Despre diferența dintre falsul sine și adevăratul Sine (natura de Buddha)

Acest articol este un fragment din cartea mea

    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Unii buddhiști sunt confuzi atunci când văd cuvântul ”Sine” menționat în capitolul precedent deoarece își aduc aminte de doctrina non-sinelui sau a non-egoului pe care au auzit-o în alte părți ale învățăturii lui Buddha. Trebuie însă înțeleasă diferența prezentă în multe sutre dintre sinele care este negat și adevăratul Sine care este afirmat de însuși Buddha istoric (Shakyamuni).
 
Sinele care este negat se referă la ideea unei entități permanente care trece neschimbată de la o viața la alta. Aceasta poate fi respinsă printr-o simplă observare a personalităților noastre. Nimeni nu rămâne la fel în toate vârstele și perioadele vieții. Am 48 ani acum când scriu aceste cuvinte și pot spune cu certitudine că nu sunt exact aceeași persoană de la 16 sau 20 ani și nici nu voi fi la fel când ajung la 80. Există bineînțeles, o continuitate karmică și cauzală între mine la 20 ani și eu la 48 însă cu siguranță nu suntem exact aceeași persoană. Oricine poate vedea schimbările în trupul și mintea lui și putem afirma cu certitudine că după două sau trei renașteri acestea vor fi și mai mari. Iată de ce se spune uneori în buddhism că nu există un sine, în sensul că nu există o identitate neschimbată care trece de la an la an și viață după viață. Nu trecem prin această viață și prin nesfârșitele vieți samsarice[1] cu aceeași minte și același corp – iată de ce putem afirma fără să greșim că nu există un sine permanent în această personalitate schimbătoare, neiluminată și mânată încolo și încoace de diverse iluzii.
 
Totuși, Sinele care este afirmat în Buddha Dharma nu are nicio legătură cu personalitățile noastre samsarice, ci cu natura de Buddha, așa cum a spus Shakyamuni în Mahaparinirvana Sutra:
 
”Sinele despre care se vorbește în buddhism este natura de Buddha.”[2]
 
Numai falsul sine, numit de obicei flux mental și care este un ansamblu în continuă schimbare de diverse senzații, idei, tendințe, etc, renaște din nou și din nou în diverse planuri de existență, însă NU adevăratul Sine, adică natura de Buddha.
”Natura de Buddha nu este ceva creat. Ea este doar acoperită de impurități. De aceea spun că ființele nu posedă Sinele.”[3] 
 
”Ființele nu posedă Sinele” înseamnă că personalitățile neiluminate NU sunt adevăratul Sine (natura de Buddha), deoarece natura de Buddha ”nu este ceva creat” – adică nu este produsul ideilor, senzațiilor, sentimentelor, iluziilor, patimilor oarbe și karmei. Spre deosebire de fluxurile noastre mentale neiluminate, adevăratul Sine (natura de Buddha) este etern, necreat, independent și neschimbat.
Din păcate însă, unii discipoli buddhiști sunt împotriva folosirii termenului de Sine, afirmând că ar fi străin buddhismului. Ei au această atitudine deoarece nu știu sau nu vor să accepte că a fost folosit de Buddha Shakyamuni însuși în multe sutre, ori probabil nu pot înțelege adevăratul sens al Sinelui. Aceștia folosesc greșit învățătura despre non-sine explicată mai sus și nu pot înțelege diferența dintre acest fals sine (non-sine) și adevăratul Sine care este natura de Buddha:
 
”Atunci când se vorbește despre non-sine, oamenii obișnuiți afirmă că în învățătura buddhistă nu poate exista un Sine. Cel înțelept trebuie să știe însă că non-sinele reprezintă o existență temporară (existență samsarică, neiluminată) și falsă. Înțelegând asta, nu trebuie să aibă nicio îndoială. Când se spune despre Tathagatagarbha ascunsă (esența de Tathagata/ natura de Buddha) că este vidă și tăcută[4], oamenii obișnuiți se gândesc la extincție și la anihilare. Însă cel înțelept știe că Tathagata este Etern și Neschimbător.’”[5]
 
” Când se spune despre Tathagatagarbha ascunsă (esența de Tathagata/ natura de Buddha) că este vidă” – se referă la faptul că natura de Buddha este goală de iluzii și patimi oarbe, iar NU că este goală de sine sau goală (vidă)/lipsită de adevărata Realitate[6]. Numai fenomenele samsarice care apar datorită diverselor cauze și condiții nu au existență adevărată (absolută), în timp ce natura de Buddha este eternă și neschimbătoare deoarece este adevărata realitate, necreată și independentă de cauze și condiții. Fiind goală/lipsită de iluzii și patimi oarbe, adică vidă de orice fenomen samsaric NU înseamnă că natura de Buddha este nonexistentă și extinctă așa cum cred ”oamenii obișnuiți” – adică cei lipsiți de înțelepciunea Mahayana.
 
Ori de câte ori Buddha a folosit expresii precum ”non-sine” ori ”nu există sine”, s-a referit la personalitățile neiluminate ale ființelor samsarice și ori de câte ori a spus că există un Sine, s-a referit la natura de Buddha. Ființele nu au un sine în sensul că fluxurile lor mentale sunt mereu schimbătoare și depind de cauze și condiții și au un Sine adevărat ( cu ”S” mare) în sensul că adevărata lor natură de dincolo de diversele straturi de iluzii și patimi oarbe este natura de Buddha. Iată cum ar trebui să înțelegem astfel de lucruri și să facem mereu distincția clară între falsul sine (non-sinele) și adevăratul Sine.
 
De asemenea, uneori Buddha neagă ideea de sine în sensul de zeu creator și sine universal numit Brahma care este, de fapt, doar un zeu muritor, produsul karmei lui din trecut și încă prizonier al samsarei.
 
În concluzie, orice învățătură despre non-sine oferită de Buddha este provizorie și se aplică exclusiv tărâmului fenomenelor samsarice și ființelor samsarice, în timp ce învățătura despre Sinele autentic reprezintă adevărata lui intenție de a explica indestructibila natură de Buddha.
 
În Mahaparinirvana Sutra se spune:
 
”Vidul este totalitatea samsarei, iar non-vidul este Marea Nirvana. Non-sinele este samsara, iar Sinele este Marea Nirvana.”[7]
 
„Ceea ce se întemeiază pe relații cauzale nu are un Sine. Non-sinele este suferință și vid. Corpul lui Tathagata nu se întemeiază pe relații cauzale. Acolo unde nu există relații cauzale spunem că există Sinele. Sinele este Eternul, Beatitudinea, Sinele și Puritatea.”[8]
 
Corpul ultim al oricărui Tathagata (Buddha) este necreat și etern, existând dintotdeauna și independent de relații cauzale. Acesta este Adevăratul Sine sau natura de Buddha. Numai ceea ce depinde de cauze și condiții nu are Sine și este cu adevărat vid (gol).
În Sutra Reginei Srimala se spune:
 
„Bhagavan, natura de Buddha nu este nici sine lumesc impermanent, nici personalitate, nici ființă samsarică, nici destin. Natura de Buddha nu este un tărâm pentru ființele simțitoare rătăcite care se agață de credința într-o personalitate cu existență substanțială sau pentru cele care îmbrățișează viziuni greșite și au gânduri confuze legate de vacuitate (care nu înțeleg adevărata semnificație a vacuității). O, Bhagavan, natura de Buddha este pântecele Dharmakaya, pântecele Dharmadhatu[9], pântecele Noumenului, pântecele purității inerente.”[10]
 
În Sutra tobei Dharma se spune:
 
„Kasyapa i-a spus lui Buddha: ‘Te rog, revino la non-sine, după ce ai vorbit o vreme despre Sine.’
Buddha i-a răspuns lui Kasyapa: ‘Îți explic sensul non-sinelui pentru a distruge viziunea lumească (viziunea greșită) despre sine.’”
 
