 |
| Rennyo Shonin |
1. Scurtă biografie
Rennyo (1415-1499) a fost un descendent al
lui Shinran şi al optulea Monshu (patriarh) al templului Hongwanji[1];
în copilărie i se spunea Hoteimaru iar mai târziu a fost numit Kenju. Când avea
şase ani, mama sa, care era servitoare în slujba lui Zonnyo (al şaptelea
monshu), 1-a părăsit şi şi-a continuat viaţa în anonimat.
La vârsta de şaptesprezece ani, a primit
ordinaţia de la Sonno
la templul Shoren-in. În timp ce studia învăţăturile Jodo Shinshu de la tatăl
său, a ajutat la răspândirea Dharmei în provincia Omi (prefectura Shiga din
zilele noastre) şi în Japonia de nord.
In 1457, când avea patruzeci şi trei de
ani, a devenit Monshu şi şi-a continuat activitatea misionară în regiunea Omi.
Nemulţumiţi de popularitatea crescândă a mişcării lui Rennyo, călugării
războinici de la mănăstirea Enryakuji de pe muntele Hiei au atacat şi au
distrus Hongwanji, în 1465, aşa că a fost nevoit să se mute la Kawachi (prefectura Osaka
de est) iar apoi în provincia Omi.
În 1471 a construit un templu, nou centru al
activităţilor sale, la
Yoshizaki , în provincia Echizen (prefectura Fukui
Totuşi, răspândirea buddhismului Jodo
Shinshu (Shin) în Japonia de nord a provocat deseori conflicte cu guvernatorii
şi seniorii feudali locali, culminând cu "revoltele ikko-ikki" din
provinciile Echizen, Kaga şi Etchu. Pentru a evita alte viitoare conflicte,
Rennyo s-a retras din Yoshizaki în 1457, mutându-şi centrul activităţilor sale
în regiunea Kyoto-Osaka. La sugestia discipolului său Dosai, a construit Sala
Fondatorului (1480) şi Sala lui Amida (1481) la Yamashina , la est de Kyoto
În 1489, s-a retras din poziţia de Monshu,
lăsându-1 ca succesor pe Jitsunyo, al cincilea fiu al său. Cu un neştirbit
spirit misionar, în 1496 a
construit un templu la
Ishiyama , în Osaka - în chiar locul unde se află acum
castelul Osaka - şi şi-a petrecut acolo tot restul vieţii. Când s-a îmbolnăvit,
în 1498, s-a întors la
Yamashina , unde a murit în anul următor la vârsta de optzeci
şi cinci de ani. Mai târziu, în 1882, lui Rennyo i s-a acordat titlul postum de
Eto Daishi (lit. "Maestrul Lămpii înţelepciunii"), de către împăratul
Meiji.
La apogeul activităţilor sale de răspândire
a învăţăturii, Rennyo a editat şi publicat Shoshinge
(Imn despre adevărata credință și
nembutsu) şi Wasan (Imnurile lui
Shinran) ca fiind cărţile standard pentru serviciul religios de fiecare zi.
Odată cu adăugirea Scrisorilor, această formă de slujbă religioasă a fost şi
continuă să fie ţinută în fiecare zi, în toate familiile şi templele Jodo
Shinshu. Ca ghid pentru o corectă înţelegere a lui Shoshinge, Rennyo a scris Shoshinge-tai'i
(O descriere a lui Shoshinge). Învăţăturile sale Dharma, remarcile
întâmplătoare şi înregistrările ocupaţiilor sale cotidiene au fost mai târziu
compilate în Rennyo Shonin
Goichidaiki-kikigaki (Astfel am auzit
de la Rennyo Shonin) în 1580, de Jitsugo, al zecelea fiu al său.
2. Despre Scrisorile lui Rennyo
"Pentru
a ne ajuta pe noi, fiinţele ignorante, să înţelegem repede şi uşor, din o mie
de puncte esenţiale a selectat o sută, din o sută, zece şi din zece unul,
compunând în acest fel Scrisorile şi clarificând astfel o metodă rapidă de
împlinire pe calea buddhistă pentru oamenii obişnuiţi. Numai datorită voinţei
puternice a Maestrului Rennyo învăţătura fondatorului Shinran Shonin s-a
răspândit în întreaga ţară ." ( Shinshu-shiryo-shusei, vol. 11, p.412)
Acesta este un pasaj din Renjun-ki, o înregistrare a anecdotelor
lui Rennyo adunate de Renjun, al şaselea fiu al său. Aici el scotea în evidenţă
relaţia inseparabilă dintre Scrisori şi răspândirea învăţăturii Jodo Shinshu
printre oamenii obişnuiţi din Japonia.
Hongwanji, care în perioada aceea abia
reuşea să supravieţuiască, s-a transformat în scurt timp în cea mai mare
organizaţie buddhistă; aceasta s-a datorat în mare măsură circulaţiei vaste a
Scrisorilor.
Scrisorile lui Rennyo sunt în număr de 266.
Prima a fost scrisă când avea patruzeci de ani (1461) iar ultima când avea
optzeci şi patru (1498). Ennyo, unul dintre nepoţii săi, a fost cel care a
adunat scrisorile sale sub titlul Ofumi (în
traducere literară aceasta însemnând "scrisori", cu prefixul onorific
”o”). Selecţionând optzeci de scrisori, Ennyo le-a aranjat în cinci fascicole.
Sarcina publicării celor optzeci de scrisori probabil că a fost asumată de
Shonyo, al zecelea Monshu al Hongwanji, cam prin 1533. De atunci, copii ale
Ofumi au fost oferite membrilor Hongwanji şi citite zilnic înaintea altarului
familial, în timpul slujbelor de dimineaţa şi seara. Jakunyo, cel de-al
paisprezecelea Monshu, a fost cel care le-a schimbat titlul din Ofumi în Gobunsho, publicându-le pentru prima dată împreună cu sigiliul său
de la sfârşitul lucrării, unde se află de asemenea şi data apariţiei.
Selecţionarea celor treizeci de scrisori ale
ediției în limba română (disponibilă la templul nostru pentru distribuție
gratuită) se bazează pe Gobunsho
hiraganaban (Gobunsho în hiragana)
publicată de Hongwanji odată cu comemorarea celor 500 de ani de la moartea lui
Rennyo, ţinută în 1998, şi purtând semnătura lui Sokunyo, fostul Monshu.
Prima scrisoare a acestei colecții a fost
compusă la cinci ani după ce a devenit Monshu. Era de asemenea anul în care se
comemorau 200 de ani de la moartea Fondatorului Shinran Shonin. Înainte de a
redacta Scrisorile, compusese câteva comentarii la Shoshinge (Imn despre
adevărata credință și nembutsu), dar acestea nu reprezentau în totalitate
gândirea lui Rennyo.
Acordarea învăţăturii prin intermediul
scrisorilor, redactate într-un limbaj simplu şi uşor de înţeles, era cea mai
bună metodă în zilele acelea. La adunările Dharma, scrisorile lui Rennyo, care
prezentau pe scurt punctele principale ale învăţăturii Jodo Shinshu, erau
citite şi explicate de liderii grupurilor respective. Aceasta era în beneficiul
oamenilor obişnuiţi, dintre care mulţi erau analfabeți. Mai târziu, citirea
scrisorilor a devenit o parte importantă a slujbelor religioase şi ceremoniilor
care au loc în templele Jodo Shinshu sau în casele credincioşilor.
După cum a fost
menţionat în pasajul citat mai sus din Renjun-ki,
scopul lui Rennyo era să condenseze esenţa învăţăturii şi să o prezinte în mod
repetat în expresii obişnuite şi uşor de înţeles. Deseori s-a scos în evidenţă
faptul că foarte greu putem găsi o persoană care a studiat scrierile lui
Shinran, în mod special Kyogyoshinsho,
atât de profund precum Rennyo. Esenţa învăţăturii câştigată astfel prin studiul
atent al scrierilor lui Shinran şi-a găsit expresia naturală în Scrisori. Deşi,
vorbind la modul ideal, Kyogyoshinsho,
care prezintă în amănunt structura doctrinală a buddhismului Tărâmului
Pur, ar trebui studiată de toţi buddhiştii
Jodo Shinshu, ea se află totuşi cu mult peste capacităţile de înţelegere ale
oamenilor obişnuiţi. Rennyo a fost cel care i-a extras esenţa şi a prezentat-o
în scrisorile sale în limbajul vieţii de zi cu zi.
Pur, ar trebui studiată de toţi buddhiştii
Jodo Shinshu, ea se află totuşi cu mult peste capacităţile de înţelegere ale
oamenilor obişnuiţi. Rennyo a fost cel care i-a extras esenţa şi a prezentat-o
în scrisorile sale în limbajul vieţii de zi cu zi.
Rennyo este foarte des venerat ca
"Restaurator" sau ca "Al doilea Fondator" al Jodo Shinshu
datorită marii expansiuni pe care a avut-o această tradiţie în timpul vieţii
lui. Mai mult, când vorbim de realizările lui Rennyo, ceea ce este menţionat
fără excepţie, deşi întrucâtva la modul critic, sunt tacticile politice
folosite de el în comportamentul faţă de puterile seculare sau autorităţi. O
astfel de vedere este inacceptabilă pentru unii. În lucrarea Astfel am auzit de la Rennyo Shonin,
găsim următoarele cuvinte:
"Prosperitatea
şcolii noastre nu stă în marile adunări
sau demonstraţiile de putere ci în atingerea 'inimii încrezătoare' de către un
singur om."
Aflăm din aceste cuvinte că preocuparea
principală a lui Rennyo era să îndemne oamenii către înţelegerea corectă a
esenţei învăţăturii lui Shinran.
Este adevărat că lui i se datorează o
creştere extraordinară a şcolii Jodo Shinshu (ramura Hongwanji) dintr-un mic
templu aproape necunoscut celor din afară, până la cea mai mare confesiune din
timpul acela, dar acest lucru a fost doar rezultatul palpabil al dorinţei sale
sincere de a împărtăşi învăţătura lui Shinran cu cât mai mulţi oameni posibil.
Scrisorile au fost cele care au jucat un rol indispensabil în realizarea
intenţiei sale. În acest sens Rennyo poate fi numit pe bună dreptate
"Restauratorul buddhismului Jodo Shinshu".
- adaptare după capitolul introductiv al lucrării
Scrisorile lui Rennyo (Gobunsho), traducere în limba română
de Rev Josho Adrian Cirlea, IABC, Kyoto, 2005 -
Citiți vă rog și articolele biografice:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu