Răspunsul este simplu: pentru că suntem nebuni.
Fiind neiluminaţi, fiecare avem nivelul său de boală şi nebunie. Am stabilit câteva reguli de comportament în dojo pentru că nu trebuie să permitem acestei nebunii personale să intre în spaţiul dedicat Dharmei şi să îi influenţeze pe ceilalţi.
Nu vorbim despre politică ori părerea noastră despre una sau alta, nu ne angajăm în dezbateri şi lupte personale. De asemenea, nu intrăm în vieţile private ale colegilor de practică şi nu îi judecăm pe baza acestora. Nu contează ce este fiecare în viaţa lui/ei personală.
Nu avem voie să urmăm scopuri personale în venirea la dojo sau templu. Aceasta înseamnă că nu trecem pragul locului de practică pentru a ne exprima pe noi înşine, să avem o discuţie interesantă despre cine ştie ce ori să bem o cafea, ci pentru a asculta Dharma.
De asemenea, nu venim la dojo pentru a ne face noi prieteni, să ne găsim o nevastă, un soţ ori să mâncăm prăjituri.
Trebuie să venim la dojo sau templu ca la un spital unde este oferit cel mai bun medicament – Dharma lui Buddha. Să primim acel medicament noi înşine şi să îi ajutăm pe ceilalţi să îl ia, fără să îi distragem şi bineînţeles, fără să îl înlocuim cu altceva.
Un comentariu:
sadhu, sadhu - tare prima fraza.
Trimiteți un comentariu