Sa NU aveți răbdare!

În ceea ce mă priveşte, nu sunt mulţumit de nicio practică buddhistă care nu îmi oferă o evadare imediată din naştere şi moarte. De aceea mă bazez pe Amida, pentru că sunt grăbit să devin un Buddha.

Ştiu că unii practicanţi virtuoşi ar putea interpreta graba mea ca lene în ceea ce priveşte efortul spiritual şi lipsă de răbdare. Însă când contemplu profund şansa rară de a mă naşte în trup de om şi cât de uşor este să cad în zonele de jos ale existenţei[1], când văd că încă din această viaţă gânduri precum cele ale animalelor, spiritelor flămânde şi locuitorilor iadurilor apar adesea în mintea mea şi în minţile celorlalţi, simt că nu mai vreau să risc nimic. A avea răbdare pe orice cale spirituală unde puterea personală contează, nu este virtute, ci iluzie. Înseamnă a nu realiza adevăratele tale capacităţi şi ale fiinţelor care trăiesc în această epocă ultimă a Dharmei, precum şi ce înseamnă a deveni un Buddha sau un Eliberat în viaţă. Înseamnă a nu conştientiza puterea energiilor karmice inconştiente ce vin din trecutul fără de început, din eoni de îmbătare cu otrava ignoranţei şi a faptelor rele. Înseamnă a nu conştientiza fragilitatea acestei vieţi şi posibilitatea ca moartea să vină la ore neanunţate şi să te prindă nepregătit sau cel puţin, încă neintrat într-un stadiu de unde să nu mai poţi cădea înapoi. 
Ce răbdare să am când mă confrunt cu toate aceste pericole? Când contemplu mizeria acestei lumi şi propriul meu întuneric interior, ce răbdare să mai am cu mine însumi?
 
Când observ starea mentală a celor apropiaţi mie care nici măcar nu citesc o singură carte buddhistă dar să mai şi practice câte ceva, inconştienţi că există o cale de evadare din naştere şi moarte, de fapt, nici măcar dorindu-şi să scape din naşterile și morțile repetate; când îmi pun întrebarea unde se vor duce aceştia după ce viaţa actuală se va sfârşi, îngrijorându-mă în acelaşi timp că eu însumi aş putea rătăci din nou în samsara (naştere şi moarte) tot neiluminat şi ne-liber, incapabil să-i ajut, cum aş putea să am răbdare?
 
Unde se va naşte după moarte tatăl meu sau prietenii mei care nu îşi pun deloc sau destul de rar întrebări existenţiale? Unde se vor duce mama sau iubita mea? Unde sunt acum bunicii mei? Ce pot face pentru ei? Unde se vor duce scumpii mei prieteni necuvântători, conduşi de puterea karmei lor; unde va renaşte Rocky, credinciosul meu cățel, pierdut încă din această viaţă, sau alţii asemenea lui născuţi acum în formă animală ... Acestea sunt întrebări fundamentale pentru mine.
 
Dacă îţi iubeşti copiii, soţia, soţul, părinţii, bunicii sau prietenii, cred că ar trebui să te întrebi ce poţi face cu adevărat pentru ei şi cum îi poţi ajuta fără să devii un Buddha. Cu adevărat, nu numai pentru tine însuţi ar trebui să urmezi calea buddhistă, ci pentru salvarea tuturor fiinţelor, mai ales a celor pe care îi iubeşti în această viaţă.
 
Chiar crezi că îţi poţi permite să fi nesigur în ceea ce priveşte Iluminarea ta, să aştepţi multe vieţi până când probabil vei atinge ceva, cine ştie când? Îţi permiţi riscul de a-i pierde din nou sau pentru totdeauna, în oceanul nesfârșit al nașterilor și morților repetate pe cei pe care îi iubeşti? Cât de mult îţi pasă de ei şi ce faci cu adevărat pentru ei? Ce este mai important, susţinerea pe care le-o oferi în viaţa aceasta când nici măcar nu şti ce este bine sau rău, ori darul libertăţii fără de moarte?
 
Cum ai putea să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu ai devenit tu însuţi un Buddha şi cum ai putea deveni un Buddha bazându-te pe tine însuţi? Aceasta este cea mai importantă întrebare. Dacă nu ai atins Buddheitatea acum, în această viaţă, când crezi că o vei atinge?
 
Te rog, trezeşte-te din visul acestei autosatisfacţii periculoase! Egoul nu se poate depăşi pe sine însuşi prin niciun fel de metodă! Există multe false senzaţii spirituale şi multe Nirvana iluzorii când te bazezi pe puterea personală iar timpul pare mereu suficient pentru a face de toate atât în plan material cât şi spiritual.
Dacă îţi lipseşte sentimentul urgenţei şi eşti răbdător în ceea ce priveşte naşterea şi moartea, atunci ai pierdut şi această şansă a vieţii în trup de om. Fiecare zi în care nu ai devenit un Buddha este chiar ziua în care poţi muri iar a muri ne-eliberat este mai periculos decât orice.
 
Lui Mara[2] îi place să se joace cu mintea ta şi îţi şopteşte adesea la ureche: „nu te teme, ai timp suficient, fii răbdător, doar bazează-te pe tine însuţi şi fă încă un efort, uite aproape că ai ajuns ... gândeşte-te la câte experienţe spirituale minunate ai avut săptămâna asta”..... până când într-o zi moartea vine neanunţată ca un hoţ sau bădăran ce intră cu bocancii murdari în viaţa ta frumoasă şi mori acelaşi om, poate puţin mai bun, adică o minusculă picătură de apă într-un ocean de otravă şi iluzii, însă neiluminat şi ne-liber, incapabil de a face ceva pentru tine şi ceilalţi. Mara va zâmbi cu siguranţă, plin de satisfacţie: „cât de mult îmi plac aceşti practicanţi virtuoşi...”

---

[1] Naşterea ca animal, spirit flămând sau locuitor al iadurilor.
[2] Demon celest care pune adesea obstacole în calea practicanților care se bazează pe puterea personal.