“Dacă, după ce voi
atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din tărâmurile nemărginite şi de
neconceput ale Buddhaşilor din cele zece direcţii, care au fost atinşi de
lumina mea, nu vor simţi pace şi fericire în trupurile şi minţile lor care să
depăşească pe aceea a oamenilor şi devaşilor, fie ca eu să nu ating Iluminarea
perfectă”. (al 33-lea Legământ)
Fiinţele sensibile atinse de Lumina lui Amida sunt cele care
se încred în Legământul său Principal. Acestea îi acceptă Lumina, adică metoda
de salvare. A fi atins de Lumina lui Amida înseamnă a fi deschis faţă de el,
a-i auzi chemarea lui “vino aşa cum eşti”. Astfel de fiinţe, deşi rămân oameni
obişnuiţi până la renaşterea în Tărâmul Pur, simt fericirea de a şti că sunt liberi
de samsara, o libertate pe care nici devaşii (zeii) nu o cunosc. Într-adevăr,
ceea ce ei primesc de la Buddha Amida
prin credinţă (shinjin) nu poate fi comparat cu nici o realizare a fiinţelor
neiluminate, indiferent ce loc important ar ocupa ele în samsara.
Putem numi această pace şi fericire o formă de uşurare,
precum atunci când o mare greutate este luată de pe umerii noştri şi putem
spune că într-adevăr, nu există o mai mare greutate decât aceea de a fi
neiluminat şi sclav al existenţei samsarice. Indiferent câtă fericire ar simţi
marii zei ce trăiesc milioane de ani, noi oamenii obişnuiţi care ne încredem în
Buddha Amida ştim că am primit un dar pe care nici ei nu-l posedă – siguranţa
că la sfârşitul vieţii noastre vom atinge Buddheitatea în Tărâmul Pur.
Putem compara această situaţie cu a fi într-o închisoare.
Cei care ştiu că vor fi eliberaţi în curând au mai multe motive să fie fericiţi
decât cei care au toate plăcerile din lume însă continuă să rămână după gratii.
Noi suntem cei cărora ne este promisă libertatea, aşa că este normal ca
fericirea noastră să fie mai mare[1].
Este foarte important să înţelegem că pacea şi fericirea menţionată în al 33-lea Legământ nu sunt cele care apar după extincţia patimilor oarbe şi a ignoranţei, deoarece o astfel de pace şi fericire survine doar după renaşterea în Tărâmul Pur. Pacea şi fericirea pe care o simţim după ce ne încredem în Buddha Amida este uşurarea pe care ne-o dă cunoaşterea faptului că indiferent ce probleme şi suferinţe am mai putea experimenta în acest trup, din cauza ataşamentelor şi consecinţelor karmice, ştim că aceasta este ultima noastră viaţă ca fiinţe ignorante şi că nu o vom lua de la capăt după ce murim. Ştim că suntem primiţi exact aşa cum suntem de Buddha Amida, cu minţile care nu sălăşluiesc aici şi acum în pacea Nirvanei, ci în ataşamente, dorinţe şi toate cele 108 bonno[2].
Este de asemenea,
pacea de a şti că indiferent cum murim, în paturile noastre sau pe stradă, că
ne simţim bine sau rău, că zâmbim şi trecem dincolo cu aparenţa unor înţelepţi
sau strigăm de durere şi teamă, indiferent că moartea noastră lasă o impresie
bună sau nu, că murim tineri sau bătrâni, suntem acceptaţi oricum şi ne vom
naşte direct în Tărâmul Pur. Shinran Shonin a explicat acest aspect într-una
din scrisorile sale:
“În ceea ce mă
priveşte, nu adaug nici o semnificaţie condiţiilor bune sau rele ale cuiva în
clipele sale ultime. Cei în care shinjin (credinţa) este fixat definitiv nu au
nici o îndoială, aflându-se aşadar printre cei cu adevărat stabiliţi. Din acest
motiv, sfârşitul lor – chiar şi al celor ignoranţi – este unul fericit.”
În Legământul său Principal, Buddha Amida nu a menţionat
vre-o condiţie specială pe care adeptul ar trebui să o întrunească în viaţă sau
în moarte pentru a se naşte în Tărâmul Pur, ci doar a promis că cei ce se
încred în el, doresc să se nască în Tărâmul său Pur şi rostesc Numele lui, se
vor naşte acolo.
Aşadar, aceasta
este pacea şi fericirea oamenilor obişnuiţi care se încred în Amida. Nu putem
obţine o mai mare pace în această viaţă în afara păcii oferite de credinţă.
- fragment din cartea mea, Cele 48 Legăminte ale lui Buddha Amida -
[1] Cu toate acestea, să nu credem că trebuie să simţim în
fiecare moment al vieţii noastre o asemenea fericire încât să sărim în aer şi
să ne simţim întotdeauna pregătiţi să mergem în Tărâmul Pur. Acest aspect este
foarte bine explicat în Tannisho. Ştim că suntem asiguraţi de atingerea Nirvanei
în momentul morţii şi al naşterii în Tărâmul Pur, însă până atunci rămânem
oameni obişnuiţi plini de ataşamente faţă de existenţa trupească. Vă rog,
ciţiţi “Comentariu la al nouălea capitol – nu este nevoie de vreo stare
specială pentru a ne naşte în Tărâmul Pur” din cartea mea, Calea acceptării – comentariu la Tannisho.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu