Pe una din laturile altarului principal din Hondo (sala de practică) a Tariki Dojo Craiova, se află o ramă ce conţine cuvintele Legământului Principal al lui Buddha Amida pentru ca toţi cei ce intră acolo să le vadă imediat:
“Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu chiar şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare[1].”
Motivul pentru care am procedat astfel este că în tradiţia noastră acest legământ este cel mai important lucru. El a fost făcut în mod special pentru fiinţele ignorante care sunt incapabile să se elibereze prin ele însele din naştere şi moarte. Cine are însă curajul să se recunoască pe sine însuşi ca fiind ignorant? Nu este acesta unul dintre cele mai dificile lucruri?
Depinde numai de voi să decideţi. Dacă sunteţi sinceri cu voi înşivă atunci veţi şti cu siguranţă care este stadiul la care vă aflaţi. Pentru adevăraţii căutători spirituali, adică cei care iau în serios chestiunea de cea mai mare importanţă a naşterii şi a morţii, stadiul la care se află este cel mai important lucru: “Ce s-ar întâmpla dacă aş muri mâine sau chiar azi?”, “În ce stare m-ar găsi moartea?”, “Oare ce am realizat până acum este suficient pentru a atinge Iluminarea ori pentru a nu mai cădea niciodată în sferele de jos ale existenţei?”
Toţi adepţii Mahayana sunt îndemnaţi să atingă cel puţin stadiul în care pot fi siguri că nu vor mai cădea niciodată, acel aşa zis stadiu al non-retrogresiunii. Nenumărate sunt exemplele din scrierile sacre în care se menţionează cât de greu este de atins acest stadiu prin eforturi bazate pe puterea personală. Oare suntem noi înşine asemenea marilor eroi, Buddha sau Bodhisattva, care timp de mii de kalpa[2] s-au dedicat eliberării tuturor fiinţelor?
În ceea ce mă priveşte, eu nu cred deloc aşa ceva despre mine.
Depinde numai de voi să decideţi, să recunoaşteţi cine sunteţi cu adevărat.
Dacă credeţi despre voi înşivă că puteţi atinge în această viaţă aceeaşi Iluminare precum Shakyamuni, că puteţi, aşa cum zicea Shinran, să manifestaţi “diverse corpuri ale acomodării, să posedaţi cele treizeci şi două de caracteristici şi cele optzeci de semne ale lui Buddha şi să propovăduiţi Dharma asemenea lui” sau că aţi atins prin voi înşivă stadiul în care nu veţi mai cădea înapoi de pe drumul către Iluminare, fiind asemenea viitorilor Buddha, atunci cu siguranţă nu aveţi nevoie de Legământul Principal.
“A te curăţa de patimile oarbe înseamnă a deveni un Buddha iar pentru cel care este deja un Buddha, Legământul provenit din contemplaţia profundă timp de cinci kalpa nu mai are nici un rost”, spune Shinran.
Dar sunteţi voi siguri că nu mai aveţi deloc patimi oarbe? Şi totuşi, câţi oameni afirmă cu uşurinţă, “sunt un om bun, nu am omorât niciodată pe nimeni, de ce nu aş merita să ating chiar şi Iluminarea?” Nu mai este într-adevăr nimic de zis celor care fac această afirmaţie.
Uităm însă că nici măcar un mic fir de praf nu poate pluti pe suprafaţa oceanului ci este tras la fund de greutatea sa. Atât timp cât cea mai mică urmă de ignoranţă, furie şi lăcomie sălăşluieşte încă în inima noastră, pericolul afundării din nou în oceanul naşterii şi al morţii nu a fost înlăturat. Orice avansare sau ridicare este relativă şi se poate transforma oricând în cădere. Este binecunoscut în buddhism exemplul multor sfinţi care deşi atinseseră niveluri înalte de dezvoltare spirituală au pierdut totul printr-un singur gând sau faptă necugetată. Ar trebui să ne dea de gândit acest lucru. În samsara totul este trecător şi schimbător, chiar şi aşa zisele noastre realizări spirituale, pentru că până când Nirvana ultimă ori cel puţin stadiul de non-retrogresiune nu este atins, totul, absolut totul, este relativ şi nesigur. Cu toate acestea, mulţi oameni îşi trăiesc viaţa degeaba, neluând în seamă acest adevăr profund, crezând în permanenţă despre ei că sunt cum nu se poate mai bine, siguri pe nesigurele lor virtuţi şi realizări, într-o lume nesigură şi plină de amăgiri.
Nici nu mă mir că un om precum Shinran care îşi recunoaşte limitele şi afirmă: “pentru o fiinţă ignorantă şi plină de patimi oarbe din această lume trecătoare – această casă arzând – toate lucrurile, fără nici o excepţie, sunt false şi lipsite de conţinut, neadevărate şi nesincere”, este prea incomod şi greu de acceptat de cei căzuţi în capcana egoului şi care au întotdeauna opinii bune despre ei înşişi. Departe de a fi o tortură autoimpusă, smerenia este un mod sincer de a te privi pe tine însuţi aşa cum eşti cu adevărat şi a acţiona în conformitate cu aceasta.
Legământul Principal al lui Buddha Amida te ia de acolo de unde eşti, nu de unde ar trebui să fii. El este asemenea unui doctor care salvează de la moarte un pacient incurabil, pentru care moartea fiind atât de aproape nu mai este timp de sfaturi şi reproşuri despre ce şi cum ar fi trebuit acţionat în trecut. Când un om este în pericol să se înece, salvatorul nu îi reproşează de ce nu a învăţat până atunci să înoate şi în nici un caz nu îi va cere să înveţe pe loc. Tot ceea ce omul aflat în pericol de înec trebuie să facă este să se lase scos din apă de salvator. Tot ceea ce noi mai avem de făcut în situaţia nesigură şi periculoasă în care ne aflăm este să ne lăsăm salvaţi de Compasiunea lui Buddha Amida, exprimată prin Legământul său Principal.
“Doar spune nembutsu şi fii salvat de Amida, nimic altceva nu mai este necesar” , zice Shinran. “Prea simplu, mult prea simplu, nu are cum să fie adevărat”, vor răspunde mulţi. Însă ceea ce aceşti oameni pierd din vedere este tocmai faptul că lucrurile esenţiale sunt întotdeauna simple şi că numai mintea lor este complicată.
“Vino aşa cum eşti” spune Buddha, însă cine poate să vină pur şi simplu aşa cum este? Câţi dintre noi nu rămânem oare cu ochii căscaţi în viitorul ideal pe care ni-l imaginăm despre noi înşine şi nu vedem rahatul în care ne aflăm? Până să vii aşa cum eşti trebuie mai întâi să te priveşti pe tine aşa cum eşti, iar acesta este unul dintre cele mai grele lucruri cu putinţă. Este aşa de greu să recunoşti că ai nevoie de ajutor şi că nu eşti atât de măreţ pe cât te credeai! Nu degeaba Honen, Maestrul lui Shinran, obişnuia să spună despre cei prea plini de ei înşişi şi de cunoştinţele lor:“Cu adevărat mă îndoiesc de naşterea lor în Tărâmul Pur. Mi-l aduc însă aminte zâmbind şi spunând, în timp ce privea oamenii smeriţi şi fără nici o pretenţie intelectuală venind să îl viziteze: ‘’Fără nici o îndoială că Naşterea lor (în Tărâmul Pur) este asigurată.”
Trebuie să vă priviţi foarte sincer pe voi înşivă şi să ştiţi clar unde vă aflaţi iar dacă aţi ajuns la concluzia redată în îndemnul lui Shan-tao – “Priveşte-te pe tine însuţi ca pe o fiinţă ignorantă şi posesoare a unei karme negative, prinsă în naştere şi moarte, mereu afundându-se şi mereu rătăcind în lumea transmigraţiei de nenumărate kalpa şi neavând nici o condiţie prin care ar putea ajunge la Eliberare” – atunci refugiaţi-vă imediat în Buddha Amida şi lăsaţi-i lui toată povara karmei voastre negative. Doar în acest fel, lotusul Iluminării va putea înflori în nămolul unor fiinţe precum noi înşine, un loc nebănuit de cei prea preocupaţi de “realizările” lor, însă uşor de atins de lumina fără de oprelişti a lui Tathagata.
[1] “ fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare” – expresie ce apare în toate legămintele lui Buddha Amida. În prima parte a oricărui Legământ, Bodhisattva Dharmakara, cel ce va deveni ulterior Buddha Amida, promite cutare sau cutare lucru legat de salvarea fiinţelor, Numele Lui, Tărâmul lui Pur, etc iar la finalul promisiunii spune că dacă nu se va ţine de cuvânt, atunci înseamnă că nu merită să fie un Buddha. Ceva de genul “să nu îmi spuneţi mie ‘Buddha Amida’, dacă nu voi face astfel.” El leagă atingerea propriei Buddheităţi (Iluminări) de salvarea tuturor fiinţelor, manifestată în împlinirea promisiunilor/legămintelor sale. Numai pentru a salva toate fiinţele prin aceste legăminte are un sens Iluminarea lui, nu altfel.
[2] Perioadă de timp incomparabil de lungă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu