Spiritul începătorului

Adeseori folosim termenii începător şi avansat atunci când ne referim la practicanţii care vin la dojo. Ce este însă un începător şi ce este un avansat? De ce nu am numit acest mic articol “spiritul avansatului” ci am preferat titlul de mai sus? Oare din cauză că un avansat nu mai are nevoie de explicaţii, nu mai este supus nici unui pericol iar începătorul trebuie bombardat cu toată atenţia pentru a nu greşi? Departe de mine acest gând! De fapt, întotdeauna i-am admirat pe începători, mi-am dorit să fiu asemenea unui începător şi vreau să am spiritul începătorului.

Un om a găsit ceva important în buddhism şi crede că i se potriveşte, este încântat de această primă descoperire şi gata să înveţe. Ochii şi urechile lui sorb învăţătura cu nesaţ ca după o sete prelungită, capul este aplecat înainte, întreaga sa fiinţă este cuprinsă de febra atenţiei şi de prospeţimea unui nou început. Deşi mişcările îi sunt adeseori stângace, face eforturi să urmeze întocmai toate instrucţiunile primite. Este zelos în a pune în practică toate gesturile şi acţiunile potrivite în dojo. Este respectuos, se interesează, pune întrebări pentru a înţelege totul şi a nu greşi cu nimic. Dorinţa de a cunoaşte şi a practica în conformitate cu învăţătura este fundamentală pentru el. Întotdeauna mă simt bine lângă un astfel de om. Prezenţa lui este electrizantă, mă susţine şi mă ajută, mă face să simt că am de-a face cu un om viu, cu adevărat interesat de Dharma. Alături de el redescopăr spiritul Căii, prospeţimea şi puterea ei.

Unii pierd mai repede sau mai târziu acest avânt al începuturilor, însă alţii îl păstrează pentru totdeauna. “Sunt buddhist de cutare sau cutare număr de ani”- aud adeseori aceste cuvinte, dar din păcate constat că mulţi au crescut mai degrabă în ani decât în profunzime. Buddhismul nu se măsoară în cantitate ci în calitate. A practica timp de o mie de vieţi dar a nu trăi şi a nu înţelege nimic este egal cu zero. Unii zic: “am mai ascultat sau am mai citit despre asta, predica de azi nu îmi spune nimic nou”. De fapt, nu predica este veche ci mintea lor este învechită. 

Fiecare zi este o nouă zi, probabil şi o ultimă zi. Nu se ştie niciodată. Mai bine să auzim de o mie de ori o propoziţie Dharma şi să o înţelegem pe deplin, decât să nu o auzim niciodată. Pentru cel care este cu adevărat însetat, vasul din care bea apă numai este deloc important, ci apa. Dharma este un giuvaer nepreţuit, greu de întâlnit în multe kalpa, însă unii chiar şi atunci când îl întâlnesc îl tratează ca pe un simplu obiect de care se plictisesc foarte uşor. Unor astfel de oameni chiar nu ştiu ce să le fac.

Ascultaţi Dharma ca şi cum aceasta ar fi prima zi, cu mintea proaspătă a unui copil pentru care aceeaşi poveste i se pare la fel de interesantă chiar dacă o aude în fiecare noapte. Dacă percepeţi buddhismul doar ca pe un obiect de studiu, atunci vi se va părea întotdeauna că aţi înţeles suficient, însă dacă a devenit o Cale, atunci nu veţi înceta să vă minunaţi de el în fiecare zi.

Deşi Tannisho este o carte uşor de parcurs într-o singură zi, nu mă satur niciodată de ea. Întotdeauna când o recitesc, mi se pare că mă afund într-o grădină luxuriantă şi plină de sensuri profunde. Acum înţeleg la ce se referea Maestrul Rennyo atunci când spunea: “citiţi scrierile sacre până când se vor rupe”.

Dacă depuneţi mereu eforturi în a asculta învăţătura, mai devreme sau mai târziu se va întâmpla ceva deosebit. Singura cerinţă este doar să ascultaţi cu atenţie. 

Maestrul Rennyo spunea:

“Tare este piatra şi moale este apa; cu toate acestea, apa toceşte piatra. Se spune că dacă există voinţă, chiar şi atingerea Buddheităţii devine posibilă. Indiferent cât de puţină credinţă ar avea cineva, dacă ascultă predicile cu toată seriozitatea, va atinge credinţa prin Compasiunea lui Buddha. De aceea, este important să se asculte cu sinceritate şi seriozitate predicile Dharma.”