Așadar, Buddha a propovăduit adevărul că fenomenele samsarice nu au un sine pentru a le ajuta să abandoneze agățarea față de lucrurile care depind de cauze și condiții. Totuși, această învățătură nu presupune că nu există un Sine autentic dincolo de iluzii.
 
Bodhisattva Vasubandhu a spus de asemenea:
 
”În vacuitatea pură, Buddhașii ating Sinele suprem al non-sinelui și realizează măreția spirituală a Sinelui prin descoperirea Sinelui Pur.”[11]
Iată cum aici, din nou, Sinele pur al non-sinelui (Sinele de dincolo de sinele fals/lumesc) este prezentat ca fiind natura de Buddha.
 
Viziunea corectă a Dharmei lui Buddha este de a accepta existența adevărată a Sinelui autentic, adică al naturii de Buddha care ești TU cu adevărat, ascuns înauntrul diverselor straturi ale personalității ”tale” samsarice și mereu schimbătoare.
 
În Sutra Reginei Srimala se spune:
 
„Să știți că acele ființe care au o credință plină de devotament față de Buddha și îl percep pe Buddha ca fiind caracterizat de permanență, fericire, Sine și puritate nu se abat de la calea cea dreaptă. Într-adevăr, ființele respective sunt cele care posedă Viziunea Corectă. De ce? Pentru că Dharmakaya (aspectul realității ultime / natura de Buddha) Celui mai Onorat din lume reprezintă perfecțiunea permanenței, perfecțiunea fericirii, perfecțiunea Sinelui ca Noumen și perfecțiunea purității. Ființele care văd astfel Dharmakaya lui Buddha sunt cele care au viziune corectă. Cei care au viziune corectă sunt numiți Fiii și Fiicele Domnului Buddha, născuți din inima Sa, născuți din gura Sa, născuți din Dharma, cei care acționează ca și cum ar fi manifestarea Dharmei, fiind de fapt, moștenitorii Dharmei.”
 
Cei care neagă existența adevăratului Sine, adică a naturii de Buddha, neînțelegând ori interpretând greșit diverse învățături ale lui Shakyamuni despre non-sinele fenomenelor samsarice sunt într-o gravă eroare și trebuiesc priviți ca eretici și propovăduitori de viziuni greșite. În Lankavatara Sutra se spune:
 
„Cei care propovăduiesc doctrina non-Sinelui trebuie excluși de la ritualurile religioase ale călugărilor și nu trebuie să li se mai vorbească deoarece fac rău doctrinelor buddhiste prin aderarea la cele două viziuni dualiste ale ființei și non-ființei [existență și non-existență].”
 
„Doctrina Sinelui strălucește puternic. Ea este ca izbucnirea focului apocaliptic [lit., focul sfârșitului lumii, yug-anta-agni], care arde pădurea lipsei de Sine, ștergând greșelile ereticilor.”[12]
 
Viziunile dualiste la care se face referire în textul de mai sus reprezintă cele două extreme ale 1) nihilismului (”non-ființei/non-existenței” și 2) eternalismului (”ființei/existenței”). Prima susține că doar lumea materială există și neagă renașterea, viața de după moarte, existența Buddhașilor, etc iar a doua conține elemente precum credința într-un zeu etern, creator, legiuitor și judecător al lumii. De asemenea, în a doua viziune se crede că totul există, nefăcându-se distincția dintre existența relativă a fenomenelor samsarice care există datorită unor combinații de cauze și efecte, însă nu există cu adevărat (de sine stătător) și natura de Buddha alături de Buddhașii care sălășluiesc în ea și care au o existență absolută, adevărată și reală care nu depinde de nimic. 
 
Învățătura lui Buddha despre existența adevăratului Sine (natura de Buddha) arde pădurea viziunilor greșite care neagă existența acestuia (”arde pădurea lipsei de Sine”).
 
Se spune în Angulimala Sutra:
 
”Atunci, Angulimala i-a răspuns venerabilului ascet Dabba: „Oamenii lipsiți de învățătură și cu viziuni greșite se mânie pe cei care propovăduiesc lumii Tathagata-garbha (doctrina conform căreia toate ființele posedă esența Tathagata/natura de Buddha). Aceștia expun doctrina non-sinelui în locul celei a Sinelui[13]. Cel care predă Tathagata-garbha chiar cu riscul propriei vieți, știind că astfel de oameni sunt nepricepuți în ale cuvintelor și lipsiți de echilibru, dă dovadă de adevărată răbdare și predă spre binele lumii. […]
 
Apoi, Angulimala i-a spus lui Purna-maitrayani-putra: ‘Ah, venerabile Purna, practica ta este asemenea celei a unui țânțar, căci ești incapabil să susții un discurs despre Dharma. Până și un țânțar poate scoate un bâzâit, așadar tu să taci, omule nesăbuit, care ești aidoma unui țânțar!
Purna, cei care cred că non-sinele este Dharma, neînțelegând sensul profund al lui Tathagata (Buddha), se aruncă precum moliile în flacăra ignoranței. […]
 
Cei care în viețile anterioare au fost ciori nerușinate, extrem de nerecunoscătoare și care mâncau alimente necurate, sunt și acum săraci la minte, lipsiți de rușine și de credință în Tathagata-garbha. Tot aceștia vor fi cei care în viețile viitoare se vor tulbura și agita auzind despre Tathagata-garbha de la cineva care oferă învățături benefice’”.[14]

 

 vezi și capitolul 

Colecție de pasaje despre adevăratul Sine al naturii de Buddha

 

---

[1] Nesfârșite dacă nu atingem Iluminarea supremă – dacă nu ne descoperim adevăratul Sine/natura de Buddha.
[2]Mahaparinirvana Sutra, translated into English by Kosho Yamamoto from Dharmakshema’s Chinese version, edition printed by Dr Tony Page, 2004, verse 415, p.68
[3]Mahaparinirvana Sutra, translated by Kosho Yamamoto from Dharmakshema’s Chinese version, edition printed by Dr Tony Page, 2004, verse 451, p.75
[4] A fi tăcută indică faptul că natura de Buddha nu este vizibilă și evidentă, ci ascunsă sub multe straturi ale personalității noastre neiluminate, adică ale falsului sine.
[5]Mahaparinirvana Sutra, translated by Kosho Yamamoto from Dharmakshema’s Chinese version, edition printed by Dr Tony Page, 2004, verse 443, p.74
[6] Voi vorbi despre acest foarte important aspect al naturii de Buddha ca fiind goală/lipsită de iluzii dar nu goală de sine însuși într-unul din capitolele următoare.
[7]Mahaparinirvana Sutra, edition translated by Stephen Hodge from the Tibetan version, https://www.nirvanasutra.net/stephenhodgetrans4.htm
[8]Mahaparinirvana Sutra, translated by Kosho Yamamoto from Dharmakshema’s Chinese version, edition printed by Dr Tony Page, 2004, verse 1184, p.270
[9] Dharmadhattu se traduce add litteram prin „esența sau vastitatea fenomenelor”. Un spațiu care cuprinde totul. Dharmadhatu este sinonim cu natura de Buddha. De asemenea, are semnificația de „sferă a realității”.
[10]Queen Srimala and her Lion’s Roar Sutra, verse 108, translated into English by Tsultrim Gyurme, https://whatdobuddhistsbelieve.wordpress.com/teachings/queen-srimala-sutra
[11]Vasubandhu on the Sutralamkara 9:23, Thurman translation. 
[12]Lankavatara Sutra, Existence and Enlightenment in the Lankavatara Sutra: A Study in the Ontology and Epistemology of the Yogacara School of Mahayana Buddhism (SUNY Series in Buddhist Studies), 1990, Florin Giripescu Sutton, page 98
[13] De exemplu ei neagă existența adevăratului Sine (naturii de Buddha) pe baza învățăturii despre non-sinele fenomenelor samsarice.
[14]The Mahayana Angulimala Sutra, translation by Stephen Hodge