Salvarea nediscriminatorie oferită de Buddha Amida nu este o încurajare la rău și nici o justificare a imoralității

Click here to read the English version 

”Sunt unii care spun că efortul de a evita păcatul și de a te îmbunătăți pe tine însuți înseamnă a nu lua în serios Legământul lui Amida [...] Să nu cumva să vă lăsați păcăliți de astfel de viziuni greșite! Poate găsi cineva o sutră sau un pasaj în care Amida îi încurajează pe oameni să păcătuiască? Bineînțeles că nu! Astfel de afirmații vin de la cei care nu depun niciun efort să se abțină de la fapte rele și care continuă să facă rău ca înainte. Prin astfel de cuvinte absolut nerezonabile și false îi rătăcesc pe bărbații și pe femeile ignorante îndemnându-i să păcătuiască în continuare și stârnindu-le și mai mult patimile rele. Genul acesta de oameni nu sunt altceva decât  prieteni ai diavolilor și ar trebui să-i considerați dușmani ai nașterii voastre în Tărâmul Pur”.[1]
 
Comentariu:
Este extrem de important să înțelegem că Amida Dharma NU este un instrument de justificare sau instituționalizare a patimilor noastre oarbe. Într-adevăr, în activitatea de salvare a ființelor, Buddha Amida nu face nicio diferență între virtuoși sau păcătoși. Însă a nu face, din Compasiune, nicio distincție între ei, NU înseamnă că susține sau încurajează răul. Niciun Buddha și deci nici Shakyamuni sau Amida, nu au susținut vreodată fapte rele. Să nu confundăm faptul de a fi salvați așa cum suntem cu ideea că toate faptele noastre sunt acum bune și virtuoase sau că nu ar trebui să mai facem niciun efort de a avea un comportament bun. În loc să ne lăudăm ori să ne justificăm patimile oarbe, ar trebui mai degrabă se ne rușinăm de ele și să fim recunoscători salvării necondiționate oferite de Amida. Așa cum spunea Shinran: ”nu luați otravă pentru că aveți antidotul”, adică faceți tot ce puteți să vă abțineți de la rău chiar dacă sunteți salvați de Amida. 
Păcătoșii sunt salvați dacă se acceptă pe sine ca fiind păcătoși care vor să fie salvați, însă nimeni nu poate fi salvat dacă nu face altceva decât să-și justifice faptele rele sau dacă se folosește de Amida Dharma și de templele buddhiste pentru a promova și instituționaliza comportamentul imoral.
 
Preceptele buddhiste sunt o oglindă în care putem vedea limpede cât suntem de nenorociți și cât de mult avem nevoie să ne încredem în Buddha Amida. A citi despre precepte este ca și cum egoului nostru arogant ce umblă încolo și încoace făcând, spunând și gândind ceea ce nu trebuie făcut, spus și gândit, i s-ar da o palmă puternică peste față. Bineînțeles, moralitatea buddhistă nu e ceva ce poate fi ușor îndrăgit de mințile noastre samsarice care adeseori se complac în găsirea de scuze și fac eforturi în a uita faptele rele ori pretind că au avut numai intenții bune.
 
Întotdeauna mă plec cu smerenie și rușine când citesc despre idealul înalt al moralității buddhiste Mahayana. Preceptele îmi aduc aminte nu doar de cine sunt cu adevărat, ci și de cât de mult am nevoie de Amida, cât de plin de Compasiune este Legământul său Principal.
 
Chiar nu avem nevoie să schimbăm moralitatea buddhistă din moment ce suntem salvați de Buddha Amida atât de ușor. Sunt sigur că nimănui nu-i place să i se spună că e păcătos însă asta este exact ceea ce avem nevoie să ni se amintească adeseori. Cineva trebuie să ne spună că nu suntem atât de buni pe cât credem, că bunătatea nu are legătură cu vreo ideologie sexuală, socială sau politică și că moralitatea buddhistă nu se schimbă odată cu moda și timpurile. Avem nevoie de preceptele buddhiste ca să ne scoată din automulțumirea noastră și să ne zică ceea ce nu vrem să auzim pentru a putea deveni conștienți de răul din noi înșine și a accepta ajutorul oferit de Amida.
 
Cei care nu iau în seamă ori vor să schimbe moralitatea buddhistă în funcție de opiniile personale îi încurajează pe oameni să păcătuiască fără conștiința păcatului. A păcătui fără a fi conștient de păcat înseamnă a face rău și diverse fapte imorale în timp ce te minți pe tine însuți și pe ceilalți că răul e bun și că imoralitatea e morală și normală. Când cineva prezintă răul ca fiind bun și imoralitatea ca fiind morală îi încurajează de fapt pe ceilalți să facă rău și îi face incapabili să privească spre salvarea oferită de Amida, înecându-i și mai mult în iluzia că sunt oameni buni fără nicio nevoie de a fi salvați ori îi influențează să creadă în erezii de genul că Amida îi susține în a face fapte rele și imorale. De aceea, în zilele noastre mulți se folosesc de Legământul Principal al lui Amida pentru a justifica diverse tipuri de comportamente nenaturale și pentru a transforma templele în platforme pentru diverse ideologii deviante[2].
 
”Genul acesta de oameni”, spune Honen, ”nu sunt altceva decât  prieteni ai diavolilor și ar trebui să-i considerați dușmani ai nașterii voastre în Tărâmul Pur”

---

[1] Honen the Buddhist Saint - His Life and Teachings, volume III, compiled by imperial order, translation by Rev Ryugaku Ishizuka and Rev Harper Havelock Coates, The Society for the Publication of Sacred Books of the World, Kyoto, 1949, p. 404-405
[2] De exemplu, unii se folosesc de Compasiunea nediscriminatoare a lui Buddha Amida ca și cum Amida ar încuraja ori susține căsătoriile homosexuale, nebunia transgenderismului și alte asemenea spurcăciuni ideologice.