sâmbătă, 29 decembrie 2018

Un exemplu din viziuni greșite

Reprezentare a lui Buddha Amida
(Amitabha)

Întrebare: Rev Kiyozawa Manshi[1] a spus: „ Nu datorită existenței lor ne încredem în zei sau Buddhași, ci mai degrabă ei există pentru că noi credem în ei.”[2] Cum comentezi asta?

Răspuns: Această afirmație este falsă, complet falsă! Buddha Amida și Tărâmul său Pur există indiferent că noi credem sau nu în El.
Dacă Amida ar exista doar pentru că noi credem în El, atunci nu ar fi decât imaginație, simbol sau personaj fictiv – exact ceea ce învățătorii moderniști și eretici vor ca noi să credem. Din contră, Buddha Amida este un Buddha viu și real. Pentru că Buddha Amida există iar Tărâmul său Pur este un loc real și iluminat, putem să ne încredem fără nicio grijă în El și să ne dorim să ne naștem în Tărâmul său Pur.
Credința în produsele imaginației omenești nu poate duce la eliberarea din nașterile și morțile repetate. Numai pentru că Amida ese real, salvarea lui este, de asemenea, reală.

Vă rog să fiți atenți! Falșii învățători nu duc lipsă de pasaje frumoase în cărțile lor, care luate separat pot suna ok, dar dacă citiți cu atenție veți găsi cu siguranță greșeli grave asemenea celei de mai sus. Iar o singură astfel de propoziție trebuie să fie suficientă în a vă face să stați departe de un astfel de autor și să nu-l recomandați nimănui, mai ales dacă sunt începători sau nu destul de bine stabiliți în credință.

Lucrurile sunt foarte clare pentru cei care au ochi să vadă și minte să priceapă – nu numai că această afirmație a lui Manshi este greșită, dar este oribilă! Nicăieri în textele noastre sacre nu putem găsi o astfel de negare a existenței lui Buddha Amida. Nu sunt deloc surprins că mulți falși învățători ai zilelor noastre, precum Shigaraki, Nobuo Haneda, Taitetsu Unno, Alfred Bloom și alții[3] sunt mari fani ai lui Manshi. Chiar nu mai contează dacă acest om, Manshi, ar fi autorul unor cărți extraordinare, faptul că a spus cuvintele de mai sus (care sunt adeseori citate și folosite de învățătorii falși de azi) este suficient să-l facă intrat în categoria celor care ponegresc Amida Dharma și care se autoexclud de la salvarea oferită de Legământul Principal.

Oricine poate face greșeli, deoarece suntem ființe obișnuite și neiluminate, dar v-o spun cu toată seriozitatea – nici dacă aș fi beat criță nu aș putea să spun o astfel de oroare – că Buddha Amida există pentru că eu cred în El! Este imposibil de imaginat așa ceva și sunt extrem de trist să văd că mulți învățători contemporani nouă nu au curajul să doboare statuia acestui idol fals ori ai altor idoli ai ereziilor moderniste și viziunilor greșite. Eu însă mi-am făcut datoria și am scris Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul său Pur[4], o carte ce sper că-i va ajuta pe mulți să abandoneze ceea ce este fals și să primească adevărul.  Te rog să o studiezi cu atenție.





[1] Rev Kiyozawa Manshi (1863-1903) a fost un preot Jodo Shinshu eretic din ramura Higashi a Jodo Shinshu. Multe din viziunile greșite atât de răspândite în vremurile noastre, precum idea că ”Tărâmul Pur se află în mintea noastră” sau descrierea lui Amida ca mit, simbol sau personaj fictiv,  se datorează lui și discipolilor săi organizați mai târziu în mișcarea Dobokai.  
[2] (Kiyozawa Manshi, Otani Daigaku 2003: 284).
[3] Toți învățătorii menționați aici aderă la astfel de viziuni greșite precum ”Tărâmul Pur este în minte iar nu după moarte”, îl descriu pe Amida ca fiind un personaj fictiv, etc. Împotriva unor astfel de viziuni greșite am scris cartea Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul său Pur, CBBEF, Taiwan, 2016
[4] Adevărata învățătură despre Buddha Amida și Tărâmul său Pur, CBBEF, Taiwan, 2016


Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Persoane interesate