”Această formă umană plină de avantaje
este dificil de
obținut.
Acum că aveți șansa de a realiza întregul potențial uman,
dacă nu vă folosiți bine de ea,
cum v-ați putea aștepta să o întâlniți din nou"[1]
Prima contemplație care îndreaptă
mintea către Buddha Dharma în general și Amida Dharma în special este importanța vieții omenești și nevoia de a o folosi pentru a scăpa din
samsara.
Dar ce este atât de extraordinar la nașterea în formă umană? Există aici câteva elemente importante. În
primul rând, nașterea în formă umană este foarte rară. În al doilea rând,
viața în formă umană este un echilibru favorabil între suferință și plăcere,
ceea ce face mai ușoară ascultarea Dharmei și devoțiunea către aceasta.
Pentru a ne face să
înțelegem cât este de rară nașterea în formă umană, Buddha Shakyamuni a spus
următoarea parabolă în Chiggala Sutra:
”’Călugări, să presupunem că acest mare pământ
ar fi acoperit în întregime cu apă și că un om ar arunca în ea un jug cu o
singură gaură. Un vânt dinspre est l-ar impinge către vest iar un vânt dinspre
vest l-ar impinge către est. Un vânt dinspre nord l-ar impinge către sud iar un
vânt dinspre sud l-ar impinge către nord. Și să mai presupunem că o broască
țestoasă oarbă ar înota pe acolo. Aceasta ar ieși la suprafață odată la o sută
de ani. Ce credeți: are acea broască oarbă vreo șansă ca odată la o sută de ani
când iese la suprafață, să nimerească cu gâtul în jugul cu o singură gaură?’
‘Ar fi o pură coincidență
Domnul nostru, ca acea broască țestoasă oarbă ce vine la suprafață odată la o
sută de ani, să nimerească cu gâtul în jugul cu o singură gaură.’
Iată o altă parabolă
foarte sugestivă:
”Atunci Cel Binecuvântat, luând o firimitură de
praf cu vârful unghiei, s-a adresat călugărilor: ‘Ce credeți?
Care este mai mare: firimitura asta de praf pe care tocmai am luat-o de jos sau
restul pământului?’
‘Restul pământului este
mult mai mare, Domnul nostru. Grăuntele ăsta de praf pe care Cel Binecuvântat
l-a luat cu vârful unghiei sale e nimica toată, nu are nicio importanță și nu
se compară cu restul pământului.’
‘În același mod, o
călugări, puține sunt ființele care, după ce pleacă din sfera de existență
umană, se nasc din nou în trup uman. Mult mai multe sunt ființele care, după ce
pleacă din sfera de existență umană se nasc în iad.’ […]
”Atunci Cel Binecuvântat, luând o firimitură de
praf cu vârful unghiei, s-a adresat călugărilor: ‘Ce
credeți? Care este mai mare: firimitura asta de praf pe care tocmai am luat-o
de jos sau restul pământului?’
‘Restul pământului este
mult mai mare, Domnul nostru. Grăuntele ăsta de praf pe care Cel Binecuvântat
l-a luat cu vârful unghiei sale e nimica toată, nu are nicio importanță și nu
se compară cu restul pământului.’
‘În același mod, o
călugări, puține sunt ființele care, după ce pleacă din sfera de existență
umană, se nasc din nou în trup uman. Mult mai multe sunt ființele care, după ce
pleacă din sfera de existență umană se nasc în formă de animal sau în domeniul
spiritelor flămânde.’ […]
În același mod, o călugări, puține sunt ființele care, după ce pleacă din sfera de existență a zeilor, se nasc din nou în trup de zeu. Mult mai multe sunt ființele care, după ce pleacă din sfera de existență a zeilor se nasc în iad, în formă de animal sau în domeniul spiritelor flămânde.’ […]
În
același mod, o călugări, puține sunt ființele care, după ce pleacă din sfera de
existență a zeilor, se nasc din nou în trup de om. Mult mai multe sunt ființele
care, după ce pleacă din sfera de existență a zeilor se nasc în iad, în formă
de animal sau în domeniul spiritelor flămânde.’ […]’".[3]
Așa cum am văzut în cele două citate de mai
sus, foarte puțini se nasc din nou în formă umană după ce mor iar numărul
ființelor non-umane este mult mai mare decât cel al oamenilor. Putem verifica
foarte ușor asta comparând insectele de pe planeta noastră cu oamenii. Chiar
dacă am depășit deja șapte miliarde, insectele vor fi întotdeauna mai numeroase
decât noi. De asemenea, stările de jos ale existenței (iaduri, zonele de
existență ale spiritelor flămânde sau animalelor) primesc mai multe ființe
decât planul uman. Când oamenii se focalizează pe activități motivate de ură
creează imediat o conexiune karmică cu tărâmurile iadurilor, născându-se
așadar, după moarte într-unul din ele. În același mod, este mult mai ușor să ne
lăsăm dominați de lăcomie sau avariție și să deschidem poarta către domeniul
spiritelor flămânde (preta) ori să devenim dominați de instincte și să renaștem
în formă animală, decât să plantăm semințele karmice bune ale renașterii în lumea
oamenilor.
Unii susțin ideea greșită că odată născut om,
rămâi în stadiul de om pentru totdeauna sau continui să evoluezi până când
atingi Nirvana sau Iluminarea supremă. Ei consideră așadar, că evoluția
spirituală este o linie dreaptă de unde nu se poate retrograda. Însă aceasta
este o gravă iluzie. Ceea ce fac ei de fapt, este să se mintă singuri
proiectându-și propria dorință de a fi în siguranță și creându-și astfel o așa
zisă ”zonă sigură” pentru mințile lor fricoase. Însă adevărul este că dacă ne uităm
cu atenție la oamenii din jurul nostru și chiar la noi înșine, observăm că
adeseori sentimente de ură, mândrie, gelozie, avariție, etc ies la suprafața
minții noastre. Unii oameni chiar se comportă asemenea animalelor când e vorba
de sexualitate, uitând orice morală pentru câteva ore de plăcere, sacrificând chiar
o mulțime de bani pentru asta ori pentru mâncăruri copioase și băuturi fine. Mințile
lor sunt focalizate exclusiv pe sex, mâncare și băutură, așa că în ce fel mai
seamănă ei cu niște ființe umane? Unii au mereu un comportament plin de ură,
ucigând și torturând alte ființe iar alții sunt preocupați doar de acumularea
de bogății fără să dea un singur bănuț celor aflați în nevoie. Cum ar putea
astfel de indivizi să mai fie numiți oameni? În timp ce trupurile lor se află încă în tărâmul uman, fluxul lor
mental a început deja să semene cu animalele, cu locuitorii iadurilor sau cu
spiritele flămânde, așa că din momentul în care cauza karmică a viețuirii în
formă umană este epuizată (atunci când mor), conștiința lor va intra în mod automat și natural într-o formă (corp)
și lume cu care rezonează. Nu este deloc greșit să afirmăm că un om care se
comportă asemenea unui porc va deveni la un moment dat un porc și va trăi
alături de porci.
De
asemenea, suferința care există în zonele de jos ale existenței, în special în
iaduri sau tărâmul pretașilor (spiritelor flămânde) este prea mare în timp ce
în zonele asurașilor (semi-zeilor) sau zeilor plăcerile sunt imense. În ambele
cazuri este foarte greu sau chiar imposibil să te gândești la Dharma.
Imaginează-ți că ai febră foarte mare și
diaree iar eu te chem la templu. Poți să vi cu adevărat? Poți veni aici, să
stai relaxat și să asculți cu o minte atentă și receptivă?
Acum imaginează-ți acea suferință multiplicată
de miliarde de ori, că trupul tău e ars, fiert, înghețat ori că ai o foame și
sete imposibil de satisfăcut asemenea ființelor din iaduri sau spiritelor
flămânde. De asemenea, imaginează-te un animal vânat sau crescut pentru carnea
ta, trăind mereu cu frica de a fi ucis sau presat să ucizi pentru a mânca.
Imaginează-ți că ești mereu condus de instincte și cu mintea unui copil,
asemenea unui animal. Cum ai putea să te concentrezi pe înțelegerea și
practicarea Dharmei în acea stare?
.
Apoi imaginează-ți că după mulți ani de
sărăcie și lipsuri îți petreci o săptămână cu cea mai frumoasă femeie din lume,
într-o stațiune de lux făcută special pentru tine cu mâncăruri și băuturi dintre
cele mai bune și unde tot ceea ce îți dorești îți este adus imediat.
Imaginează-ți că exact atunci te chem la templu să asculți Dharma. Ești sigur
că vei veni? Acum imaginează-ți acele plăceri multiplicate de miliarde de ori
și că durează sute de mii de ani, intoxicându-ți mintea și trupul.
Cât este de ușor să uiți Dharma în astfel de
condiții beatifice și cât de dureros va fi pentru acel zeu (sau zeiță) când i
se apropie sfârșitul vieții și devine conștient că energia karmică ce l-a
propulsat în acea zonă de existență este epuizată, urmând să cadă înapoi în zonele de jos ale existenței.
Știm din textele sacre că unii zei și chiar
spirite puternice sunt convertite la buddhism și practică Dharma, acționând ca
protectori neiluminați ai învățăturii și discipolilor, însă cei care se lasă
duși de plăcerile imense ale zonei lor de existență sunt mult mai numeroși și
de aceea, Dharma rămâne destul de nepracticată în lumile lor.
