Honen Shonin |
Întrebare: Ai spus că meditația este inutilă. Dar
ce ar fi dacă cineva ți-ar aduce următoarele argumente: ”Da, știu că meditația
este inutilă pentru atingerea Iluminării în această eră Mappo (ultima epocă a Dharmei),
însă nu o practic pentru asta, ci pentru beneficiile neurologice dovedite de
știință”. Ce ai răspunde în acest caz?
Răspuns: Am vorbit deja pe tema asta în
răspunsul la întrebarea precedentă. Te rog, citește-l cu atenție. Așa cum am
spus acolo, dacă ești bolnav, ia orice
fel de medicament necesar. Să zicem că poți folosi, de asemenea, niște tehnici
de respirație sau exerciții de relaxare mentală și fizică ce nu conțin niciun fel
de elemente religioase ori spirituale, dar în ceea ce ține de religie și
spiritualitate spune exclusiv Nembutsul credinței.
Vorbind la modul general, diverse tehnici de
meditație presupun cultivarea anumitor stări/atitudini mentale. Dacă acelea te
fac să te îndepărtezi de ”agățarea de
mânecile lui Amida”, cum spune Rennyo, adică de la atenția unidirecționată spre Amida, atunci nu le face.
Dacă conțin elemente religioase asociate unor
figuri divine ori simboluri dinafara Dharmei lui Buddha, atunci nu le face. Dacă
presupun a te baza pe alți Buddha decât Amida, atunci de asemenea, nu le face. Sunt
sigur că Honen, Shinran și Rennyo știau de existența diverselor practici pentru
sănătate din buddhismul japonez; știau cu siguranță de Yakushi Nyorai și de
avantajele recitării formulelor sacre asociate cu El și cu siguranță că și ei
au fost bolnavi din când în când. Cu toate acestea, nu au renunțat niciodată la
Nembutsul credinței și nici nu l-au amestecat cu acele practici. Au folosit
medicamentele epocii, prescrise de doctorii de atunci, însă niciodată nu au practicat
niciodată nimic religios pentru vindecare. Bineînțeles, repet, nu toate
tehnicile de respirație sau relaxare conțin elemente religioase ori spirituale”
Așadar, nu sunt împotriva lor dacă nu intră în categoria explicată mai sus.Shinran Shonin |
Cu toate acestea, zazenul, de exemplu,
indiferent de motivația pentru care îl practici, nu poate însoți Nembutsul
credinței și explic asta mai în detaliu când răspund la următoarea întrebare (click aici pentru a citi).
Așadar, depinde de fiecare în parte. Unii
susțin că practică o anumită meditație doar din motive de sănătate când, de
fapt, sunt plictisiți de Nembutsu dar nu își dau seama de asta la nivel
conștient. Nu toți cei care încearcă diverse meditații le practică într-adevăr
pentru sănătate. Îți spun din experiența mea de preot că mulți din cei pe care
îi cunosc și au devenit interesați de meditație, chiar și numai pentru
relaxare, așa cum ziceau la început, s-au îndepărtat treptat de Nembutsu. Mintea
umană e impredictibilă și instabilă și nu-i place să stea într-un singur loc,
mai ales dacă nu e bine stabilită în credință (shinjin).
Până la urmă fiecare adept sincer trebuie să știe unde este linia roșie dintre relaxare și sănătate și practica religioasă/spirituală. Doar privește în mintea ta și decide pentru tine însuți ce trebuie făcut și fi atent să te menții mereu în acord cu Legământul Principal. Nimic nu e mai important decât asta. Așa cum ne-a sfătuit Maestrul Honen, făi orice nu te împiedică să spui Nembutsu și abandonează tot ceea ce te împiedică să spui Nembutsu.
Rennyo Shonin |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.