sâmbătă, 7 ianuarie 2023

Cum mă simt eu ca buddhist?

Nu trebuie să faci nimic pentru a atinge Iluminarea în Tărâmul Pur al lui Buddha Amida. Pe calea Jodo Shinshu, Iluminarea nu trebuie câștigată sau meritată. Spre deosebire de alte metode spirituale dinauntrul sau dinafara buddhismului, aici eliberarea finală din nașterile și morțile repetate nu este obținută de tine. Nu te duci tu singur către Nirvana, ci Buddha Amida te ia de mână ca pe un copil și te duce acolo. El este cel care te face să vezi natura ultimă a tuturor lucrurilor, care topește diversele straturi de iluzii ce acoperă natura ta înnăscută de Buddha.
 
Odată ajuns prin Poarta Credinței în Tărâmul Pur al lui Buddha Amida sau sfera lui de influență, toate aceste transformări apar instantaneu și natural. Rătăcirea ta ca prizonier al samsarei se încheie de îndată ce primești credința iar călătoria ta ca Buddha începe când te naști în Tărâmul Pur al lui Amida, în momentul morții[1].
 
Credința (shinjin) și rostirea Numelui (Nembutsu), care este expresia credinței, înseamnă că îl lași pe Buddha Amida să te ducă spre Iluminare (Buddheitate/Nirvana). Crezi că El este singurul care poate face asta deoarece tu nu ești capabil să ajungi acolo prin tine însuți.
 
Nu există o Cale asemănătoare cu Calea credinței în Buddha Amida. Indiferent cât de mult ai studia toate religiile lumii și chiar celelalte metode buddhiste, un vei găsi o astfel de învățătură care chiar nu cere nimic de la tine.
 
Această învățătură a lui Shakyamuni(Buddha istoric) despre salvarea necondiționată oferită de Buddha Amida este cea mai bună expresie a Iubirii Infinite și Compasiunii pe care un Buddha o are pentru ființele sensibile. Este medicamentul ce trebuie aplicat atunci când toate medicamentele (metodele spirituale) s-au dovedit ineficiente.
Odată am fost întrebat:
 
”Cum te simți ca Buddhist?”
 
Am răspuns:
 
Mă simt iubit și acceptat.
Mă simt ca și cum aș fi înconjurat de brațe infinite, calde și pline de iubire.
Mă simt în siguranță. Nimic nu mă poate răni din punct de vedere spiritual, nici chiar propriile mele patimi sau karma mea negativă[2].
Văd peste tot imaginea zâmbitoare a lui Buddha Amida.
Știu că Amida nu mă judecă și nici nu mă abandonează.
Știu că esența întregului univers[3] este mare iubire și mare Compasiune.
Știu că merg în Lumină deși sunt impur.
Indiferent cum trăiesc sau mor, destinația mea este sigură. Problema nașterilor și morților repetate a fost rezolvată pentru mine.
Așa mă simt eu ca buddhist.


[1] În momentul apariției pentru prima oară a credinței intri în stadiul de non-retrogresiune sau de asigurat de Nirvana (Iluminare) pe care o atingi după moartea trupului și nașterea în Tărâmul Pur al lui Amida.
[2] Patimile și karma negativă nu pot împiedica nașterea mea în Tărâmul Pur al lui Buddha Amida.
[3] Natura ultimă a tot ce există este natura de Buddha.

Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- CREDINTA SI NEMBUTSU IN BUDDHISMUL JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Persoane interesate