vineri, 24 aprilie 2009

Suferinţă, “detaşare” şi starea de Buddha


“Ochii mei după ce au văzut totul,

s-au întors

la crizantemele albe.”

Ochii noştri văd multe în viaţă iar obişnuinţa lor este de a selecta, de a împărţi lucrurile în bune sau rele, în întâmplări plăcute şi întâmplări neplăcute, de a discrimina şi judeca totul în funcţie de noi înşine, de ceea ce ne place sau nu ne place, de cum am dori ca ceilalţi să se comporte faţă de noi.

Este atât de greu să ne păstrăm zâmbetul pe buze, nu acel zâmbet forţat şi politicos cerut de societate ci zâmbetul cald, spontan şi natural care vine din acceptarea lucrurilor aşa cum sunt, din înţelegerea profundă că fiecare îşi are drumul său în această lume, nu neapărat legat de noi înşine sau de dorinţele noastre vis-à-vis de el, ci propriul lui drum, ştiut sau neştiut chiar de el însuşi.
Nu suntem centrul universului ci o parte din el, însă cu toate acestea am dori ca totul să fie în conformitate cu dorinţele noastre. Iar dacă lucrurile merg altfel ajungem să privim lumea ca fiindu-ne ostilă. Iată originea suferinţei!

De fapt, lupta are loc în mintea şi în imaginaţia noastră. Separarea “eu şi restul lumii”, „eu şi voi”, provine din mintea mea, este creaţia mea. Izolându-mă psihic de ceea ce mă înconjoară ajung să privesc totul dualist şi doar în funcţie de mine însumi. Atunci încep să proiectez diferite lucruri asupra celorlalţi, ajungând în cele din urmă să iau această proiecţie drept realitate. Cu greu voi mai putea la un moment dat să discern între ceea ce există cu adevărat şi ceea ce eu însumi am proiectat asupra realităţii. Să zicem, de exemplu, că am cumpărat un obiect nou pe care mi-l doream de mult şi mă bucur de el, însă la un moment dat îl pierd. “E normal să suferi”, ar putea zice cineva, “doar e al tău, e maşina ta, e telefonul tău”, etc. Şi totuşi, de ce să fie normal? Acela este un obiect ca oricare altul, diferindu-se de celelalte prin forma şi alcătuirea lui fizică şi nimic mai mult. Maşina este maşină, copacul este copac, telefonul este telefon, etc. Ce îl face însă diferit în ochii noştri? Aceasta este relaţia pe care o stabilim între noi şi el, relaţie care vine din partea noastră, proiecţia mentală pe care o aruncăm asupra lui, agăţarea noastră faţă de el. De aici apare toată mizeria şi suferinţa.

“Este al meu” –  în momentul în care am ajuns să gândim acest lucru, ne facem noi înşine dependenţi de acel obiect, ca şi cum am vrea cu tot dinadinsul ca fericirea noastră să depindă de el. Apoi, suferim când îl pierdem. Nu este oare toată această poveste, o simplă prostie? La fel procedăm în toate aspectele vieţii noastre şi chiar cu oamenii pe care îi întâlnim. Totul este „al nostru” iar noi depindem de tot.

În Nobilul Adevăr despre Suferinţă, Buddha Shakyamuni spune:

“toate laturile experienţei făcute în cuget şi în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă.”

“Cărora agăţarea le este inerentă” – să nu uităm niciodată aceste cuvinte atunci când suferim şi dăm vina pe alţii. Întotdeauna, pentru omul centrat în sine însuşi, celălalt este vinovat de tot ceea ce i se întâmplă, când de fapt suferinţa lui provine pur şi simplu din agăţare, din proiecţiile false pe care le aruncă asupra lumii. Liniştea nu are cum să se stabilească într-un om care se agaţă de orice, ochii unui astfel de om nu vor vedea niciodată crizanteme albe ci o lume gri, ostilă şi care se încăpăţânează să nu fie niciodată pe placul lui.

Foarte sugestivă mi se pare următoarea întâmplare:
Doi călugări discutau în contradictoriu despre un steag fluturat de vânt. “Steagul se mişcă”, susţine unul. “Ba nu, vântul mişcă steagul”, îl contrazice al doilea. Maestrul care se afla din întâmplare pe acolo şi aude cearta lor, spune: “Mintea voastră se mişcă.” Sunt lovit de adevărul acestor cuvinte simple ori de câte ori le redau în mintea mea. Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să ne certăm între noi, spunând: “tu nu eşti aşa cum trebuie”, „tu eşti de vină”, sau „lumea asta în care trăim este de vină” când de fapt, “mintea nostră se mişcă”, propriul nostru mod de a vedea lucrurile este singurul vinovat.

Nobilul Adevăr al cauzei suferinţei spune:

“Această sete este cea care duce la renaştere[1] şi este însoţită de agăţarea pătimaşă care fuge când după un lucru când după altul.”

Care este însă calea de urmat?
Nobilul Adevăr despre încetarea suferinţei ne recomandă:

Este completa distrugere şi separare de acestă sete, uitarea ei, renunţarea la ea, eliberarea de ea şi neataşarea faţă de ea.”

În general vorbind, aceasta înseamnă a accepta tot ceea ce ni se întâmplă fără să emitem nici un fel de judecăţi, a trăi adică fără să avem pretenţia ca lumea să se învârtă după cum vrem noi. Când ceva apare în viaţa noastră ne bucurăm de el, când acesta dispare, îl lăsăm să plece, îl lăsăm să treacă. Nu ne interpunem înaintea lumii, însă nici nu ieşim din ea. Suntem cu mintea exact acolo unde ne aflăm şi trăim fiecare clipă, apreciind tot ceea ce ni se oferă. Este ca şi cum ne-am afla înaintea unui râu. Ne bucurăm de el, de curgerea lui şi vedem la un moment dat un buştean cu o formă ciudată care pluteşte la vale, odată cu râul. Ce facem atunci, îl privim şi îl lăsăm să îşi urmeze cursul ori alergăm pe mal după el ca să nu îl pierdem din ochi şi să îl avem în faţă “pentru totdeauna”?

Până aici am vorbit aşadar, despre agăţare şi efectele ei nocive, despre înţelepciune şi detaşare, însă buddhismul nu înseamnă doar atât. Dacă citim sutrele[2], observăm că marii Buddha şi Bodhisattva[3] nu numai că au o înţelepciune ce depăşeşte la modul absolut gândirea discriminativă, ci şi compasiune infinită. De fapt, sutrele debordează de compasiune, nenumărate exemple prezente acolo dovedind acest lucru. Buddhismul nu ne învaţă doar să ne detaşăm de tot şi toate ci şi cum să trăim plini de compasiune. Aparent nu ar exista nici o legătură între detaşare, a lăsa să treacă şi compasiune. Pentru cei mai mulţi dintre noi, imaginea unui om detaşat se suprapune peste aceea a unei persoane închisă în perfecţiunea sa şi nepăsătoare. Însă această imagine este cât se poate de falsă.

Ce înseamnă de fapt detaşarea şi absenţa agăţării? În buddhism, expresia “a lăsa să treacă” este cea mai potrivită explicaţie a cuvântului “detaşare”, asta deoarece detaşarea înţeleasă doar prin sine însăşi presupune un efort, o acţiune prin care urmărim să schimbăm ceva, să ne debarasăm de ceva anume care provoacă suferinţă, însă “a lăsa să treacă” arată un mod de a fi mai aproape de natural – nu avem ce să schimbăm, ce să modificăm, doar lăsăm să treacă, lăsăm lucrurile să îşi urmeze cursul lor natural fără să interpunem proiecţiile noastre. Asta este şi ceea ce trebuie înţeles prin a fi fără ego. Dintr-o astfel de atitudine nu au cum să apară gânduri şi acţiuni negative, deoarece fundamentul lor, agăţarea, este complet distrus.

A fi egoist înseamnă a percepe lumea în funcţie de tine, în timp ce tu te afli în centrul ei. Aceasta este impuritatea. A fi fără ego înseamnă a-i vedea pe ceilalţi şi niciodată pe tine însuţi. Aceasta este adevărata puritate.

Un Buddha este fără ego, în sensul că nu se priveşte pe sine însuşi ca fiind separat de restul existenţei, nu se centrează în el însuşi. Starea în care se află, deşi dincolo de puterea noastră de percepţie, depăşeşte noţiunile false de eu şi ceilalţi, precum şi toate problemele unei minţi discriminative. A fi fără ego, nu înseamnă a fi mort sau aneantizat, cum greşit înţeleg unii. Înseamnă a fi eliberat de egoul iluzoriu şi discriminativ, a fi trezit către o realitate dincolo de orice dualism, a trăi în această realitate, a fi ferm fixat în ea. Nirvana, care provine din verbul “nirv” – a se stinge – este un termen cu conotaţie negativă doar în ceea ce priveşte iluzia, în sensul de stingere a patimilor, a unui mod greşit de a înţelege lumea, însă aceasta este o stingere urmată instantaneu de o Trezire supremă către adevărata realitate. Nu este deloc ceva abstract, ci adevărata fiinţare, nu este inconştienţă şi afundare în impersonalitate, ci trăirea dincolo de personalitatea iluzorie. Pentru noi, buddhiştii, ea este starea supremă în univers; de aceea îl privim pe Buddha ca fiind suprem.


Note:
[1] Renaşterea în diverse forme de existenţă. 
[2] Discursurile lui Buddha Shakyamuni (Buddha istoric) înregistrate în scris de discipolii lui.
[3] Termenul Bodhisattva este folosit atât pentru a-l descrie pe cel ce aspiră la salvarea sa şi a tuturor fiinţelor (bodhisattva în aspiraţie) şi face legămintele de Bodhisattva, cât şi pe cel care odată ce a atins Iluminarea sau Buddheitatea supremă nu rămâne blocat în ea ci contină să se manifeste în lumea suferinţei, în diferite forme, pentru a ajuta fiinţele (bodhisattva ce sunt deja Buddha).


Puteti citii in continuare articolul Despre Buddha Amida si Taramul Sau Pur



3 comentarii:

Vasile Andreica spunea...

superb articolul asta, ma miram cum nu-l pui odata pe blog!

Josho Adrian Cirlea spunea...

multam. l-am pus in mod special acum :)

flavius spunea...

ziua buna
extrem de interesant cu adevarat
numai bine

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Google+ Followers

Persoane interesate

Copyright © Cirlea Gheorghe Adrian