Spre deosebire de zonele de sus ori de jos ale
existenței, în lumea oamenilor suferințele și plăcerile sunt mult mai
echilibrate. Aici nu există atât de multă suferință precum în iaduri, în zonele
spiritelor flămânde sau ale animalelor
și nici atâta plăcere exgerată precum în tărâmurile asurașilor și
zeilor.
Totuși, de ce este
viața în formă umană atât de greu de obținut? Deoarece este nevoie de cauze
karmice foarte bune pentru asta. Nașterea în formă umană este efectul
acumulării unei mari cantități de merite în viețile trecute prin efortul de a
urma preceptele și atitudinea altruistă față de ceilalți. Așadar, înseamnă că
uneori, într-una sau mai multe vieți trecute am cultivat astfel de acțiuni merituoase iar acum, printr-o
combinație a acelor cauze și diverse condiții favorabile ne-am născut oameni.
Cu toate acestea, am plantat și plantăm în continuare diverse alte tipuri de
semințe karmice, unele fiind rele sau egocentrice și care de asemenea, trebuie
să se manifeste și să ducă la alte renașteri viitoare. Așadar, karma nu este de
un singur tip sau de o singură culoare, ci mai multe, combinându-se în diverse
variante de cauze bune, rele sau neutre iar noi nu știm niciodată ce se poate manifesta la sfârșitul acestei vieți sau în
timpul ei. Deoarece suntem nesiguri de viitoarea noastră renaștere
trebuie să folosim la maxim această viață
omenească pentru a intra în stadiul de non-retrogresiune[4],
adică a celor asigurați de nașterea în Tărâmul Pur prin credința în Buddha Amida.
Deși folosim cuvintele ”prețioasa naștere
în formă umană”, asta nu înseamnă că
orice viață în formă umană este benefică din punct de vedere buddhist. A te
naște în trup de om dar a-ți petrece viața concentrat doar pe mâncare, băutură,
satisfacerea dorințelor senzuale sau pentru a căuta faimă și bogății fără a te
gândi deloc la Dharma, nu poate fi considerată o prețioasă naștere în formă
umană, ci din contră, o irosire a
acestei șanse. De asemenea, a avea un handicap fizic sau mental sever
(facultăți fizice sau mentale incomplete) care nu permite auzirea și
înțelegerea Dharmei, a trăi într-un loc fără condițiile necesare întâlnirii
Dharmei sau a urma viziuni greșite și religii nebuddhiste nu poate fi
considerată o prețioasă naștere în formă umană.
Se spune că există opt libertăți și zece avantaje ale unei vieți umane prețioase,
adică ale unei vieți umane dedicate Dharmei. Cele opt libertăți reprezintă
absența celor opt stări în care nu există aproape nicio oportunitate de a practica
Dharma: 1) iadurile, 2) preta (spiritele flămânde), 3) animalele, 4) zeii care
trăiesc foarte mult, 5) țările sau ținuturile unde nu există Dharma, 6)
facultăți fizice sau mentale incomplete, 7 absența viziunilor greșite și 8) a
nu te naște într-o stare de existență sau univers în care Buddha nu a apărut.
Așa cum am explicat mai devreme, dacă te-ai
naște în zonele de jos ale existenței (iaduri, preta, animale) ai suferi de
căldură imensă, frig, foame, sete, ai fi vânat și ucis pentru carne iar dacă
te-ai naște în zonele de sus ale existenței (asura și zei) ai fi intoxicat de
atâtea plăceri. Facultăți incomplete înseamnă să ai un handicap fizic sau
mental sever ceea ce ar face imposibilă ori serios limitată înțelegerea
Dharmei. De asemenea, a fi sănătos dar a adera la viziuni greșite de genul
nihilismului - doar materia există, ateism, a nega existența reală a lui BuddhaAmida și a Tărâmului Pur, etc, sau eternalismului – credința într-un zeu suprem
(sau în alte figuri divine dinafara buddhismului), sunt obstacole de netrecut
în practica Dharmei și în a-ți împlini viața în formă umană. Nu în ultimul
rând, a te naște om într-un univers sau o lume în care niciun Buddha nu a venit
încă (asemenea lui Shakyamuni) este inutilă deoarece nu ai putea întâlni Dharma
iar viața ta umană nu ar avea niciun sens. Este la fel cu a trăi într-o țară
unde nu există nicio șansă de a asculta Dharma.
Cele zece avantaje sunt: 1) un Buddha a venit
în lume, 2) a propovăduit Dharma, 3) învățăturile Dharma au supraviețuit, 4)
există adepți ai Dharmei, 5) există condiții favorabile ascultării Dharmei, 6)
a te naște în formă umană, 7) a te naște într-o zonă unde Dharma este
disponibilă, 8) a te naște cu facultățile fizice și mentale intacte, 9) a avea
o predispoziție karmică de a căuta sensul vieții și împlinirea spirituală, 10)
a avea credință în sutre sau în cuvintele lui Buddha.
În cazul nostru, Buddha Shakyamuni a venit în
această lume și a propovăduit multe porți Dharma, dintre care învățătura despre
salvarea necondiționată a lui Buddha Amida (Amida Dharma) este cea mai
importantă. Această Amida Dharma a fost transmisă de mulți maeștri, învățători
și adepți laici din trecut și prezent iar noi o acceptăm acum în credință. De
asemenea, chiar dacă există multe locuri în care se predau viziuni greșite, se
pot încă găsi temple sau dojouri unde adevărata Amida Dharma este prezentă. Să
fim așadar, recunoscători că trăim o viață de om într-un loc unde există Amida
Dharma, o putem asculta cu organele de auz, citii cu ochii, înțelege cu mintea,
pune întrebări pentru a risipii îndoielile și putem primi credința în inimile
noastre.
De asemenea, dacă nu simțim nevoia unei
căutări și împliniri spirituale, nu avem cum să ajungem în cel mai important
moment al vieții noastre când întâlnim Amida Dharma și ne încredem în ea. Chiar
dacă unii dintre noi am încercat și schimbat mai multe căi religioase până am
descoperit Dharma și ne-am încrezut în ea, faptul
că am rămas serioși în căutările noastre a creat mai multe cauze karmice
care ne-au dus din ce în ce mai aproape de adevărata învățătură despre Buddha Amida.
Una dintre cele mai importante caracteristici
ale vieții umane este că durează foarte puțin în comparație cu viața zeilor,
asurașilor și chiar a unor ființe din zonele de jos ale existenței. De exemplu,
Maestrul Genshin a descris în Ojoyoshu
faptul că, ”o sută de ani în termeni
omenești sunt egali cu o zi și o noapte
în Cerul celor treizeci și trei de zei iar în această zonă de existență
viața durează o mie de ani” sau că: ”
o sută de ani în termeni omenești sunt egali cu o zi și o noapte în Cerul celor treizeci și trei de zei iar în
această zonă de existență viața durează o mie de ani, dar viața în cerul celor
treizeci și trei de zei este echivalentă cu doar o zi și o noapte în acest iad[5]
unde viața durează o mie de ani”.
De asemenea, în alte iaduri sau tărâmuri ale
zeilor viața durează chiar și o kalpa întreagă! În comparație cu astfel de
ființe care se bucură de plăceri imense ori suferă dureri imposibil de descris
în cuvinte, viața umană este extrem de scurtă și impredictibilă, așa că trebuie
să facem tot ceea ce putem cu ce avem la dispoziție și să ne concentrăm pe ascultarea
Dharmei, să primim credința și să intrăm astfel în stadiul de non-retrogresiune,
fiind siguri că aceasta este ultima noastră viață ca ființe samsarice:
”Este
farte rar să te naști om
și
dificil să întâlnești un Buddha în această lume;
greu
este să atingi înțelepciunea credinței;
însă odată
ce ai auzit Dharma, fi perseverent în urmarea
ei".[6]
- VA URMA-
[2] Adaptare după Chiggala Sutta:
The Hole (SN 56.48), translated from the Pali by Thanissaro
Bhikkhu. Access to Insight (Legacy Edition), 1 July 2010, http://www.accesstoinsight.org/tipitaka/sn/sn56/sn56.048.than.html
[3] Pansu Suttas: Dust (SN
56.102-113), translated from the Pali by Thanissaro Bhikkhu. Access to Insight
(Legacy Edition), 10 December 2011, http://www.accesstoinsight.org/tipitaka/sn/sn56/sn56.102-113.than.html
[4] În exact momentul în care ne încredem în Buddha Amida, intrăm în
stadiul de non-retrogresiune, adică indiferent ce ni s-ar întâmpla suntem
asigurați de nașterea în Tărâmul Pur. Precum toate râurile ajung în ocean, toți
cei care se încred în Amida se vor naște inevitabil în Tărâmul său Pur după
moarte. De îndată ce ne încredem în Amida, nimic nu mai poate constitui un
obstacol pentru nașterea acolo, nici măcar karma noastră negativă. De aceea,
acest stadiu este numit de non-retrogresiune.
[5] Vom vedea la capitolul special dedicat iadurilor la care din ele se
referă Maestrul Genshin.
[6] Shinran Shonin, Kyogyoshinsho – On Teaching, Practice, Faith, and
Enlightenment, translated by Hisao Inagaki, Numata Center for Buddhist
Translation and Research, Kyoto, 2003, p. 13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu