Așa cum am explicat la capitolul dedicat Legământului Principal,
credința ne oferă două tipuri de conștientizare:
1) că suntem ființe
cu profunde limitări karmice, incapabile să atingă Buddheitatea prin propriile
puteri
și
2) că doar Buddha
Amida ne poate salva prin Puterea Legământului Său Principal (Puterea
Celuilalt), fără să ceară nimic de la noi.
Nașterile
și morțile repetate din samsara nu sunt o chestiune de mitologie, ci un pericol
real pentru ființele neiluminate, o problema de cea mai mare importanță care
trebuie rezolvată rapid cât încă beneficiem de rar întâlnita șansă karmică de a
ne naște în trup uman și a întâlni Amida Dharma. Dacă adeptul înțelege că
samsara nu este locul unde să-și creeze un destin, ci un ciclu nesfârșit de
bucurii trecătoare și insatisfacție, și că nu poate evada din ea prin propriile
puteri, are cele mai mari șanse să accepte ajutorul oferit de Buddha Amida.
În următoarele pasaje vedem cum conștientizează
Shinran ceea ce a primit de la Amida:
”Sub
îndrumarea Buddhașilor care au apărut în această lume,
de trei
ori mai numeroși decât nisipurile Gangelui,
am
aspirat să atingem suprema Iluminare.
Cu toate
acestea, puterea noastră personală a dat greș iar noi am continuat să
transmigrăm.”[1]
”Dacă nu
ar fi existat corabia Legământului Principal,
cum aș
fi putut eu traversa oceanul existenței dureroase?
Având
mințile pline de răutate și viclenie, asemenea șerpilor și scorpionilor,
nu avem
cum să facem fapte cu adevărat bune[2]
prin puterea personală;
iar dacă
nu ne încredem în transferul de merit de la Amida,
vom muri
fără să ne cunoaștem defectele și fără să știm ce este aceea rușine".[3]
El a mai spus, de asemenea:
”Ah,
greu este să întâlnești, chiar și în multe vieți, cauza decisivă a nașterii în Tărâmul
Pur – Legământul Principal al lui Amida! Și greu este să atingi, chiar și în
miliarde de kalpa, credința adevărată![4]. Dacă
ați ajuns să aveți credință, bucurați-vă de condițiile din trecutul îndepărtat
care v-au făcut s-o întâlniți.”[5]
”Deși
simțim imensitatea Compasiunii lui Buddha, este într-adevăr dificil să-i
răspundem cu recunoștință."[6]
Este dificil să răsplătim bunăvoința lui Amida
față de noi, adică să ”răspundem cu
recunoștință virtuților sale”. Așa cum spunea Shinran, nici chiar dacă
virtuțile lui Amida ar fi lăudate timp de ”o
sută de mii de kotis de nayuta de kalpa, de o sută de mii de kotis de nayuta sau
nenumărate guri, fiecare gură având
nenumărate voci, acele virtuți nu ar putea fi explicate pe deplin."[7]
Și totuși, sunt două
lucruri pe care le putem face. Putem rosti Numele lui Buddha Amida ca expresie
a credinței și ca ”mulțumesc” pentru salvarea necondiționată pe care ne-o oferă
și putem, de asemenea, să ajutăm alte ființe să intre în legătură cu El:
”A
răspândi marea compasiune peste tot și a-i călăuzi pe ceilalți este într-adevăr
a răspunde cu recunoștință bunăvoinței lui Buddha."[8]
”Ce este
‘marea compasiune‘? Cei care îi încurajează pe alții să spună Nembutsu
sunt cei cei practică marea compasiune.'"[9]
Așadar, este clar
faptul că avantajul de a practica mereu marea compasiune în această viață (al
nouălea avantaj) înseamnă a-i încuraja pe ceilalți să spună Nembutsul credinței
în Buddha Amida. Asta este în conformitate cu îndemnul lui Shinran: ”încredeți-vă voi înșivă în Amida și
ajutați-i pe ceilalți să se încreadă în El”[10]:
”Fie ca
cei ce primesc credința Puterii Celuilalt,
pentru a
răspunde cu recunoștință bunăvoinței lui Buddha,
să
răspândească peste tot, de-a lungul celor zece direcții,
cele
două aspecte ale transferului de merit al lui Buddha Amida”.[11]
”Să
răspândească cele două aspecte ale transferului de merit” înseamnă a convinge ființele de adevărul că Amida îi poate salva,
aducându-i în Tărâmul Său Pur unde vor atinge Buddheitatea/Iluminarea perfectă
(primul aspect al transferului de merit de la Buddha Amida) și că odată ce
devin Buddhași în Tărâmul Pur se pot întoarce în diferite zone de existență
samsarice pentru a ghida alte ființe spre acest tărâm iluminat (al doilea
aspect al transferului de merit de la Amida).
”Ființele
ignorante ale celui mai de jos nivel, încătușați de propriile lor acțiuni
karmice și patimi oarbe, transmigrează în cele cinci zone rele de existență
samsarice de sute de mii de miliarde de kalpa. Însă dintr-o dată, auzind de Tărâmul
Pur, ele aspiră să renască acolo. [...]
Să știți
că o astfel de întâlnire este rară chiar și în miliarde de kalpa. Într-o mie de
vieți, Legământul poate fi întâlnit doar o singură dată. Așa că, de acum înainte, indiferent unde ați fi,
aduceți slavă Legământului și oriunde mergeți, ajutați-i pe ceilalți să-l audă."[12]
”Este cel mai greu dintre cele mai grele lucruri ca
cineva să creadă în învățătura Nembutsu și să facă și pe alții să creadă în ea.
A transmite celorlalți marea Compasiune
a lui Buddha Amida și a răspândi învățăturile despre El cât mai departe posibil
este adevăratul mod de a răspunde cu recunoștință bunăvoinței sale.”[13]
De îndată ce primim credința (shinjin) devenim
parte a lucrării salvatoare a lui Buddha Amida și o legătură în lanțul marii
sale Compasiuni. Ca persoane credincioase îi putem inspira sau influența în mod
natural pe ceilalți să se încreadă în Amida, în cazul în care sunt suficient de
deschiși, sau îi putem ajuta să facă o cât de mică legătură cu El. Orice
ființă, umană sau neumană, care cunoaște un credincios poate face un mic pas
înainte spre Amida.
Nu toți cei care au credință devin preoți sau
învățători, dar asta nu înseamnă că nu pot fi exemple de adepți credincioși. De
asemenea, credincioșii pot face diverse activități pentru Amida Dharma, oferind
texte explicative despre Amida, susținând învățătorii adevărați, templele, etc.
Oricare dintre aceste activități sunt manifestarea naturală a nevoii de a
răspunde cu recunoștință bunăvoinței lui Amida și sunt modul prin care
practicăm marea compasiune.
[1] Shinran Shonin, Hymns of the Dharma Ages (Shozomatsu Wasan), The Collected Works of Shinran,
Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.403
[2] Faptele noastre nu generează
merite atât de puternice încât să ne facă să renaștem în Tărâmul Pur.
[3] Shozomatsu Wasan, The
Collected Works of Shinran, Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu
Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.421-422
[4] Credința este greu de întâlnit deorece ființele se autoiluzionează că
sunt mai bune și virtuoase decât sunt în realitate.
[5] Shinran Shonin, Passages on the Pure Land Way, The Collected Works of Shinran,
Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.303
[6] Shantao citat de Shinran în Kyogyoshinsho, VI, Kyogyoshinsho – On
Teaching, Practice, Faith, and Enlightenment, translated by Hisao Inagaki,
Numata Center for Buddhist Translation and Research, Kyoto, 2003, p. 271
[7] Shinran Shonin, Hymns of the
Pure Land , The Collected Works of
Shinran, Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu
Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.321
[8] Maestrul Shan-tao citat de Shinran în Kyogyoshinsho, chapter III, Kyogyoshinsho
– On Teaching, Practice, Faith, and Enlightenment, translated by Hisao
Inagaki, Numata Center for Buddhist Translation and Research, Kyoto, 2003, p.
130
[9] Kyogyoshinsho – On Teaching, Practice, Faith, and Enlightenment,
chapter III, translated by Hisao Inagaki, Numata Center for Buddhist
Translation and Research, Kyoto, 2003, p. 129
[10] Rennyo Shonin a spus, de asemenea:Fiți voi înșivă stabili în credință și ajutați-i și pe ceilalți să fie
stabili în credință.” Thus I Have Heard from Rennyo
Shonin (Rennyo Shonin ‘s Goichidaiki Kikigaki), translated by Hisao Inagaki,
Dharma Lion Publications, Craiova, 2008, p.20
[11] Shinran Shonin, Hymns of the Dharma Ages, The Collected Works of Shinran,
Shin Buddhism Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.419
[12] Shinran Shonin (Gutoku's Notes), quoting The
Commentary on the Amida Sutra by Yan-chao, master of the Vinaya school
(Master Tai-chih), The Collected Works of Shinran, Shin Buddhism
Translation Series, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997, p.598
[13] Master Shan-tao, Hymns
in Praise of Birth in the Pure Land, quoted by Honen Shonin in Commentary
on the Three Sutras of Pure Land Buddhism, The Promise of Amida Buddha -
Honen's Path to Bliss;
English translation of the Genko edition of the works of Honen Shonin - Collected Teachings of Kurodani Shonin: The
Japanese Anthology (Wago Toroku), translated by Joji Atone and Yoko
Hayashi, Wisdom Publications, Boston, 2011, p.87
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu