vineri, 25 martie 2022

Nu poți fi buddhist și adept al unei alte religii

Întrebare:
Faimosul Thich Nhat Hanh spunea:
  ”Unii au înțelegerea greșită că buddhismul este o religie și că îl venerezi pe Buddha. De fapt, buddhismul este o practică asemenea yoga. Poți fi creștin și practica buddhismul. Am întâlnit un preot catolic care locuia într-o mănăstire buddhistă din Franța. Mi-a spus că buddhismul îl face un creștin mai bun. Mi-a plăcut asta”.
Ce părere ai despre aceste afirmații?
 
Răspunsul meu: Iată un exemplu clar de învățătură falsă din partea unui fals învățător. Indiferent cât de popular ar fi printre mulți ignoranți, o spun din nou – aceasta e o învățătură falsă iar Thich Nhat Hanh este un învățător fals!
 
Nu poți fi creștin și buddhist în același timp deoarece creștinismul (ca orice altă religie monoteistă) promovează credința într-un zeu suprem și creator al lumii. Această idee a unui zeu suprem și creator este negată de Buddha Shakyamuni. Vă rog, citiți capitolul Buddha nu a recunoscut existența unui zeu suprem și creator al lumii” din cartea mea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul Său Pur care este plin de citate din Baka Brahma Sutra. De asemenea, citiți vă rog, în întregime, prima parte a acelei cărți.

Cei care acceptă ideea de Dumnezeu suprem, creator și judecător al lumii, asemenea creștinilor, nu pot înțelege legea karmei. Ideea că ar exista cineva care a creat și conduce totul este contrară învățăturii buddhiste despre om, karma și renaștere. Nu poți practica buddhismul într-un mod autentic dacă aderi la viziuni greșite deoarece făcând asta te pui înafara practicii buddhiste iar viziunea și înțelegerea corectă sunt parte integrantă a practicii corecte buddhiste!
 
Buddhismul înseamnă de asemenea, să-l venerezi pe Buddha. Shakyamuni (Buddha istoric) însuși îl încurajează pe Ananda să-l venereze pe Buddha Amida  în Marea Sutră:
“Buddha i-a spus lui  Ananda: ‘Ridică-te, aranjează-ţi robele, pune mâinile în gassho şi venerează-l pe Amitayus (Amida)’”.
 
Ananda a făcut întocmai:
 
”Ananda s-a ridicat, şi-a aranjat robele, s-a aşezat în postura corectă, şi-a îndreptat privirea către vest, şi-a unit palmele în gassho, s-a plecat la pământ şi l-a venerat pe Amitayus (Amida)”.
 
Buddhismul Tărâmului Pur în general și Jodo Shinshu în particular, este un buddhism al credinței. Aici ne încredem în Buddha Amida, rostim Numele lui cu credință, îl venerăm și ne dorim să ne naștem în Tărâmul Său Pur. Venerarea Buddhașilor a fost întotdeauna considerată o practică aducătoare de merite în multe alte confesiuni buddhiste. În Legământul Său Principal, Buddha Amida ne cere să ne încredem în El, să rostim Numele lui și să ne dorim să ne naștem în Tărâmul Său Pur. Acestea sunt cerințe exclusiviste iar nu lucruri care pot fi amestecate cu credința în alte divinități nebuddhiste. Așa că NU poți fi în același timp creștin și să urmezi Legământul Principal! Din păcate însă, unii cred că Thich Nhat Hanh predă inclusiv buddhism al Tărâmului Pur! Nu, nu predă deloc așa ceva!
Sunt multe lucruri de spus aici. Nu neg că Thich Nhat Hahn i-a ajutat probabil pe pe unii să devină mai calmi prin meditațiile lui dar dacă vrei să primești învățătură buddhistă autentică el și comunitatea lui NU sunt locul potrivit! Răspândind asemenea viziuni greșite precum cele de mai sus Thich Nhat Hanh își încalcă de fapt, legămintele de refugiu. Ceea ce propovăduiește el NU este buddhism ci un fel de învățături de relaxare și sfaturi despre cum să ne simțim bine.

Cele Trei Refugii sunt, aşa cum spune însuşi termenul, un refugiu, dar şi un angajament, un legământ, un jurământ că de acum înainte ne vom refugia mereu în Buddhași, în Dharma și Sangha .
Când spunem ”mă refugiez în Buddha”, înseamnă exclusiv în Buddha, când spunem ”mă refugiez în Dharma”, înseamnă exclusiv în Dharma iar când spunem ”mă refugiez în Sangha” înseamnă exclusiv în Sangha. Cele trei refugii sunt legăminte (jurăminte) exclusive. Adeptul trebuie să înceteze orice activități religioase nebuddhiste după ce a primit cele Trei Refugii. Dacă se roagă unor divinități nebuddhiste, se angajează în practici nebuddhiste și are învățători religioși nebuddhiști, încalcă automat legămintele de refugiu și din acel moment nu se mai poate considera buddhist. Acest aspect este foarte important.
 
Iată câteva pasaje din sutre pe care le folosesc adeseori:
”Dacă cineva s-a refugiat în Buddha, să nu se mai refugieze în zei.”
(Nirvana Sutra citată de Shinran capitolul VI din Kyogyoshinsho)

“Cei care se refugiază cu adevărat şi din toată inima, eliberându-se de toate ataşamentele iluzorii şi de preocupările legate de momente favorabile sau nefavorabile, să nu îşi caute niciodată refugiul în spirite false ori în învăţături nebuddhiste”
(Sutra celor zece roţi ale lui Ksitigarbha citată de Shinran în  capitolul VI din Kyogyoshinsho)

“Fiii cei buni şi fiicele bune[1] ale credinţei curate nu trebuie să îi slujească niciodată pe zei până la sfârşitul vieţii lor”
(Sutra legămintelor lui Buddha Vindecătorul citat de Shinran în capitolul VI din Kyogyoshinsho)

Așadar, nu poți fi buddhist practicant și creștin! Cei care cred că pot se situează de fapt, în afara buddhismului și creștinismului. Aceștia mint și desconsideră ambele căi.




[1] „Fiii cei buni si fiicele bune” are sensul de discipoli autentici ai căii lui Buddha.

Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- CREDINTA SI NEMBUTSU IN BUDDHISMUL JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Persoane interesate