Am primit aceste două întrebări de la cititori, în legătură cu articolele precedente, "Câteva explicaţii buddhiste despre originea şi existenţa universului" şi "Buddha nu a recunoscut existenţa unui zeu suprem şi creator al lumii". Vă invit să studiaţi cu atenţie atât articolele, cât şi răspunsurile:
Întrebarea 1: “De unde provine natura de Buddha?”
Răspuns:
În primul rând, indiferent cât de mult ar încerca un Buddha
să ne explice esenţa universului samsaric, natura de Buddha, Nirvana etc, atât
timp cât suntem fiinţe neiluminate, cu capacităţi mentale şi spirituale reduse,
nu avem cum să le înţelegem cu adevărat. De aceea, Buddha ne-a oferit doar câteva
indicii (precum cele prezentate de mine în ultimul articol), însă nu avea cum
să ne prezinte tot ceea ce am dori să ştim iar asta nu din cauză că El însuşi nu
le ştie, ci repet, pentru că noi nu avem maturitatea spirituală pentru a
înţelege mai mult. Să ne imaginăm doar că am încerca să explicăm o teorie de chimie
sau fizică unui bebeluş :) – nu am face asta pentru că nu ştim, ci pentru că
bebeluşul nu ar avea cum să o înţeleagă la nivelul la care se află acum. În
acelaşi fel, creierul nostru sau ceea ce numim “minte” nu poate procesa
înţelepciunea unui Buddha. Aşadar, numai după atingerea Buddheităţii vom
înţelege cu adevărat totul despre natura de Buddha şi Samsara iar întrebările
noastre vor primi răspuns, ori mai bine zis, nu vom mai avea nici o întrebare
deoarece acolo unde nu există ignoranţă, nu există nici întrebări. :)
Din acest motiv, Buddha a insistat că aici şi acum trebuie
să ne concentrăm pe Cale, pe atingerea Nirvanei şi evadarea din suferinţele
samsarice, la fel cum un om rănit de o săgeată otrăvită va încerca să scoată
mai întâi săgeata şi nu să piardă vremea cu întrebări de genul, “cărei specii
de pasăre aparţineau penele săgeţii” sau “din ce fel de lemn a fost făcută
aceasta”?
Mintea neiluminată a oamenilor este limitată şi dualistă, de
aceea are tendinţa de a gândi în termeni de început şi sfârşit. Dar acest
“început şi sfârşit” nu sunt decât categorii mentale şi nimic mai mult. Uneori
ele sunt utile, mai ales în chestiuni legate de viaţa de fiecare zi, dar când
încercăm să le folosim pentru a înţelege natura universului samsaric, Nirvana
sau natura de Buddha, nu mai sunt deloc utile, ci devin obstacole. Astfel, pentru că nu putem depăşi
dualitatea, este imposibil pentru noi să concepem ceva fără început şi sfârşit.
De fapt, mintea omenească îşi doreşte foarte mult să fi existat un început,
deoarece asta îi oferă un sentiment de securitate, stabilitate şi o senzaţie de
falsă înţelegere care de fapt, nu e decât o simplă conceptualizare iar nu
cunoaştere autentică. Pentru că mintea
noastră funcţionează în termeni de “început şi sfârşit”, i se pare sigur să
accepte aşa zisa existenţă a unui zeu creator şi de aceea, pentru mulţi oameni,
problema nu este dacă există sau nu un creator al lumii, ci mai degrabă,
“trebuie să existe un creator”. De aceea, vor face tot ce le stă în putinţă să
se agaţe de acest concept.
Revenind însă la natura de Buddha şi Nirvana, Buddha folosea
uneori descrieri afirmative iar alteori negaţioniste[1]
ale acesteia, pentru a ne face să tânjim după libertate şi atingerea stării respective şi deci, pentru a ne da un punct
de pornire, dar cu toate acestea, a menţionat foarte clar faptul că, până la
urmă, “Nirvana este dincolo de orice
conceptualizare”. Motivul pentru care a spus acest lucru este de a ne
ajuta să înţelegem că nu o putem integra în nici un fel de categorie mentală.
Aşadar, fără să intrăm în detalii dificil de înţeles cu mintea noastră
limitată, Nirvana sau natura de Buddha
este starea de adevărată libertate, în timp ce Samsara este starea de sclavie
şi prizonierat în naştere şi moarte. A fi liber sau a nu fi liber, versus a
fi un Buddha sau a fi neiluminat şi ne-trezit. Nici un zeu nu a creat această stare de sclavie samsarică împreună cu
miriadele ei de tărâmuri (aşa cum am explicat în ultimul meu articol), la fel
cum nici un zeu nu a creat starea de libertate adevărată sau Nirvana. Fiind
necreate, starea de Nirvana ori natura de Buddha nu au nici început şi nici
sfârşit şi de aceea, nu putem spune despre ea că provine de aici sau de acolo.
Numai despre existenţele karmice putem afirma că sunt create mereu şi mereu de
fiinţele neiluminate şi auto-iluzionate. Iar în ceea ce priveşte a doua
chestiune – “când a început procesul de
auto-iluzionare şi suferinţa fiinţelor” sau cu alte cuvinte, „când a început
Samsara?” – aceasta este o întrebare
pusă în vis de o fiinţă adormită (neiluminată) care foloseşte categorii ce
aparţin visului (Samsarei) şi cu o minte ce nu cunoaşte libertatea şi Trezia şi
care va putea primi un răspuns abia după Trezire (Buddheitate/Nirvana) sau mai degrabă,
toate întrebările de acest gen vor dispărea de la sine după Trezire.
În momentul în
care atingem adevărata libertate sau Trezirea din visul samsaric (cuvântul
„Buddha” înseamnă „Trezitul”), nu mai există nici un fel de Samsara pentru noi.
Situaţia este similară cu trezirea de dimineaţă când înţelegem că visul din
noaptea respectivă nu era decât un vis, în timp ce starea de trezire (sau natura de Buddha) a fost întotdeauna
singura realitate. Aceasta înseamnă că visul
a fost creat de noi înşine, mai precis de propria ignoranţă şi de emoţiile
karmice, în timp ce starea de trezie (Buddheitatea/Nirvana) fiind mereu acolo,
nu a fost creată de nimic[2]. Ceea ce este mereu
acolo, necreat şi neschimbat este Realitatea Trezirii sau natura de Buddha.
Aşa cum spunea Bodhisattva Nagarjuna, primul Patriarh Jodo Shinshu:
“Nu există nici o realitate în vis dar cu toate
acestea credem că lucrurile văzute acolo sunt reale. După ce ne trezim
[devenim Buddhaşi/atingem Buddheitatea/Nirvana], recunoaştem falsitatea visului
şi râdem de noi înşine. La fel, cel ce doarme profund în somnul sclaviei
samsarice se agaţă de lucrurile care nu există
dar când a descoperit Calea şi a
atins Iluminarea înţelege că nu aceea
este realitatea adevărată şi râde de el însuşi”.
Articole
recomandate:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu