Capitolul VIII. Viziunea greșită a vidului nihilist

Acest articol este un fragment din cartea mea    Învățături simple despre vacuitate și natura de Buddha. Click aici pentru a te întoarce la CUPRINS

Din păcate, în zilele noastre mulți adepți sunt duși în confuzie de viziuni greșite și neagă existența Buddhașilor individuali, interpretând greșit Realitatea ultimă sau Dharmakaya naturii de Buddha ca un fel de vid nihilist în care nu există nimic. Ei cred că atunci când cineva atinge Iluminarea se duce într-un fel de stare de extincție când, de fapt, în acel moment doar iluziile și patimile oarbe dispar și devin extincte, dezvăluind astfel adevărata Realitate. Altfel spus, este ca și cum te-ai trezi dintr-un vis și înțelegi că tu nu ești cel din vis și că Realitatea către care te trezești (natura de Buddha/Dharmakaya ultimă) este adevărata Realitate plină de calități reale spre deosebire de falsele apariții ale visului.

Buddhașii nu există în modul în care existăm noi, în sensul că nu sunt ființe samsarice cu iluzii, patimi, atașamente și o viziune distorsionată a realității, însă asta NU înseamnă că nu există! De fapt, existența lor este înrădăcinată în adevărata Realitate a naturii de Buddha la care, după ce este descoperită, ne referim ca fiind Dharmakaya naturii de Buddha (Dharmakaya ultimă).
 
Nu putem spune că existența noastră samsarică asemenea visului este reală și adevărată în timp ce domeniul existenței Buddhașilor este doar un mit, simbol sau metaforă! O astfel de afirmație ar fi de-a dreptul idioată.  Fiind trezit către adevărata Realitate, unBuddha are acces la toate calitățile inerente acestei stări naturale de Trezie care includ o minte limpede, gândire și cunoaștere clară, capacitatea de a acționa fără niciun fel de obstacol[1], etc. Visătorul amăgit de diverse iluzii are o existență relativă - mintea, corpul și mediul lui schimbându-se în funcție de diverse cauze și condiții pentru că orice vis se formează sub influența diverselor gânduri și acțiuni, în timp ce Buddha sau Cel Trezit are o existență reală deoarece are acces la Realitatea adevărată așa cum este ea, cu toate calitățile ei înnăscute. Astfel, în loc să fie un fel de vid nihilist, starea de Trezie este de fapt, plină de viață reală și capacități nelimitate. Cel care se trezește din visul nopții nu crede că nu mai există și că visul era adevărata realitate. La fel, cel care devine un Buddha și se trezește la Realitatea naturii de Buddha nu se transformă într-o metaforă, simbol sau personaj fictiv, nici nu crede că nu mai există, ci înțelege că aceea este adevărata Realitate și adevăratul mod de existență.  
 
Deoarece mulți buddhiști ai zilelor noastre nu înțeleg sensul evitării extremelor nihilismului și eternalismului sau al existenței și non-existenței, voi oferi aici câteva explicații foarte simple. A spune că totul există, inclusiv un sine samsaric (ego) și un zeu/dumnezeu creator etern este extrema eternalismului iar a spune că nimic nu există este extrema nihilismului. Totuși, când afirmăm despre ființele samsarice și mediul acestora că există doar într-un mod relativ deoarece depind de cauze și condiții și se schimbă neîncetat, evităm ambele extreme, atât ale nihilismului (non-existenței), cât și ale eternalismului. Deoarece ființele samsarice și mediul acestora există doar la nivel relativ, nu spunem că există etern și fără schimbare (viziunea greșită a eternalismului) dar nici că nu există deloc (viziunea greșită a nihilismului) ca și cum nu ar apărea. Fenomenele samsarice sunt asemenea visului care este ”real” când îl visăm, însă nu există la modul absolut din punctul de vedere al stării de Trezie. La fel, când ne referim la Buddhași, nu spunem că ei există asemenea nouă, ființele neiluminate ale samsarei și deci nu cădem în extrema eternalismului (existenței), însă nici nu spunem că nu există deloc ceea ce înseamnă că nu cădem în extrema non-existenței și a nihilismului. Buddhașii nu există ca noi, dar există ca Ființe Iluminate și Trezite către adevărata Realitate a naturii de Buddha. Totuși, când diverșii învățați căzuți în iluzie îi prezintă pe Buddhași ca fiind mituri, simboluri, metafore sau personaje fictive, aceștia le pun eticheta non-existenței deoarece afirmă, de fapt, că există ca expresii ale imaginației ființelor neiluminate, asemenea unor Moși Crăciuni binevoitori.
 
Așa cum ați văzut la capitolul cinci, îmi place să compar această natură de Buddha cu spațiul infinit sau cu un parc frumos unde poți să mergi oriunde dorești iar starea de ființe samsarice cu cea a unor prizonieri care își duc viața într-o celulă îngustă și urât mirositoare. Viața la închisoare este fixă, extrem de limitată și plină de suferință în timp ce viața în spațiul infinit și deschis al naturii este fericită, necondiționată și liberă. Deoarece mințile noastre limitate sunt incapabile de înțelegerea a ceea ce este dincolo de gândirea conceptuală iar această carte este destinată oamenilor obișnuiți, cred că e foarte util să folosim această imagine a spațiului deschis și infinit ori a parcului extraordinar în comparație cu închisoarea îngustă, pentru a explica natura de Buddha și existența samsarică. Cei care au trăit mulți ani într-o închisoare îngustă și urât mirositoare poate că nu se gândesc la parcul natural și minunat dinafara celulei lor, cu aer curat, ciripit de păsări, apă curată și lipsă de stres, însă asta nu înseamnă că parcul nu există. În același mod, unele ființe samsarice pot avea tendința să nege existența Buddhașilor cu calitățile lor iluminate și descrierile de dincolo de lumea aceasta a Tărâmului Pur, însă asta nu înseamnă că atitudinea lor are ceva în comun cu adevărata învățătură.  
 
Faptul că întregul canon al sutrelor este plin cu Buddhași activi și faptele lor miraculoase pentru călăuzirea și salvarea ființelor simțitoare ar trebui să ne facă să reflectăm la faptul că, deși se află dincolo de înțelegerea noastră, ei sunt vii și reali. Lumea Buddhașilor și faptele lor sunt prezentate atât de extraordinar în sutre nu din cauză că sunt mitologice, ci pentru că Realitatea lor este cu adevărat extraordinară și dincolo de limitele karmice ale existenței noastre samsarice. Acele descrieri indică spre o Realitate și un mod de viață complet diferite de ale noastre.  
 
Dacă te afli de mult timp într-o închisoare urâtă și auzi că cineva a vizitat o cascadă spectaculoasă ori a făcut o plimbare la munte unde a văzut copaci înalți, a ascultat ciripit de păsări, a tras aer curat în piept și s-a bucurat de mirosul frunzelor și al ierbii, probabil că ți s-ar părea prea fantastic să-l crezi. Totuși, celula ta strâmtă nu este adevărata realitate. La fel stau lucrurile cu Realitatea Buddhașilor  care este adevărata Realitate.
 
Ca ființe ce trăim de atâta timp în închisoarea trupurilor noastre limitate care supraviețuiesc cu mâncare și apă, se îmbolnăvesc, îmbătrânesc și mor, ne este foarte greu să credem că unii pot manifesta oricâte forme și trupuri doresc, merge oriunde vor în toate lumile și universurile fără să plece din locul unde se află acum, pot auzi gândurile tuturor, cunoaște viețile trecute ale fiecăruia și tot ce își doresc aceștia etc. Totuși, indiferent de credința sau necredința noastră, aceasta este Realitatea celor care trăiesc în natura lor de Buddha și sunt numiți Buddhași. Nu ar trebui să le negăm existența pentru că nu am trăit încă ce trăiesc ei.
 
Mulți maeștri ne-au îndemnat să nu cădem în viziunea extremă a vidului nihilist care neagă calitățile extraordinare ale Realității ultime, existența Celor Iluminați care sălășluiesc în ea sau Tărâmurile Pure care sunt expresia, în formă transcendentă, a aceleiași Realități, manifestate pentru salvarea ființelor simțitoare.
 
În explicațiile pe care vi le-am oferit despre Legământul Principal[2] am arătat că singurii care se autoexclud de la salvarea oferită de Buddha Amida sunt cei care ponegresc Dharma adevărată (corectă). Așa cum a explicat Maestrul T’an-luan, a ponegri Dharma adevărată înseamnă ”a spune că nu există Buddha”[3] și, citând o sutra, a spus că astfel de ființe nu se pot naște în Tărâmul Pur al lui Amida pentru a atinge Iluminarea, ci ajung în cel mai de jos iad.
 
De asemenea, Padmasambhava a spus:
 
„Semnul rătăcirii este acela de a începe să faci afirmații precum: ‘Nu există Buddhași deasupra noastră! Nu există ființe simțitoare dedesubt! Totul este vacuitate, întrucât nimic nu există!’
 
Deficiența acestui mod de rătăcire constă în gândirea conceptuală: ‘totul este vacuitate!’. O astfel de atitudine te determină să abandonezi toate formele de practică spirituală, precum devoțiunea și percepția pură, luarea refugiului și bodhicitta, iubirea binevoitoare și compasiunea și așa mai departe. În schimb, ajungi să te implici în diverse preocupări lumești. În ceea ce privește răul, această atitudine te îndeamnă să te angajezi cu nesăbuință în acțiuni lipsite de virtute. Cel care acționează astfel, denaturând adevărul, nu va avea altă destinație decât Iadul Vajra.
 
După ce ai denaturat adevărul despre ceea ce este virtuos, consecința unei astfel de practici demente este renașterea ca adept al viziunii extreme a nihilismului. Denaturând adevărul cauzei și efectului, te zbați în derivă prin oceanul suferinței. Tsogyal, sunt mulți cei care pretind că înțeleg vacuitatea însă foarte puțini sunt cei care ating starea naturală ultimă.”[4]
 
Într-adevăr, foarte puțini sălășluiesc cu adevărat în starea naturală a Realității ultime și văd lucrurile cu înțelepciunea înnăscută a naturii de Buddha, motiv pentru care cei ce fac pe deștepții cu diverse idei despre vacuitate deși sunt încă neiluminați și neliberi de înlănțuirea samsarei ajung să cadă în viziunea greșită a nihilismului. O astfel de viziune este periculoasă pentru toate aspectele legate de Calea buddhistă deoarece adeptul prins în iluzia ei nu doar că neagă existența Buddhașilor, ci nu înțelege nici renașterea, legea cauzei și efectului și poate chiar nega moralitatea și învățătura buddhistă despre comportamentul corect. Totul poate merge total greșit pentru cel cu o viziune nihilistă despre vacuitate. Exact din acest motiv Buddha Shakyamuni a spus în Sutra Refugiului Suprem:
 
„Chiar dacă toate ființele simțitoare ar dezvolta o viziune a egoului de mărimea Muntelui Sumeru, nu m-aș îngrozi. Motivul este că, deși nu au atins încă eliberarea, ele nu resping niciodată legea cauzalității și a consecințelor propriilor fapte. Dacă însă cineva ar dezvolta o viziune a vacuității de mărimea unei semințe de mac, nu aș tolera acest lucru[5]. De ce? Pentru că o astfel de viziune contravine legii cauzalității[6], iar cei care o susțin riscă cel mai mult să cadă într-o zonă rea de existență. Oriunde s-ar naște, ei vor nesocoti, fără îndoială, învățătura mea.”[7]

 

---

[1] Vezi de exemplu, cele 32 calități explicate la capitolul cinci.
[2] Vezi capitolul dedicate Legământului Principal din cărțile mele Credință și Nembutsu în Buddhismul Jodo Shinshu și Comentariul Sutrei despre Buddha al Vieții Infinite și al Luminii Infinite.
[3] Master T’an-luan Commentary on Vasubandhu’s Discourse on the Pure Land (Ojoronchu),The Collected Works of Shinran, Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.145
[4]Advice from the Lotus-Born, translated from the Tibetan by Erik Pema Kunsang, Rangjung Yeshe Publications, 1994, p. 45.
[5] Se referă bineînțeles, la dezvoltarea unei viziuni greșite asupra vacuității.
[6] Viziunea greșită a vacuității duce la o înțelegere greșită a legii karmei.
[7] Pasaj citat de Maestrul Tao-ch’o în Colecție de passage despre Tărâmul Păcii și al Beatitudinii - Collection of Passages on the Land of Peace and Bliss - AN LE CHI, translated by ZuioHisao Inagaki, Horai Association International, Singapore, 2015, p.40