Buddha Shakyamuni
îngrijind un călugăr plin de bube deschise
de care ceilalţi călugări nu vroiau
să se apropie.
|
Se apropie ziua
Bodhi, sărbătoarea Iluminării lui Buddha Shakyamuni (Jodo-e 8 Decembrie) şi mai
târziu Anul Nou (Joya-e). Cu această ocazie m-am gândit să reînnoim o mai veche
tradiţie începută în Craiova cu câţiva ani în urmă şi să declarăm luna
Decembrie ca fiind luna ofrandei.
Fiecare membru sau
simpatizant să strângă toate hainele nefolosite de acasă şi să le ofere oamenilor
nevoiaşi. În Craiova tradiţia era următoarea – mergeam (singuri sau împreună) cu
ruscacul de haine prin oraş, ca într-un pelerinaj, şi căutam oameni potriviţi pe care să îi îmbrăcăm,
oameni care chiar aveau nevoie de ele. Acum putem proceda la fel, sau cel puţin
le adunăm la dojo de unde vor fi preluate de cei disponibili să plece pe teren.
Dacă nici un membru nu este disponibil, voi pleca eu însumi, mai ales că deja
cunosc anumite persoane care chiar au nevoie de ajutor.
De asemenea, cei
care ştiu în zona unde locuiesc persoane care au nevoie de haine, mâncare sau
alte necesităţi să îi ajute pe aceia. Indiferent cum procedăm, haideţi
să facem cumva o iarnă mai uşoară pentru cei dezavantajaţi.
Buddha Shakyamuni
spunea:
“Dacă
oamenii ar şti, precum eu ştiu, rezultatele ofrandei şi a împărţirii cu
ceilalţi, ei nu ar mai mânca niciodată fără să împartă cu alţii, nici nu ar mai
permite avariţiei să îi obsedeze şi să îşi facă rădăcini în mintea lor. Chiar
dacă ar fi ultima lor îmbucătură, nu ar mânca-o fără să dea şi altora. Însă
deoarece oamenii nu ştiu, aşa cum eu ştiu, rezultatul ofrandei şi al împărţirii
cu ceilalţi, ei mănâncă fără să dea nimănui iar obsesia avariţiei prinde rădăcini
în mintea lor”.
- anunţ postat pe pagina Facebook a Comunităţii buddhiste Jodo Shinshu din România -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu