Merite lumești versus merite supralumești

 

Întrebare: Ce înseamnă a încerca să te naști în Tărâmul Pur prin merite otrăvite, false și înșelătoare?
 
Răspuns: A încerca să te naști în Tărâmul Pur prin merite otrăvite, false și înșelătoare înseamnă să aspiri la nașterea acolo prin transferul meritelor karmice personale. Shinran a spus că aceste merite personale sunt mereu amestecate cu otrava egoismului, ignoranței și atașamentelor, ceea ce înseamnă că, de fapt, noi nu avem merite autentice. În legătură cu asta să ne aducem aminte de povestea întâlnirii dintre Maestrul Bodhidharma și împăratul Wu din Liang. 
Se spune că împăratul Wu l-a chemat înaintea lui pe Maestrul Bodhidharma şi i-a pus următoarea întrebare: “Am construit multe temple şi am donat terenuri căii lui Buddha; spune-mi te rog, ce merite am câştigat?” Răspunsul lui Bodhidharma a fost şocant însă adevărat: “Nici unul, niciun merit”. De ce a răspuns Bodhidharma așa? Deoarece meritele împăratului prezentate mai sus erau doar merite lumești dobândite cu o minte plină de atașamente și cărora le lipsea înțelepciunea Realității ultime.
În buddhism se vorbeşte despre două tipuri de merite: lumesc şi supralumesc. Binele lumesc este efectul oricăror fapte bune îndeplinite cu gândul (conştient sau inconştient) că vor exista efecte pozitive în viitor, fericire în această viaţă sau în celelalte, o renaştere mai bună, etc. Acest bine este înfăptuit în cadrul recunoscut sau nu al interesului personal şi nu scapă formelor mai subtile sau grosiere de lăcomie ori dorinței de a obține ceva pentru sine ca de exemplu recunoașterea meritelor personale, așteptarea ca ceilalți să ne fie recunoscători sau diverse alte forme de recompensă lumească. Întotdeauna dorim ceva pentru noi înșine și avem această așteptare conștientă sau subconștientă când facem fapte bune. Shinran a zis la un moment dat într-o efuziune de sinceritate:
 
”Sunt în așa hal încât nu știu ce e bine și ce e rău
și nu pot distinge adevărul de fals;
nu am nici măcar cea mai mică iubire și compasiune
și cu toate acestea, din dorința de faimă și profit îmi place să-i învăț pe ceilalți”.
 
Ceea ce vrea Shinran să spună este că răul se află mereu prezent adânc în interiorul nostru și cu toate că părem buni și virtuoși la exterior, înauntru suntem ca șerpii și scorpionii. Chiar și atunci când facem fapte bune în folosul celorlalți, inclusiv când propovăduim Dharma, nu scăpăm complet de ego. Nu există niciun învățător buddhist Jodo Shinshu sau adept laic fără vreo urmă de ego. Bineînțeles că fiecare dintre noi face tot ce poate, dar până când nu ne naștem în Tărâmul Pur nu putem scăpa de răul dinauntrul nostru așa că faptele cu adevărat pure și curate sunt dincolo de capacitățile noastre. Unul dintre cele zece avantaje în această viață a unui om credincios este ”a practica marea compasiune”. La nivelul nostru de ființe neiluminate, a practica marea compasiune înseamnă a-i încuraja pe ceilalți să spună Nembutsul credinței, ajutându-i în acest mod să se nască în Tărâmul Pur, dar chiar și atunci când facem acest lucru NU înseamnă că suntem lipsiți de ego sau că avem Compasiunea unui Buddha!
 
Binele supralumesc reprezintă orice fel de acţiune făcută fără scop sau interes personal, adică fără nicio urmă de ego, spontan şi natural, urmărind doar bunăstarea celorlalţi. Numai acest bine reprezintă manifestarea adevăratei compasiuni şi poate fi considerat a fi adevărat merit şi adevărată virtute care conduce nu la o viaţă mai bună într-una din cele şase forme de existenţă ci la însăşi Iluminarea supremă. În Marea Sutră avem o descriere de către Buddha Shakyamuni a meritelor supralumești obținute de Bodhisattva Dharmakara pe cale de a deveni Buddha Amida:
 
”Nu a întreținut nici măcar un gând de lăcomie, ură sau vătămare a cuiva  și nici nu le-a permis acestora să apară în mintea lui. A fost mereu detașat de orice fel de formă, sunet, miros, gust, atingere sau idee. Găsind mereu în el însuși puterea de a persevera, nu a dat niciodată înapoi indiferent ce suferințe a întâlnit. Având puține dorințe era mereu mulțumit cu ce avea. Fără nici un fel de gânduri impure, dușmănie sau ignoranță, mintea lui sălășluia mereu într-un samadhi linștit. Înțelepciunea îi era nelimitată iar mintea liberă de orice falsitate și înșelăciune. Cu o figură blândă și glas plin de iubire le vorbea celorlalți în funcție de specificul fiecăruia. Curajos și stăruitor, neobosit și având o voință puternică, s-a devotat pe de-antregul practicii Dharmei, ajutând în acest fel, o mulțime de ființe. A venerat cele Trei Comori și și-a respectat învățătorii și bătrânii[1]. A îndeplinit toate tipurile de practici, a acumulat merite deosebite și le-a împărțit cu ființele sensibile.
A stăruit în realizarea faptului că toate dharmele (fenomenele) sunt goale, asemenea unor creații magice și lipsite de caracteristici distincte, că nici nu acționează și nici nu apar și că nu trebuie dorite.”[2]
 
Când cuvântul ”dharma” se scrie cu ”d” mic se referă la toată existența și la fenomenele samsarice în general. Când se scrie cu ”D” mare ca în ”Dharma” înseamnă învățătura lui Buddha. Așadar, în acest caz pasajul se referă la faptul că Bodhisattva Dharmakara a atins Realitatea ultimă și a sălășluit mereu în ea, ceea ce l-a făcut să înțeleagă că dharmele sau fenomenele existenței samsarice sunt ”goale, asemenea unor creații magice și lipsite de caracteristici distincte, că nici nu acționează și nici nu apar și că nu trebuie dorite”.
 
Acest aspect este foarte important deoarece ne arată că Dharmakara făcea toate tipurile de fapte bune în beneficiul celorlalți având în același timp acces la Realitatea ultimă de dincolo de ego și dincolo de fenomenele samsarice. Ăsta este modul absolut de a face fapte bune deoarece înseamnă că nu are deloc motive egoiste. Când Compasiunea este înrădăcinată în Înțelepciunea Infinită care înțelege vacuitatea tuturor fenomenelor samsarice atunci faptele sunt cu adevărat fără nicio urmă a falsului sine[3], generând în acest fel merite infinite și supralumești. Astfel de merite infinite și supralumești au fost investite de Dharmakara în Numele său când a devenit Buddha Amida.
Printre alte practici în care s-a angajat Dharmakara, Shakyamuni a menționat:
 
”A evitat orice vorbire greșită care i-ar fi putut face rău lui și celorlalți și a întrebuințat numai vorbirea corectă care face bine tuturor. Și-a abandonat tronul și regatul, lăsând în urmă bogățiile și plăcerile simțurilor. Practicând el însuși cele șase paramita[4] i-a învățat și pe ceilalți să facă același lucru. Timp de nenumărate kalpa a acumulat merite și virtuți.
 
Indiferent unde renăștea, comori nemăsurate apăreau spontan, după dorință. Pe nenumărate ființe le-a călăuzit pe calea celei mai înalte Iluminări. A renăscut în diverse locuri ca om bogat, laic devotat, membru al castei superioare, al unei familii nobile sau regale. Uneori a fost un rege ksatriya[5] sau Cakravartin[6], rege al unuia dintre cele șase tărâmuri cerești din lumea dorinței sau chiar mai mult, un rege Brahma. I-a venerat și respectat pe toți Buddha, aducându-le cele patru tipuri de ofrande. Meritele pe care le-a obținut în acest mod erau imposibil de descris. Arome deosebite ieșeau din gura lui precum dintr-o floare albastră de lotus și toți porii pielii sale emiteau un miros de lemn de santal ce ajungea în nenumărate lumi. Înfățișarea lui era măreață iar caracteristicile și semnele lui fizice cu adevărat minunate. Din mâinile lui apăreau comori nesecate, haine, mâncare și băuturi deosebite, flori și parfumuri sacre nemaiîntâlnite și rare, baldachine de mătase, stindarde și alte ornamente. În astfel de manifestări nu avea niciun rival în lumile oamenilor și ale zeilor. Așa a ajuns el să aibă putere asupra tuturor fenomenelor (dharmelor).”[7]
 
Împăratul Wu ne reprezintă pe noi toţi cei care avem pretenţia că prin faptele noastre suntem curaţi şi puri fără să ne dăm seama că de fapt adevăratele virtuţi sunt departe de micile noastre realizări aflate sub influenţa falsului sine. Ceea ce el dobândise în urma faptelor sale erau doar merite lumeşti, de aceea Bodhidharma i-a spus: “niciun merit”.
 
Nu putem aspira să ne naștem în Tărâmul Pur cu ajutorul unor astfel de merite otrăvite, false și înșelătoare, așa că trebuie să ne bazăm pe transferul de merite de la Buddha Amida deoarece numai El are merite supralumești care duc la eliberarea din nașterile și morțile repetate.

---

[1] Aici bătrân are sensul de înțelept ori de superior - mai vechi în practică.
[2]The Three Pure Land Sutras - A Study and Translation from Chinese by Hisao Inagaki in collaboration with Harold Stewart, Bukkyo Dendo Kyokai and Numata Center for Buddhist Translation and Research, Kyoto, 2003, p.22
[3] Falsul sine este personalitatea iluzorie a ființelor neiluminate. Acesta este prezentat în contrast cu adevăratul Sine care reprezintă natura de Buddha.
[4] Cele șase paramita (perfecțiuni) sunt “Cele şase tipuri de practici prin care un Bodhisattva atinge Buddheitatea”: 1. dăruirea, generozitatea (dana), 2. etica şi comportamentul perfect (sila), 3. perseverenţa (ksanti), 4. silinţa (virya), 5. mediţatia (dhyana) şi 6. înalta înţelepciune (prajna).
[5] Ksatriya este casta razboinicilor.
[6] Un Cakravartin este un monarh universal, stăpân peste mai multe lumi.
[7]The Three Pure Land Sutras - A Study and Translation from Chinese by Hisao Inagaki in collaboration with Harold Stewart, Bukkyo Dendo Kyokai and Numata Center for Buddhist Translation and Research, Kyoto, 2003, p.22-23.