuşi, ci pentru eliberarea tuturor. Reprezintă un grup de şcoli care se bazează pe canonul buddhist în limba sanscrită. Tradiţia Tărâmului Pur, care conţine şi ea la rândul ei mai multe şcoli, este unul din curentele Mahayana.
[2] Shoshinge.
[3] Sutra despre Buddha al Vieții Infinite.
[4] Pasaje despre Calea Tărâmului Pur.
[5] Imnurile Tărâmului Pur  - The Collected Works of Shinran, Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.349.
În zilele lui Shinran, Gaya – locul unde Shakyamuni a atins Iluminarea – era adeseori confundat cu Kapilavastu, locul nașterii Așadar, aici Shinran se referă de fapt, la locul nașterii lui Shakyamuni.
[6] Nagarjuna (cca. 150-250), numit „părintele buddhismului Mahayana”, fondator al dialecticii Madyamika (Calea de mijloc), ale cărei învăţături stau, alături de cele Yogacara, la baza teoriei şi practicii Mahayana. De asemenea, el este considerat de Shinran ca fiind unul dintre cei șapte Patriarhi ai tradiției datorită scrierilor sale despre Buddha Amida. Dintre acestea, amintesc Junirai – cele doisprezece adorațiii  a cărui traducere și mod de recitare o găsiți în cartea noastră de slujbe – Venerarea lui Buddha Amida – liturghii și ceremonii ale ramurii Amidaji a buddhismului Jodo Shinshu.
[7] Samatha se traduce ad literam prin calmarea și concentrarea minții. Menționarea ei aici ne arată că Buddha Amida posedă în mod natural toate practicile și rezultatele acestora.
[8] Unii mara (demoni celești) sunt convertiți la buddhism și îi protejează pe cei care au credință în Buddha Amida. Shinran Shonin afirmă, de exemplu, în Imnurile Tărâmului Pur:
”Când spunem Namo Amida Bu[tsu],
suntem protejaţi de măreţul rege al maraşilor
care locuieşte în al şaselea cer;
aceasta a jurat el că va face în prezenţa lui Buddha Shakyamuni.”
Pentru mai multe explicații vezi capitolul dedicat celor zece avantaje în această viață ale celor care au credință în Buddha Amida (primul avantaj) din cartea Credință și Nembutsu în buddhismul Jodo Shinshu.
[9] O altă figură remarcabilă, de asemenea cunoscută în multe şcoli buddhiste Mahayana este Vasubandhu (cca. 320-400), exponent al învăţăturilor Yogacara („practica meditaţiei unificatoare”) ce explică toate existenţele în termeni de conştiinţă şi învaţă meditaţia asupra relaţiei dintre conştiinţa personală şi univers, precum şi atingerea Iluminării supreme prin conştientizarea unităţii intrinsece dintre acestea două. Ca adept al Tărâmului Pur a compus Imnul aspiraţiei către Naştere: Discurs despre Amida Sutra în care prezintă teoria şi practica bazată pe contemplarea lui Buddha Amida, a Tărâmului său Pur şi a Bodhisattvaşilor ce locuiesc acolo. La începutul acestui imn el se adresează lui Shakyamuni şi îşi exprimă devoţiunea faţă de Amida: 
„O, Cel mai Onorat din lume,
mă refugiez cu sinceritate în Tathagata al Luminii fără de Oprelişti
ce străluceşte în toate cele zece direcţii,
și aspir să mă nasc Tărâmul Său de beatitudine şi fericire.”
[10] Şcoli celebre în buddhismul japonez. Shingon este forma esoterică a buddhismului japonez.